Băutura perfectă
Recunosc: am făcut dependenţă de Tea Latte de la Starbucks. Văd că şi Oprah Winfrey este în gaşcă. O fi doar pentru promovare, nu ştiu. Eu ştiu că am dependenţă. Într-o zi, m-am dus dimineaţa la Manuc şi seara am trecut prin Victoriei. Şi am comandat acelaşi lucru. Şi eram mîncat şi băut. Alcoolizat, bine înfruptat. Nu aveam frustrări, m-am cercetat, ce credeţi… Şi cu toate acestea mi-am dorit să încep-închei ziua cu Tea Latte. Totul a pornit de la fiul meu. Tea Latte, Tea Latte. În fiecare zi asta bea cu prietenii, cu colegii, cu părinţii. Tea Latte, Tea Latte. M-am întrebat: ce-o fi asta? Şi a fost de-ajuns. De atunci, dependent. Ideea că împărtăşesc ceva cu Luca? O fi! Dar cînd îmi fac drum spre Starbucks singur? O fi absenţa lui? Nu ştiu, cînd este dependenţă, altele contează. Contează faptul că într-o seară de vineri am cerut Tea Latte la Manuc şi mi s-a spus că s-a terminat. Cum să se termine? Asta înseamnă că niciodată nu se mai întoarce? Cum s-a terminat? Cine a băut tot-tot? Nu puteam înţelege cum de s-a terminat. Ce să se termine? E spumă de lapte cu ceai şi un ingredient picant, ca un ardei iute. Cremos şi iute, blînd şi îngîmfat. Ce putea să se termine? Îngîmfatul? Ardeiul? Spuma? Dar unde se fabrică toate astea? Nu sub ochii mei? Luca mi-a spus că probabil sînt aduse canistre dimineaţa şi se termină. Da, este controlat gustul, nu poate fi lăsat la îndemîna unor angajaţi. Mi-a plăcut conspiraţia, mi-a displăcut seara aceea, în care nu aveau Tea Latte. În altă zi, mă aşez cu băutura mea în vitrina de la Manuc. Casc gura, trece timpul, se mai răceşte băutura. E, cînd mă înfrupt, nu e Tea Latte. E altceva! Nu ştiu ce, nici nu mă interesează. Mă duc să-mi fac dreptate. Un năuc îmi spune că nu e vina lui, a colegului este vina. Asta mă scoate din ţîţîni. Nu vina, băutura mă interesează. Bîiguie ceva, se face băutura. O iau, mă liniştesc. Şi multe întîmplări de-acestea. Ceea ce m-a speriat şi mă va face să renunţ în vara asta – o simt în conştiinţă – este tocmai formula de-a dreptul stupidă: dacă băutura nu este perfectă, cereţi să fie perfectă! Da, de cîte ori văd formula asta – în engleză, evident –, mă ia conştiinţa şi-mi spune: „Gata!“, perfecţiunea este imposibilă. Şi zîmbesc, pare-se că doar eu ştiu asta, doar eu citesc lozinci de pe pereţi.
