Călători deştepţi

Publicat în Dilema Veche nr. 424 din 29 martie - 4 aprilie 2012
Prostănaci de fiecare zi jpeg

„S-a umplut ţara asta de «auslenderi»“, se plîngea acum cîtva timp o oarecare cunoştinţă care povestea că nu mai avea loc într-un tren din Germania de atîţia africani, turci şi pakistanezi. Afirmaţia ar fi rămas aşa cum a picat dacă persoana respectivă n-ar fi fost ea însăşi o auslenderiţă naturalizată de vreo cîţiva ani acolo. Am căscat ochii mari şi am rîs mînzeşte. Caraghioslîcul era absolut. Nicăieri nimic nu mai era la locul lui. În Germania adoptivă femeia se împiedica la tot pasul de diverse rase întunecate la piele (nici ea nu era tocmai o Loreleie bălană), în România nu găsea un loc unde să mănînce nişte mîncare thai ca la carte, şi nici sparanghel proaspăt făcut la aburi, şi nici în taxi nu se putea sui, pentru că şoferii ori erau ţepari, ori maşina puţea pur şi simplu. Poate că aşa era în multe cazuri, însă fumurile de prinţesă aşezată pe bobul de mazăre m-au înfuriat în aşa hal că am fost gata să apăr pînă în pînzele albe şi împuţenia taxiurilor şi lipsa sparanghelului aburit. Eram în stare să-mi apăr curat patriotic şi rîul, şi ramul, într-atît de tare mă enervase.

M-am calmat la fel de repede, dar mi-a rămas înşurubată în cap o întrebare: De unde atîta uitare de sine? Căci şi cazurile inverse, de turişti inadecvaţi călători prin ţări mai mult sau mai puţin exotice, sînt la fel de caraghioase. Lume care pleacă îmbrobodită în tot felul de aşteptări prin extremul Orient şi susţine că a făcut foamea pe acolo pentru că ăia pun prea mult ghimbir în mîncare. Lume înghiocată în complexe turistice închise prin ţări nord-africane care pufăie şi îşi dă ochii peste cap pentru că e trasă de mînecă şi hărţuită cînd iese în suk. Că miroase a transpiraţie. Că unii au unghiile negre. Că au văzut chiar şobolani, Doamne fereşte!

Asta e o categorie. Mai sînt apoi cei peste măsură de sensibili. Ăştialalţi sînt muult mai simpatici. Zic că sînt mult mai simpatici cu un interes, pentru că bănuiesc că mă găsesc şi eu cu un picior în categoria asta. Am o bună amică, gingaşă ca o floare, pe care a buşit-o instantaneu plînsul cînd a pus piciorul în India. Că erau copii ghemuiţi în somn direct pe asfaltul murdar, că ochii catifelaţi ai nuştiucui, sărac lipit pămîntului, ca alte cîteva milioane, că bieţii pui de elefant cu perişor lunguieţ şi caraghios în vîrful capului, împiedicaţi cu lanţuri la picioare, lăsaţi toată ziua la îndemîna şi mîngîierea turistului, ştiţi, treburi din astea. Dumirită, un pic mai tîrziu, tot ea îmi povestea că majoritatea celor cu care a vorbit erau nişte oameni teribili de senini. Unii chiar fericiţi. Am închis un ochi a neîncredere şi am întrebat-o dacă n-a vorbit cu vreun guru din cei luminaţi, de care colcăie ţara. Ştiţi, un fel de experienţă a la Elizabeth Gilbert, una tip Julia Roberts care se îndoapă pantagruelic şi tot o aşchie rămîne, fir-ar să fie, un soi de „Eat, pray, love“ à la Roumaine. Nu, nu vorbise cu nici un guru, să fim serioşi şi să nu mai facem miştouri, dar oamenii ăia erau OK aşa cum erau şi nici de compasiuni europeneşti nu prea le ardea.

Din sensibilii ăştia din a doua categorie se trag însă şi călătorii curajoşi-înţelegători. Ăia care devin la fel de penibili încercînd să se bage cu forţa în sufletul localnicului. Să-i înţeleagă. Să se integreze local cu un soi de dăruire care poate părea la fel de jignitoare sau cel puţin caraghioasă pentru nativ. Soiul care ţine neapărat să mănînce gîndaci cumpăraţi de la o femeie care nu se atinge defel de ei. Care e expert în felul în care se găteşte, habar n-am, friptura de tapir, de pildă. Ăştia care vin cu şnuruleţe nepaleze prinse la încheietură şi fură inimile fetelor visătoare cu tot felul de poveşti istorisite la o bere.

Greu de găsit un echilibru în lumea asta mare. Greu de măsurat linia fină care îţi spune cînd să rămîi încălţat într-o ţară despre care toate ghidurile spun că e descălţată. Rar de găsit firescul unor oameni care ştiu să respire şi să se mişte cu bun-simţ atunci cînd sînt scoşi din mediul pe care îl cunosc. Lumea e mare şi sîntem atît de diferiţi. Fericit eternul călător, mereu îndoit de sine, mereu potrivit oriunde ar fi.

Selma Iusuf este jurnalistă, redactor-şef la ştiri, radio Kiss Fm şi Magic FM.

pexels gustavo fring 5163433 jpg
Unelte, materiale și idei pentru o curte bine amenajată
O curte bine organizată îți oferă nu doar un spațiu estetic, ci și un loc practic în care te poți relaxa, lucra în grădină sau petrece timp de calitate cu familia și prietenii.
rehearsal preparation groom s watch hand jpg
Purtați de Eminem, Pharrell și Kanye West – descoperă cel mai popular ceas printre artiști!
Hai să recunoaștem: când vezi un ceas Casio G-SHOCK pe încheietura cuiva, nu te gândești doar la ore și minute.
Ce acte sunt necesare pentru procedura de radiere a unui autovehicul  jpg
Ce acte sunt necesare pentru procedura de radiere a unui autovehicul?
Radierea unui autovehicul din circulație poate părea un proces complicat, dar, dacă ai toate documentele pregătite și urmezi pașii necesari, totul devine mult mai simplu.
featured image jpg
Minimalismul, o alegere de viață pentru tot mai multe persoane împlinite pe plan profesional
A avea puține bunuri materiale și a efectua puține cheltuieli era în trecut caracteristic doar persoanelor cu venituri modeste.
Vechea dilema optimizare SEO vs  PPC sau AMBELE jpg
Vechea dilema: optimizare SEO vs. PPC sau AMBELE?
În lumea marketingului digital, dezbaterea dintre optimizarea pentru motoarele de căutare (SEO) și publicitatea plătită per click (PPC) a fost întotdeauna un subiect fierbinte.
industrie jpg
Curiozități mai puțin știute despre gudron și industriile în care se folosește
Gudronul este o substanță cu o paletă largă de aplicații industriale. Acesta nu este o substanță unică, ci un amestec complex de mii de compuși chimici, inclusiv hidrocarburi aromatice, fenoli și alte substanțe organice.
Cei care nu invata din istorie, sunt sortiti sa o repete  3 carti pe care trebuie neaparat sa le citesti jpg
Cei care nu învață din istorie sunt sortiţi să o repete. 3 cărți pe care trebuie neapărat să le citești
Dacă vrei să înțelegi mai bine evoluția poporului și a culturii din care faci parte, atunci e bine să explorezi cărțile de istorie specifice.
reducerea timpului petrecut in trafic este o prioritate pentru tine jpg
Reducerea timpului petrecut în trafic este o prioritate pentru tine?
Dacă te deplasezi frecvent cu autoturismul și ai realizat faptul că, din cauza aglomerației rutiere, ai ajuns să petreci foarte mult timp în trafic.
ceai cuisoare (1) jpg
Cum se prepară și când este recomandat ceaiul de cuișoare?
Ceaiul de cuișoare este o băutură aromată și benefică pentru sănătate, apreciată pentru proprietățile sale antibacteriene, antiinflamatoare și antioxidante.
ce pantofi sa alegi pentru city break jpg
Cele mai potrivite modele de pantofi pentru un city-break
Te gândești la un city-break? Ah, ce bine! Oricine adoră să exploreze noi orașe, să meargă pe străzi necunoscute și să descopere un colț de lume plin de istorie, cultură și viață urbană.
Champions League  cea mai valoroasă competiție de fotbal intercluburi din Europa  dilemaveche betting jpg
Champions League: cea mai valoroasă competiție de fotbal intercluburi din Europa
Champions League reprezintă apogeul fotbalului european intercluburi, fiind locul unde cele mai bune echipe de pe continent își dispută supremația.
Cum să îți amenajezi casa eficient și cu buget redus  sfaturi și idei practice jpg
Cum să îți amenajezi casa eficient și cu buget redus: sfaturi și idei practice
Amenajarea locuinței poate fi o provocare atunci când încerci să menții un echilibru între estetică, funcționalitate și costuri.
DilemaVeche (2) (4) jpg
Chanel, moștenirea unui brand care a revoluționat eleganța
Toată lumea a auzit despre acest nume faimos în industria modei, un simbol atemporal al rafinamentului și inovației în modă.
telefoane jpeg
Există o piață a telefoanelor folosite de vânzare. Vrei să afli despre ce e vorba?
Te-ai gândit vreodată că ar exista pentru telefonul tău folosit un loc unde ar putea să fie pus la vânzare? Ai mai multe telefoane vechi care stau degeaba prin sertarele biroului de acasă?
usa de garaj alexiana group 3 jpg
Știai că poți găsi uși de garaj la prețuri avantajoase pentru bugetul tău?
Pentru cine își dorește mai multă protecție pentru mașina personală, în garaj, există soluții prietenoase cu bugetul.
relaxare rapida jpg
5 metode de relaxare imediate pentru oamenii activi care au puțin timp liber la dispoziție
Într-o lume agitată, în care timpul este un lux, găsirea unor metode rapide de relaxare devine esențială pentru menținerea echilibrului mental și fizic.
featured image jpg
Sigla echipei de fotbal Athletic Bilbao, sculptată pe o biserică din secolul al XIII-lea
Când te gândești la biserici, te aștepți să vezi în special icoane ale unor sfinți. În unele situații, poți găsi și imagini cu principalii oameni care au contribuit financiar la construcția respectivei biserici.
austin ban 0fjGQmYCRW8 unsplash jpg
Cadouri care creează amintiri - Experiențe speciale pentru femeile din viața ta
Căutarea cadoului perfect pentru femeile dragi din viața ta poate fi o provocare, mai ales atunci când vrei să alegi ceva cu adevărat special.
sala jocuri de noroc bloc jpg
Sălile de jocuri de noroc ar putea fi interzise la parterul blocurilor
Deputatul PNL Gigel-Sorinel Știrbu a depus pentru dezbatere un proiect de lege care vizează interzicerea sălilor de jocuri de noroc de la parterul blocurilor.
images 3bb810f70db5ec2934571f9ff1639e40 jpg
Alegerea materialelor și a mobilierului la un preț accesibil
Unul dintre cei mai importanți pași în amenajarea casei este selecția materialelor și a mobilierului.
people 1355500 1280 jpg
Cum creează sporturile legături puternice și prietenii durabile între bărbați
Sportul este mai mult decât o competiție. Este un limbaj universal care unește oameni din medii diferite. Pe teren, în tribune și online, bărbații găsesc un spațiu pentru a-și exprima emoțiile și pentru a se conecta cu ceilalți.
1738689539 lCrT jpg
Metode de ameliorare a durerii pentru inflamația nervilor
Inflamația nervilor, cunoscută și sub numele de nevrită sau nevralgie, poate provoca dureri severe care reduc semnificativ calitatea vieții.
3572599055782af8afa491e98137681c (1) jpg
Cum să îți menții nivelul de energie ridicat după vârsta de 40 ani
După vârsta de 40 de ani, mulți oameni experimentează o scădere a nivelului de energie din cauza schimbărilor naturale ale corpului, cum ar fi scăderea masei musculare, schimbările hormonale și un metabolism mai lent.
cat costa o coroana dentara i ce factori influen eaza pre ul jpg
Cât costă o coroană dentară și ce factori influențează prețul?
O coroană dentară este una dintre cele mai frecvent utilizate soluții stomatologice pentru restaurarea unui dinte deteriorat. Costul acesteia variază foarte mult în funcție de materialul folosit, tehnologia de producție și experiența medicului stomatolog.

Parteneri

image png
Sute de documente naziste, descoperite în arhivele Curţii Supreme din Argentina
Justiţia argentiniană a descoperit sute de documente şi hărţi ale membrilor organizaţiilor naziste în cutii aflate în arhivele Curţii Supreme a ţării, a dezvăluit duminică ziarul Clarin.
image jpeg
Germania protest impotriva AfD FOTO X jpeg
Mii de germani au protestat, cerând interzicerea partidului de extremă dreapta AfD
Mii de persoane au ieșit duminică în stradă, în peste 60 de orașe din Germania, pentru a cere interzicerea partidului Alternativa pentru Germania (AfD), în contextul în care formațiunea este acuzată de extremism de dreapta.
Eric Matson si Roxana, foto Facebook jpg
Americanul care a visat să se căsătorească cu o româncă. A dat anunț în ziar, a primit 200 de răspunsuri, dar primul a fost cel norocos
Un american a venit în România înainte de Revoluţie cu un scop clar: să își găsească o soție româncă. A publicat un anunț matrimonial în ziar și a primit 200 de răspunsuri, însă primul a fost de la cea care avea să-i devină jumătate.
Volodimir Zelenski FOTO AFP
Zelenski acceptă negocierile cu Rusia: „Îl voi aştepta joi pe Putin în Turcia. Personal”
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat duminică, într-un mesaj pe X, că acceptă negocierile directe cu Rusia şi, mai mult, va merge personal să discute cu Moscova la Istanbul, aşa cum a propus liderul de la Kremlin.
trump foto x jpg
Trump cere Ucrainei să accepte propunerea de negociere cu Rusia: „Întâlniți-vă acum!”
Donald Trump susține că președintele Rusiei, Vladimir Putin, nu este interesat de o încetare a focului cu Ucraina, dar vrea o întâlnire în Turcia. Liderul american cere Kievului să accepte negocierile „IMEDIAT”.
image png
Războiul tarifar dintre SUA şi China, pe cale de a fi stins. Cele două părți au ajuns la un acord pentru reducerea deficitului comercial
Secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessent, a anunţat duminică că s-au înregistrat ”progrese substanţiale” în cadrul discuţiilor comerciale purtate cu oficialii economici de top ai Chinei.
Irina Fodor, foto Instagram jpg
Irina Fodor, fascinată de un loc special din România: „Este ceva unic”. Și turiștii îl adoră
Irina Fodor (37 de ani) le-a arătat fanilor săi de pe Instagram imagini dintr-un colț al României care a impresionat-o profund. Vedeta s-a întors în zona copilăriei sale și a dezvăluit că peisajul încă i se pare „ceva special”.
oana sirbu jpg
Cum arată și ce face azi fiul adoptiv al Oanei Sârbu. Alexandru are 16 ani și e pasionat de muzică
Oana Sârbu este mama unui băiat de 16 ani, Alexandru, care îi moștenește dragostea pentru muzică.