Dar mai serviţi!

Publicat în Dilema Veche nr. 470 din 14-20 februarie 2013
Prostănaci de fiecare zi jpeg

„Mai vrei?“ mă întreabă Erika, în timp ce ochii ei albaştri îmi sfredelesc capul. Polonicul e în aşteptare, jumătate cufundat în supa gustoasă şi clară. „Nuuu“, zic, şi-i mulţumesc cît pot eu de frumos. „Cu plăcere“, îmi spune simplu femeia, iar polonicul rămîne cufundat definitiv în zeama aurie.

Am rămas complet descumpănită. Aveam vreo douăzeci şi ceva de ani, eram pentru prima oară la masă la această doamnă, crescută într-un mediu protestant, şi toate amabilităţile orientale cu care eram obişnuită erau făcute praf. Sigur că mai voiam supă! Sigur că mă aşteptam la inevitabilul joc al poftirii şi al refuzului, al retragerii sfioase şi al înaintării amabile, al ofertei refuzate fals şi al reîncărcării farfuriei, indiferent de răspunsul invitatului. Sigur că mă aşteptam la toate astea. Dar – nimic, pauză, zero. Supă ioc, efendi, hanîm, madam. Am spus „nu“, iar răspunsul meu a fost respectat.

Păi, domnule, în lumea asta în care am crescut, un „nu“ la masă e cel puţin un „poate“, un „hai, încă puţin“ sau de-a dreptul un „da“. Ospitalitatea e agresivă, iar gestul de a refuza o chiftea în plus – de-a dreptul o jignire. Lumea se strînge la masă, iar datoria gospodinei gazde e să-i ghiftuiască pînă la refuz pe toţi invitaţii. Eşti literalmente obligat să mănînci şi d-aia, şi d-aia, şi ciorbă, şi musaca, şi murături („n-ai mai mîncat aşa gogoşari muraţi în viaţa ta!“) şi salată boeuf („hai, că e uşoară, e cu pui“) şi tort, şi prăjitură. Cum îţi rămîne farfuria aproape goală, pac! Cineva se va învrednici să-ţi mai dea o porţie. Vei fi silit să accepţi prima oară o palincă sau o ţuică („ia uite ce bună e, face biluţe, e făcută în casă, nu te doare capul“) iar ţoiul îţi va fi umplut de fiecare dată cu entuziasm, de către producătorul matrafoxului, din ce în ce mai rumen în obraji. (A doua zi desigur că-ţi pocneşte capul.) Dacă eşti la dietă sau, Doamne fereşte, vreun vegetarian, vegan, ceva, ai încurcat-o. Am amici care se întorc mai graşi cu cîteva kilograme din perioada sărbătorilor. Ajunşi pe la casele lor, sînt obligaţi să înceapă turneul ghifuielii. Şapte feluri de mîncare la şapte neamuri diferite. Farfurii umplute şi reumplute, gazde insistente.

E un soi de tîrguială a burdihanului. Vrei o bucată, ţi se pun trei, refuzi oferta, ţi se dă altceva, mai bun. Accepţi cu jumătate de gură – eşti catalogat drept sclifosit, dacă nu chiar nesimţitor la drama gospodinei căreia i-a dat os prin os în bucătărie, şi primeşti încă pe atît din ce ai mîncat deja; vrei să pleci, eşti tras de mînecă. Trebuie să ştii să dansezi dansul ăsta. Un tango învîrtoşat al chemării, al respingerii, al acceptării şi al cedării.

Nu-i vorbă, m-am surprins făcînd şi eu la fel cu amicii mei pe care-i invit la masă. Între ei şi un biet englez – care probabil că a fugit mîncînd pămîntul cînd a văzut că în România o farfurie plină înseamnă ceva de dimensiunile unei roţi de căruţă, plină vîrf cu diverse lucruri despre care nimeni nu te întreabă dacă le vrei. Trebuie să vrei. O lume în care porţia de gin tonic se măsoară în sonde de juma de kil. În care sosurile se fac cu căldarea.

Am o bună prietenă care nu ştie să gătească puţin. Un oarecare blocaj mental n-o lasă să cumpere mai puţin de un kilogram de carne, de pildă. Trebuie să fie. Mai bine mai mult decît mai puţin. Şi d-aia sfîrşeşte gătind cît pentru un regiment atunci cînd trebuie să hrănească doar doi oameni.

În timp, am reuşit să mă autoeduc. Ba chiar am reuşit un pic s-o schimb şi pe mama. Ea ştie deja că „nu“ nu înseamnă „da“, nici „poate“. Sigur, te mai poţi trezi că ţi se îndeasă în gură o bucată de portocală – „hai, are vitamina C, e bună pentru fumători“, dar, în general, a învăţat să se oprească.

Cînd Erika, doamna cu ochii albaştri, mi-a oprit sec aprovizionarea cu supă, o lume s-a prăbuşit în mine. Un mozaic oriental al unor vechi cutume se făcea ţăndări în mijlocul unui Bucureşti gras şi îngăduitor.

Selma Iusuf este jurnalistă, redactor-şef la ştiri, radio Kiss Fm şi Magic FM.

DilemaVeche (2) (3) jpg
Valentine’s Day se sărbătorește diferit în diverse culturi
Ziua Îndrăgostiților, cunoscută internațional drept Valentine’s Day, nu este doar o sărbătoare a iubirii universale, ci și o reflectare a diversității culturale, manifestată prin obiceiuri și tradiții unice.
Servicii care pot sa asigure succesul afacerii tale jpg
Servicii care pot sa asigure succesul afacerii tale
Succesul unei afaceri depinde de integrarea unor servicii strategice care să optimizeze procesele, să crească vizibilitatea și să personalizeze experiența clienților.
Cu sau fara alarmare incendiu pentru spatiile industriale Ce spune legea jpg
Cu sau fără alarmare incendiu pentru spațiile industriale? Ce spune legea?
Siguranța în spațiile industriale este o prioritate majoră, iar prevenirea incendiilor joacă un rol esențial în protejarea angajaților, a bunurilor și a mediului înconjurător.
Beneficiile tratamentului cu aparat dentar la adulti  La ce rezultate te poti astepta jpg
Beneficiile tratamentului cu aparat dentar la adulți. La ce rezultate te poți aștepta?
Tratamentul ortodontic cu aparat dentar nu mai este considerat o soluție exclusiv pentru copii și adolescenți, fiind din ce în ce mai frecvent întâlnit și în rândul adulților.
pexels tima miroshnichenko 6474471 jpg
Tot ce ai nevoie pentru construcții rezistente și încălzire sustenabilă
Construirea sau renovarea unei case reprezintă o investiție majoră, care necesită materiale de calitate și soluții sustenabile.
Vechea dilema sa alegem un sejur in Palma de Mallorca relaxant sau aventuros jpg
Vechea dilemă: să alegem un sejur în Palma de Mallorca relaxant sau aventuros?
Palma de Mallorca, o destinație idilică în inima Insulelor Baleare, este cunoscută pentru peisajele sale spectaculoase, cultura vibrantă și oportunitățile nesfârșite de distracție. Indiferent dacă îți dorești o vacanță „relaxantă” sau „aventuroasă”, Palma de Mallorca are ceva special pentru toți tur
featured image jpg
Jocul responsabil în cazinouri online: cum protejează operatorii experiențele pasionaților de gambling
Prin natura lor, jocurile de noroc se bazează pe modul aleatoriu în care poate decurge o acțiune.
Importanța consumului de apă înainte, în timpul și după sport jpg
Importanța consumului de apă înainte, în timpul și după sport
Lichidele pierdute în timp ce faci sport trebuie înlocuite în organism, pentru a preveni deshidratarea și riscurile asociate acesteia.
Tot ce trebuie să știi înainte de a cumpăra o mașină electrică jpg
Tot ce trebuie să știi înainte de a cumpăra o mașină electrică
Ți-ai propus să cumperi o mașină electrică? Cel mai probabil ai în minte și câteva întrebări legitime, la care cauți un răspuns. În acest articol vei găsi răspunsuri la cele mai importante preocupări pe care le poți avea atunci când vrei să faci o astfel de achiziție.
tapet premium png
De la banal la extraordinar: Cum poate impacta un tapet premium designul de interior?
Când vine vorba de transformarea unei locuințe, puține elemente au un impact atât de spectaculos și versatil precum tapetul premium. Crezi că tapetul este ceva demodat sau prea pretențios?
sculptor jpg
„Mademoiselle Pogany”, sculptura care redă esența feminității, discreției și senzualității
Simbolul artei moderne românești, „Mademoiselle Pogany”, reprezintă iubirea „nemuritoare a lui Brâncuși”, căreia artistul i-a dedicat nouăsprezece sculpturi.
barbat cu ochelari la laptop jpg
Curiozități despre jocurile de noroc de care nu ai auzit
Jocurile de noroc au o istorie veche de mii de ani și, de-a lungul timpului, au devenit o parte semnificativă a culturilor din întreaga lume.
Vechea dilema cum protejezi bateriile auto in timpul sezonului rece jpg
Vechea dilemă: cum protejezi bateriile auto în timpul sezonului rece?
Iarna reprezintă, fără îndoială, sezonul cel mai solicitant pentru bateriile auto. Temperaturile scăzute, drumurile scurte care nu oferă bateriei suficient timp să se încarce și utilizarea intensă a sistemelor de încălzire pun o presiune suplimentară asupra alternatorului și asupra acumulatorului.
DilemaVeche (2) (2) jpg
Descoperă cele mai apreciate idei de cadouri pentru bărbați în 2024
Atât în preajma sărbătorilor, cât și atunci când au loc aniversările bărbaților din viața noastră, alegerea cadoului se poate dovedi complicată. Acest ghid te va ajuta să optezi pentru cel mai potrivit dar în 2024 pentru reprezentanții sexului masculin.
De ce sunt folosite aparate sous vide in bucatarii profesionale jpg
De ce sunt folosite aparate sous vide în bucătării profesionale?
Tehnica de gătit sous vide (din franceză, „sub vid”) este o metodă inovatoare, ce presupune ambalarea alimentelor, în special a cărnii, într-un pachet vidat și gătirea acestora la o temperatură controlată, mult sub cea obișnuită, pentru o perioadă îndelungată de timp.
Adaptogenii  aliați naturali pentru echilibrul corpului și minții jpg
Adaptogenii: aliați naturali pentru echilibrul corpului și minții
Adaptogenii sunt substanțe provenite din plante, care au rolul de a reduce efectele stresului asupra corpului și minții, îmbunătățind răspunsul organismului în situații tensionate.
Gestionarea cheltuielilor în timpul sezonului rece jpg
Gestionarea cheltuielilor în timpul sezonului rece
Sezonul rece poate aduce o serie de cheltuieli neașteptate, de la costurile crescute pentru încălzire și electricitate, până la cheltuielile pentru îmbrăcămintea de iarnă și vacanțe sau concedii.
dilemaveche ro jpg
GHID despre alegerea metodelor de plată la cazino! Ce NU știe toată lumea?
Când te pregătești să joci la cazino online, alegerea metodei de plată este un pas crucial care poate influența întregul tău parcurs.
featured image (4) jpg
Mituri și realități despre relația femeilor cu jocurile de noroc
Primele cazinouri terestre au apărut într-o perioadă în care bărbații erau figurile dominante în societate, având parte de educație și implicit fiind cei care, în mod tradițional, asigurau și gestionau partea financiară a familiei.
Strategii eficiente pentru maximizarea rentabilității în agricultură jpg
Strategii eficiente pentru maximizarea rentabilității în agricultură
Agricultura devine și în România un domeniu complex și competitiv, astfel că rentabilitatea fermelor este o necesitate pentru a supraviețui pe piață și a avea succes.
P90178 png
Delta Sleep-Inducing Peptide (DSIP): Un candidat multidimensional pentru cercetare
Peptida Delta Sleep-Inducing Peptide (DSIP), o neuropeptidă endogenă, a prezentat un interes crescut pentru cercetători pentru rolul său potențial în diverse procese fiziologice.
avocat png
Avocatura: De la oratorii Romei la stâlpii statului de drept modern
Profesia de avocat este una dintre cele mai vechi și respectate ocupații din istoria umanității. De-a lungul timpului, avocații au jucat un rol esențial în menținerea ordinii și aplicarea justiției, contribuind la protejarea drepturilor și libertăților individuale.
DilemaVeche (2) (1) jpg
Cum se reflectă identitatea culturală în preferințele pentru anumite arome
Preferințele pentru anumite arome sunt mult mai mult decât o simplă chestiune de gust. Ele reprezintă o expresie a identității culturale, influențată de istorie, geografie, ritualuri și schimburi interculturale.
creditIMG 0862 JPG
123Credit.ro își continuă expansiunea în România prin deschiderea unor noi birouri în Cluj, Baia Mare, Sibiu și Suceava
București, 10 Septembrie 2024 – 123Credit.ro, un jucător important pe piața brokerajului de credite din România, și prima companie din domeniu care a dezvoltat fluxuri full digitale de aplicare la credite, își continuă expansiunea națională prin deschiderea unor noi birouri fizice.

Parteneri

image png
Este unul dintre cei mai bogați tineri din România, dar nu s-a bucurat de ajutorul financiar al familiei: „Mulți oameni nu mă plac”
Este unul dintre cei mai tineri influenceri din România, are o carieră de invidiat pe care și-a clădit-o în lumea online-ului și averea sa deja este una mare. Cu toate acestea, nu a beneficiat de banii părinților săi.
image png
Ce plantă trebuie să pui în baie, ca să elimini mirosul neplăcut de la canalizare. Are efect imediat și o și înfrumusețează!
Pentru a elimina mirosul neplăcut de canalizare din baie, poți folosi câteva soluții naturale sau produse comerciale.
Zaporojie X zelenski png
Atacuri masive ale Rusiei în zona Zaporojie: 351 de lovituri în ultimele 24 de ore. Nikopol, bombardat de 4 ori în cursul nopţii
Atacurile armatei ruse în Ucraina s-au intensificat semnificativ în ultima vreme şi vizează din cele în ce mai mult zone strategice ale ucrainenilor. În ultimele 24 de ore, Rusia a lansat 351 de rachete şi drone în regiunea Zaporojie.
Soldat rus in cârje  FOTO captura X jpeg
Rușii trimit soldați în cârje să-i atace pe ucraineni. „Putin dispune de invalizi pentru a nu mai plăti pensii”
Rusia a început să folosească masiv soldați cu handicap în asalturile asupra ucrainenilor, unii ocupanți mergând la măcel literalmente în cârje.
iphone 3291875 1280 jpg
Care abonament mobil nelimitat este mai ieftin în România? Ofertele Digi RCS-RDS și Vodafone
Digi RCS-RDS este cunoscut pentru tarifele foarte accesibile și rețeaua sa de internet performantă. Abonamentele lor sunt simple, iar toate ofertele includ acces la rețeaua 5G a companiei, viteze mari și costuri reduse.
ulei catina jpg
Leacul din cătină care susține imunitatea
Uleiul de cătină, extras din fructele, frunzele și semințele plantei Hippophae rhamnoides, este recunoscut pentru beneficiile sale remarcabile asupra sănătății.
ochii fecioarei guadalupe jpg
Misterul din ochii Fecioarei Maria din Guadalupe. Mărită de mii de ori, imaginea dezvăluie siluetele a 13 persoane
Cel mai vizitat sanctuar al Fecioarei Maria se află în Mexic. Aici este adăpostită probabil cea mai misterioasă icoană catolică din lume: imaginea Fecioarei Maria din Guadalupe imprimată pe o pânză purtată în 1531 de un țăran, pe nume Juan Diego.
frig
Prognoza meteo 19 ianuarie. Temperaturi ridicate în sud şi est, cod galben de burniţă în vest
Potrivit prognozei emise de Administraţia Naţională de Meteorologie, din punct de vedere al temperaturilor, va fi cald în sud şi est, dar se vor înregistra temperaturi scăzute şi chiar cod galben de burniţă până la prânz în vest.
Încetarea focului în Gaza - Israel, Hamas, ostatici FOTO EPA 12746466 jpg
Pacea în Gaza a fost amânată. Motivele anunțate de Hamas și Netanyahu
Intrarea în vigoare a unui acord de încetare a focului între Israel şi Hamas, programată duminică, la ora locală 8:30 (06:30 GMT), a fost amânată.