Franţa are febră
La France va mal. Franţa nu se simte prea bine. În timp ce preşedintele François Hollande pare să sufere, în percepţia francezilor, de indecizie acută, puzderie de mişcări sociale, cu nume care mai de care mai fanteziste, ocupă strada, exasperate de măsurile prin care guvernul socialist încearcă, disperat, să adune bani la buget: „bonetele roşii“, agricultori şi antreprenori din regiunea Bretagne, se opun vehement unei taxe ecologice impuse camioanelor; „puişorii“ se bat pentru statutul de autoîntreprinzător, ameninţat de o lege care vrea să reducă plafonul cifrei de afaceri; „bonetele oranj“ – reprezentanţii centrelor ecvestere – au blocat centura Parisului, contestînd creşterea TVA pentru activitatea lor; „curcile“ – cadrele din învăţămîntul primar – nu vor să rămînă de rîsul lumii acceptînd reformarea de formă a ritmului şcolar.
În timp ce creşterea economică e în continuare gripată (PIB-ul e în scădere uşoară, de 0,1%, pe al treilea trimestru), societatea franceză are febră, peste limitele admise: o epidemie de derapaje rasiste a infectat toate mediile, de la politicieni la jurnalişti, de la mass-media la reţele sociale. Ministrul Justiţiei, Christiane Taubira, a fost comparată cu o maimuţă, mai întîi pe pagina Facebook a unei membre a Frontului Naţional, partidul francez de extremă dreaptă, şi mai apoi pe prima pagină a unui cotidian de extremă dreaptă, care se voia spiritual cu un titlu dezgustător. Membra FN a fost dată afară din partid iar cotidianul a fost atacat în justiţie, de guvernul Franţei, prin prim-ministrul său, pentru injurie publică cu caracter rasial. Între cele două momente, cu sprijinul din plin al canalelor media ca amplificatoare eficiente şi profitabile, a început o vînătoare de vrăjitoare: cine s-a dezis, cine nu s-a dezis la timp, cine a aplaudat pe faţă, cine a aplaudat în gînd, cine vede în scandal o diversiune politică – să-i fie ruşine, cine ia masa cu Jean-Marie Le Pen, fostul lider al Frontului Naţional – oprobriu public... Fondul problemei e grav – atacurile rasiale sînt inacceptabile –, ambalarea şi surescitarea sînt, dacă nu suspecte, măcar ridicole. Procesul de intenţie la adresa unor comentatori politici (de dreapta), care vor fi cinat cîndva cu fostul lider al partidului de extremă dreaptă, frizează absurdul: dacă în democraţia atotputernică a Republicii Franceze un partid e considerat într-atît de nefrecventabil, de ce nu este scos în afara legii? Perversitatea corectitudinii politice se opreşte într-un impas: e stigmatizant să te afişezi – profesional vorbind – cu un partid extremist, e antidemocratic să-l interzici.
Franţa de azi, răvăşită în primul rînd de chestiunile identitare şi mai apoi de cele economice, ştie pe cine ar vrea să trimită să o reprezinte în Parlamentul Europei, în urma alegerilor europene care vor avea loc în mai 2014. Dacă s-ar vota acum, partidul de extremă dreaptă al lui Marine Le Pen (fiica lui Jean-Marie Le Pen, cea care vrea să încarneze faţa mai puţin diabolică a extremismului) e creditat, într-un sondaj, cu 24% din intenţiile de vot, clasîndu-se, pentru prima dată, înaintea partidelor clasice de stînga, PS (19%), şi de dreapta, UMP (22%). Încurajată de ascensiunea sa internă şi de curentul favorabil partidelor populiste pe continent, lidera Marine Le Pen îşi caută aliaţi europeni pentru crearea unui pol puternic şi credibil, de extremă dreaptă, în forul european. În acest sens, tocmai a dat mîna, jubilatoriu, cu Geert Wilders, şeful formaţiunii eurofobe Partidul pentru Libertate, din Olanda. „Atenţie, pericol!“ strigă comentatorii politici francezi, Frontul Naţional – partid antieuropean, naţionalist şi antiimigraţie – poate ajunge primul partid al Franţei. Clivajul visceral stînga-dreapta, ezitările din interiorul stîngii, dezbinările pentru putere din sînul partidului de dreapta nu fac decît să-i dea apă la moară.
Nu cred că, în 2017, la viitoarele alegeri prezidenţiale, Franţa ar îndrăzni să o facă pe Marine Le Pen prima preşedintă de extremă dreaptă a ţării europene a Drepturilor omului. Cred însă că nu mai tîrziu de mîine, în 2014, francezii o vor trimite în Parlamentul Europei, să-i apere de delocalizările de întreprinderi, de imigraţie, de romi, de islamişti. Să-i apere de ei înşişi şi de contradicţiile lor.
Cristina Hermeziu este jurnalistă.
Foto: L. Muntean