Kitsch-ul cel mai dulce

Publicat în Dilema Veche nr. 459 din 29 noiembrie - 5 decembrie 2012
Kitsch ul cel mai dulce jpeg

Nu e kitsch mai dulce decît cel al tarabelor de Crăciun. Cel puţin eu, una, aşa consider. La fel de dulce precum gustul punsch-ului care se vinde la tîrgul de Crăciun din faţa Primăriei din Viena. (Să fie de vină terminaţiile asemănătoare?)

Tîrg care a început deja. Din 15 noiembrie, cred. Parcă m-ar fi auzit pe mine, care mi-am dorit, mult timp, să fie Crăciun tot anul. Anul acesta – spun diverşii şoferi de taxi cu care am fost prin Viena – l-au deschis mai devreme. Probabil, din raţiuni comerciale, pe fond de criză etc. Cert e că, dacă e vreun loc pe lumea asta care să întrupeze mai dihai ceea ce înţeleg cel puţin eu, una, prin spiritul Crăciunului, acela e Rathaus Christkindlmarkt. Tîrgul în cauză reuşeşte să surprindă senzaţia unui Crăciun de poveste, domesticit: unul de turtă dulce, scorţişoară, vin fiert sau punsch, ciocolată, lemn, blană, sticlă şi lumini. În majoritate, chestii calde şi aromate, legate de intimitatea presupusă a unui cămin idilic.

Tîrgurile de felul ăsta nu fac altceva decît să pună în practică imaginile pe care ni le oferă felicitările de Crăciun, precum şi celebra The Night Before Christmas a lui Clement C. Moore: o încăpere în care tronează un cămin, de care sînt atîrnaţi tradiţionalii ciorapi. Ciorapi în care vor fi depozitate cadourile aduse de Moş Crăciun, tot în varianta soft: moşul rubicond Coca-Cola, şi nu trolul de speriat din mitologia nordică.

Pînă la urmă, mai toate produsele comercializate la tîrg au legătură cu noaptea de Ajun: ele sînt fie ornamente pentru pomul de Crăciun sau pentru camera în care va veni Moş Crăciun, fie cadouri care pot fi înmînate în seara respectivă, fie alimente care pot fi „consumate“ în aceeaşi noapte.

Crăciunul e, cu siguranţă, o sărbătoare legată de iubire: tarabele o susţin sus şi tare. Inimile sînt la mare preţ, fie că sînt sculptate din lemn, fie din turtă dulce sau din ciocolată şi înfipte într-un băţ. Undeva între iubire şi religie se situează şi amoraşii-îngeraşi, din ceramică, lemn, sticlă, paie ori turtă dulce, care se vînd peste tot.

Comerţul de tarabă nu uită adevărata semnificaţie a Crăciunului: nu este lăsată deoparte naşterea lui Iisus, ci, dimpotrivă, constant rememorată, în nenumăratele iesle, în general din lemn, mari sau mici, nelipsite de la toate tarabele. Există unele minuscule, de 5 euro, şi altele măreţe, de 20, sau chiar 30. Diferă, evident, mărimea protagoniştilor, precum şi numărul lor – în unele sînt doar Iosif, Maria şi pruncul Iisus, în altele – magii şi toate animalele. De altfel, participanţii la „evenimentul divin“ pot fi achiziţionaţi şi separat: o figurină costă între 2,50 şi 3,50 euro, în funcţie de importanţa rolului avut. Cele mai ieftine sînt, de pildă, oile (ce-i drept, cu adevărat minuscule). Ieslea poate fi cuprinsă într-o sferă de lemn, într-un glob de sticlă sau chiar într-un soi de coajă de nucă.

Pe lîngă îngeraşi, există Moşi Crăciun, brazi antropomorfizaţi, mulţi urşi şi, neaşteptat, la fel de numeroase pisici: pictate pe inimi, pe clopote, figurine-mîţe în diverse poziţii. De asemenea, multe globuri de sticlă, ca-n copilăria mea, dar mai elaborate, pictate manual. Chiar m-am întrebat cum se potrivesc sticlăriile în peisajul general cald. Şi am ajuns la o concluzie cam stupidă: prin strălucirile diverselor lumini şi reflecţii...

De altfel, luminile sînt un alt punct forte al tîrgului de la Primăria vieneză: în pomii din parc atîrnă inimi, baloane, acadele uriaşe... Pomul cu inimi roşii e un soi de chintesenţă a Crăciunului consumist, idilic şi kitsch.

Un kitsch, însă, adecvat (da, ştiu, deşi kitsch-ul are drept unul dintre principiile fundamentale tocmai neadecvarea) scopului său: acela de a oferi un Crăciun avant la lettre domesticit, pe înţelesul tuturor. Care să facă sărbătoarea religioasă accesibilă şi plăcută (poate prea accesibilă şi prea plăcută) muritorilor cărora le e prea complicat s-o perceapă altfel. Sau care, pur şi simplu, au nevoie şi de latura asta de bucurie mai... pămînteană.  

bebelorelli triciclete de impins png
Ghid pentru plimbările zilnice – de la nou-născut la toddler
Plimbările în aer liber sunt esențiale în rutina zilnică a unui copil, indiferent de vârstă. De la primele zile de viață, până în perioada de toddler (1–3 ani), ieșirile contribuie la sănătatea fizică, dezvoltarea cognitivă și echilibrul emoțional al celui mic.
DilemaVeche (2) jpg
Estée Lauder, femeia care a învins Parisul cu o rețetă simplă și un plan genial
La începutul secolului trecut, Parisul deținea monopolul asupra rafinamentului, al parfumurilor și al destinelor strălucitoare, dar o tânără dintr-o familie de imigranți avea să schimbe regulile jocului.
e1112a509cc7882cc7e6eb8f7a53f22aaa jpg
Lucruri pe care trebuie să le știi despre hepatita C
Sănătatea ficatului contează pentru fiecare dintre noi, iar hepatita C face parte dintre afecțiunile des întâlnite, mai ales pentru adulți. Mulți nu știu că infecția poate trece neobservată mult timp, însă diagnosticarea precoce permite un control mai bun al bolii.
1762271292 TLtu jpg
5 tipuri de ghete de bărbați pentru trekking și activități outdoor
Pentru pasionații de natură, drumeții sau aventuri montane, alegerea unei perechi potrivite de ghete de bărbați pentru trekking este esențială. Acestea oferă echilibrul perfect între confort, aderență și protecție, fiind concepute să reziste la condiții dificile.
1762260163 1lhK jpg
Cum îi învățăm pe copii bucuria de a dărui
Un copil care se apropie cu un desen ținut la spate e una dintre cele mai frumoase imagini ale lumii.
pexels olly 3779713 jpg
5 semne care trebuie să te trimită la stomatolog - cum apare și cât de repede evoluează cu adevărat o carie dentară
Cariile dentare reprezintă cea mai frecventă problemă de sănătate dentară și sunt considerate o „problemă majoră de sănătate publică”. Deși prevalența cariilor a scăzut în ultimele decenii, problema rămâne răspândită atât în rândul copiilor, cât și al adulților.
pexels mvdheuvel 30002090 jpg
Top 4 destinații de weekend în România pentru iubitorii de natură
Dacă iubești natura, poți să găsești cu ușurință destinații ideale din țară pe care să le explorezi în timpul liber. România oferă o diversitate spectaculoasă de locuri perfecte pentru o escapadă de weekend.
Imagine1 jpg
Suferi de o afecțiune dentară? Beneficiază de servicii stomatologice precise și sigure, în cadrul unei clinici ce a înlocuit bisturiul cu laserul
Există o mulțime de afecțiuni stomatologice, de la cele ușor de tratat precum placa dentară sau tartrul, la probleme complexe, ce afectează atât funcționalitatea cât și estetica dentară, așa cum sunt parodontoza sau afecțiunile ortodontice severe.
Cafeaua și concentrarea  cât de mult te ajută  jpg
Cafeaua și concentrarea: cât de mult te ajută?
Cafeaua, un simplu ritual de răsfăț pentru unii, o adevărată artă pentru alții. Pentru fiecare pasionat, ea este și un aliat al concentrării și al vitalității.
1 coverfoto jpg
Jidvei lansează Vinars XO, în premieră internațională, la Paris
Degustare exclusivă în cadrul retrospectivei Radu Jude – primul regizor român celebrat integral la Centre Pompidou.
6 png
De ce paturile tapițate rămân alegerea preferată în designul modern
În ultimii ani, paturile tapițate au câștigat tot mai mult teren în preferințele celor care își doresc un dormitor modern, elegant și extrem de confortabil.
8d03f7ab62c532f5e956ca15dabf5bb9 jpg
Colmar cu bicicleta: 5 trasee și excursii de neratat în împrejurimi
Colmar, orașul de poveste din inima Alsaciei, nu este doar o destinație romantică de vacanță, ci și o regiune pe care o preferă pasionații de ciclism.
1757514744 t6sC jpg
Hanorace bărbătești: 5 modele de bază pentru garderoba casual
Fiecare garderobă masculină modernă include cel puțin câteva hanorace comode. Aceste piese nu te ajută doar în zilele reci, ci și oferă variante rapide de compunere a unei ținute.
pexels marta klement 636760 1438072 jpg
Cu ce se remarcă un campus universitar modern și de ce ar putea fi potrivit și pentru tine
În ziua de azi, campusul universitar modern poate să fie soluția ideală pentru cei care vin să studieze în Capitală sau în alte orașe ale țării.
2 Depresie   Conform datelor oficiale jpg
Depresia în România: o realitate invizibilă
Depresia este o afecțiune psihică frecventă care afectează viața personală, profesională și socială a celor care suferă de ea.
1754630459 O8fp jpg
Cum să investești inteligent în confortul de la birou
Te-ai întrebat vreodată de ce la finalul zilei resimți oboseală și lipsă de energie, chiar dacă nu ai făcut efort fizic intens? Ai observat cât de mult îți influențează confortul la birou felul în care te simți și performezi?
bfeb1365c7dc9271890fa4ba5c740891 jpg
Bullying-ul explicat: ce este, cum se manifestă și care sunt efectele asupra copiilor și adolescenților
Bullying-ul afectează mulți copii și adolescenți și poate aduce schimbări vizibile în comportamentul celor vizați. Observi că fiul sau fiica ta devine tot mai retras(ă) sau că un elev se teme să meargă la școală?
Simptome specifice psoriazisului Tratament 100 natural care stopeaza evolutia bolii jpg
Simptome specifice psoriazisului! Tratament 100% natural, care stopează evoluția bolii
Psoriazisul este o afecțiune dermatologică cronică, care se caracterizează prin apariția unor leziuni roșii, acoperite cu scuame argintii, pe diferite părți ale corpului.
pexels snapwire 46024 jpg
Beneficiile surprinzătoare de care te bucuri când ești înconjurat de animale de companie
Animalele de companie sunt acei prieteni fideli care îți sunt alături mereu, chiar și în cele mai dificile momente. Simpatice și jucăușe, reușesc să te încarce prin energia lor pozitivă și devotamentul lor.
Cum să alegi pantofii cu toc în funcție de înălțimea ta  Ghid practic și recomandări dilemaveche jpg
Cum să alegi pantofii cu toc în funcție de înălțimea ta? Ghid practic și recomandări
Alegerea unei perechi de pantofi cu toc potrivite nu ține doar de stil sau de preferințe. Felul în care tocurile se potrivesc înălțimii tale poate influența atât confortul cât și modul în care arată ținuta per ansamblu.
DilemaVeche (2) jpg
Uleiul de rozmarin: Secret antic roman pentru podoaba capilară
Din cele mai vechi timpuri, plantele aromatice au fost folosite nu doar pentru parfumul lor plăcut, ci și pentru puterea lor vindecătoare.
img 1 jpg
Don Ro Casino: Ce să faci și ce să nu faci când joci online
Lumea divertismentului digital oferă numeroase opțiuni de recreație, iar casino online reprezintă una dintre formele de entertainment care necesită o înțelegere atentă a regulilor și a etiquettei specifice.
pe tera cristalelor gigantice din mexic este frumoasa dar mortala jpg
Peștera Cristalelor Gigantice din Mexic este Frumoasă, dar Mortală
Gipsul: De la materie primă pentru construcții uscate la cristale gigantice în peștera Naica.
1  Irina Rimes x Roman Tolici x IQOS jpg
Irina Rimes x Roman Tolici – cea mai nouă colaborare a brandului IQOS
A fost prezentată într-un eveniment care a redefinit ideea de spectacol polisenzorial. Curios?

Parteneri

image png
Mihaela Bilic trage un semnal de alarmă! Ce se întâmplă dacă iei pastile cu suc, lapte sau alcool
Mihaela Bilic trage un semnal de alarmă care vizează persoanele care înghit medicamentele cu alte băuturi, în afară de apă. Medicul nutriționist, cunoscut pentru informațiile pe care le oferă aproape zilnic în mediul online, explică ce se întâmplă atunci când oamenii iau pastilele cu suc, alcool sau
kelemen hunor jpeg
Kelemen Hunor anunţă o şedinţă a coaliţiei, după votul PSD împotriva ministrului Mediului. „Nu e un capăt de ţară”
Kelemen Hunor, liderul UDMR, a anunţat că miercuri urmează să aibă loc o şedinţă a coaliţiei, în care se va analiza inclusiv votul PSD împotriva ministrului Mediului.
601080085 1385930472990699 6965745471873812168 n jpg
Intervenție contra-cronometru într-o localitate din județul Galați, în pericol de inundații: muncitorii au rupt un drum pentru a devia apa
Autoritățile din județul Galați intervin de urgență, luni seară, în comuna Barcea, sat Podoleni, după ce un canal de desecare care subtraversează drumul județean DJ 252 s-a înfundat, existând riscul producerii unor inundații în gospodăriile din zonă.
FBI jpg
Complot terorist dejucat. FBI a arestat patru persoane care intenționau să detoneze bombe artizanale de Anul Nou, în California
FBI a arestat patru persoane despre care susține că plănuiau să detoneze bombe în ajunul Anului Nou în California. Arestările au fost făcute în Los Angeles. Se pare că cei patru pregăteau cinci atacuri în zone diferite ale orașului.
Un miner citind ziarul Scânteia (©  „Fototeca online a comunismului românesc”, cota: 133/1944)
Cum a devenit ziarist turnătorul Melinte Petre
În primii ani ai comunismului moldo-valah, corespondenții voluntari sînt cultivați intens de Partid. Nu e vorba doar de posibilitatea dată de aceștia de a extinde și diversifica sursele, ci și de contracararea profesioniștilor.
submarin rus aruncat in aer jpeg
Drone navale ucrainene au lovit în Marea Neagră un submarin rus evaluat la 400 de milioane de dolari
Drone navale ale armatei ucrainene au lovit un submarin rus evaluat la 400 de milioane de dolari şi capabil să lanseze rachete de croazieră Kalibr, în timp ce era staţionat în portul Novorossiisk de la Marea Neagră.
femeie plangand 01 captură TikTok RumiBro jpg
Reacția unei bătrâne din Cuba în faţa dulciurilor și rafturilor pline dintr-un supermarket spaniol. „Este totul atât de ieftin”
Videoclipul în care o femeie, în vârstă de 87 de ani, plânge de emoție la prima sa vizită într-un supermarket din Spania, la scurt timp după ce a venit din Cuba, a devenit viral, strângând milioane de vizualizări și emoționând internauții din întreaga lume.
razboi hibrid rusia freepik jpg
Amenințările care sperie Europa mai rău decât un război. Concluziile unui studiu-mamut coordonat de o expertă româncă
Un număr de 500 de experți europeni au luat parte la un studiu-mamut privind marile pericole care ar putea să aștepte Uniunea Europeană în anul 2026. Experta în securitate Veronica Anghel a coordonat studiul și a explicat, pentru „Adevărul”, cele mai periculoase scenarii.
marco jpg
Ce arată necropsia lui Marco. Tânărul de 18 ani din Timișoara a murit la scurt timp după un majorat
Au apărut primele informații oficiale privind decesul lui Marco, tânărul de 18 ani din Timișoara care a fost găsit fără viață în propria locuință, la scurt timp după ce participase la o petrecere de majorat.