Nu mulţi dintre noi îşi mai aduc aminte cum a început totul, acum 20 de ani: de la un miting al partidului numit PNŢCD, în acel moment far al opoziţiei române, care avea doi lideri de calibru – legendarul Corneliu Coposu şi prea des trecutul cu vederea Ion Raţiu (cred, unul dintre puţinii oameni realmente normali în România acelei vremi!). Dar nici măcar aceşti doi capi ai aceluiaşi partid nu se înţelegeau între ei. Nu împart aici vina; doar constat. Acel partid azi nu mai există (unii mă veţi contrazice, spunîndu-mi că „ba da, mai există“; caz în care-mi vin în minte cuvintele nepieritoare ale unei foste distinse, apoi sinistre, soţii: „Dovada! Vrem dovada!“).
Cam pe-atunci, în aprilie 1990, URSS încă exista, iar Mihail Gorbaciov lansa la Moscova un „plan de accelerare a reformelor“ – inclusiv cu un vast program de „denaţionalizări“. În aprilie ’90, Iugoslavia exista şi ea, încă. Pe hîrtie, era un stat prosper – care producea, cum am mai scris aici, o excelentă gumă de mestecat! În viaţa reală, acolo se ascuţeau săbiile. În acea lună, Slovenia şi Croaţia organizau – separat – alegeri, şi în ambele cîştiga opoziţia anticomunistă: slovenul Kucˇan (un fost comunist „răspopit“) şi croatul Tudjman (un fost disident naţionalist), dacă aceste nume vă mai spun azi ceva. Cei doi n-aveau nimic în comun – în afară de dorinţa de a sparge Liga Comuniştilor Iugoslavi, baza establishment-ului uneia dintre cele mai frumoase (şi şubrede) federaţii care au existat în istoria secolului al XX-lea.
În aprilie 1990 era ceva zarvă şi în RDG – dacă aceste iniţiale, şi ele, vă mai spun oarece. În chiar acele zile, liderul est-german Lothar de Maizière purta discuţii aspre cu liderul vest-german Helmut Kohl, cerîndu-i să accepte o paritate unu la unu între Deutsche Mark şi marca estică. Nu era foarte clar dacă şi cînd se vor uni cele două Germanii („da“ – spunea Bush-tatăl; „mmmddda“ – spuneau Gorbaciov, Mitterrand şi madam Thatcher).
Tulburări mari şi în Polonia, în acel aprilie 1990: în grupul omogen al Solidarităţii de altădată apăreau fisuri: Lech Walesa, de o parte, Adam Michnik şi Tadeusz Mazowiecki, de alta. Primul avea să ajungă peste cîteva luni preşedinte şi avea să-l sape puternic pe ultimul, încă prim-ministru (în Polonia, conflictul dintre preşedinte şi premier pare a fi un fel de hobby elitist). În aprilie ’90 numai ţara numită Cehoslovacia era, în zona noastră, relativ calmă. Cu tact, fumînd ţigaretă de la ţigaretă, preşedintele Vaclav Havel fusese la Moscova şi obţinuse de la Gorbaciov retragerea eşalonată a armatei sovietice, din ţara sa. „Băieţii pot să mai bea cîteva beri înainte de plecare“ – ar fi spus cehul, iar rusul ar fi zîmbit acru. În fine, tot în aprilie 1990 un june politolog nipono-american, pe nume Fukuyama, lucra de zor la o carte (dezvoltare a unui eseu publicat în vara lui ’89) prin care desluşea întreaga istorie a viitorului: istoria s-a sfîrşit, democraţia liberală e pe cale să învingă plenar – spunea el.
În acel context apărea, în România, în mijlocul Bucureştiului, pe 22 aprilie ’90, locul de poveste numit Golania: un simbol al diviziunii ce stăpînea atunci ţara, între cei „cu trandafiru’“ (majoritari) şi ceilalţi („menşevicii“ epocii). Pe scurt: şi unii, şi alţii la fel de schizoizi (o spun cu nostalgie, ca fost „student-golan“). Douăzeci de ani bătuţi pe muchie trecut-au şi multe dintre vedetele TV de azi ale României erau atunci nişte sugari analfabeţi (unele au rămas la fel pînă în prezent). O recapitulare: URSS, Iugoslavia, RDG, RFG, Cehoslovacia nici măcar nu mai există. La fel, şi marca germană. Tudjman şi Mitterrand, Coposu, Raţiu şi Vali Sterian au murit; iar alţi eroi ai epocii au ieşit la pensie. Denaţionalizarea în Rusia a reuşit briliant – vezi vilele londoneze ale unor Berezovski sau Abramovici. Europa e alta, România e alta. Cît despre teza lui Fukuyama, n-o mai ia nimeni în serios.
Nu ştiu alţii cum sînt, dar eu unul, acum, cînd mi se cere să spun un nume reprezentativ pentru Piaţa Universităţii dau în bîlbîială. Marian Munteanu? Studenţii de azi nici nu mai ştiu who the fukuyama is Alice (de parcă noi am fi ştiut, atunci!). Doina Cornea? Idem, din păcate. Miron Cozma? Ăsta-i din alt film, cu mineri. Gheorghe Zamfir? Please, no! Şi, cu riscul de-a scandaliza, zic şi eu că s-ar putea să ajungem, într-un viitor, la concluzia că singurul beneficiar real al Pieţei Universităţii şi singurul nume de care Golaniada s-a lipit iremediabil precum timbrul de scrisoare rămîne – aţi ghicit, ştiu – Ion Iliescu.
Adrian Cioroianu este profesor la Facultatea de Istorie, Universitatea Bucureşti și scrie pe blogul Geopolitikon.
pentru unul, stormbringer & sandokan
adăugat de adriancioroianu la data de 15 Mai 2010 12:05:33
multam de mesaje, stimabililor!
hai s-o luăm pe rînd:
unul - dihotomia plecat vs. rămas oare mai funcţionează? eu nu cred. pe bune că lumea e mică şi poţi face ceva bun pentru tine şi pentru ai tăi indiferent unde eşti. unde ai dreptate este că lumea, fiind mică, are cam aceleaşi metehne! atunci cînd românii au ieşit în afară au înţeles că nici "afară" acesta nu era cu mult mai breaz (chiar dacă mai suportabil).
stormbringer - wow! mi-a placut textul! de acord cu ideea de salvare a politicii prin inserţii individuale, dar să ştii că nu am prea văzut-o la lucru. la noi, cel mai liniştit eşti dacă nu faci nimic - atunci nu deranjezi pe nimeni. cam la asta se reduce totul.
sandokan - tigrul malaezian - dacă ai venit de la ploieşti, cu bicicleta, înseamnă că PU a contat în tinereţea ta - ca şi în a altora. nu trebuie să regretăm nimic. PU e deja istorie; a fost un fel de vaccin, poate că ne-a sporit imunitatea la prostie şi manipulare (cel puţin unora).
best la toţi trei,
ne mai citim,
adrian c.
istorie
adăugat de enegrea la data de 05 Mai 2010 08:05:39
Am fost acolo cateva ore, in Piata, aveam 18 ani, venisem cu bicicleta de la Ploiesti, unde locuiesc. Desi eram tanar, era evident ca toata tevatura nu prea avea un rost si un scop clar. Voiau sa rastoarne, dar nu puneau nimic in loc. Nu asa merge treaba. Chiar daca stiau si reuseau ce voiau, acum, peste 20 de ani, tot asa ar fi fost, poporul nu poti sa-l schimbi.
Articolul e bun, d-aia am si simtit nevoia sa scriu un mic comentariu.
Stormbringer
adăugat de Stormbringer la data de 04 Mai 2010 10:05:28
Piata Universitatii e etapa de adolescenta a politici romanesti (mai degraba adolescenta formarii noastre ca animale politice). Ca orice poveste de adolescenta, e frumoasa si pura. Ne-am facut mari acum, trebuie sa ne asumam mai mult, nu doar pasiuni si deziluzii de care a profitat, intr-un fel, codosul politic Iliescu. Trista figura, tragic destin - comunist convins, baga Romania in NATO si priveste cum se prabuseste orice ar putea insemna stanga in Romania. O rasplata pe masura "idealurilor nobile ale comunismului". Revin - e momentul sa trecem in faza urmatoare, sa ne declaram relatiile, sa fie stabile si pe cit posibil oficializate. Cea mai mare problema e ca politica in integrum a cazut in mina unui establishment (s-ai zicem grupuri de oameni) care nu mai sunt in stare sa serveasca interesul public bine. Sa fim cinstiti - nici nu e usor. Pe vremea Pietei Universitatii lucrurile erau clare, dilemele anilor '60, spulberate. Comunismul era declarat ticalos. Acum insa, e mult mai greu sa gasim drumul tarii, dar sarcina asta e tot pe umerii nostrii. In definitiv, politicienii sunt slujbasi publici (chiar exasperant de slujbasi publici, orgoliu proportional cu bugetul), au ocupat atit spatiu cit am fost dispusi sa le cedam. Gratare in ziua alegerilor, in timp ce banul public e de miliarde - ce creadeam ca o sa se intimple? Ma amuza cum se asteapta un salvator, un cavaler, care sa ridice tara - pai bine Romania e Alba ca Zapada? Sau Printesa Adormita? Nu prieteni. va trebui sa ne facem datoria din nou si din nou, doar ca intr-un fel mai eficient si matur. Si oricum se ridica adolescentii de azi, sunt foarte buni, inteligenti si siguri pe ei si nu stiu ce e lesa - chiar daca nu stiu de Doina Cornea. Politica e meseria suprema, trebuie sa ne educam sa respectam aceasta zona si sa participam la ea. Respct, Dl Cioroianu - prestatia de ministru nu a fost grozava, dar cel putin cineva, din afara sistemului a incercat. Urmatorul "Cioroianu" va fi mult mai bun. Iar autenticul Cioroianu sa scrie istoria reala - de fapt, de la Carol I pana la Basescu e un fel de ceata deasa, presarata cu boscheti ideologici ...
simboluri
adăugat de spaimarau la data de 04 Mai 2010 05:05:41
simboluri ale golaniadei sint multe domnule cioroianu. eu si cu tine sintem parte din simboluri si reprezentam perfect romania de azi: fosti golani amindoi, eu scirbit de o romanie ce m-a "tradat" am plecat iar dumneata desi ai ramas, desi ai invins si ai ajuns sus, n-ai facut nimic atunci cind ai fi putut! din pacate astea sint adevaratele simboluri domnule "golan", acesta e rezultatul! iar biata romanie... am parasit-o in lanul de porumb, plina de vinatai, plingind, cu hainele sfisiate, dupa 20 de ani de viol colectiv... sau 60 de ani? poate 2000 de ani? sint frumoase vorbele dar nu facem nimic! restul e istorie...
pentru mmordean, soso, ionescu, orlando, shovy, horia ivan, moke
adăugat de adriancioroianu la data de 28 Mai 2010 03:05:23
stimabililor,
revenit din acest 1 mai nu tocmai muncitoresc, mesajele dvs. au fost cea mai reală surpriză. Mulţam! Asta dovedeşte că - aşa cum zici tu e, ionescu! - P.U. was about something. E tinereţea noastră - sau parte din ea. Cîteva idei:
- mmordean: cred că sîntem pe mai departe duri cu Raţiu. Aş zice că acest om coborîse în timp - din Anglia 1990 în România aceluiaşi an, dar care nu-i era contemporană. Şi se purta ca atare. Nu cred că-i era uşor. Dar cui dintre noi i-ar fi fost? Papion, zîmbete etc - - într-o ţară în care şefii cu cravate erau mai ales încruntaţi. Merită să medităm.
- soso: povestea ta e aproape mai suprapusă decît a mea. aşa e, memoria Pieţei geme de simboluri, dar nu văd cine să le mai dea atenţie.
- orlando: ce să zic? Aşa-i cu juliile roberts, cam vin şi trec prin viaţa noastră, partea rea este că la final ne prind prin vreo benzinărie, iar partea bună este că nici noi nu mai ştim cum le chema pe ele! mi-a plăcut povestea!
- shovy: versurile sînt bune (nu că m-aş pricepe, dar percep mesajul), dar mă tem că fiecare generaţie papă viermii vremurilor ei!
- horia c. ivan: ştiu, am văzut mesajul. o să-ţi răspund în curînd trimiţîndu-ţi un text mai vechi despre Marx care o să-mi apară într-o carte, sper în curînd. lasă-mi cumva o adresă (eventual intră pe geopolitikon.wordpress.com şi dă-mi un mesaj acolo, adresa e-mail nu se face publică).
- moke: povestea ta e trăznet! ca să vezi cum le aşează destinul! poate "casa voastră de piatră" a fost parabola pentru toate speranţele Pieţei - pe cît de uşor au apărut, pe atît de uşor s-au dus. ce să mai zic şi eu? păcat că n-ai înregistrat. măcar pentru că nu rămînem de-a pururi la 21 de ani.
***
încă o dată mulţam la toţi,
ne mai citim,
best,
adrian c.
Remember Gaudeamus -TVR?
adăugat de Moke la data de 02 Mai 2010 02:05:28
Aveam 21 de ani pe atunci si in iunie 90 abia scapasem din haina kaki. Tineri si idealisti, impreuna cu Anca (prietena si mai apoi sotia mea) am fost si noi acolo sa fim parte din ceea ce ne doream si credeam pe atunci ca va fi viitorul nostru.
Acum, ce sa spun...au trecut de atunci peste noi multe dezamagiri, multa indignare, multe sperante. Dupa 20 de ani n-a mai ramas mare lucru la fel, multe sperante au murit incet una cate una si nimeni n-a luat in considerare ca acolo, atunci, tinerii ca noi voiau sa schimbe ceva, sa nu se intample ceea ce s-a intamplat pana la urma pana in prezent. Totusi, cine stie...poate chiar a ajutat sa nu fie macar mai rau de atat.
Cu ce am ramas? Nu prea multe din pacate...Cu fata de atunci nu mai sunt casatorit si tot ce a rezistat ca memorie pozitiva este genericul emisiunii pt studenti Gaudeamus realizat si difuzata la TVR, generic ce cativa ani ne-a redat pe mine si pe Anca sarutandu-ne in mijlocul golanilor. Doar in memorie, nu mi-a dat prin cap sa inregistrez asa cum nu mi-au dat prin cap atunci ca Iliescu va scapa nepedepsit, macar moral de catre Justitia ce va sa vina. Poate viitorul, poate istoria o va face.
Un golan,
Moke.
PNTcd
adăugat de shovy la data de 01 Mai 2010 10:05:42
As vrea sa stau alaturi de Coposu in celula
Si sa mananc viermi alaturi de el
Dar shtiu ca nu putem manca viermii vremurior noastre
Avant de aripi roase: pier
1 Mai Muncitoresc e in plin up-swing
adăugat de danliviubaltatu la data de 01 Mai 2010 02:05:41
Ma duceam la un mall de langa mine, imi placea, era acea diversitate culturala, si de la lupta dintre daci si romani, scurcircuitam tot parcursul pana ajungeam la sampling-ul de iaurt gratis, de salam sasesc si de discount-ul la ciocolata. Si in acea realitate post-revolutionara, in care Corneliu Coposu poate sa reprezinte un CD de tangouri, sau un Marian Munteanu o firma de blugi, acolo cum spuneam, m-am intalnit cu ea, nici nu mai stiu cum o cheama.
I-am spus ca seamana cu Julia Roberts, si eu ca un fan infocat avem un sentiment de libertate, un soi de Piata Universitatii cand ma intalneam cu ea.
A trecut ceva vreme, intre timp n-am mai vorbit, sau mai bine spus ne-am terminat cuvintele si intr-o zi stau intr-o statie de benzina, sa fac stop-ul spre Brasov, si vad o masina de Spania, cu un indian sadea, cu plete, cu statura, miscare si atitudine foarte clar definite, ma uit cu admiratie, imi amintesc de Vinetu si de timpul petrecut in California, New Mexico si Florida .... cand sa i-asa din benzinarie, langa el pe scaun, fosta mea Julia Roberts cu o mimica plina de inteles.
Daca e sa parafrazez un citat din Playboy, unde sunt desuurile de alta data, se pare ca acea piata s-a diluat perfect, ca un sprit in al nu stiu catelea val, iar Corneliu Coposu este treaba lui Corneliu Coposu, pentru ca eu abia reusesc sa-mi up-datez site-ul. Am plecat, ppa.
><>><
adăugat de animalic la data de 01 Mai 2010 12:05:32
cum zic, golaniada was not about somebody, but about something.
Pta Universitatii (pupat)
adăugat de spetrescu2005 la data de 30 Aprilie 2010 10:04:53
Am facut armata la Focsani. La trupeti era unul, pe nume Cristi Paturca. Se aciuise cu teristii, era baiat de Bucuresti, ne canta la chitara, avea ceva geniu ascuns in el. Apoi a fost Revolutie si mai apoi Piata Universitatii. Si l-am revazut pe Cristi, la TV, in tot avantul acelor vremuri, cu tot talentul si angajarea de care era capabil. I-am luat discul si am fredonat si eu "Mai bine mort decat comunist !". Aud ca nu o duce bine, nu stiu ce i se intampla exact, iar el nu stie cine fukuyama sunt. Dar ma gandeam, asa, in mic, ca Piata asta are totusi multe simboluri.
Nimic nou sub Helios...
adăugat de mmordean la data de 30 Aprilie 2010 06:04:30
"Studenţii de azi nici nu mai ştiu who the fukuyama is Alice (de parcă noi am fi ştiut, atunci!)."
De la Adam încoace, se practică... Fiecare e revoluţionar şi dispreţuitor la 20-25 de ani, iar peste decenii se ofuscă de "nesimţirea ăstora tineri!"...
Piata Universitatii 1990
adăugat de mmordean la data de 30 Aprilie 2010 06:04:26
Cred băgăm un pic istoria în pat Procust, pe sistemul ăsta, cine e reprezentativ pentru P.U. Îmi permit să mă detaşez de ce a mai făcut unul sau altul dintre corifeii Ei pînă azi, avînd impresia că reprezentativ este Marian Munteanu. Nu mor de simpatie pentru cum a purces el ulterior, dar la o adică e dreptul său, iar subsemnatul ar trebui să se obişnuiască cu ideea că viaţa merge cum vrea ea, nu conform şabloanelor noastre pasămite morale, respectiv logice.
PS Eu cad mai puţin pe spate la vorbă de Coposu şi Raţiu... Poate şi pentru că am clară încă imaginea ultimului, să fi fost luni, înainte de intrarea matinală a poliţiei de marţi (24 aprilie?). Zîmbet fals. Primadonă. Revedeţi imaginile, dacă există. Se nimerise pasămite în zonă, şi sconta la o baie de mulţime. Or Dincă şi ceilalţi l-au rugat să nu amestece borcanele... Manifestarea din Piaţă se dorea fără legătură cu partidele (istorice), care îşi demonstraseră deja limitele, respectiv inevitabila coterie (în cazul lor, gerontocratică).