Mihnea Ciupea Consilier, Păpăuţi

Publicat în Dilema Veche nr. 336 din 22-28 iulie 2010
Papuci jpeg

Braşovenii s-au impus prin dubla lui Marinescu (34, 62). Pentru învinşi a punctat Mate Joszef (81). Este vorba de meciul de baraj pentru Liga 3 dintre SCM Braşov şi CSF Zagon Păpăuţi. De ce a pierdut Păpăuţi calificarea?

Păi, antrenorul a făcut discreţionar această echipă de fotbal. Sînt mai mulţi băieţi din Zagon decît din Păpăuţi. Dacă Zagonul a dat un centru administrativ, noi, cei din Păpăuţi, avem mai mulţi oameni capabili la capitolul întrecere sportivă. Adevărat însă că nu ne prea arde nouă de nimic. Aici, la ţară, nu prea ai condiţie fizică adevărată, e vorba de munca la cîmp, aceasta nu solicită aceiaşi muşchi cu cei pentru sport. Inteligenţa jocului, aşa cum am văzut-o în echipa Spaniei, nu o poţi cere unor păpăuţani care nu au timp să joace fotbal decît cînd joacă fotbal.
Nu poţi aşa. Acest imediat nu funcţionează. Nu poate să meargă la infinit. Nici pregătire fizică, nici muncă cu balonul, nici performanţă. Ca învăţător, cred că e imposibil. Lasă antrenamentului rolul lui. Lasă vieţii cursul ei. Aşa că Păpăuţi a pierdut pentru că nu a avut un moment de prisos, cu care să pregătească adevărata întrecere. Şi aşa, din nefericire, este şi pe ansamblul comunei. Cum să faci fonduri europene pe loc, dacă tu nu le aduci spre tine prin diverse metode de aducere, pregătirile de hîrtii, munca de consiliere, scopul corect al demersului tău. De aceea nu avem drumuri, gaze, apă ca lumea. Trăim la Păpăuţi, dar cum de o facem la întîmplare?

Cum ne pregătim pentru Paște jpg
Cum ne pregătim pentru Paște
Masa de Paște este un moment special în care familia și prietenii se adună pentru a sărbători și a petrece timp împreună.
credite jpg
Ce putem face atunci când avem nevoie de un credit rapid?
Dacă te confrunți cu diferite situații financiare urgente, care nu pot fi amânate, trebuie să știi că sunt mai multe modalități prin care poți lua credite rapide.
Sanatatea ficatului  Cum identifici semnele unui ficat bolnav jpg
Sănătatea ficatului: Cum identifici semnele unui ficat bolnav
Ficatul este un organ vital în corpul omului, fiind implicat în sute de procese, printre care: digerarea alimentelor, eliminarea deșeurilor din organism și producerea unor factori de coagulare care facilitează circulația sângelui.
Rolul esential al adjuvantilor in optimizarea pesticidelor jpg
Rolul esențial al adjuvanților în optimizarea pesticidelor
Condițiile de mediu, intemperiile, buruienile, precum și bolile și dăunătorii plantelor reprezintă tot atâtea provocări pentru fermierii moderni.
IMG 20240408 WA0011 jpg
Casa Memorială „Amza Pellea”, din Băilești, a fost redeschisă publicului
Manifestările dedicate cinstirii memoriei îndrăgitului actor român, născut în inima Olteniei, au debutat pe 6 aprilie, pe scena Teatrului Național Marin Sorescu din Craiova, locul în care și-a început fascinanta călătorie în lumea artistică.
pompy ciepła (2) jpg
Pompe de căldură - utilizarea, funcționarea și tipurile acestora
În ultimii ani, pompe de căldură s-au remarcat intre dispozitivele utilizate în sistemele moderne de încălzire.
header piese jpg
Sfaturi pentru conducătorii care apreciază piese auto online de calitate și serviciile unor profesioniști
Achiziționarea de piese auto online poate fi o modalitate convenabilă și eficientă de a-ți repara sau întreține mașina.
masa de paste jpg
Cum să aranjezi o masă festivă perfectă: trei sfaturi utile
Nu mai este mult până la sărbătorile de Paște. Chiar dacă poate părea cam devreme să începi pregătirile de sărbătoare, poți începe planificarea de pe acum dacă vrei să-ți impresionezi invitații.
caine in vacanta jpg
Cum să îți pregătești câinele pentru călătorii: 6 sfaturi pentru o vacanță fără probleme
Te pregătești să pleci în prima vacanță alături de câinele tău? Experiența de a pleca într-o călătorie cu cel mai bun prieten al tău poate fi una inedită, care te va încărca cu amintiri plăcute.
image png
Lumea în care trăim
Trăim ceea ce poartă numele de „marea epuizare”.
image png
Flori, lumi și profesoare
Flori le-am dus de cîte ori am avut ocazia, la propriu sau la figurat.
image png
Cît de puțin ne lipsește...
Zic alți psihologi: nu pierde copilul interior, „accesează-l”, joacă-te, have fun! Aiurea!
image png
Zoe, fii feminină!
În prezent, cînd vorbim despre feminism, nu ne mai raportăm la structura rațională a lui Beauvoir, ci la extremismele de tipul Solanas.
p 20 Aleksei Navalnîi WC jpg
O întrebare greu de ocolit
Pentru noi, astăzi, răul şi suferinţa nu sînt doar mari teme teoretice. Nici nu se limitează la experienţa lor privată.
image png
Tîlcuirile tradiției isihaste
O luminoasă excepție de la această triumfală decadență e de găsit în lucrarea Părintelui Agapie Corbu.
1038 21a centrul comunitar din Chiojdu, 2023 jpg
Arhitectura interesului public
Arhitectura interesului public reprezintă o dezvoltare rizomatică orizontală la nivel local.
p 24 M Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Un preot din Spania, împreună cu partenerul său, au fost arestați pentru că ar fi făcut trafic cu Viagra.
image png
Pe ce te bazezi?
Pe măsură ce avansez în vîrstă, tind să cred că ceea ce numim intuiție se bazează pe experiența noastră de viață.
image png
De primăvară
Florile înșiruite mai sus se vindeau pe stradă, din loc în loc, înveselind-o. Schimbînd-o.
image png
Școli private, școli de fițe?
Nu se schimbase nimic, eram din nou o guvernantă „creativă”.
p 20 Valentina Covaci jpeg
Cum vorbim despre Dumnezeu
Merită să explorăm ce spune asta despre societatea noastră și despre discursul public din România.
image png
Călătorii în istoria cultului
A doua carte este o monografie asupra unui obiect liturgic esențial, pe care doar slujitorii îl pot vedea în altar: Antimisul. Origine, istorie, sfințire (Editura Basilica, 2023).
p 21 Geneva WC jpg
Nostalgii helvete
Job-ul (le petit boulot) pe care mi l-am dorit cel mai mult a fost cel de asistent plimbat căței genevezi.
p 24 M  Chivu 2 jpg
Cu ochii-n 3,14
● Un gunoier își dirijează colegul de la volanul autospecialei: „Dă-i, dă-i, dă-i! / Dă-i, că merge, dă-i!”. O versificație relativ salubră. (M. P.)

Adevarul.ro

image
Oamenii lui Putin, amenințări cu ce de-al Treilea Război Mondial dacă Ucraina folosește arme occidentale pentru a lovi Rusia
Un aliat al președintelui rus Vladimir Putin a lansat un avertisment grav asupra posibilității unui al Treilea Război Mondial, în cazul în care Ucraina va folosi armele furnizate de Occident pentru a lovi teritoriul rus.
image
Ce șansă are un dependent de alcool să trăiască o viață normală. Psihiatru: „E un proces greu și de durată“
Consumul de alcool a fost mereu o reală problemă a societății, susțin cadrele medicale. Dependența de alcool, un fenomen care se răspândește constant, afectează tot mai multe vieți.
image
„Rețea” de nași, fini, afini și prieteni ai lui Andrei Volosevici, primarul Ploieștiului, plătiți regește din banii publici
Presa din Prahova a dezvăluit că peste un milion de lei din bugetul ploieștenilor a fost utilizat de Primăria Ploiești și instituțiile subordonate pentru plata salariilor, primelor, sporurilor și indemnizațiilor acordate rudelor și prietenilor primarului Andrei Volosevici în anul fiscal 2022.

HIstoria.ro

image
Un asalt dincolo de orice imaginație, în „Historia” de mai
„Un asalt îndrăzneţ, dincolo de orice imaginaţie“. Așa a numit Churchill operațiunea de salvare a lui Benito Mussolini din hotelul Campo Imperatore, în ziua de 12 septembrie 1943. Dosarul de luna aceasta este dedicat unui raid ca în filme, prezentat pas cu pas. Revista vă așteaptă și cu alte surpri
image
Spitalul de la Palatul Regal: Regina Maria, „mamă a răniţilor”
Regina Maria începuse, încă din anii neutralităţii, un plan de susţinere al războiului din punct de vedere sanitar şi medical, bazându-se pe experienţa – ce-i drept, mai redusă – din timpul războiului balcanic.
image
Căsătoria lui Caragiale cu gentila domnişoară Alexandrina Burelly
Ajuns director la Teatrul Naţional, funcţie care nu l-a bucurat atât de tare precum credea, Ion Luca Caragiale a avut în schimb o mare şi frumoasă împlinire: a cunoscut-o pe viitoarea doamnă Caragiale.