Numele lui Google conţine multe zerouri

Publicat în Dilema Veche nr. 313 din 11-17 februarie 2010
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Anul 2009 nu a marcat nici o criză pentru cel mai important motor de căutare, ci a însemnat lansarea de noi servicii şi cucerirea unor noi pieţe. Campionul de categorie grea nu se dă la o parte nici din faţa provocărilor, iar uneori le dă coate chiar prietenilor. În articolul de săptămîna trecută am scris despre cum Google a muşcat inclusiv din prietenosul Apple; povestea nu se opreşte aici, căci mai există un produs care va înteţi zîzania.

Nexus One, doi, trei

Pătrunderea Google pe piaţa smartphone-urilor şi concurenţa directă pentru iPhone-ul de la Apple, aceste două lucruri sînt bifate de apariţia Nexus One, numit şi superphone, deşi poate puţin cam devreme. Intrarea în clubul producătorilor de telefoane nu înseamnă că principala sursă de venituri se va schimba. Cei mai mulţi bani tot din publicitate vor veni, iar Nexus One nu se vrea decît un alt vehicul pentru sistemul de operare Android. Cel puţin asta reiese din declaraţiile oficialilor. Telefonul va putea fi achiziţionat cu 529 de dolari la liber şi cu 179 de dolari la un abonament pe doi ani. Operatorul ce-l va comercializa în Statele Unite e Verizon Wireless, iar în Europa va fi Vodafone.

Una dintre noutăţile aduse de acest telefon e posibilitatea de a compune orice, de la un SMS la un e-mail, doar prin comandă vocală. Numai că e puţin lucru pentru un gigant: aşteptările sînt foarte mari şi ne-am fi dorit ceva unic, ceva care să revoluţioneze sectorul. Aparatul, construit de un producător taiwanez, cu un ecran tactilosensibil este puţin mai uşor şi mai subţire decît liderul iPhone. Iar acesta profită în continuare de strategiile diferite ale celor două companii: Google face bani din publicitate, iar Apple – din vînzarea de telefoane. Coliziunea dintre cele două banchize comerciale nu va întîrzia însă, mai ales că luna trecută Apple a anunţat achiziţionarea unei firme de publicitate pe mobile.

Google FastFlip sau cum să răsfoieşti printr-un viespar

Google a creat un viespar în zona agenţiilor mass media care se plîng de faptul că motorul de căutare cîştigă sume imense de pe spinările lor, fără a le plăti vreun sfanţ. Indexarea conţinutului publicaţiilor prezente în mediul online este perfect legală şi le aduce beneficii ziarelor – răspunde în apărarea sa Google, destul de neconvingător.

Punctele de controversă sînt serviciul Google News, unde agenţiile de presă îşi ascut cuţitele, dar şi serviciul Google Book Search, ce intră în zona de acţiune a editurilor. Toată această presiune a generat o posibilă cale de împăcare : Google FastFlip, un serviciu experimental ce permite utilizatorilor să răsfoiască virtual reviste şi ziare ce aparţin cîtorva zeci de publicaţii. În urma permisiunii de a folosi ca rezultat o pagină întreagă din ziar, Google a acceptat să plătească o parte dintre veniturile generate de acest serviciu. Nu este prima tentativă de acest gen: în 2007, Google a încheiat un parteneriat cu mai multe agenţii de presă pentru a difuza conţinut mass media, iar un alt parteneriat mai complex a fost încheiat cu editurile şi cu autorii de carte. Cel din urmă nu a avut deloc succes, un proces fiind pe rol pentru a stabili dacă Google a încălcat legile americane. Bineînţeles că acest nou serviciu nu va rezolva vreuna dintre problemele existente, dar acesta arată voinţa motorului de căutare de a ajuta publicaţiile online să găsească soluţia optimă pentru a percepe bani din citirea articolelor.

Un 1 urmat de cîte zerouri?

Se cunoaşte deja evenimentul lexicografic din 2006, cînd celebrul dicţionar explicativ american Merriam-Webster a introdus definiţa verbului to google. Nici Yahoo şi nici MSN nu au reuşit să impună vreun cuvînt în limbajul familiar. Iar ascensiunea acestui cuvînt este la fel de demnă de admirat precum ascensiunea firmei americane: în numai opt ani de la apariţie, a ajuns să fie incredibil de profitabilă, cu mult mai repede decît alte invenţii intrate în banalul cotidian.

Undeva, în acest punct, apar mereu două întrebări legate de celebrul motor de căutare: de unde-i vine numele şi cîţi bani valorează acest gigant? Prima întrebare ne întoarce în timp, în 1938, cînd un matematician american căuta un nume care să reprezinte un număr format din 1 urmat de 100 de zerouri, adică un număr superior numărului de particule elementare din Univers. În pană de idei, îi cere nepotului de 8 ani un cuvînt, iar acesta răspunde într-o doară „googol“. Denumirea l-a amuzat aşa de mult pe matematician, încît a introdus-o în tratatul lui de matematică. 60 de ani mai tîrziu, cei doi fondatori ai Google caută şi ei un nume potrivit pentru invenţia lor: un motor de căutare numit într-o primă fază „BackRub“ (masaj al spatelui). Unul dintre colegii lor şi-a adus aminte de matematician, numai că a uitat grafia corectă.

A doua întrebare ar trebui puţin modificată în: cîţi milionari în dolari a generat compania? Peste o mie, incluzînd-o aici şi pe o maseuză (poate că ea venise cu denumirea iniţială a motorului de căutare) care a lucrat la început cu jumătate de normă şi a primit drept bonus acţiuni. Nu i-a trecut prin minte că vor valora mai tîrziu milioane de dolari.

Anul acesta, cei doi fondatori ai Google şi-au anunţat intenţia de a vinde cinci milioane de acţiuni Google pe o perioadă de cinci ani. Ceea ce va genera pentru fiecare dintre ei o sumă de 2,75 de miliarde de dolari, avînd în vedere că o acţiune este cotată la un preţ de 550 de dolari. Dacă aceste intenţii se vor materializa, cei doi nu vor mai deţine decît 48% din drepturile de vot în interiorul consiliului de administraţie. Numai că cei doi vor controla în continuare compania, cu ajutorul directorului executiv ce deţine şi el 10% din acţiunile firmei.

Sumele ameţitoare generate de compania americană înseamnă bineînţeles şi companii cumpărate pe bandă rulantă. Cea mai cunoscută achiziţie este YouTube, cumpărată cu acţiuni ce însumează 1,65 miliarde de dolari. Gigantul Internetului şi-a asigurat atunci supremaţia în domeniul filmuleţelor online.

An de an, căpcăunul Google înghite mici companii care să o menţină tot timpul în top. Anul 2009 nu a fost o excepţie şi au fost cumpărate mai multe firme:

, o companie din domeniul filmuleţelor online, ce se axează pe vînzarea de progrămele ce arhivează filmuleţele. Tranzacţia a avut o valoare de 106 milioane de dolari şi va ajuta la creşterea calităţii filmuleţelor online. Se speră bineînţeles şi la o creştere a profiturilor generate de YouTube.

, o companie specializată în publicitatea pe telefoanele mobile, achiziţionată cu suma de 750 de milioane de dolari. Această achiziţie a generat o investigaţie din partea comisiilor antitrust.

Toate aceste firme nu fac decît să sporească numărul de zerouri din coada acelei cifre 1 ce reprezintă locul ţintit. Deşi gigantul seamănă din ce în ce mai mult cu un monstru, putem spera şi la dezvoltarea părţii candide, jucăuşe, cea care subliniază cretivitatea şi gratuitatea într-o lume virtuală.

Cum să alegi pantofii cu toc în funcție de înălțimea ta  Ghid practic și recomandări dilemaveche jpg
Cum să alegi pantofii cu toc în funcție de înălțimea ta? Ghid practic și recomandări
Alegerea unei perechi de pantofi cu toc potrivite nu ține doar de stil sau de preferințe. Felul în care tocurile se potrivesc înălțimii tale poate influența atât confortul cât și modul în care arată ținuta per ansamblu.
DilemaVeche (2) jpg
Uleiul de rozmarin: Secret antic roman pentru podoaba capilară
Din cele mai vechi timpuri, plantele aromatice au fost folosite nu doar pentru parfumul lor plăcut, ci și pentru puterea lor vindecătoare.
img 1 jpg
Don Ro Casino: Ce să faci și ce să nu faci când joci online
Lumea divertismentului digital oferă numeroase opțiuni de recreație, iar casino online reprezintă una dintre formele de entertainment care necesită o înțelegere atentă a regulilor și a etiquettei specifice.
pe tera cristalelor gigantice din mexic este frumoasa dar mortala jpg
Peștera Cristalelor Gigantice din Mexic este Frumoasă, dar Mortală
Gipsul: De la materie primă pentru construcții uscate la cristale gigantice în peștera Naica.
1  Irina Rimes x Roman Tolici x IQOS jpg
Irina Rimes x Roman Tolici – cea mai nouă colaborare a brandului IQOS
A fost prezentată într-un eveniment care a redefinit ideea de spectacol polisenzorial. Curios?
de ce sa alegi o rochie din in pentru evenimentele de vara jpg
De ce să alegi o rochie din in pentru evenimentele de vară
Vara aduce cu ea nu doar zile mai lungi și soare blând, ci și invitații la evenimente speciale – nunți în aer liber, botezuri intime, seri de vară care merită celebrate. În toate aceste contexte, alegerea unei ținute devine mai mult decât o simplă decizie de stil.
featured image jpg
IMSA recunoaște oficial pokerul ca sport al minții: Argumentele pentru această decizie
IMSA (Asociația Internațională a Sporturilor Minții) a recunoscut oficial pokerul ca fiind sport al minții. Practic, pokerul face parte din aceeași categorie ca șahul și bridge-ul.
cifra sapte jpg
Cifra 7 în istoria omenirii și superstițiile în care cred oamenii și în ziua de astăzi
Gândește-te la un număr între unu și zece să vedem dacă putem ghici. A fost șapte, nu? Cercetătorii au descoperit că, atunci când ești rugat să te gândești la un număr între unu și zece, mulți vor avea numărul șapte în minte.
DilemaVeche jpg
Neglijăm îngrijirea călcâielor vara! De ce ar trebui să fim mai atenți…
Există o parte a corpului pe care o vezi mai ales când te încalți, dar pe care rar o privești cu adevărat. Și, poate tocmai de aceea, ajungi s-o neglijezi exact atunci când e cel mai expusă: vara.
pexels gustavo fring 5163433 jpg
Unelte, materiale și idei pentru o curte bine amenajată
O curte bine organizată îți oferă nu doar un spațiu estetic, ci și un loc practic în care te poți relaxa, lucra în grădină sau petrece timp de calitate cu familia și prietenii.
rehearsal preparation groom s watch hand jpg
Purtați de Eminem, Pharrell și Kanye West – descoperă cel mai popular ceas printre artiști!
Hai să recunoaștem: când vezi un ceas Casio G-SHOCK pe încheietura cuiva, nu te gândești doar la ore și minute.
Ce acte sunt necesare pentru procedura de radiere a unui autovehicul  jpg
Ce acte sunt necesare pentru procedura de radiere a unui autovehicul?
Radierea unui autovehicul din circulație poate părea un proces complicat, dar, dacă ai toate documentele pregătite și urmezi pașii necesari, totul devine mult mai simplu.
featured image jpg
Minimalismul, o alegere de viață pentru tot mai multe persoane împlinite pe plan profesional
A avea puține bunuri materiale și a efectua puține cheltuieli era în trecut caracteristic doar persoanelor cu venituri modeste.
Vechea dilema optimizare SEO vs  PPC sau AMBELE jpg
Vechea dilema: optimizare SEO vs. PPC sau AMBELE?
În lumea marketingului digital, dezbaterea dintre optimizarea pentru motoarele de căutare (SEO) și publicitatea plătită per click (PPC) a fost întotdeauna un subiect fierbinte.
industrie jpg
Curiozități mai puțin știute despre gudron și industriile în care se folosește
Gudronul este o substanță cu o paletă largă de aplicații industriale. Acesta nu este o substanță unică, ci un amestec complex de mii de compuși chimici, inclusiv hidrocarburi aromatice, fenoli și alte substanțe organice.
Cei care nu invata din istorie, sunt sortiti sa o repete  3 carti pe care trebuie neaparat sa le citesti jpg
Cei care nu învață din istorie sunt sortiţi să o repete. 3 cărți pe care trebuie neapărat să le citești
Dacă vrei să înțelegi mai bine evoluția poporului și a culturii din care faci parte, atunci e bine să explorezi cărțile de istorie specifice.
reducerea timpului petrecut in trafic este o prioritate pentru tine jpg
Reducerea timpului petrecut în trafic este o prioritate pentru tine?
Dacă te deplasezi frecvent cu autoturismul și ai realizat faptul că, din cauza aglomerației rutiere, ai ajuns să petreci foarte mult timp în trafic.
ceai cuisoare (1) jpg
Cum se prepară și când este recomandat ceaiul de cuișoare?
Ceaiul de cuișoare este o băutură aromată și benefică pentru sănătate, apreciată pentru proprietățile sale antibacteriene, antiinflamatoare și antioxidante.
ce pantofi sa alegi pentru city break jpg
Cele mai potrivite modele de pantofi pentru un city-break
Te gândești la un city-break? Ah, ce bine! Oricine adoră să exploreze noi orașe, să meargă pe străzi necunoscute și să descopere un colț de lume plin de istorie, cultură și viață urbană.
Champions League  cea mai valoroasă competiție de fotbal intercluburi din Europa  dilemaveche betting jpg
Champions League: cea mai valoroasă competiție de fotbal intercluburi din Europa
Champions League reprezintă apogeul fotbalului european intercluburi, fiind locul unde cele mai bune echipe de pe continent își dispută supremația.
Cum să îți amenajezi casa eficient și cu buget redus  sfaturi și idei practice jpg
Cum să îți amenajezi casa eficient și cu buget redus: sfaturi și idei practice
Amenajarea locuinței poate fi o provocare atunci când încerci să menții un echilibru între estetică, funcționalitate și costuri.
DilemaVeche (2) (4) jpg
Chanel, moștenirea unui brand care a revoluționat eleganța
Toată lumea a auzit despre acest nume faimos în industria modei, un simbol atemporal al rafinamentului și inovației în modă.
telefoane jpeg
Există o piață a telefoanelor folosite de vânzare. Vrei să afli despre ce e vorba?
Te-ai gândit vreodată că ar exista pentru telefonul tău folosit un loc unde ar putea să fie pus la vânzare? Ai mai multe telefoane vechi care stau degeaba prin sertarele biroului de acasă?
usa de garaj alexiana group 3 jpg
Știai că poți găsi uși de garaj la prețuri avantajoase pentru bugetul tău?
Pentru cine își dorește mai multă protecție pentru mașina personală, în garaj, există soluții prietenoase cu bugetul.

Parteneri

p 13 Hans Holbein, Henric al VIII lea WC jpg
Cine a fost regele care și-a fiert propriul bucătar de viu. Fusese acuzat de crimă
În lunga listă de excese, execuții și controverse ale regelui Henric al VIII-lea, un episod iese în evidență nu doar prin cruzime, ci și prin caracterul său grotesc: fierberea de viu a unui bucătar acuzat de otrăvire. O pedeapsă rară, inedită și cu un substrat politic tulburător.
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
Un mecanic dezvăluie care e cea mai fiabilă marcă de mașini din lume. „Dacă toți ar conduce-o, aș da faliment”
Un mecanic auto a lăudat marca de vehicul care, în opinia sa, produce cele mai fiabile mașini din lume, înainte de a dezvălui ce mașină deține el însuși.
Gwyyq3OXUAAYFia jpeg
„Nu ne lăsați singuri”. 54 de copii au înotat din Maroc până în enclava spaniolă Ceuta, pe mare agitată și ceață
Cel puțin 54 de copii și aproximativ 30 de adulți au înotat din Maroc către enclava spaniolă Ceuta din Africa de Nord, în condiții de mare agitată și ceață, a raportat sâmbătă televiziunea spaniolă
image png
Indignare în SUA: un copil aflat în grija statului a murit după ce a fost uitat ore întregi într-o mașină parcată în soare
Băiatul, care se afla în plasament, era transportat între o vizită supravegheată și o creșă, a declarat mătușa sa. Parlamentarii de stat au declarat că vor răspunsuri, iar poliția investighează cazul.
image png
Cornel o pune la zid pe Ella, după ce a văzut-o cu ispita Teo. Publicul îl readuce cu picioarele pe pământ: „Chiar nu as vorbi în locul tău, nu a fost cu nimic mai brează Iustina”
După multe așteptări, a debutat sezonul 9 Insula Iubirii, bucurie mare pentru fanii show-ului de la Antena 1. Telespectatorii au stat geană pe interacțiunile dintre concurenți și ispite. Printre urmăritori se numără și Cornel Luchian, care nu și-a format o părere prea bună despre Ella.
Capture PNG
Amintiri de la Neptun: „Datorită lui Păunescu ni s-a permis accesul la unica discotecă pe valută“
Dacă pentru scriitori un sejur la Neptun era o vacanță, pentru copiii lor, care-i însoțeau, era libertatea. Aici mâncau ciocolată chinezească pe săturate, beau un Pepsi, se bălăceau în piscina de la Amfiteatru sau ascultau muzică străină la discotecile pe valută din stațiune.
x downloader com vM8L42 mp4 thumbnail png
Momentul în care un avion Alaska Airlines lovește mai multe căprioare la aterizare
Administrația Federală a Aviației face verificări, după ce un avion Alaska Airlines a lovit mai mulți cerbi în timp ce ateriza joi în Kodiak, Alaska.
horoscop jpg
Horoscop duminică, 27 iulie. Săgetătorii trebuie să-și decidă neapărat viitorul
Lorina, astrologul Click!, vine cu predicțiile complete pentru toate cele 12 semne zodiacale, pentru ziua de duminică, 27 iulie.
Echipaje anti dronă antrenament Herson FOTO Profimedia jpg
Rușii au început să atace drumurile de acces către orașul Herson: „Este practic încercuit de drone”
Rusia a început să atace drumurile de acces către orașul Herson, în special autostrada Mikolaiv-Herson, într-o încercare de a încercui orașul cu drone, relatează Ukrainska Pravda, citând un jurnalist local.