Au vreo legătură vechea aşezare dacă şi satul de azi?

Nici o legătură. Sîntem oameni săraci, abia ducem lingura la gură, ne este nouă de istorie? Au venit unii că de ce nu avem grijă de conacul Coţofenilor, mata – că de ce n-avem grijă de daci. Dar de noi cine are grijă? Nimeni. Stăm pe şanţuri şi aşteptăm să cadă para mălăiaţă. Nu mai vrem decît să muncim, dar nu se poate că muncim de pomană. Aşa că mai bine luăm ajutor social şi bem. De ce să ne omorîm? De ce? Cui ajută? N-avem tractoare, ultimii oameni de pe la noi şi-au vîndut şi vita din curte, cum să mai are pămîntul? E bine vara, că găseşti o ştevie, se face colea făsuiul, spre iunie. Ai ce băga la cratiţă, dar altfel, nu ne arde de nici o tradiţie. Tradiţia e chestie de boiărie, de răgaz, de tras aer în piept. Noi n-avem, ne ia timpul sărăcia, prostia, intrigăraia. Asta-i munca cea mai bună, nu-ţi muţi fundul de la stacana de vin. Mata nu vezi că nici vinul nu se mai face ca-nainte? E uşor să bei mult şi prost. Zaci toată ziua la crîşmă şi descoperi că n-ai timp. Da, nu mai poţi decît să te culci. Pe-acilea, noi nu sîntem de pedele, de Băsescu şi nu ne bagă-n seamă nimeni. Primarul a zis că se duce la Berceanu să se dea cu pedeleul, dar nu-l primeşte. Acum ce să facă? Omul vrea să trădeze şi n-are unde. Corect, nu? Dar nici de trădare nu e cazul, că trădezi şi o faci degeaba că n-au ăia timp să-ţi dea bani de reabilitări, de amenajări. E clar că sîntem vaidenoi. Ce să facem? Măcar să ne ţinem în picioare, că altfel nu ştim cum om mai ajungem la crîşmă, asta să ştii mata.