Dileme iraniene

Publicat în Dilema Veche nr. 628 din 3-9 martie 2016
Dileme iraniene jpeg

Dimineaţa devreme, străzile miros la fel de minunat, ca întotdeauna, a pîine caldă, vînzătorii ambulaţi de alune prăjite şi sucuri de fructe îşi cîntă aceleaşi chemări, mirosurile sînt neschimbate – gaz de eşapament din multe maşini vechi, cîrpite cu grijă, amestecat cu mirodenii, parfum de flori şi miros de kubideh (o rudă mai bătrînă cu cîteva secole a micilor româneşti).

Iranul este însă altfel decît l-am lăsat în 2009, în pline manifestaţii de stradă violente, împotriva realegerii preşedintelui ultraconservator Mahmud Ahmadinejad, scrutin pe care tinerii furioşi din marile oraşe l-au considerat fraudat.

Acum pe străzi domneşte un fel de nerăbdare, de febrilitate cu note de optimism, şi se simt deja efectele încheierii acordului nuclear, prin care Teheranul a obţinut ridicarea treptată a sancţiunilor internaţionale economice, iar marile puteri au primit asigurări că Iranul nu va obţine arme nucleare.

Încă de la aeroport, la sosire, la ghişeele de verificare a paşapoartelor străinilor, alteori aproape goale, erau cozi lungi, de străini de toate felurile, europeni, chinezi, asiatici, am detectat chiar şi cîteva accente americane. Apoi, te frapează limbajul corpului la femei. Păşesc mult mai degajat decît îmi aduceam aminte, şalurile sînt puternic colorate şi abia acoperă părul, iar blugii strîmţi şi colanţii au devenit uniforme pe care, înainte, nu le vedeam decît în centru şi în zonele şic şi bogate din nordul Teheranului.

Pînă şi Internetul este mai accesibil, WiFi şi-a făcut loc în multe cafenele, restaurante şi hoteluri, iar telefoanele inteligente, chiar şi de ultimă oră, sînt peste tot, mai ales în mîinile tinerilor. E drept că în continuare există limitări de viteză, iar multe site-uri străine, inclusiv cel al Dilemei vechi, nu pot fi accesate decît dacă ai aplicaţii speciale sau ştii cum să ocoleşti blocajele. Eu nu ştiu, aşa că, din Iran, nu pot afla dilemele româneşti.

De la lentoarea, blazarea şi chiar depresia care domneau înainte, acum se văd peste tot clădiri în construcţie. Chiar lîngă aeroport, două mari hoteluri ale unor companii multinaţionale se ridică sclipind a proaspăt sub soarele Teheranului. Iranienii cu care am vorbit pun totul pe seama ridicării sancţiunilor şi pe valul de delegaţii economice străine care a început să se reverse peste Iran, chiar din momentul în care se prefigura încheierea acordului. În numai șapte luni de atunci, cel puţin la Teheran, atmosfera s-a animat. Pe asta a şi mizat preşedintele conservator moderat Hassan Rouhani, că va influenţa electoratul să îi confirme prin vot politicile de deschidere economică şi de dialog cu Occidentul.

Săptămîna trecută, iranienii au votat, în aceeaşi zi, pentru viitorul Majlis – Parlamentul lor, şi pentru Consiliul Experţilor, o instituţie de o importanţă uriaşă, pentru că cei 88 de teologi islamici care o formează, aleşi prin vot popular direct, îl aleg la rîndul lor pe viitorul lider suprem. Şi sînt şanse mari să facă acest lucru în mandatul lor de opt ani, pentru că se pare că sănătatea actualului lider suprem, ayatollah-ul Ali Khamenei, în vîrstă de 78 de ani, ar fi şubredă.

Trebuie totuşi spus că iranienii, la orice fel de scrutin, conform Constituţiei, nu pot alege dintre candidaţii înscrişi, ci dintre cei care primesc aprobarea Consiliului Gardienilor, o instituţie formată din specialişti în drept islamic, care decid dacă un candidat are referinţe islamice şiite solide, are un comportament corect islamic şi este loial Constituţiei, adică regimului.

Rezultatele finale la alegerile parlamentare din Iran arată că nici tabăra pro-reformistă, nici cea ultraconservatoare nu au obţinut majoritatea în legislativ, deşi ambele au reclamat victoria. Dacă în Europa, de exemplu, victorie înseamnă să ai majoritatea, nu la fel e în Iran, în acest caz. Ce face din acest scrutin o victorie pentru reformişti e că au revenit cu adevărat în Parlament, care pînă acum fusese dominat fără drept de apel de ultraconservatori, care au dat bătăi de cap Guvernului Rouhani.

De bun augur pentru aliaţii preşedintelui Rouhani e şi faptul că, dintre parlamentarii independenţi, mulţi au intrat în cursa electorală cu sprijinul reformiştilor, aşa că e de presupus că vor vota în sprijinul politicilor Guvernului. O altă victorie pentru reformişti e că din viitorul Parlament vor lipsi o serie de radicali, care chiar i-au ameninţat cu moartea pe unii miniştri iranieni care au susţinut acordul nuclear.

Dar peisajul politic iranian este foarte complicat. De exemplu, ceea ce numim tabăra reformistă este un melanj de politicieni cu grade diferite de intenţie reformatoare. Sînt conservatori moderaţi, ca preşedintele Rouhani, dar şi aşa-numiţi liberali, care susţin inclusiv idei radicale ca separarea religiei de politică (ei îngroaşă de obicei rîndurile candidaţilor descalificaţi de Consiliul Gardienilor Constituţiei). Apoi, în rîndurile „reformiştilor“ sau „reformatorilor“ apar şi conservatorii care susţin deschiderea economică, dar nu şi o relaxare în domeniul libertăţilor sociale şi al drepturilor femeilor.

La fel, în tabăra ultraconservatoare sînt radicali care susţin în continuare că Iranul este autosuficient şi nu are nevoie, nici măcar economic, de nimic din afară, dar şi ultraconservatori care înţeleg rostul dialogului cu Europa, însă nu pot digera sub nici o formă comunicarea cu SUA, care rămîne pentru ei „Marele Satan“ – o expresie născută din revoluţia islamică din 1979.

Peste acest peisaj se adaugă presiunea Pasdaran – Gărzile Revoluţionare Islamice, care reprezintă un actor politic cu greutate şi o orientare foarte conservatoare. Pasdaran răspund direct în faţa liderului suprem al ţării şi de multe ori declaraţiile publice ale diverşilor comandanţi ai Gărzilor sînt interpretate ca mesaje de la liderul suprem.

Şi pentru ca lucrurile să fie şi mai greu de desluşit, foşti Pasdaran au intrat în politică şi pot fi găsiţi acum împrăştiaţi pe tot eşichierul politic şi ideologic. Iniţial, prin 2003, cînd şi-au făcut prima dată simţită prezenţa în politică, erau văzuţi ca un curent nou, radical, care promova o întoarcere la valorile pure ale revoluţiei islamice, dar asta fără mulţi din bătrînii ayatollahi, pe care îi considerau corupţi şi îndepărtaţi de visul revoluţionar. Tendinţa s-a conturat şi mai clar după alegerea ca preşedinte a lui Ahmadinejad, el însuşi fost membru Pasdaran, iar Iranul părea că se îndreaptă spre un naţionalism islamist cu nuanţe militare. De atunci lucrurile s-au schimbat şi foşti Pasdaran sînt acum şi în rîndurile celor calificaţi drept „reformatori“, „conservatori moderaţi“ sau „conservatori“, nu doar printre ultraconservatori.

De fapt, politicienii iranieni se definesc nu atît prin termenii reformator, conservator ori conservator moderat, radical sau ultraconservator, pe care îi folosim noi, cei din presă, pentru că e mai simplu de relatat. Ei se plasează diferit pe scala politică în funcţie de temă, de subiect. De exemplu, la alegerile de acum, taberele s-au conturat astfel: susţinătorii şi opozanţii acordului nuclear. Cei care s‑au opus ferm acordului au pierdut, cei care au susţinut înţelegerea cu marile puteri, chiar dacă au criticat Guvernul că a cedat prea mult, au căpătat noi mandate parlamentare. Deci iranienii au votat nu atît ideologiile, cît poziţiile pe tema acordului şi pe ce poate însemna el, adică deschidere economică, mai ales.

În ce priveşte Consiliul Experţilor, şi aici este o relativă egalitate între reformişti şi conservatori. Dar reformiştii sînt îndreptăţiţi să se simtă victorioşi pentru că au mai mulţi reprezentanţi în viitorul Consiliu decît în cel actual, dominat de ultraconservatori, iar cîţiva teologi ultraconservatori duri, extrem de influenţi şi de puternici, care au dominat scena politică iraniană, au rămas, în urma votului oamenilor, fără locuri în Consiliu. Încă nu e clar cine va domina instituţia pentru că există un număr important de aleşi care au candidat atît pe lista electorală a reformiştilor, cît şi pe cea a ultraconservatorilor, deci se prefigurează acelaşi hăţiş de interese, ideologii şi opinii fluide valabil pentru întreaga scenă politică iraniană.

Cum văd iranienii obişnuiţi toate astea? „Acolo, în Parlament, vor fi acum mai mulţi oameni care vor deschide Iranul, avem nevoie de locuri de muncă şi să exportăm, copiii mei au făcut facultate, dar nu găsesc slujbe“, mi-a spus un lucrător în turism. „Ne-au spus nouă, femeilor, să învăţăm, să mergem la facultate şi că reformatorii ne vor da mai multe drepturi. În trecut ni s-au mai făcut promisiuni şi nimic nu s-a întîmplat. Nu mă interesează, ca pe fetele tinere, să nu mai fie văl islamic, mă interesează să fiu respectată şi să pot munci“, mi-a explicat o doamnă în vîrstă de aproximativ 50 de ani. Un tînăr consideră că liderii iranienii trebuie să lase să vină investiţii străine, pentru că asta ar rezolva toate problemele, dar o bătrînă s-a arătat circumspectă: „Mă rog la imamul Hossein să fie înţelepţi şi cu frica lui Dumnezeu, să se gîndească la noi, co­piii noştri au nevoie de slujbe, dar nu cumva conducătorii să cedeze în faţa străinilor aroganţi“ (termenul „arogant“ este, în limbajul politic iranian, o referire la SUA).

Bineînţeles că deja au apărut şi aici, ca la noi după ’89, odată cu numărul crescut de străini veniţi să exploreze oportunităţile noului El Dorado, şi opinii de genul „Nu ne vindem ţara“. Şi, cumva, temerea nu este de neînţeles, pentru că iranienii au avut experienţe foarte triste cu companii străine care, în secolul trecut, luau din Iran cantităţi uriaşe de petrol în schimbul unor redevenţe rizibile sau al unor împrumuturi cu dobînzi de-a dreptul neruşinate – ce-i drept, cu colaborarea şi sprijinul fostului şah al Iranului, alungat de revoluţia islamică.

Iranul este acum poate cea mai mare piaţă naţională rămasă aproape neatinsă de globalizare şi de produsele străine, cu excepţia celor chinezeşti. Dar mai mulţi oficiali iranieni au spus că nu au de gînd să transforme Iranul într-o simplă piaţă de desfacere, ci vor investiţii şi acel tip de afaceri care aduce dezvoltare şi diversificare economică. Potenţial există atît în ce priveşte resursele naturale, cît şi pe cele umane, pentru că iranienii au un număr ridicat de profesionişti, de specialişti cu educaţie superioară care pînă acum pur şi simplu nu au avut unde lucra.

Primul scrutin de la semnarea acordului nuclear a arătat că iranienii au dat un vot de încredere Guvernului preşedintelui Rouhani, dar nu unul absolut, pentru că aliaţii preşedintelui nu vor avea o majoritate confortabilă nici în Parlament şi, posibil, nici în Consiliul Experţilor. Echilibrul dintre reformişti şi ultraconservatori demonstrează că iranienii speră la vremuri mai bune, dar au multe dileme în legătură cu felul în care să obţină asta. După ce au fost izolaţi zeci de ani, ei ştiu că banii străini pot aduce prosperitate, dar se şi tem să nu depindă prea mult de alţii.

Carmen Gavrilă este jurnalistă, trimis special al Radio România în Iran.

Foto: wikimedia commons

header piese jpg
Sfaturi pentru conducătorii care apreciază piese auto online de calitate și serviciile unor profesioniști
Achiziționarea de piese auto online poate fi o modalitate convenabilă și eficientă de a-ți repara sau întreține mașina.
masa de paste jpg
Cum să aranjezi o masă festivă perfectă: trei sfaturi utile
Nu mai este mult până la sărbătorile de Paște. Chiar dacă poate părea cam devreme să începi pregătirile de sărbătoare, poți începe planificarea de pe acum dacă vrei să-ți impresionezi invitații.
caine in vacanta jpg
Cum să îți pregătești câinele pentru călătorii: 6 sfaturi pentru o vacanță fără probleme
Te pregătești să pleci în prima vacanță alături de câinele tău? Experiența de a pleca într-o călătorie cu cel mai bun prieten al tău poate fi una inedită, care te va încărca cu amintiri plăcute.
image png
Lumea în care trăim
Trăim ceea ce poartă numele de „marea epuizare”.
image png
Flori, lumi și profesoare
Flori le-am dus de cîte ori am avut ocazia, la propriu sau la figurat.
image png
Cît de puțin ne lipsește...
Zic alți psihologi: nu pierde copilul interior, „accesează-l”, joacă-te, have fun! Aiurea!
image png
Zoe, fii feminină!
În prezent, cînd vorbim despre feminism, nu ne mai raportăm la structura rațională a lui Beauvoir, ci la extremismele de tipul Solanas.
p 20 Aleksei Navalnîi WC jpg
O întrebare greu de ocolit
Pentru noi, astăzi, răul şi suferinţa nu sînt doar mari teme teoretice. Nici nu se limitează la experienţa lor privată.
image png
Tîlcuirile tradiției isihaste
O luminoasă excepție de la această triumfală decadență e de găsit în lucrarea Părintelui Agapie Corbu.
1038 21a centrul comunitar din Chiojdu, 2023 jpg
Arhitectura interesului public
Arhitectura interesului public reprezintă o dezvoltare rizomatică orizontală la nivel local.
p 24 M Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Un preot din Spania, împreună cu partenerul său, au fost arestați pentru că ar fi făcut trafic cu Viagra.
image png
Pe ce te bazezi?
Pe măsură ce avansez în vîrstă, tind să cred că ceea ce numim intuiție se bazează pe experiența noastră de viață.
image png
De primăvară
Florile înșiruite mai sus se vindeau pe stradă, din loc în loc, înveselind-o. Schimbînd-o.
image png
Școli private, școli de fițe?
Nu se schimbase nimic, eram din nou o guvernantă „creativă”.
p 20 Valentina Covaci jpeg
Cum vorbim despre Dumnezeu
Merită să explorăm ce spune asta despre societatea noastră și despre discursul public din România.
image png
Călătorii în istoria cultului
A doua carte este o monografie asupra unui obiect liturgic esențial, pe care doar slujitorii îl pot vedea în altar: Antimisul. Origine, istorie, sfințire (Editura Basilica, 2023).
p 21 Geneva WC jpg
Nostalgii helvete
Job-ul (le petit boulot) pe care mi l-am dorit cel mai mult a fost cel de asistent plimbat căței genevezi.
p 24 M  Chivu 2 jpg
Cu ochii-n 3,14
● Un gunoier își dirijează colegul de la volanul autospecialei: „Dă-i, dă-i, dă-i! / Dă-i, că merge, dă-i!”. O versificație relativ salubră. (M. P.)
image png
Acceptăm prinți!
Termenul „sindromul Cenușăreasa” a fost folosit pentru prima dată de dr. Peter K. Lewin într-o scrisoare către Canadian Medical Association Journal, în 1976.
image png
Mama și tarabele
Mama, deși avea gusturi mai nobile și, atunci cînd se juca, îi plăcea să se joace mai luxos, înțelegea și nevoia mea de kitsch-ul nu chiar dulce, ci simpatic.
image png
Tramvaie
Timpul de așteptare e afișat electronic și calculat la secundă.
image png
După 20 de ani: cît ne-a schimbat Facebook viețile?
În 2020, Facebook anunța că nu va verifica reclamele politicienilor pe platformele sale, permițînd astfel și publicarea informațiilor false.
p 20 WC jpg
Proba gustului
Se susţine şi în Vechiul Testament, şi în Noul Testament, spunea Andrei Pleşu într-un curs de angelologie, că „omul e bine să aibă sare, adică să aibă gust bun...
p 21 WC jpg
Natura, industria și designul biofil
Mă refer la vegetația care urcă pe terasele zgîrie-norilor, într-un elan care amintește de literatura SF post-apocaliptică sau de imaginile.

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.
image
Wall Street-ul Bucureștiului interbelic
În perioada interbelică, pe Wall Street-ul local, existau nu mai puțin de 80 de bănci, dintre care 50 erau cu dotări la standarde moderne, desfășurându-și activitățile în adevărate opere arhitectonice, care rivalizau cu City-urile marilor capitale europene.