"Iudaismul şi creştinismul sînt legate de o revelaţie comună"

Publicat în Dilema Veche nr. 116 din 13 Apr 2006
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

interviu cu David ROSEN Deşi persistă divergenţe şi antisemitismul este departe de a fi extirpat, raporturile dintre Biserica Catolică şi lumea iudaică au înregistrat o "răsturnare de 180 de grade", este convins David Rosen, responsabil cu afaceri inter-religioase al Comitetului American Evreiesc (JAC) şi preşedinte al Asociaţiei Internaţionale Ebraice pentru Consultaţii Inter-Religioase, partener de dialog al Vaticanului. După o îndelungă perioadă de discordie şi diviziuni, pare a fi sosit vremea dialogului dintre aceste două religii monoteiste. Evreilor şi creştinilor, descoperind bogatul patrimoniu spiritual comun, le revine "obligaţia morală" de a-şi uni forţele în bătălia împotriva crizei valorilor în societate, pentru pacea şi progresul umanităţii. Fără a exclude, însă, Islamul, chiar dacă - în cazul evreilor din motive politice, iar al catolicilor din motive teologice - dialogul cu credincioşii musulmani întîmpină anumite dificultăţi. Însă, pentru realizarea unui "dialog sincer", re-invocat de Joseph Ratzinger, Biserica trebuie să înţeleagă rădăcinile iudaice şi valorile comune: "Evreii sînt rădăcinile vii ale arborelui, deci, sînt autentici. Biserica, la rîndu-i, a luat fiinţă din aceste rădăcini, conferind astfel plinătate, armonie copacului". Rabi Rosen, aţi reprezentat recent delegaţia rabinilor la Roma. În densa agendă a întîlnirilor au figurat Suveranul Pontif, preşedintele Republicii, Carlo Azeglio Ciampi, preşedintele Senatului, Marcello Pera, vicepreşedintele Comisiei Europene, Franco Frattini, precum şi şeful arhivelor secrete de la Vatican. Vă rog să ne vorbiţi despre aceste întrevederi şi, îndeosebi, despre discuţiile avute cu Papa Benedict al XVI-lea. Aş defini toate vizitele extrem de pozitive, în special audienţa la Papa: întrevedere splendidă, epitet care se referă atît la atmosfera creată, cît şi la cuvintele în sine. Întîlnire sub influenţa unui duh sfînt, aş putea spune: foarte liniştitoare şi aducătoare de speranţă. În loc să trecem în revistă trecutul, ne-am îndreptat privirile către viitor: elaborarea unor forme de conlucrare pentru progresul umanităţii. Mă pot considera privilegiat: am avut ocazia să-l întîlnesc pe Papa Ioan Paul al II-lea de vreo 15 ori, toate fiind întîlniri minunate. Însă, nu-mi amintesc să fi simţit atîta căldură umană, familiaritate şi să fi avut momente atît de dense de conversaţie ca de data aceasta. Papa Benedict al XVI-lea doreşte, în mod evident, să urmeze calea deschisă de Wojtyla în raporturile cu lumea iudaică. Cum apreciaţi astăzi evoluţia raporturilor iudeo-creştine? Papa Ioan Paul al II-lea a definit "fraterne" relaţiile iudeo-creştine, însă, uneori, cele mai aprigi lupte pot avea loc tocmai în sînul unei familii. Istoria noastră este, din acest punct de vedere, îngrozitoare: am ajuns să ne negăm chiar acest raport de fraternitate. Astăzi, însă, raporturile s-au schimbat la 180 de grade: ne redescoperim legăturile frăţeşti. Credeţi că s-au înregistrat progrese în combaterea unor forme de antisemitism? Papa Ioan Paul al II-lea şi-a exprimat - în numele Bisericii - "la mea culpa"... Deşi învăţătura catolică tradiţională a eliminat formele de dispreţ faţă de evrei, în mod cert nu s-au eliminat toate prejudecăţile de natură rasială sau teologică. Antisemitismul este o boală profundă în societate şi mă tem că nu va putea fi înlăturată niciodată complet. Putem controla această patologie, însă vor exista întotdeauna elemente de antisemitism şi antiiudaism care vor încerca să utilizeze teologia pentru a le justifica. Vizitînd moscheea din Roma, rabinul oraşului, Riccardo Di Segni, a făcut un pas semnificativ, legendar, în legătură cu dialogul cu lumea musulmană.... Găsesc impresionantă atenţia şi sensibilitatea acordată de mass-media internaţională acestui eveniment. Însă, . au mai fost vizite la moschee. Sînt numeroase căi de dialog cu lumea islamică, unele la fel de relevante. Consider întrunirea de la Sevilla, din Spania, dintre cei 200 de rabini, imami şi lideri musulmani din întreaga lume, chiar mai semnificativă, din punctul de vedere al relaţiilor dintre cele două comunităţi, decît vizita rabinului la moschee. Însă, din păcate, nu avem un forum instituţional de dialog cu Islamul, în parte deoarece nu există o structură internaţională musulmană. Tocmai de aceea am discutat cu Suveranul Pontif şi cu secretarul de stat al Sfîntului Scaun despre necesitatea realizării unui dialog instituţional trilateral. Cred că este de preferat ca Vaticanul să conducă lucrările acestui for de dialog, întrucît, dacă ar fi doar musulmanii şi evreii, ar exista suspiciuni în legătură cu lipsa obiectivităţii în gestionarea anumitor problematici... Precum cea din Orientul Mijlociu? Situaţia din zonă este cauza veninului din raporturile între Islam şi Israel, nefiind serioase probleme teologice cu musulmanii. În Israel sînt mii de evrei care încearcă să imagineze căi de aplanare a conflictelor, de colaborare, adesea sub umbrela unor organizaţii de dialog inter-religios. Însă în sînul comunităţii palestiniene, există credincioşi musulmani care nu par interesaţi să intre în dialog, atîta vreme cît situaţia de conflict nu va fi rezolvată la nivel politic. Sevilla: dialogul face politica? Care au fost temele abordate de liderii religioşi? Modul în care religia iudaică şi cea musulmană vor putea contribui la soluţionarea conflictelor din lume (şi în special în Orientul Mijlociu), combaterea formelor de extremism, care folosesc religia ca pretext în scopuri violente, şi problematicile lumii moderne. Pentru construirea împreună a unei lumi a păcii. Veţi reuşi să rămîneţi echidistanţi în relaţiile cu creştinii şi cu musulmanii? Nu. Raporturile iudeo-creştine - aşa cum spunea şi Papa - nu pot fi comparate cu cele islamo-ebraice. "Avem în comun o carte" - afirmă marele filosof Martin Buber. Şi nu o carte oarecare. Deci, iudaismul şi creştinismul sînt legate de o comună revelaţie. Şi acesta nu este puţin lucru. Împărtăşim valori biblice fundamentale, precum: demnitatea umană, viaţa, justiţia, pacea, familia, comunitatea. Deşi nu trebuie să ignorăm diferenţele, faptul că avem în comun un text al revelaţiei biblice, conferă relaţiei iudeo-creştine unicitate. Desigur, avem aspecte comune şi cu Islamul, însă nu împărtăşim cu ei un text al revelaţiei divine. Indiferent cît de mult s-ar îmbunătăţi raporturile iudeo-musulmane - mă refer îndeosebi la depăşirea problemei politice, întrucît dificultăţile ţin mai mult de nivelul politic decît de cel teologic -, niciodată nu se vor putea compara cu cele pe care le avem cu lumea creştină. Dincolo de izvoarele teologice comune, evreii reprezintă înseşi rădăcinile Bisericii. Comunităţi evreieşti, precum cea din Cetatea Eternă, şi-au manifestat solidaritatea cu musulmanii după publicarea caricaturilor blasfematoare. Ce lectură daţi undelor de violenţă ulterioare, în lumina dezbaterilor recente din Parlamentul European, privind dreptul la libertate de expresie? Consider că nimic pe lumea asta nu poate justifica violenţa. Trebuie protestat însă nu într-o manieră violentă, agresiunea nefiind o cale de urmat. Oricum, Europa trebuie să înţeleagă că - în societatea actuală - chipul său este altul decît acum 50 de ani. Astăzi există multiple şi diverse componente religioase şi culturale. Dacă încerci să impui valorile europene apusene prea repede şi într-o manieră prea riguroasă, rişti să obţii reacţii nedorite, de bumerang. Este esenţial să se acorde protecţie sensibilităţii diverselor componente ale societăţii multiculturale şi multireligioase. Deci, libertatea de expresie nu poate fi un drept nelimitat. Ca principiu, trebuie aplicat cu sensibilitate în comunitatea socială şi culturală căreia îi aparţinem. Roma, 28 martie 2006

Cum să alegi pantofii cu toc în funcție de înălțimea ta  Ghid practic și recomandări dilemaveche jpg
Cum să alegi pantofii cu toc în funcție de înălțimea ta? Ghid practic și recomandări
Alegerea unei perechi de pantofi cu toc potrivite nu ține doar de stil sau de preferințe. Felul în care tocurile se potrivesc înălțimii tale poate influența atât confortul cât și modul în care arată ținuta per ansamblu.
DilemaVeche (2) jpg
Uleiul de rozmarin: Secret antic roman pentru podoaba capilară
Din cele mai vechi timpuri, plantele aromatice au fost folosite nu doar pentru parfumul lor plăcut, ci și pentru puterea lor vindecătoare.
img 1 jpg
Don Ro Casino: Ce să faci și ce să nu faci când joci online
Lumea divertismentului digital oferă numeroase opțiuni de recreație, iar casino online reprezintă una dintre formele de entertainment care necesită o înțelegere atentă a regulilor și a etiquettei specifice.
pe tera cristalelor gigantice din mexic este frumoasa dar mortala jpg
Peștera Cristalelor Gigantice din Mexic este Frumoasă, dar Mortală
Gipsul: De la materie primă pentru construcții uscate la cristale gigantice în peștera Naica.
1  Irina Rimes x Roman Tolici x IQOS jpg
Irina Rimes x Roman Tolici – cea mai nouă colaborare a brandului IQOS
A fost prezentată într-un eveniment care a redefinit ideea de spectacol polisenzorial. Curios?
de ce sa alegi o rochie din in pentru evenimentele de vara jpg
De ce să alegi o rochie din in pentru evenimentele de vară
Vara aduce cu ea nu doar zile mai lungi și soare blând, ci și invitații la evenimente speciale – nunți în aer liber, botezuri intime, seri de vară care merită celebrate. În toate aceste contexte, alegerea unei ținute devine mai mult decât o simplă decizie de stil.
featured image jpg
IMSA recunoaște oficial pokerul ca sport al minții: Argumentele pentru această decizie
IMSA (Asociația Internațională a Sporturilor Minții) a recunoscut oficial pokerul ca fiind sport al minții. Practic, pokerul face parte din aceeași categorie ca șahul și bridge-ul.
cifra sapte jpg
Cifra 7 în istoria omenirii și superstițiile în care cred oamenii și în ziua de astăzi
Gândește-te la un număr între unu și zece să vedem dacă putem ghici. A fost șapte, nu? Cercetătorii au descoperit că, atunci când ești rugat să te gândești la un număr între unu și zece, mulți vor avea numărul șapte în minte.
DilemaVeche jpg
Neglijăm îngrijirea călcâielor vara! De ce ar trebui să fim mai atenți…
Există o parte a corpului pe care o vezi mai ales când te încalți, dar pe care rar o privești cu adevărat. Și, poate tocmai de aceea, ajungi s-o neglijezi exact atunci când e cel mai expusă: vara.
pexels gustavo fring 5163433 jpg
Unelte, materiale și idei pentru o curte bine amenajată
O curte bine organizată îți oferă nu doar un spațiu estetic, ci și un loc practic în care te poți relaxa, lucra în grădină sau petrece timp de calitate cu familia și prietenii.
rehearsal preparation groom s watch hand jpg
Purtați de Eminem, Pharrell și Kanye West – descoperă cel mai popular ceas printre artiști!
Hai să recunoaștem: când vezi un ceas Casio G-SHOCK pe încheietura cuiva, nu te gândești doar la ore și minute.
Ce acte sunt necesare pentru procedura de radiere a unui autovehicul  jpg
Ce acte sunt necesare pentru procedura de radiere a unui autovehicul?
Radierea unui autovehicul din circulație poate părea un proces complicat, dar, dacă ai toate documentele pregătite și urmezi pașii necesari, totul devine mult mai simplu.
featured image jpg
Minimalismul, o alegere de viață pentru tot mai multe persoane împlinite pe plan profesional
A avea puține bunuri materiale și a efectua puține cheltuieli era în trecut caracteristic doar persoanelor cu venituri modeste.
Vechea dilema optimizare SEO vs  PPC sau AMBELE jpg
Vechea dilema: optimizare SEO vs. PPC sau AMBELE?
În lumea marketingului digital, dezbaterea dintre optimizarea pentru motoarele de căutare (SEO) și publicitatea plătită per click (PPC) a fost întotdeauna un subiect fierbinte.
industrie jpg
Curiozități mai puțin știute despre gudron și industriile în care se folosește
Gudronul este o substanță cu o paletă largă de aplicații industriale. Acesta nu este o substanță unică, ci un amestec complex de mii de compuși chimici, inclusiv hidrocarburi aromatice, fenoli și alte substanțe organice.
Cei care nu invata din istorie, sunt sortiti sa o repete  3 carti pe care trebuie neaparat sa le citesti jpg
Cei care nu învață din istorie sunt sortiţi să o repete. 3 cărți pe care trebuie neapărat să le citești
Dacă vrei să înțelegi mai bine evoluția poporului și a culturii din care faci parte, atunci e bine să explorezi cărțile de istorie specifice.
reducerea timpului petrecut in trafic este o prioritate pentru tine jpg
Reducerea timpului petrecut în trafic este o prioritate pentru tine?
Dacă te deplasezi frecvent cu autoturismul și ai realizat faptul că, din cauza aglomerației rutiere, ai ajuns să petreci foarte mult timp în trafic.
ceai cuisoare (1) jpg
Cum se prepară și când este recomandat ceaiul de cuișoare?
Ceaiul de cuișoare este o băutură aromată și benefică pentru sănătate, apreciată pentru proprietățile sale antibacteriene, antiinflamatoare și antioxidante.
ce pantofi sa alegi pentru city break jpg
Cele mai potrivite modele de pantofi pentru un city-break
Te gândești la un city-break? Ah, ce bine! Oricine adoră să exploreze noi orașe, să meargă pe străzi necunoscute și să descopere un colț de lume plin de istorie, cultură și viață urbană.
Champions League  cea mai valoroasă competiție de fotbal intercluburi din Europa  dilemaveche betting jpg
Champions League: cea mai valoroasă competiție de fotbal intercluburi din Europa
Champions League reprezintă apogeul fotbalului european intercluburi, fiind locul unde cele mai bune echipe de pe continent își dispută supremația.
Cum să îți amenajezi casa eficient și cu buget redus  sfaturi și idei practice jpg
Cum să îți amenajezi casa eficient și cu buget redus: sfaturi și idei practice
Amenajarea locuinței poate fi o provocare atunci când încerci să menții un echilibru între estetică, funcționalitate și costuri.
DilemaVeche (2) (4) jpg
Chanel, moștenirea unui brand care a revoluționat eleganța
Toată lumea a auzit despre acest nume faimos în industria modei, un simbol atemporal al rafinamentului și inovației în modă.
telefoane jpeg
Există o piață a telefoanelor folosite de vânzare. Vrei să afli despre ce e vorba?
Te-ai gândit vreodată că ar exista pentru telefonul tău folosit un loc unde ar putea să fie pus la vânzare? Ai mai multe telefoane vechi care stau degeaba prin sertarele biroului de acasă?
usa de garaj alexiana group 3 jpg
Știai că poți găsi uși de garaj la prețuri avantajoase pentru bugetul tău?
Pentru cine își dorește mai multă protecție pentru mașina personală, în garaj, există soluții prietenoase cu bugetul.

Parteneri

jennifer lopez instagram jpg
Imagini cu Jennifer Lopez, cazată la un hotel de lux din București: incident la ușa rotativă. Artista și-a dorit să cânte în fața Casei Poporului
Jennifer Lopez va susține duminică un concert în Piaţa Constituţiei, în cadrul turneului „Up All Night Live”. Artista a ajuns în țara noastră încă de sâmbătă după-amiază.
image png
Ce înseamnă dacă ai cununiile legate? Ce spun preoții despre asta: este sau nu adevărat?
Expresia „a avea cununiile legate” este o credință populară răspândită mai ales în spațiul ortodox (România, Grecia, Balcani), și se referă la dificultăți inexplicabile în a-ți găsi un partener de viață sau în a te căsători. Conform acestei credințe, o persoană nu se poate căsători pentru că „cununi
image png
Cum se simte și cum arată Monica Davidescu după externare. Vedeta se pregătește de vacanță: „În viață trecem prin multe încercări”
Monica Davidescu, una dintre cele mai iubite personaje ale showbiz-ului românesc, a fost externată și transmite primul mesaj despre starea sa de sănătate. Cum se simte în prezent actrița, și ce emoții o încearcă, aflați din continuarea acestui articol.
image png
Ce înseamnă atunci când visezi păianjeni. Detaliul la care trebuie să fii extrem de atent
Visele cu păianjeni sunt destul de comune și au semnificații variate în funcție de contextul visului și starea ta emoțională. În general, păianjenii simbolizează:
Vladimir Putin si Donald Trump FOTO AFP
Șeful diplomației americane: „Răbdarea lui Trump față de Putin se apropie de sfârșit”
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, este tot mai nemulțumit de lipsa de progrese în discuțiile de pace cu Rusia și ar putea impune sancțiuni economice severe, a declarat secretarul de stat Marco Rubio într-un interviu acordat Fox News.
meme obama trump jd vance FOTO @realDonaldTrump/ Truth Social
Trump îl ironizează pe Obama într-un meme devenit viral, inspirat de cazul OJ Simpson. Ce au remarcat internauții la fața lui JD Vance
Donald Trump a distribuit pe rețeaua sa de socializare, Truth Social, o imagine controversată care îl vizează pe fostul președinte Barack Obama, pe care îl acuză că ar fi orchestrat anchetele menite să-i submineze campania.
la Casa de piatra jpg
Istoricul Cristian Cealera: „Oamenii vor să afle cum arăta orașul, ce prăvălii, hoteluri şi restaurante erau în zonele pe lângă care trec“
Cristian Cealera s-a născut printre rămășițele vechiului Tomis, oraș multicultural. Când a crescut, a iubit acest oraș și s-a îndrăgostit de fiecare piatră, de fiecare cotlon al străzilor care duc spre mare. Acum, bucuria sa o împărtășește cu turiștii.
alexi pitu profimedia webp
Dat afară de francezi, Alexi Pitu revine surprinzător în Superliga, la echipa care tace și face
„Perla” lui Gică Hagi se întoarce în fotbalul românesc.
Flota rusă de la Marea Neagră va primi 15 noi nave de luptă până în 2020 jpeg
Rusia intenționează să-și consolideze Flota din Marea Neagră, după pierderile suferite în războiul cu Ucraina. Putin a aprobat o nouă doctrină navală
Rusia va consolida Flota sa din Marea Neagră cu nave de război, aeronave suplimentare și sisteme robotizate maritime, a declarat Nikolai Patrușev, șeful Colegiului Maritim al Federației Ruse, într-un interviu acordat agenției de stat RIA Novosti, publicat pe 25 iulie.