O altă lume

Publicat în Dilema Veche nr. 558 din 23-29 octombrie 2014
O altă lume jpeg

Ştirea că economia chineză a depăşit-o pe cea americană ca mărime a fost îndelung vehiculată în media românească şi nu numai. Lumea priveşte aceste evoluţii, ca parte a unui concurs, şi chibiţează, situîndu-se asemenea suporterilor unei întreceri sportive, de o parte sau de alta. Se comentează în fel şi chip. Cei care iubesc China pentru orientarea politică pe care o consideră comunistă, nu uită să bată obrazul celorlalţi în semn că, iată, timpul le-a dat dreptate şi socialismul aplicat în mod corect poate fi victorios. Pe de altă parte există părerea, a celeilalte galerii, conform căreia China nu va reuşi şi că, într-un termen mai scurt sau mai lung, se va prăbuşi sub propria-i mărime care se sprijină pe picioarele de lut ale comunismului. În context, demonstraţiile din Hong Kong pică bine, uitîndu-se că, de fapt, nu sînt decît nemulţumiri ale unei elite care se află, de multe sute de ani, în contact direct cu cultura occidentală. De fapt, a mai aprecia azi China ca fiind o putere organizată şi condusă pe principiile comunismului este o mare eroare. Dacă ţara se află pe o direcţie economică, asta se datorează nu comunismului, ci unui determinism economic, cultural şi politic mult mai complex. De aceea, vom evita dezbaterea despre economie şi rezultate economice, punînd accentul pe dimensiunea culturală a celor două modele, cel occidental şi cel oriental. Spunem asta pentru că fundalul pe care se desfăşoară această cursă este constituit din două modele, două moduri de a fi, două culturi profund diferite.

Plecăm de la premisa că evoluţiile de tip social, adică amprenta pe care o lasă omul în jurul său, în raport cu natura şi cu ceilalţi oameni, sînt profund diferite de la un popor la altul, fiind determinate în mod fundamental de spaţiul geografic şi de climă, de poziţia în raport de ştiinţă şi cunoaştere, de modul în care evoluează conştiinţa individuală şi colectivă, de poziţia individului, de raportarea sa la sine, la lume şi la cosmos. Religia şi trăirile mitice şi mistice sînt determinante pentru cultura şi civilizaţia unui popor. Cînd discutăm despre cele două modele, vom evita să tranşăm concluzii despre superioritatea sau inferioritatea unuia sau altuia. Pariul cu istoria, în paradigma căruia am pornit această dezbatere, este unul mult mai complicat şi nu se cîştigă pe parcursul unei generaţii sau alteia, ci pe sute sau mii de ani. Pînă la urmă, este vorba despre atingerea fericirii umane, adică a unui echilibru pozitiv (perceput sub forma plăcerii de a trăi – aşa cum se exprimă Freud) în raport cu lumea (cu „celălalt“), cu tine însuţi (cu „eul“ lăuntric) şi cu universul, cu echilibrul lumii fizice înconjurătoare. Lumea occidentală vine spre acest ţel dintr-o direcţie, şi lumea orientală din altă direcţie. Sistemul referenţial de apreciere a stării de fericire complex. Dacă discutăm, de exemplu, despre durata şi calitatea vieţii, este evident că lumea occidentală pare a cîştiga pariul; după cum, dacă discutăm despre echilibru interior şi plăcere, atunci lumea orientală ne poate învăţa multe. Problema este aceeaşi, întrebările sînt aceleaşi, numai labirintul căutărilor este diferit. Cînd omul modern militează împotriva discriminărilor de rasă nu greşeşte. Indiferent cărei rase sau culturi aparţinem, am cucerit pămîntul împreună şi avem un destin comun, al conştiinţei în raport cu lumea şi cu semenii noştri. (Pentru o analiză complexă asupra devenirii umane, care pune bazele unui nou darwinism social, recomandăm Eduard O. Wilson, Cucerirea socială a pămîntului, Humanitas, 2013.) Spuneam că omul este rezultatul unei evoluţii de mii şi mii de ani. Chiar şi în plan social, nimic nu este întîmplător, chiar dacă pentru noi, oamenii, selecţia naturală a lăsat locul, cu timpul, educaţiei. „Selecţia naturală a selecţionat astfel instinctele sociale, care la rîndul lor au dezvoltat comportamente şi au favorizat dispoziţii etice…“ (Dominique Lecourt, Dicţionar de istoria şi filozofia ştiinţelor, Editura Polirom, 2005, p. 426). O anume anvergură de tip social a unui spaţiu geografic nu este un fapt întîmplător, ci rodul unor evoluţii complexe.

Acestea fiind spuse, trebuie să continuăm prin a dezbate pe scurt trăsăturile definitorii, caracteristice fiecărui mod de existenţă şi civilizaţie. Noi, occidentalii, am construit o economie dinamică şi flexibilă de tip „cîştig – cîştig“. Odată cu apariţia capitalismului şi a monedei de hîrtie, profitul şi economia nu mai pot fi gîndite ca bucăţi de tort de mărime constantă pe care se bate toată lumea. Avînd la baza sa bancnota, economia seamănă mai mult cu o masă bogată, din ce în ce mai bogată, pregătită să satisfacă interese, gusturi şi nevoi umane din ce în ce mai sofisticate. Banul şi economia susţin şi inaugurează libertatea economică şi libertatea politică. Organizarea socială bazată pe moneda de hîrtie devine din ce în ce mai complexă, produs al unei fiinţe umane tot mai complexe. Nu imediat, dar nici foarte tîrziu, omul occidental îşi va cere drepturile şi libertăţile, conştient de unicitatea sa ca fiinţă îndumnezeită pe suprafaţa pămîntului. Epoca bancnotei şi capitalismul, în general, vor încununa şi exacerba individualismul ca atitudine şi mod de a fi al omului, ca fiinţă socială. Lumea monedei de hîrtie şi capitalismul vor elimina multe dintre fricile ancestrale ale conştientului şi subconştientului uman. Omul modern, occidental este un om raţional (în sensul atribuit de Descartes: „Bunul-simţ este lucrul cel mai bine distribuit în lume.(…). În această chestiune, nu este posibil ca toţi să se înşele; mai degrabă aceasta arată că puterea de a judeca bine şi de a distinge ce-i adevărat de ce este fals, ceea ce propriu-zis numim „bunul-simţ“ sau raţiune, există în mod firesc la toţi oamenii…“ – Discurs asupra metodei, Editura Mondero, 1999, p. 7). Elasticitatea lumii economice permite planul de afaceri şi acţiunea umană în economie, visul oricărui om ce doreşte să-şi fie sieşi stăpîn. Banii de hîrtie validează sau invalidează activităţile imaginate de om. Randamentele economiei reale fiind cele care dictează, pînă la urmă, prin fluctuaţiile lor, iniţiativa privată. Prin existenţa capitalismului, lupta cu raritatea capătă noi dimensiuni, iar optimul economic este un echilibru pe care toată lumea îl caută, îl calculează şi-l doreşte. Prin bancnotă, calculul economic capătă dimensiuni uluitoare. Banul de hîrtie împinge civilizaţia umană occidentală ca pe un zid al morţii în care doar acceleraţia este permisă. Stagnarea sau privirea înapoi nu sînt permise. Bancnota poate inventa, prin acţiunea umană, economie. Ea este provocarea iniţială şi răspunsul final. La noi, totul depinde de inventivitatea umană şi de randamentele activităţilor economice. Bancnota şi capitalismul vor inaugura epoca în care distribuţia veniturilor şi a averilor va căpăta valenţe populare. Capitalismul sparge cutumele în societate, iar organizarea socială, politica, vor impune caracterul popular al producţiei şi repartiţiei. Capitalismul va cere şi va oferi. Dar cel mai important lucru cîştigat este demnitatea umană. Conştiinţa muncii şi a egalităţii de şanse în faţa legii va da naştere lumii mult visate, a accesului egal la bunuri şi la consum, dar şi la educaţie şi participare politică. Omul secolului XX şi XXI este un om conştient şi profund neliniştit în legătură cu apărarea unor valori care altădată nu puteau fi imaginate. În lumea capitalismului şi a monedei de hîrtie, se protestează pentru forma de ambalare în pungi de plastic nedegradabile a cumpărăturilor în supermarket, în timp ce în altă parte a planetei, în Orient, grupuri şi grupuri de maimuţe cu chip uman (ne gîndim la aceşti oameni din Coreea de Nord), merg în paşi de dans, la propriu, către secţiile de votare, pentru a-şi vota, în procent de 99,98%, un lider dement, pus acolo, nu se ştie exact cum, să exercite o funcţie pe viaţă. Prin banii de hîrtie şi bancnotă, averea şi nivelul de trai devin fenomene populare, cu larg acces la ele a unor mase largi de oameni. Distincţia dintre bogaţi şi săraci va exista, dar nu va mai fi un dat pentru totdeauna. Dinamica lumii banului se va baza tocmai pe această capacitate a lui de a migra fără restricţii de la persoană la persoană, de la o naţie la alta. Dacă moneda de aur şi argint a fost o monedă a elitelor (construite pe criterii de familie sau religie), bancnota şi capitalismul egalizează oamenii şi-i pune în faţa depăşirii limitelor lor naturale. La chemarea banului, oamenii răspund pozitiv pentru că banul îi plasează în poziţia de fiinţe cu interese satisfăcute. Chiar dacă aceasta nu înseamnă întotdeauna fericirea, pentru noi, occidentalii, este cu siguranţă baza fericirii sau a oricărui demers spre fericire. Explozia politică, economică, demografică şi civilizaţională, pe care bancnota şi capitalismul o provoacă şi o susţin, este unică în istoria omenirii. Proprietatea privată ne este specifică de cînd ne ştim, democraţia ne-au oferit-o grecii, iar gîndirea şi organizarea socială raţională ne vin în linia Romei. Nimic nu este întîmplător, totul este acumulare şi evoluţie.

Orientul şi Occidentul, în toată dezbaterea despre economie şi despre bani, nu au un limbaj comun. Dacă ne plasăm în paradigma occidentală, China nu va depăşi niciodată America pentru că nu are valori, iar dacă ne plasăm în paradigma orientală, atunci America nu va depăşi niciodată China pentru că… nu are valori… (evident altele). Sîntem atît de diferiţi pentru că „orientalii încă nu ştiu că spiritul, sau omul ca atare, este liber în sine; deoarece nu ştiu nici nu sînt liberi; ei ştiu că doar un singur om este liber, dar tocmai de aceea asemenea libertate este numai bun plac, sălbăticie, întunecime a patimii sau uneori îndulcire, domesticire a ei, deci tot hazard al naturii sau bun plac“ (G.F. Hegel, Prelegeri de filozofie a istoriei, Humanitas, 1997, p. 20). Numai plecînd de aici vom putea înţelege de ce numai lumea occidentală poate să dezvolte aceste uimitoare metode de folosinţă a banului, de ce tehnicismul şi performanţa ştiinţifică au ca punct de plecare doar raţionalitatea conştiinţei, şi nu confuzia conştiinţei. Numai aşa vom înţelege de ce doar creştinismul a putut admite, pînă la urmă, şi a permis Reforma lui Martin Luther, şi de ce, pe această bază, a eliberării definitive a omului în raport cu lumea materială, am reuşit azi să ajungem la performanţe deosebite de cunoaştere şi civilizaţie.

Stînd pe această bază culturală profund diferită, China pare să-şi inventeze un nou cadru social, o altă organizare faţă de tot ceea ce cunoaştem. Este prea devreme să spunem dacă acest model ne este inferior sau superior. Judecata noastră poate fi părtinitoare şi, oricum, validarea sau invalidarea o va oferi tot istoria. Cert este că acolo se întîmplă ceva diferit de tot ceea ce ştim pînă azi. Înainte de a ne grăbi cu verdictele şi aprecierile pozitive sau negative, ar trebui să studiem situaţia cu mai multă atenţie. Acolo nu este vorba despre capitalism sau socialism, în accepţiunea clasică a termenilor, ci mai degrabă despre un capitalism colectivist, o lume care caută expansiunea şi dezvoltarea, dar care nu se bazează pe valorile tipic occidentale enumerate mai sus. Este vorba despre un capitalism oriental, adică o lume care caută rentabilitatea şi competiţia, fără a se baza pe un om liber, ci pe mase largi de oameni, care trăiesc în mod natural în afara valorilor umane de tip occidental. Sînt mult diferiţi de noi şi lumea lor este mult diferită de lumea noastră. Nu ştim dacă noul model este clar conturat, chiar dacă i-am dat un nume, şi nu ştim dacă va rezista timpurilor. Cert este că lumea orientală construieşte social altfel decît noi, pentru simplul motiv că este diferită de noi. 

Dorel Dumitru Chiriţescu este profesor de economie la Universitatea „Constantin Brâncuşi“ din Tîrgu-Jiu. În 2010 a publicat cartea A treia Romă. Despre capitalism, America şi criza din 2007, Editura Academică „Brâncuşi“. 

e1112a509cc7882cc7e6eb8f7a53f22aaa jpg
Lucruri pe care trebuie să le știi despre hepatita C
Sănătatea ficatului contează pentru fiecare dintre noi, iar hepatita C face parte dintre afecțiunile des întâlnite, mai ales pentru adulți. Mulți nu știu că infecția poate trece neobservată mult timp, însă diagnosticarea precoce permite un control mai bun al bolii.
1762271292 TLtu jpg
5 tipuri de ghete de bărbați pentru trekking și activități outdoor
Pentru pasionații de natură, drumeții sau aventuri montane, alegerea unei perechi potrivite de ghete de bărbați pentru trekking este esențială. Acestea oferă echilibrul perfect între confort, aderență și protecție, fiind concepute să reziste la condiții dificile.
1762260163 1lhK jpg
Cum îi învățăm pe copii bucuria de a dărui
Un copil care se apropie cu un desen ținut la spate e una dintre cele mai frumoase imagini ale lumii.
pexels olly 3779713 jpg
5 semne care trebuie să te trimită la stomatolog - cum apare și cât de repede evoluează cu adevărat o carie dentară
Cariile dentare reprezintă cea mai frecventă problemă de sănătate dentară și sunt considerate o „problemă majoră de sănătate publică”. Deși prevalența cariilor a scăzut în ultimele decenii, problema rămâne răspândită atât în rândul copiilor, cât și al adulților.
pexels mvdheuvel 30002090 jpg
Top 4 destinații de weekend în România pentru iubitorii de natură
Dacă iubești natura, poți să găsești cu ușurință destinații ideale din țară pe care să le explorezi în timpul liber. România oferă o diversitate spectaculoasă de locuri perfecte pentru o escapadă de weekend.
Imagine1 jpg
Suferi de o afecțiune dentară? Beneficiază de servicii stomatologice precise și sigure, în cadrul unei clinici ce a înlocuit bisturiul cu laserul
Există o mulțime de afecțiuni stomatologice, de la cele ușor de tratat precum placa dentară sau tartrul, la probleme complexe, ce afectează atât funcționalitatea cât și estetica dentară, așa cum sunt parodontoza sau afecțiunile ortodontice severe.
Cafeaua și concentrarea  cât de mult te ajută  jpg
Cafeaua și concentrarea: cât de mult te ajută?
Cafeaua, un simplu ritual de răsfăț pentru unii, o adevărată artă pentru alții. Pentru fiecare pasionat, ea este și un aliat al concentrării și al vitalității.
1 coverfoto jpg
Jidvei lansează Vinars XO, în premieră internațională, la Paris
Degustare exclusivă în cadrul retrospectivei Radu Jude – primul regizor român celebrat integral la Centre Pompidou.
6 png
De ce paturile tapițate rămân alegerea preferată în designul modern
În ultimii ani, paturile tapițate au câștigat tot mai mult teren în preferințele celor care își doresc un dormitor modern, elegant și extrem de confortabil.
8d03f7ab62c532f5e956ca15dabf5bb9 jpg
Colmar cu bicicleta: 5 trasee și excursii de neratat în împrejurimi
Colmar, orașul de poveste din inima Alsaciei, nu este doar o destinație romantică de vacanță, ci și o regiune pe care o preferă pasionații de ciclism.
1757514744 t6sC jpg
Hanorace bărbătești: 5 modele de bază pentru garderoba casual
Fiecare garderobă masculină modernă include cel puțin câteva hanorace comode. Aceste piese nu te ajută doar în zilele reci, ci și oferă variante rapide de compunere a unei ținute.
pexels marta klement 636760 1438072 jpg
Cu ce se remarcă un campus universitar modern și de ce ar putea fi potrivit și pentru tine
În ziua de azi, campusul universitar modern poate să fie soluția ideală pentru cei care vin să studieze în Capitală sau în alte orașe ale țării.
2 Depresie   Conform datelor oficiale jpg
Depresia în România: o realitate invizibilă
Depresia este o afecțiune psihică frecventă care afectează viața personală, profesională și socială a celor care suferă de ea.
1754630459 O8fp jpg
Cum să investești inteligent în confortul de la birou
Te-ai întrebat vreodată de ce la finalul zilei resimți oboseală și lipsă de energie, chiar dacă nu ai făcut efort fizic intens? Ai observat cât de mult îți influențează confortul la birou felul în care te simți și performezi?
bfeb1365c7dc9271890fa4ba5c740891 jpg
Bullying-ul explicat: ce este, cum se manifestă și care sunt efectele asupra copiilor și adolescenților
Bullying-ul afectează mulți copii și adolescenți și poate aduce schimbări vizibile în comportamentul celor vizați. Observi că fiul sau fiica ta devine tot mai retras(ă) sau că un elev se teme să meargă la școală?
Simptome specifice psoriazisului Tratament 100 natural care stopeaza evolutia bolii jpg
Simptome specifice psoriazisului! Tratament 100% natural, care stopează evoluția bolii
Psoriazisul este o afecțiune dermatologică cronică, care se caracterizează prin apariția unor leziuni roșii, acoperite cu scuame argintii, pe diferite părți ale corpului.
pexels snapwire 46024 jpg
Beneficiile surprinzătoare de care te bucuri când ești înconjurat de animale de companie
Animalele de companie sunt acei prieteni fideli care îți sunt alături mereu, chiar și în cele mai dificile momente. Simpatice și jucăușe, reușesc să te încarce prin energia lor pozitivă și devotamentul lor.
Cum să alegi pantofii cu toc în funcție de înălțimea ta  Ghid practic și recomandări dilemaveche jpg
Cum să alegi pantofii cu toc în funcție de înălțimea ta? Ghid practic și recomandări
Alegerea unei perechi de pantofi cu toc potrivite nu ține doar de stil sau de preferințe. Felul în care tocurile se potrivesc înălțimii tale poate influența atât confortul cât și modul în care arată ținuta per ansamblu.
DilemaVeche (2) jpg
Uleiul de rozmarin: Secret antic roman pentru podoaba capilară
Din cele mai vechi timpuri, plantele aromatice au fost folosite nu doar pentru parfumul lor plăcut, ci și pentru puterea lor vindecătoare.
img 1 jpg
Don Ro Casino: Ce să faci și ce să nu faci când joci online
Lumea divertismentului digital oferă numeroase opțiuni de recreație, iar casino online reprezintă una dintre formele de entertainment care necesită o înțelegere atentă a regulilor și a etiquettei specifice.
pe tera cristalelor gigantice din mexic este frumoasa dar mortala jpg
Peștera Cristalelor Gigantice din Mexic este Frumoasă, dar Mortală
Gipsul: De la materie primă pentru construcții uscate la cristale gigantice în peștera Naica.
1  Irina Rimes x Roman Tolici x IQOS jpg
Irina Rimes x Roman Tolici – cea mai nouă colaborare a brandului IQOS
A fost prezentată într-un eveniment care a redefinit ideea de spectacol polisenzorial. Curios?
de ce sa alegi o rochie din in pentru evenimentele de vara jpg
De ce să alegi o rochie din in pentru evenimentele de vară
Vara aduce cu ea nu doar zile mai lungi și soare blând, ci și invitații la evenimente speciale – nunți în aer liber, botezuri intime, seri de vară care merită celebrate. În toate aceste contexte, alegerea unei ținute devine mai mult decât o simplă decizie de stil.
featured image jpg
IMSA recunoaște oficial pokerul ca sport al minții: Argumentele pentru această decizie
IMSA (Asociația Internațională a Sporturilor Minții) a recunoscut oficial pokerul ca fiind sport al minții. Practic, pokerul face parte din aceeași categorie ca șahul și bridge-ul.

Parteneri

ifoto1  aeroportul baneasa cladire exetrior jpeg
Transformare majoră la Aeroportul Băneasa: nou concept de „City Airport” și restricții de zbor
La mai bine de un secol de când a fost ridicat, Aeroportul Băneasa va suferi transformări radicale, urmând să fie transformat într-un aeroport de oraș, în care zborurile nocturne vor fi interzise, iar pistele vor fi extinse.
zahar  jpg
Ce se petrece în organism imediat după ce consumi zahăr. Reacțiile rapide ale creierului, insulinei și metabolismului
Zahărul este perceput adesea ca o sursă rapidă de energie, însă procesul metabolic declanșat în organism este mult mai complex decât pare.
Eclipsă totală de Soare Foto JHU Hub Johns Hopkins University dms jpg
Companii private au strâns milioane pentru a bloca Soarele ca să răcească planeta. Ce ar putea merge prost?
V-ar putea costa doar un dolar pentru a diminua – foarte ușor – lumina solară care ajunge pe Pământ, în încercarea de a tempera efectele schimbărilor climatice. Cel puțin aceasta este promisiunea unei start-up din California, Make Sunsets.
Supermarket  Sursa Freepik jpg
Încă o mare păcăleală? Un cunoscut economist explică de ce plafonarea prețului alimentelor riscă de fapt să aducă scumpiri uriașe
Propunerea ministrului Agriculturii pentru plafonarea prețurilor alimentelor este criticată de analistul economic Adrian Negrescu. Acesta susține că departe de a preveni creșterea prețurilor alimentelor, noua măsură ar aduce dezechilibre și mai grave și ar putea să conducă la efecte contrare.
Racheta hipersonică YKJ-1000 FOTO X/Yuri Lyamin
Premieră pentru armata Chinei. O firmă privată produce o rachetă hipersonică la costuri extrem de mici
O firmă privată cu sediul la Beijing a dezvăluit noua sa rachetă hipersonică YKJ-1000, capabilă să atingă o viteză de până la șapte ori mai mare decât viteza sunetului și să zboare până la circa 1.300 km.
Satul Curechiu, comuna Bucureșci din Hunedoara. Foto Daniel Guță. ADEVĂRUL (19) jpg
Roma Moldovei, Venețiile Făgărașului, Bucureștii Apusenilor. Sate cu nume rezonante și istorii controversate
Mai multe localități din România ar putea fi confundate cu mari orașe ale lumii. Românii au propria Romă, așezată pe colinele din jurul Botoșaniului, dar și două Veneții și un București ascuns în Apuseni. Așezările cu nume rezonante au povești ieșite din comun.
image png
Nostradamus și Baba Vanga, profeții pentru 2026. Extratereștri, o eclipsă și… sfârșitul iubirii?
Anul 2026 se apropie cu pași repezi, iar profețiile legendare ale lui Nostradamus și Babei Vanga stârnesc curiozitatea și imaginația tuturor.
orasul Detroit in ruina foto reuters 6
Zonele abandonate atrag turiști: de ce „orașele-fantomă” au devenit un simbol al secolului XXI
La începutul secolului XXI, fenomenul orașelor construite, dar aproape complet nelocuite, a devenit tot mai vizibil.
Horoscop luna martie jpg
Cele două zodii protejate de Maica Domnului în perioada 5-7 decembrie. Vor avea parte de o mare bucurie. Așteaptă de ani de zile să se întâmple asta
Perioada 5–7 decembrie aduce o energie blândă, protectoare, despre care astrologii spun că are o încărcătură aparte, ca o lumină care cade exact acolo unde este nevoie. Se vorbește despre un interval în care sufletul primește răspunsuri, iar unele destine sunt conduse, subtil, către rezolvări mult a