Anul 1996

Publicat în Dilema Veche nr. 624 din 4-10 februarie 2016
Cui i e frică de educaţia sexuală? jpeg

Un alt an care merită aniversat, din punctul meu de vedere, este 1996. În ce mă privește pe mine, pentru că atunci s-a născut copilul meu. Dar și în ce privește generația noastră în general, pentru că e anul în care ne am bucurat electoral (e drept că pentru scurtă durată): Emil Constantinescu a fost ales președintele României, după atîta Iliescu, și cu toții credeam că lucrurile se vor schimba radical.

Spuneam, mai deunăzi, că mă consider un om al anilor ’90: atunci, patetic spus, „am pornit în viață“. Cred că asta-i perioada care ne definește pe fiecare dintre noi. Dacă anii ’80, reprivindu-i, în film și alte cele, mi se par ușor falși, anii ’90 îmi par încă firești. Firești, desigur, pentru mine și ale mele: cred că psihologic și etic, ba chiar și vestimentar, am rămas cumva acolo, pe dinăuntru (chiar dacă pe dinafară mă străduiesc să fac față schimbărilor și mă dau drept o persoană a anilor 2010-2020).

Împărtășesc, încă, așteptările de Cenușăreasă din Pretty Woman (1990, Garry Marshall) și o admir pe Julia Roberts. Idealurile mele de iubire se învîrt între The Bridges of Madison County (Clint Eastwood, 1995), The Age of Innocence (Martin Scorsese, 1993), Wild at Heart (David Lynch, 1990) și The English Patient (Anthony Minghella, 1996) și chiar Ghost (Jerry Zucker, 1990) (în ciuda inegalității vădite dintre filme) – între pasiune formidabilă și interzisă, dedicație absolută și sacrificiu, iar admirațiile mele nețărmurite și constante, și masculine, și feminine, se îndreaptă în continuare către Meryl Streep, Michelle Pfeiffer, Juliette Binoche, Winona Ryder, Demi Moore, Ralph Fiennes, Nicolas Cage, Clint Eastwood (deși, știu, și între ei sînt unii din „ligi“ diferite). Dorințele mele de evaziune, escapism și revoltă sînt reflectate de Thelma și Lou­ise (Ridley Scott, 1991), de Pulp Fiction (Quentin Tarantino, 1994) și cel mai mult de Falling Down (Joel Schumacher, 1993), preferatul meu din mai toate timpurile, oferindu-ne o perfectă imagine a societății de consum, dar și a revoltei împotriva acesteia. Depășit, poate, de mai în spiritul anilor 2000 (deși e făcut în 1999) American Beauty (Sam Mendes), în care doar mai nuanțatul personaj interpretat de Kevin Spacey îl poate egala pe cel întrupat de Michael Douglas. Accesiunea socială e, pentru mine, cea din Forrest Gump (Robert Zeemeckis, 1994) sau din Fisher King (Terry Gilliam,1991). Tot de acolo îmi iau relația cu miraculosul, supranaturalul, completată cu cea – recunosc, mai mult decît naivă – din Ghost. Filozofia asupra lumii și vieții o iau din The Big Lebowski (Joel și Ethan Coen, 1998). Și lista ar mai putea continua, desigur…

În lumea reală, trăiam, în 1996, după cum spuneam, sub semnul unei duble fericiri: personale și naționale. Cea personală era populată de toate posibilele reprezentări, care mai de care mai idilice, asupra nașterii și creșterii copiilor. ­Stînd eu mult acasă și privind la serialele de la – încă, pe atunci – fragedul PRO TV (dintre care nu-l mai pomenesc decît pe Quantum Leap, cel despre un călător în timp), îmi imaginam viața idilică cu bebelușul după ce acesta se va naște (așa cum, pe un alt plan, la fel de utopic, îmi imaginam viața idilică în România adînc metamorfozată de victoria Convenției Democratice). Imaginarul standard, în ambele cazuri, îmi oferea variante de bunăstare cu floricele și fundițe roz (deși știam că bebelușul va fi băiat, dar chestiile coloristice, am aflat și eu mai tîrziu, sînt doar prejudecăți sexiste).

Copilul s-a născut și a fost, aș zice, ca orice mamă, perfect. Doar că din Maternitate a luat o infecție, așa că a trebuit să ia antibiotice de mic. În apartamentul moștenire temporară de familie în care eram proaspăt mutați nu era apă caldă, fiind, fix atunci, o revizie de o lună. Prizele săreau, mai apărea cîte unul din deja celebrii gîndaci de bucătărie (de talie mică), cîte o inundație. Primele bone pe care le-am avut au fost ori nepricepute, ori nebune (noroc că stăteam și noi cu ele). Una dintre ele ne suna aproape în fiecare zi, la 6 dimineața, să se plîngă de ziua precedentă. O alta a făcut o criză de inegalitate socială, aruncîndu-ne în față că noi mîncăm fripturi, în timp ce copiii ei nu au ce mînca. O a treia m-a certat ea pe mine că nu eram atentă cu copilul.

Tetinele de la biberoane ne-au luat foc, într-o dimineață, pentru că am uitat oala în care fierbeau (așa se dezinfectau pe vremea aceea) mai mult decît trebuia pe foc. Am realizat, încet-încet, că nu avem nevoie de scutece de finet, așa cum ne sfătuise nu mai știu cine din familie, căci existau, de mult, pamperși (!) și nu trebuie să fierbem rufe într-un uriaș cazan pe aragaz, căci există mașini de spălat cu program de fierbere.

Pe fondul tuturor acestor șocuri culturale și revelații, copilul a crescut mare, frumos și deștept, evident, iar noi am supraviețuit. Și ne-am bucurat, alături de întreaga generație, de urmările fabulosului rezultat la alegeri, pînă cînd, la următoarele alegeri, am avut de optat între Iliescu și Vadim Tudor.

header piese jpg
Sfaturi pentru conducătorii care apreciază piese auto online de calitate și serviciile unor profesioniști
Achiziționarea de piese auto online poate fi o modalitate convenabilă și eficientă de a-ți repara sau întreține mașina.
masa de paste jpg
Cum să aranjezi o masă festivă perfectă: trei sfaturi utile
Nu mai este mult până la sărbătorile de Paște. Chiar dacă poate părea cam devreme să începi pregătirile de sărbătoare, poți începe planificarea de pe acum dacă vrei să-ți impresionezi invitații.
caine in vacanta jpg
Cum să îți pregătești câinele pentru călătorii: 6 sfaturi pentru o vacanță fără probleme
Te pregătești să pleci în prima vacanță alături de câinele tău? Experiența de a pleca într-o călătorie cu cel mai bun prieten al tău poate fi una inedită, care te va încărca cu amintiri plăcute.
image png
Lumea în care trăim
Trăim ceea ce poartă numele de „marea epuizare”.
image png
Flori, lumi și profesoare
Flori le-am dus de cîte ori am avut ocazia, la propriu sau la figurat.
image png
Cît de puțin ne lipsește...
Zic alți psihologi: nu pierde copilul interior, „accesează-l”, joacă-te, have fun! Aiurea!
image png
Zoe, fii feminină!
În prezent, cînd vorbim despre feminism, nu ne mai raportăm la structura rațională a lui Beauvoir, ci la extremismele de tipul Solanas.
p 20 Aleksei Navalnîi WC jpg
O întrebare greu de ocolit
Pentru noi, astăzi, răul şi suferinţa nu sînt doar mari teme teoretice. Nici nu se limitează la experienţa lor privată.
image png
Tîlcuirile tradiției isihaste
O luminoasă excepție de la această triumfală decadență e de găsit în lucrarea Părintelui Agapie Corbu.
1038 21a centrul comunitar din Chiojdu, 2023 jpg
Arhitectura interesului public
Arhitectura interesului public reprezintă o dezvoltare rizomatică orizontală la nivel local.
p 24 M Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Un preot din Spania, împreună cu partenerul său, au fost arestați pentru că ar fi făcut trafic cu Viagra.
image png
Pe ce te bazezi?
Pe măsură ce avansez în vîrstă, tind să cred că ceea ce numim intuiție se bazează pe experiența noastră de viață.
image png
De primăvară
Florile înșiruite mai sus se vindeau pe stradă, din loc în loc, înveselind-o. Schimbînd-o.
image png
Școli private, școli de fițe?
Nu se schimbase nimic, eram din nou o guvernantă „creativă”.
p 20 Valentina Covaci jpeg
Cum vorbim despre Dumnezeu
Merită să explorăm ce spune asta despre societatea noastră și despre discursul public din România.
image png
Călătorii în istoria cultului
A doua carte este o monografie asupra unui obiect liturgic esențial, pe care doar slujitorii îl pot vedea în altar: Antimisul. Origine, istorie, sfințire (Editura Basilica, 2023).
p 21 Geneva WC jpg
Nostalgii helvete
Job-ul (le petit boulot) pe care mi l-am dorit cel mai mult a fost cel de asistent plimbat căței genevezi.
p 24 M  Chivu 2 jpg
Cu ochii-n 3,14
● Un gunoier își dirijează colegul de la volanul autospecialei: „Dă-i, dă-i, dă-i! / Dă-i, că merge, dă-i!”. O versificație relativ salubră. (M. P.)
image png
Acceptăm prinți!
Termenul „sindromul Cenușăreasa” a fost folosit pentru prima dată de dr. Peter K. Lewin într-o scrisoare către Canadian Medical Association Journal, în 1976.
image png
Mama și tarabele
Mama, deși avea gusturi mai nobile și, atunci cînd se juca, îi plăcea să se joace mai luxos, înțelegea și nevoia mea de kitsch-ul nu chiar dulce, ci simpatic.
image png
Tramvaie
Timpul de așteptare e afișat electronic și calculat la secundă.
image png
După 20 de ani: cît ne-a schimbat Facebook viețile?
În 2020, Facebook anunța că nu va verifica reclamele politicienilor pe platformele sale, permițînd astfel și publicarea informațiilor false.
p 20 WC jpg
Proba gustului
Se susţine şi în Vechiul Testament, şi în Noul Testament, spunea Andrei Pleşu într-un curs de angelologie, că „omul e bine să aibă sare, adică să aibă gust bun...
p 21 WC jpg
Natura, industria și designul biofil
Mă refer la vegetația care urcă pe terasele zgîrie-norilor, într-un elan care amintește de literatura SF post-apocaliptică sau de imaginile.

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.