Personal auxiliar

Publicat în Dilema Veche nr. 589 din 28 mai - 3 iunie 2015
Oameni pe stradă jpeg

Merge încet, pe faţa ei poţi citi plictiseala şi acreala unei zile lungi şi fierbinţi de lucru. Duce în mîna dreaptă un soi de băţ lung din care se ramifică mai multe crengi de care atîrnă nişte sfere mov. Chestia asta din mîna ei poate fi reinterpretarea unei pălării a vreunui nebun de curte regală. Bilele mov, pe care le ghicesc a fi moi şi pufoase, se clatină în toate direcţiile la fiecare pas. În spatele celei care poartă zurliul toiag – o procesiune de moşi şi babe.

Grupul organizat de turişti pensionari îşi consumă rentele prin Europa Occidentală şi chiar acum, într-un orăşel medieval perfect conservat unde peste un lăcaş de cult vizigot s-a construit o moschee, iar peste moschee o catedrală. Perechile de moşi şi babe merg ca la grădiniţă, doi cîte doi în spatele doamnei cu bile mov. N-ar îndrăzni să se abată de la drum şi de la program. Orice pas în stînga sau în dreapta, orice lipsă la apelul vizual duce la o fluturare nervoasă a toiagului mov, flamura cuceritoare, bastonul călăuzitor al unei cruciade turistice în care eticheta cere disciplină, un mers tîrşîit de muzeu şi capetele lăsate pe spate la fotografiat turnuri, creneluri, faţade şi bolţi pictate.

Procesiunea de pensionari e compactă şi înşelătoare. Nu poţi izola nici o figură. Toţi seamănă între ei, de parcă au fost turnaţi în aceleaşi matriţe. Ele sînt tunse scurt şi blonzite, cu ochelari cu rame subţiri, aurii, au cercei, inele şi brăţări şi genul ăla de bermude imposibile, nici scurte, nici lungi, din care ies picioarele fanate, albe, încălţate în sandale cu tălpi ca de tractor. Ei poartă şepci, tricouri colorate peste semi-burţi şi au primit cu toţii Ordinul Sfîntului Aparat de Fotografiat; harnaşamentul e aşezat pe diagonala pieptului, încrucişat pe acelaşi piept mîndru cu Ordinul Sfintei Borsete în care se află paşapoarte şi banii pe care au auzit că trebuie să-i păzească cu zece ochi de mărunţii hoţi de buzunare locali.

În faţa lor flutură femeia asta plictisită toiagul cu bile mov, cu ei trebuie să petreacă zile întregi de mers în orăşele medievale, pe străzi înguste, în muzee şi pe terase organizate de berării, la vreo degustare tradiţională de te miri ce, la cofetăria cu marţipan – tradiţie de secole – şi alte asemenea chestii.

Ea este parte a celor care susţin eşafodajul complicat, menit să servească (şi să supravegheze) turistul. E sora bună a celor care stau ascunşi de lumina soarelui în săli de muzee. Îi vezi pe cîte un scaun, în colţ. Ei au grijă să nu bei apă pe lîngă un Goya nepreţuit din perioada neagră, să nu te apuci să atingi cu vîrful degetului vreo trăsătură lucioasă de penel a vreunui maestru flamand cel Bătrîn, trăsătură care de aproape nu înseamnă nimic, iar de departe face o dantelă diafană şi argintie la gîtul unei matroane înţepate. Oamenii ăştia ascunşi de lumina soarelui îşi omoară zilele pe tablete şi pe ecranele telefoanelor. Unii învaţă chineza, i-am văzut cu caiete, scrijelind la ideograme. Alţii citesc, mulţi schimbă nesfîrşite mesaje pe telefoane cu cei din lumea de afară. Întotdeauna m-am uitat cu atenţie la oamenii ăştia, am recunoscut prezenţa lor şi i-am observat la fel de bine ca pe tablourile pe care le păzeau. În contrapartidă, în ochii lor eram cu toţii o masă informă de omenire din toate colţurile lumii, enervantă uneori, plictisitoare de cele mai multe. O turmă în şlapi şi sandale care bifează şi muzeul ăsta pe listă. Tu, paznic la muzeu şi om de ordine, alegi să stai lîngă un tablou trecut cu vederea, un mic studiu, poate un ucenic umil rafaelit, lumea te ocoleşte, nu e spectaculos.

Aţi observat vreodată cupidonii din picturi sau basoreliefuri? Ei sînt cei care susţin eşafodajele complicate, leagă panglicile care închid frumos un peisaj, fac giumbuşlucuri ascunşi la picioarele vreunui personaj important, aruncă cu mere în derîdere într-o scenă importantă cu decapitări. Acum mai priviţi-i încă o dată pe cei cărora nu le dăm importanţă în vacanţele noastre anoste – personalul auxiliar.

Selma Iusuf este jurnalistă, redactor-şef la ştiri, radio Kiss Fm şi Magic FM.

pexels gustavo fring 5163433 jpg
Unelte, materiale și idei pentru o curte bine amenajată
O curte bine organizată îți oferă nu doar un spațiu estetic, ci și un loc practic în care te poți relaxa, lucra în grădină sau petrece timp de calitate cu familia și prietenii.
rehearsal preparation groom s watch hand jpg
Purtați de Eminem, Pharrell și Kanye West – descoperă cel mai popular ceas printre artiști!
Hai să recunoaștem: când vezi un ceas Casio G-SHOCK pe încheietura cuiva, nu te gândești doar la ore și minute.
Ce acte sunt necesare pentru procedura de radiere a unui autovehicul  jpg
Ce acte sunt necesare pentru procedura de radiere a unui autovehicul?
Radierea unui autovehicul din circulație poate părea un proces complicat, dar, dacă ai toate documentele pregătite și urmezi pașii necesari, totul devine mult mai simplu.
featured image jpg
Minimalismul, o alegere de viață pentru tot mai multe persoane împlinite pe plan profesional
A avea puține bunuri materiale și a efectua puține cheltuieli era în trecut caracteristic doar persoanelor cu venituri modeste.
Vechea dilema optimizare SEO vs  PPC sau AMBELE jpg
Vechea dilema: optimizare SEO vs. PPC sau AMBELE?
În lumea marketingului digital, dezbaterea dintre optimizarea pentru motoarele de căutare (SEO) și publicitatea plătită per click (PPC) a fost întotdeauna un subiect fierbinte.
industrie jpg
Curiozități mai puțin știute despre gudron și industriile în care se folosește
Gudronul este o substanță cu o paletă largă de aplicații industriale. Acesta nu este o substanță unică, ci un amestec complex de mii de compuși chimici, inclusiv hidrocarburi aromatice, fenoli și alte substanțe organice.
Cei care nu invata din istorie, sunt sortiti sa o repete  3 carti pe care trebuie neaparat sa le citesti jpg
Cei care nu învață din istorie sunt sortiţi să o repete. 3 cărți pe care trebuie neapărat să le citești
Dacă vrei să înțelegi mai bine evoluția poporului și a culturii din care faci parte, atunci e bine să explorezi cărțile de istorie specifice.
reducerea timpului petrecut in trafic este o prioritate pentru tine jpg
Reducerea timpului petrecut în trafic este o prioritate pentru tine?
Dacă te deplasezi frecvent cu autoturismul și ai realizat faptul că, din cauza aglomerației rutiere, ai ajuns să petreci foarte mult timp în trafic.
ceai cuisoare (1) jpg
Cum se prepară și când este recomandat ceaiul de cuișoare?
Ceaiul de cuișoare este o băutură aromată și benefică pentru sănătate, apreciată pentru proprietățile sale antibacteriene, antiinflamatoare și antioxidante.
ce pantofi sa alegi pentru city break jpg
Cele mai potrivite modele de pantofi pentru un city-break
Te gândești la un city-break? Ah, ce bine! Oricine adoră să exploreze noi orașe, să meargă pe străzi necunoscute și să descopere un colț de lume plin de istorie, cultură și viață urbană.
Champions League  cea mai valoroasă competiție de fotbal intercluburi din Europa  dilemaveche betting jpg
Champions League: cea mai valoroasă competiție de fotbal intercluburi din Europa
Champions League reprezintă apogeul fotbalului european intercluburi, fiind locul unde cele mai bune echipe de pe continent își dispută supremația.
Cum să îți amenajezi casa eficient și cu buget redus  sfaturi și idei practice jpg
Cum să îți amenajezi casa eficient și cu buget redus: sfaturi și idei practice
Amenajarea locuinței poate fi o provocare atunci când încerci să menții un echilibru între estetică, funcționalitate și costuri.
DilemaVeche (2) (4) jpg
Chanel, moștenirea unui brand care a revoluționat eleganța
Toată lumea a auzit despre acest nume faimos în industria modei, un simbol atemporal al rafinamentului și inovației în modă.
telefoane jpeg
Există o piață a telefoanelor folosite de vânzare. Vrei să afli despre ce e vorba?
Te-ai gândit vreodată că ar exista pentru telefonul tău folosit un loc unde ar putea să fie pus la vânzare? Ai mai multe telefoane vechi care stau degeaba prin sertarele biroului de acasă?
usa de garaj alexiana group 3 jpg
Știai că poți găsi uși de garaj la prețuri avantajoase pentru bugetul tău?
Pentru cine își dorește mai multă protecție pentru mașina personală, în garaj, există soluții prietenoase cu bugetul.
relaxare rapida jpg
5 metode de relaxare imediate pentru oamenii activi care au puțin timp liber la dispoziție
Într-o lume agitată, în care timpul este un lux, găsirea unor metode rapide de relaxare devine esențială pentru menținerea echilibrului mental și fizic.
featured image jpg
Sigla echipei de fotbal Athletic Bilbao, sculptată pe o biserică din secolul al XIII-lea
Când te gândești la biserici, te aștepți să vezi în special icoane ale unor sfinți. În unele situații, poți găsi și imagini cu principalii oameni care au contribuit financiar la construcția respectivei biserici.
austin ban 0fjGQmYCRW8 unsplash jpg
Cadouri care creează amintiri - Experiențe speciale pentru femeile din viața ta
Căutarea cadoului perfect pentru femeile dragi din viața ta poate fi o provocare, mai ales atunci când vrei să alegi ceva cu adevărat special.
sala jocuri de noroc bloc jpg
Sălile de jocuri de noroc ar putea fi interzise la parterul blocurilor
Deputatul PNL Gigel-Sorinel Știrbu a depus pentru dezbatere un proiect de lege care vizează interzicerea sălilor de jocuri de noroc de la parterul blocurilor.
images 3bb810f70db5ec2934571f9ff1639e40 jpg
Alegerea materialelor și a mobilierului la un preț accesibil
Unul dintre cei mai importanți pași în amenajarea casei este selecția materialelor și a mobilierului.
people 1355500 1280 jpg
Cum creează sporturile legături puternice și prietenii durabile între bărbați
Sportul este mai mult decât o competiție. Este un limbaj universal care unește oameni din medii diferite. Pe teren, în tribune și online, bărbații găsesc un spațiu pentru a-și exprima emoțiile și pentru a se conecta cu ceilalți.
1738689539 lCrT jpg
Metode de ameliorare a durerii pentru inflamația nervilor
Inflamația nervilor, cunoscută și sub numele de nevrită sau nevralgie, poate provoca dureri severe care reduc semnificativ calitatea vieții.
3572599055782af8afa491e98137681c (1) jpg
Cum să îți menții nivelul de energie ridicat după vârsta de 40 ani
După vârsta de 40 de ani, mulți oameni experimentează o scădere a nivelului de energie din cauza schimbărilor naturale ale corpului, cum ar fi scăderea masei musculare, schimbările hormonale și un metabolism mai lent.
cat costa o coroana dentara i ce factori influen eaza pre ul jpg
Cât costă o coroană dentară și ce factori influențează prețul?
O coroană dentară este una dintre cele mai frecvent utilizate soluții stomatologice pentru restaurarea unui dinte deteriorat. Costul acesteia variază foarte mult în funcție de materialul folosit, tehnologia de producție și experiența medicului stomatolog.

Parteneri

Volodimir Zelenski FOTO AFP
Zelenski îl acuză pe Putin că „nu dorește să pună capăt războiului” dacă nu ajunge la Istanbul
Președintele Volodimir Zelenski a declarat reporterilor că va zbura joi în Turcia pentru a se întâlni cu președintele țării, Recep Tayyip Erdoğan, și va aștepta să vadă dacă președintele rus Vladimir Putin decide să li se alăture discuțiilor pentru pace.
Keith Kellogg Steven Witkoff/ FOTO:X
Întâlnire crucială pentru Ucraina. Trump își trimite emisarii de rang înalt la Istanbul
Emisarii de rang înalt ai lui Donald Trump, Steve Witkoff și Keith Kellogg, vor călători joi la Istanbul pentru eventuale discuții privind încheierea războiului dus de Rusia în Ucraina, au declarat marți, 13 mai, trei surse familiarizate cu planurile, pentru Reuters.
elanul jpg
O „specie pierdută”, vânată până la dispariție, va reveni după 3.000 de ani într-o țară din Europa
Elanul ar putea reveni în Marea Britanie după 3.000 de ani, conform planurilor unei organizații de a reintroduce specia în peisajele britanice.
Ferma, foto Shutterstock jpg
Povestea cuplului care și-a cumpărat un mic „sat” în Franța: „O viață fără stres”. Cât au plătit pentru colțul lor de liniște?
Povestea cuplului care și-a cumpărat un mic „sat” în Franța: „O viață fără stres”.
Gina Pistol, o mămică implicată
Noi imagini cu fiica Ginei Pistol și a lui Smiley. Cum arată camera lui Josephine și de ce nu îi vedem chipul
Gina Pistol a împărtășit recent câteva imagini adorabile cu fiica sa, Josephine. Fetița de 4 ani își alege singură hainele și are o cameră amenajată cu multă grijă, dar părinții ei aleg să-i păstreze intimitatea și nu îi arată chipul în mediul online.
Fericire jpg
Horoscop miercuri, 14 mai. Fecioarele rezolvă toate problemele din viața lor, iar Scoprionii atrag veștile bune ca un magnet
Lorina, astrologul Click!, ne aduce horoscopul pentru ziua de miercuri, 14 mai 2025. La jumătatea lunii, Scorpionii și Fecioarele sunt în centrul atenției.
lucian romascanu foto facebook png
Lucian Romașcanu a devenit membru din partea României la Curtea de Conturi Europeană
Lucian Romașcanu a devenit marți, 13 mai, membru din partea României la Curtea de Conturi Europeană.
Peter Sullivan foto Merseyside Police png
Un bărbat a petrecut 38 de ani în închisoare, acuzat pe nedrept de crimă. Cea mai veche eroare judiciară din istoria Marii Britanii
Peter Sullivan, un bărbat de 68 de ani care a petrecut cea mai mare parte a vieții în închisoare, fiind acuzat de crimă, a obținut anularea condamnării la Curtea de Apel a Marii Britanii. Sentința bărbatului este considerată cea mai veche eroare judiciară din istoria Regatului.
Mariupol FOTO EPA-EFE
Influenceri pro-Kremlin prezintă viața în Mariupolul ocupat ca fiind una „fericită și frumoasă”. CNN: „Au creat o imagine de carton”
La trei ani după ce a cucerit Mariupolul în urma unui asediu devastator de 86 de zile, Rusia își consolidează controlul asupra orașului ucrainean printr-o armă mai subtilă: influenceri pe rețelele de socializare.