Mai mult decît servicii

Publicat în Dilema Veche nr. 399 din 6 - 12 octombrie 2011
Mai mult decît servicii jpeg

Serviciile, de toate felurile, ştiu, nu pot fi considerate o parte esenţială din viaţa cuiva. Nu intră în acel prim cerc dintr-o serie de altele asemenea, concentrice şi tot mai largi, în care ne învîrtim (asta în cazul în care împărtăşim viziunea rotundă şi concentrică). Ci într-unul din cele mai dinspre coadă... 

Şi totuşi, există o serie de servicii de care ai nevoie toată viaţa, de care nu te poţi dispensa. Dacă eşti femeie (şi nu numai), trebuie să mergi la cosmeticiană, la coafor, la manichiuristo-pedichiuristă. Dacă te vrei superfemeie, e cazul să te duci şi la fitness, aerobic, masaj, bronzat, electrostimulare, ca să nu mai spun, de la o vîrstă încolo, dacă resursele îţi permit, la... intervenţii estetice. Pe lîngă toată gama de punere şi păstrare în formă, se adaugă partea medicală propriu-zisă: e necesar să ai o gamă de doctori, de diverse specialităţi, care să te consulte din cînd în cînd. 

Toate acestea numai în ce priveşte propriul trup şi menţinerea lui pe o (aparentă) linie de plutire – pe linia pe care societatea i-o şi ţi-o cere, ca să fie şi să fii acceptat. Trupul, însă, hălăduieşte într-o casă. Aceasta, la rîndul ei, are nevoie de servicii: eventual de o femeie care să o întreţină; de diverşi meşteri care să se ocupe de grădină, în caz că ai una; de reparatori de tot ce trece şi curge prin ea, precum curentul electric, instalaţiile sanitare, aerul condiţionat... Capitolul „servicii“, de care ai nevoie într-o viaţă se poate întinde nelimitat, nu are rost să le-nşir pe toate. Ideea e că, deşi – aşa cum am spus la început – nu constituie o parte esenţială din existenţa ta, relaţiile cu „prestatorii“ lor (de la cei prezenţi la domiciliu la cei de care te ciocneşti în oraş – chelneri, vînzători, şoferi de taxi etc.) îţi ocupă o însemnată şi repetată felie din timpul tău. 

Pe scurt, ajungi, de multe ori, vrînd-nevrînd, să ai de-a face cu mai mulţi „prestatori“ decît prieteni sau colaboratori pe teme profesionale.  Ce te faci dacă eşti o persoană conservatoare, căreia nu-i place să-şi schimbe nici măcar „prestatorii“ de servicii? Încerci să găseşti constanţă într-o lume nebună, imprevizibilă, plină de escrocherii şi nesiguranţă: încerci să te împrieteneşti cu cei de ale căror servicii ai nevoie în mod regulat. 

Ştiu că nu pare a fi, pentru mulţi, o soluţie. De ce să încurci treaba cu afectele, de ce să investeşti sentimental acolo unde te duci pentru eficienţă?  

Fiindcă, pentru unii, doar aşa se poate. Doar aşa pot apela şi beneficia de servicii. Şi aşa, pentru o persoană ca mine, să pierd o oră şi jumătate la cosmetică e un calvar (deloc feminin, veţi zice, şi ştiu asta...). Dacă şi cosmeticiana e o „duduie“ frivolă, atunci timpul respectiv poate fi şi mai apăsător. 

 Dar dacă e o doamnă deşteaptă, simpatică, citită, interesată de experienţe noi, cum ar fi meditaţia, de călătorii exotice (în Brazilia, de exemplu), mai la curent, uneori, cu diverse apariţii editoriale decît mine şi fin psiholog, atunci lucrurile se schimbă. La fel, dacă al meu coafor e un fel de prieten şi unchi care mă sfătuieşte în toate, de la probleme de sănătate la unele alimentare şi de creştere a copiilor, de ce să nu mă duc cu plăcere? Dacă şoferul de taxi cu care merg cel mai des mă ţine la curent nu numai cu toate reducerile, ci şi cu toate greşelile politice, aşa cum numai bunicul meu ştia să o facă, de ce să nu merg doar cu el? 

Nici nu mai are rost să vorbesc şi de doamna care mă mai ajută, uneori, cu menajul: m-a scos deja din destule încurcături casnice, care pot fi dezastruoase pentru cineva nu prea îndemînatic. 

În concluzie, deşi poate suna ineficent şi nepriceput, pentru că nu ne putem lipsi de servicii, pledez pentru un hibrid: servicii cu persoane cu care putem avea ceva în comun. Mai mult decît servicii... 

Evident, cu limite. E clar că nu poţi vorbi – şi nu e cazul să o faci – de lucruri cu un anumit grad de intimitate cu oamenii care îţi oferă diverse servicii. Dacă ţi-ai asumat, instinctiv, limitele, există un soi de intimitate... pragmatică, dacă pot să-i spun aşa, care face multe din insuportabilele treburi de zi cu zi suportabile.

1754630459 O8fp jpg
Cum să investești inteligent în confortul de la birou
Te-ai întrebat vreodată de ce la finalul zilei resimți oboseală și lipsă de energie, chiar dacă nu ai făcut efort fizic intens? Ai observat cât de mult îți influențează confortul la birou felul în care te simți și performezi?
bfeb1365c7dc9271890fa4ba5c740891 jpg
Bullying-ul explicat: ce este, cum se manifestă și care sunt efectele asupra copiilor și adolescenților
Bullying-ul afectează mulți copii și adolescenți și poate aduce schimbări vizibile în comportamentul celor vizați. Observi că fiul sau fiica ta devine tot mai retras(ă) sau că un elev se teme să meargă la școală?
Simptome specifice psoriazisului Tratament 100 natural care stopeaza evolutia bolii jpg
Simptome specifice psoriazisului! Tratament 100% natural, care stopează evoluția bolii
Psoriazisul este o afecțiune dermatologică cronică, care se caracterizează prin apariția unor leziuni roșii, acoperite cu scuame argintii, pe diferite părți ale corpului.
pexels snapwire 46024 jpg
Beneficiile surprinzătoare de care te bucuri când ești înconjurat de animale de companie
Animalele de companie sunt acei prieteni fideli care îți sunt alături mereu, chiar și în cele mai dificile momente. Simpatice și jucăușe, reușesc să te încarce prin energia lor pozitivă și devotamentul lor.
Cum să alegi pantofii cu toc în funcție de înălțimea ta  Ghid practic și recomandări dilemaveche jpg
Cum să alegi pantofii cu toc în funcție de înălțimea ta? Ghid practic și recomandări
Alegerea unei perechi de pantofi cu toc potrivite nu ține doar de stil sau de preferințe. Felul în care tocurile se potrivesc înălțimii tale poate influența atât confortul cât și modul în care arată ținuta per ansamblu.
DilemaVeche (2) jpg
Uleiul de rozmarin: Secret antic roman pentru podoaba capilară
Din cele mai vechi timpuri, plantele aromatice au fost folosite nu doar pentru parfumul lor plăcut, ci și pentru puterea lor vindecătoare.
img 1 jpg
Don Ro Casino: Ce să faci și ce să nu faci când joci online
Lumea divertismentului digital oferă numeroase opțiuni de recreație, iar casino online reprezintă una dintre formele de entertainment care necesită o înțelegere atentă a regulilor și a etiquettei specifice.
pe tera cristalelor gigantice din mexic este frumoasa dar mortala jpg
Peștera Cristalelor Gigantice din Mexic este Frumoasă, dar Mortală
Gipsul: De la materie primă pentru construcții uscate la cristale gigantice în peștera Naica.
1  Irina Rimes x Roman Tolici x IQOS jpg
Irina Rimes x Roman Tolici – cea mai nouă colaborare a brandului IQOS
A fost prezentată într-un eveniment care a redefinit ideea de spectacol polisenzorial. Curios?
de ce sa alegi o rochie din in pentru evenimentele de vara jpg
De ce să alegi o rochie din in pentru evenimentele de vară
Vara aduce cu ea nu doar zile mai lungi și soare blând, ci și invitații la evenimente speciale – nunți în aer liber, botezuri intime, seri de vară care merită celebrate. În toate aceste contexte, alegerea unei ținute devine mai mult decât o simplă decizie de stil.
featured image jpg
IMSA recunoaște oficial pokerul ca sport al minții: Argumentele pentru această decizie
IMSA (Asociația Internațională a Sporturilor Minții) a recunoscut oficial pokerul ca fiind sport al minții. Practic, pokerul face parte din aceeași categorie ca șahul și bridge-ul.
cifra sapte jpg
Cifra 7 în istoria omenirii și superstițiile în care cred oamenii și în ziua de astăzi
Gândește-te la un număr între unu și zece să vedem dacă putem ghici. A fost șapte, nu? Cercetătorii au descoperit că, atunci când ești rugat să te gândești la un număr între unu și zece, mulți vor avea numărul șapte în minte.
DilemaVeche jpg
Neglijăm îngrijirea călcâielor vara! De ce ar trebui să fim mai atenți…
Există o parte a corpului pe care o vezi mai ales când te încalți, dar pe care rar o privești cu adevărat. Și, poate tocmai de aceea, ajungi s-o neglijezi exact atunci când e cel mai expusă: vara.
pexels gustavo fring 5163433 jpg
Unelte, materiale și idei pentru o curte bine amenajată
O curte bine organizată îți oferă nu doar un spațiu estetic, ci și un loc practic în care te poți relaxa, lucra în grădină sau petrece timp de calitate cu familia și prietenii.
rehearsal preparation groom s watch hand jpg
Purtați de Eminem, Pharrell și Kanye West – descoperă cel mai popular ceas printre artiști!
Hai să recunoaștem: când vezi un ceas Casio G-SHOCK pe încheietura cuiva, nu te gândești doar la ore și minute.
Ce acte sunt necesare pentru procedura de radiere a unui autovehicul  jpg
Ce acte sunt necesare pentru procedura de radiere a unui autovehicul?
Radierea unui autovehicul din circulație poate părea un proces complicat, dar, dacă ai toate documentele pregătite și urmezi pașii necesari, totul devine mult mai simplu.
featured image jpg
Minimalismul, o alegere de viață pentru tot mai multe persoane împlinite pe plan profesional
A avea puține bunuri materiale și a efectua puține cheltuieli era în trecut caracteristic doar persoanelor cu venituri modeste.
Vechea dilema optimizare SEO vs  PPC sau AMBELE jpg
Vechea dilema: optimizare SEO vs. PPC sau AMBELE?
În lumea marketingului digital, dezbaterea dintre optimizarea pentru motoarele de căutare (SEO) și publicitatea plătită per click (PPC) a fost întotdeauna un subiect fierbinte.
industrie jpg
Curiozități mai puțin știute despre gudron și industriile în care se folosește
Gudronul este o substanță cu o paletă largă de aplicații industriale. Acesta nu este o substanță unică, ci un amestec complex de mii de compuși chimici, inclusiv hidrocarburi aromatice, fenoli și alte substanțe organice.
Cei care nu invata din istorie, sunt sortiti sa o repete  3 carti pe care trebuie neaparat sa le citesti jpg
Cei care nu învață din istorie sunt sortiţi să o repete. 3 cărți pe care trebuie neapărat să le citești
Dacă vrei să înțelegi mai bine evoluția poporului și a culturii din care faci parte, atunci e bine să explorezi cărțile de istorie specifice.
reducerea timpului petrecut in trafic este o prioritate pentru tine jpg
Reducerea timpului petrecut în trafic este o prioritate pentru tine?
Dacă te deplasezi frecvent cu autoturismul și ai realizat faptul că, din cauza aglomerației rutiere, ai ajuns să petreci foarte mult timp în trafic.
ceai cuisoare (1) jpg
Cum se prepară și când este recomandat ceaiul de cuișoare?
Ceaiul de cuișoare este o băutură aromată și benefică pentru sănătate, apreciată pentru proprietățile sale antibacteriene, antiinflamatoare și antioxidante.
ce pantofi sa alegi pentru city break jpg
Cele mai potrivite modele de pantofi pentru un city-break
Te gândești la un city-break? Ah, ce bine! Oricine adoră să exploreze noi orașe, să meargă pe străzi necunoscute și să descopere un colț de lume plin de istorie, cultură și viață urbană.
Champions League  cea mai valoroasă competiție de fotbal intercluburi din Europa  dilemaveche betting jpg
Champions League: cea mai valoroasă competiție de fotbal intercluburi din Europa
Champions League reprezintă apogeul fotbalului european intercluburi, fiind locul unde cele mai bune echipe de pe continent își dispută supremația.

Parteneri

harta in biroul oval intalnire trump zelenski 18 august foto X jpg
Harta Ucrainei cu teritoriile ocupate, afișată în Biroul Oval: „Modalitate de presiune asupra lui Zelenski”
O hartă detaliată a Ucrainei, în care apare și România, a fost afișată în Biroul Oval înainte de începerea negocierilor cu ușile închise dintre președintele ucrainean Volodimir Zelenski și președintele american Donald Trump.
Giorgia Meloni FOTO EPA EFE jpg
Garanțiile de securitate pentru Ucraina vor avea ca model Articolul 5 al NATO, susține Giorgia Meloni
Premierul italian Giorgia Meloni a declarat luni, la Washington, că garanţiile de securitate pentru Ucraina, negociate de Statele Unite şi partenerii săi europeni, vor avea ca model Articolul 5 al NATO, care stabileşte principiul apărării reciproce între membrii alianţei.
Puciul de la Moscova FOTO AFP
19 august: 34 de ani de la puciul de la Moscova, tentativa comuniștilor de a-l răsturna pe Gorbaciov
În urmă cu 34 de ani avea loc un moment care a schimbat ireversibil cursul istoriei post-sovietice.
Zelenski FOTO Profimedia
Reacția lui Zelenski privind concesiile teritoriale
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a evitat luni să răspundă direct la întrebarea dacă ar fi dispus să facă concesii teritoriale pentru a ajunge la un acord de pace cu Rusia, transmite EFE.
Emmanuel Macron si Donald Trump FOTO Profimedia
Macron propune un al patrulea participant la întâlnirea dintre Rusia, Ucraina și SUA. „Vorbim despre securitatea continentului european”
Președintele francez Emmanuel Macron a propus luni, în cadrul întâlnirii de la Casa Albă, o reuniune „cvadripartită”, deoarece este în joc securitatea întregii Europe.
Maria Zaharova FOTO Profimedia jpg
Rusia respinge prezența de trupe NATO în Ucraina: „Ar fi o escaladare incontrolabilă a conflictului”
Rusia a declarat luni că respinge ferm orice scenariu care ar presupune prezența unui contingent militar al NATO în Ucraina, avertizând că acest lucru ar conduce la o escaladare incontrolabilă a conflictului și la consecințe imprevizibile. Declarația a fost făcută de purtătoarea de cuvânt a Minister
Trump, întâlnire cu liderii europeni FOTO Profimedia
Trump joacă Alba-Neagra cu armistițiul din Ucraina. Cum și-a schimbat declarațiile privind încetarea focului
Donald Trump oscilează între cererea unui armistițiu de încetare a focului și renunțarea la el, schimbându-și de mai multe ori poziția după întâlnirea cu Putin, spre confuzia aliaților și frustrarea Kievului.
Horoscop, foto Shutterstock jpg
Luna Nouă în Fecioară pe 23 august 2025. Cinci zodii sunt profund afectate
Pe 23 august 2025, Luna Nouă se formează în semnul Fecioarei, marcând un moment de început, resetare și reflecție pentru toate zodiile.
Protest antiguvernamental Chisinau FOTO Facebook jpeg
Participanții la protestul antiguvernamental organizat de Ilan Șor la Chișinău, plătiți pentru a provoca destabilizări
Participanții la protestul antiguvernamental de la Chișinău, organizat de pro-rusul Ilan Șor, au fost plătiți pentru a provoca destabilizări luni seara în apropiere de Președinție, unde au încercat să instaleze corturi pentru a manifesta, anunță poliția.