Cum se cere

Publicat în Dilema Veche nr. 398 din 29 septembrie - 5 octombrie 2011
Democraţia cititului jpeg

Se apropie de mine cu hotărîre. Scundă, grasă şi pieptoasă, ţine nişte hîrtii flendurite pe la colţuri vîrîte într-o apărătoare de plastic transparent. „Aveţi o secundă“, zice şi nu aşteaptă să i se ofere secunda aia: „Ştiţi, sînt de la o fundaţie care ajută un cămin pentru copii orfani, nu mai avem fonduri şi dacă vreţi să faceţi o mică donaţie... Am aici actele fundaţiei, ştampile...“ „Nu, zic (şi mă mir de propria îndrăzneală; de regulă, sînt victima perfectă), nu-s convinsă că banii ajung la nişte copii.“ „Păi – zice – uitaţi actele.“ Şi iar flutură din hîrtiile alea zbîrcite. „Nu, mulţumesc“, zic, sperînd să încheiem mai repede micul contact ratat. În acel moment zîmbetul drăguţo-îndurerat i se face ţăndări şi cade cu zgomot pe peronul staţiei de metrou de la Romană. „Păi zi de la început că nu vrei să dai, mă faci să pierd timpul pe aicea...“ Am crezut că mă şi pocneşte. Nu mă aşteptasem la o metamorfoză atît de radicală şi de agresivă. Monumentul de calinitate era o ţaţă nervoasă. Ea era hoţomană, iar eu eram de vină că i-am stricat zenul. Am mai urmărit-o un pic cu privirea. Agăţase pe altcineva. Un zîmbet candid, nişte ochi căprui serioşi şi sinceri pledau cauza unor copii amărîţi.  

E una dintre multele metode de a cere una-alta. Ca, de pildă, cerutul de ţigări. Mergeţi, vă rog, pe stradă cu un pachet de ţigări în mînă. Vă vor opri şapte mii de persoane să vă ceară o ţigară. Dacă nu aveţi la vedere pachetul, tot se vor găsi puzderie de liceeni care ar avea chef să tragă un fum. Dacă nu fumaţi, aceiaşi liceeni vă vor cere bani. Textele variază. De la simplul, „nu aveţi cumva un leu în plus“ sau „ne daţi şi nouă un leu“, la „nu vă supăraţi, ne mai lipsesc doi lei să ne luăm o bere“. Am văzut şi metode mai rafinate. Persoana în nevoie vă va aborda ţinînd strîns în mînă o bancnotă de un leu. „Nu vă supăraţi, vreau şi eu o ţigară, v-o cumpăr.“ Ăsta nu mai e cerşit, omul oferă ceva, iar cei care au ţigări de dat n-o să stea acum să-i ia banii omului. Eu una am de gînd să fac un experiment. Îi dau o ţigară şi-i iau banii. Dacă mă fugăreşte ăla pe stradă şi supravieţuiesc, o să vă povestesc cum a fost. Tot din categoria cer, dar ofer ceva la schimb sînt şi cei care stau în faţa magazinelor şi le deschid uşile celor care au de tîrguit înăuntru. Deschid, se înclină adînc şi zic „săru-mîna“ la toată lumea. Sînt inofensivi, te fac să te simţi prost, dar primesc bani. Prin centru pe undeva, în faţa unui supermarket, stă un coşar. Cred că n-a văzut un coş pe dinăuntru în viaţa lui, dar e în costumaţie completă. Petrecut peste piept are un colac de funie groasă. La capătul unor sîrme încolăcite atîrnă mai multe feluri de perii circulare. Omul se pregăteşte de spectacol în fiecare dimineaţă. Parcă îl văd luîndu-şi salopeta, alegînd periile, ca un actor înainte de matineu. Vine în faţa magazinului ca la serviciu. Nu-mi dau seama cîtă lume rezonează la mitul coşarului care aduce noroc. Probabil că destulă cît să-l văd pe om, spre seară, cherchelit bine şi stîlcind consoanele: „Coja’u, puneji mîna pe cojar!“. Nu-l văd bine pe vreun acoperiş în starea asta. Iar damful unduitor de secărică din jurul său ar putea declanşa o explozie. 

Bătrînelele care stau în preajma magazinelor, dar nu cer niciodată îmi sînt cele mai dragi. Unele încearcă să vîndă un snop de flori cumsecade de prin curte sau cîteva muşcate cărora le-au dat mustăţile vegetale într-un pet de plastic plin cu apă. Am sfîrşit prin a aduce acasă o grămadă de muşcate din soiul ăsta: din aceeaşi linie maternă – rude gureşe, chivuţe colorate care au umplut pervazul geamului din bucătărie. La urma urmei, toată treaba asta cu cerutul e o convenţie. Ştiu că uneori mă minţi, dar îţi dau pentru că eşti simpatic, pentru că-mi aminteşti de bunica, pentru că azi am examen şi poate îmi porţi noroc, pentru că te chinui să joci un rol. Numai tanti aia de la metrou mi-a zdruncinat serios coabitarea cu semenii mei în nevoie. Neplăcut e că o văd foarte des, iar eu, o faţă oarecare din puzderia de persoane abordabile, mă văd nevoită s-o refuz de fiecare dată.

Selma Iusuf este jurnalistă, redactor-şef la ştiri, radio Kiss Fm şi Magic FM.

e1112a509cc7882cc7e6eb8f7a53f22aaa jpg
Lucruri pe care trebuie să le știi despre hepatita C
Sănătatea ficatului contează pentru fiecare dintre noi, iar hepatita C face parte dintre afecțiunile des întâlnite, mai ales pentru adulți. Mulți nu știu că infecția poate trece neobservată mult timp, însă diagnosticarea precoce permite un control mai bun al bolii.
1762271292 TLtu jpg
5 tipuri de ghete de bărbați pentru trekking și activități outdoor
Pentru pasionații de natură, drumeții sau aventuri montane, alegerea unei perechi potrivite de ghete de bărbați pentru trekking este esențială. Acestea oferă echilibrul perfect între confort, aderență și protecție, fiind concepute să reziste la condiții dificile.
1762260163 1lhK jpg
Cum îi învățăm pe copii bucuria de a dărui
Un copil care se apropie cu un desen ținut la spate e una dintre cele mai frumoase imagini ale lumii.
pexels olly 3779713 jpg
5 semne care trebuie să te trimită la stomatolog - cum apare și cât de repede evoluează cu adevărat o carie dentară
Cariile dentare reprezintă cea mai frecventă problemă de sănătate dentară și sunt considerate o „problemă majoră de sănătate publică”. Deși prevalența cariilor a scăzut în ultimele decenii, problema rămâne răspândită atât în rândul copiilor, cât și al adulților.
pexels mvdheuvel 30002090 jpg
Top 4 destinații de weekend în România pentru iubitorii de natură
Dacă iubești natura, poți să găsești cu ușurință destinații ideale din țară pe care să le explorezi în timpul liber. România oferă o diversitate spectaculoasă de locuri perfecte pentru o escapadă de weekend.
Imagine1 jpg
Suferi de o afecțiune dentară? Beneficiază de servicii stomatologice precise și sigure, în cadrul unei clinici ce a înlocuit bisturiul cu laserul
Există o mulțime de afecțiuni stomatologice, de la cele ușor de tratat precum placa dentară sau tartrul, la probleme complexe, ce afectează atât funcționalitatea cât și estetica dentară, așa cum sunt parodontoza sau afecțiunile ortodontice severe.
Cafeaua și concentrarea  cât de mult te ajută  jpg
Cafeaua și concentrarea: cât de mult te ajută?
Cafeaua, un simplu ritual de răsfăț pentru unii, o adevărată artă pentru alții. Pentru fiecare pasionat, ea este și un aliat al concentrării și al vitalității.
1 coverfoto jpg
Jidvei lansează Vinars XO, în premieră internațională, la Paris
Degustare exclusivă în cadrul retrospectivei Radu Jude – primul regizor român celebrat integral la Centre Pompidou.
6 png
De ce paturile tapițate rămân alegerea preferată în designul modern
În ultimii ani, paturile tapițate au câștigat tot mai mult teren în preferințele celor care își doresc un dormitor modern, elegant și extrem de confortabil.
8d03f7ab62c532f5e956ca15dabf5bb9 jpg
Colmar cu bicicleta: 5 trasee și excursii de neratat în împrejurimi
Colmar, orașul de poveste din inima Alsaciei, nu este doar o destinație romantică de vacanță, ci și o regiune pe care o preferă pasionații de ciclism.
1757514744 t6sC jpg
Hanorace bărbătești: 5 modele de bază pentru garderoba casual
Fiecare garderobă masculină modernă include cel puțin câteva hanorace comode. Aceste piese nu te ajută doar în zilele reci, ci și oferă variante rapide de compunere a unei ținute.
pexels marta klement 636760 1438072 jpg
Cu ce se remarcă un campus universitar modern și de ce ar putea fi potrivit și pentru tine
În ziua de azi, campusul universitar modern poate să fie soluția ideală pentru cei care vin să studieze în Capitală sau în alte orașe ale țării.
2 Depresie   Conform datelor oficiale jpg
Depresia în România: o realitate invizibilă
Depresia este o afecțiune psihică frecventă care afectează viața personală, profesională și socială a celor care suferă de ea.
1754630459 O8fp jpg
Cum să investești inteligent în confortul de la birou
Te-ai întrebat vreodată de ce la finalul zilei resimți oboseală și lipsă de energie, chiar dacă nu ai făcut efort fizic intens? Ai observat cât de mult îți influențează confortul la birou felul în care te simți și performezi?
bfeb1365c7dc9271890fa4ba5c740891 jpg
Bullying-ul explicat: ce este, cum se manifestă și care sunt efectele asupra copiilor și adolescenților
Bullying-ul afectează mulți copii și adolescenți și poate aduce schimbări vizibile în comportamentul celor vizați. Observi că fiul sau fiica ta devine tot mai retras(ă) sau că un elev se teme să meargă la școală?
Simptome specifice psoriazisului Tratament 100 natural care stopeaza evolutia bolii jpg
Simptome specifice psoriazisului! Tratament 100% natural, care stopează evoluția bolii
Psoriazisul este o afecțiune dermatologică cronică, care se caracterizează prin apariția unor leziuni roșii, acoperite cu scuame argintii, pe diferite părți ale corpului.
pexels snapwire 46024 jpg
Beneficiile surprinzătoare de care te bucuri când ești înconjurat de animale de companie
Animalele de companie sunt acei prieteni fideli care îți sunt alături mereu, chiar și în cele mai dificile momente. Simpatice și jucăușe, reușesc să te încarce prin energia lor pozitivă și devotamentul lor.
Cum să alegi pantofii cu toc în funcție de înălțimea ta  Ghid practic și recomandări dilemaveche jpg
Cum să alegi pantofii cu toc în funcție de înălțimea ta? Ghid practic și recomandări
Alegerea unei perechi de pantofi cu toc potrivite nu ține doar de stil sau de preferințe. Felul în care tocurile se potrivesc înălțimii tale poate influența atât confortul cât și modul în care arată ținuta per ansamblu.
DilemaVeche (2) jpg
Uleiul de rozmarin: Secret antic roman pentru podoaba capilară
Din cele mai vechi timpuri, plantele aromatice au fost folosite nu doar pentru parfumul lor plăcut, ci și pentru puterea lor vindecătoare.
img 1 jpg
Don Ro Casino: Ce să faci și ce să nu faci când joci online
Lumea divertismentului digital oferă numeroase opțiuni de recreație, iar casino online reprezintă una dintre formele de entertainment care necesită o înțelegere atentă a regulilor și a etiquettei specifice.
pe tera cristalelor gigantice din mexic este frumoasa dar mortala jpg
Peștera Cristalelor Gigantice din Mexic este Frumoasă, dar Mortală
Gipsul: De la materie primă pentru construcții uscate la cristale gigantice în peștera Naica.
1  Irina Rimes x Roman Tolici x IQOS jpg
Irina Rimes x Roman Tolici – cea mai nouă colaborare a brandului IQOS
A fost prezentată într-un eveniment care a redefinit ideea de spectacol polisenzorial. Curios?
de ce sa alegi o rochie din in pentru evenimentele de vara jpg
De ce să alegi o rochie din in pentru evenimentele de vară
Vara aduce cu ea nu doar zile mai lungi și soare blând, ci și invitații la evenimente speciale – nunți în aer liber, botezuri intime, seri de vară care merită celebrate. În toate aceste contexte, alegerea unei ținute devine mai mult decât o simplă decizie de stil.
featured image jpg
IMSA recunoaște oficial pokerul ca sport al minții: Argumentele pentru această decizie
IMSA (Asociația Internațională a Sporturilor Minții) a recunoscut oficial pokerul ca fiind sport al minții. Practic, pokerul face parte din aceeași categorie ca șahul și bridge-ul.

Parteneri

ifoto1  aeroportul baneasa cladire exetrior jpeg
Transformare majoră la Aeroportul Băneasa: nou concept de „City Airport” și restricții de zbor
La mai bine de un secol de când a fost ridicat, Aeroportul Băneasa va suferi transformări radicale, urmând să fie transformat într-un aeroport de oraș, în care zborurile nocturne vor fi interzise, iar pistele vor fi extinse.
zahar  jpg
Ce se petrece în organism imediat după ce consumi zahăr. Reacțiile rapide ale creierului, insulinei și metabolismului
Zahărul este perceput adesea ca o sursă rapidă de energie, însă procesul metabolic declanșat în organism este mult mai complex decât pare.
Eclipsă totală de Soare Foto JHU Hub Johns Hopkins University dms jpg
Companii private au strâns milioane pentru a bloca Soarele ca să răcească planeta. Ce ar putea merge prost?
V-ar putea costa doar un dolar pentru a diminua – foarte ușor – lumina solară care ajunge pe Pământ, în încercarea de a tempera efectele schimbărilor climatice. Cel puțin aceasta este promisiunea unei start-up din California, Make Sunsets.
Supermarket  Sursa Freepik jpg
Încă o mare păcăleală? Un cunoscut economist explică de ce plafonarea prețului alimentelor riscă de fapt să aducă scumpiri uriașe
Propunerea ministrului Agriculturii pentru plafonarea prețurilor alimentelor este criticată de analistul economic Adrian Negrescu. Acesta susține că departe de a preveni creșterea prețurilor alimentelor, noua măsură ar aduce dezechilibre și mai grave și ar putea să conducă la efecte contrare.
Racheta hipersonică YKJ-1000 FOTO X/Yuri Lyamin
Premieră pentru armata Chinei. O firmă privată produce o rachetă hipersonică la costuri extrem de mici
O firmă privată cu sediul la Beijing a dezvăluit noua sa rachetă hipersonică YKJ-1000, capabilă să atingă o viteză de până la șapte ori mai mare decât viteza sunetului și să zboare până la circa 1.300 km.
Satul Curechiu, comuna Bucureșci din Hunedoara. Foto Daniel Guță. ADEVĂRUL (19) jpg
Roma Moldovei, Venețiile Făgărașului, Bucureștii Apusenilor. Sate cu nume rezonante și istorii controversate
Mai multe localități din România ar putea fi confundate cu mari orașe ale lumii. Românii au propria Romă, așezată pe colinele din jurul Botoșaniului, dar și două Veneții și un București ascuns în Apuseni. Așezările cu nume rezonante au povești ieșite din comun.
image png
Nostradamus și Baba Vanga, profeții pentru 2026. Extratereștri, o eclipsă și… sfârșitul iubirii?
Anul 2026 se apropie cu pași repezi, iar profețiile legendare ale lui Nostradamus și Babei Vanga stârnesc curiozitatea și imaginația tuturor.
orasul Detroit in ruina foto reuters 6
Zonele abandonate atrag turiști: de ce „orașele-fantomă” au devenit un simbol al secolului XXI
La începutul secolului XXI, fenomenul orașelor construite, dar aproape complet nelocuite, a devenit tot mai vizibil.
Horoscop luna martie jpg
Cele două zodii protejate de Maica Domnului în perioada 5-7 decembrie. Vor avea parte de o mare bucurie. Așteaptă de ani de zile să se întâmple asta
Perioada 5–7 decembrie aduce o energie blândă, protectoare, despre care astrologii spun că are o încărcătură aparte, ca o lumină care cade exact acolo unde este nevoie. Se vorbește despre un interval în care sufletul primește răspunsuri, iar unele destine sunt conduse, subtil, către rezolvări mult a