Vremea Noilor Paşoptişti

Publicat în Dilema Veche nr. 736 din 29 martie – 4 aprilie 2018
Vremea Noilor Paşoptişti jpeg

Clopotul Reîntregirii bate într-o dungă în Anul Centenar, vestind primejdiile ce încolțesc România – de la șubrezenia interioară la agresivitatea externă. E timpul ieșirii din logica meschină a derizoriului politicianist. Sîntem obligați să facem din 2018 anul relansării energiilor naționale. E vremea Noilor Pașoptiști – a patrioților idealiști, competenți și onești! 

Sîntem țara din UE cu cea mai mare inegalitate între bogați și săraci. Avem cei mai puțini kilometri de autostradă raportat la numărul de locuitori. Regiunile românești sînt între ultimele în clasamentul competitivității din UE, stabilit de Comisia Europeană. Iată indicatori care, alături de starea gravă din spitale și din educație, precum și de eșecurile în atragerea de investiții străine și fonduri europene, ar trebui să le dea insomnii decidenților noștri.

La 190 de ani de cînd descoperea Dinicu Golescu, în însemnările sale de călătorie, înapoierea Țării Românești față de civilizația europeană, faliile constatate își păstrează sumbra actualitate: între popor și conducători, între o parte și alta a Carpaților ori între administrația apuseană, aflată în folosul cetățeanului, și cea orientală, care-l calcă în picioare.

O sută de ani mai tîrziu, la ocuparea Capitalei, Octavian Goga scria: „Nu ne prăbușim nici de numărul dușmanului, nici de armamentul lui, boala o avem în suflet, e o epidemie înfricoșată de meningită morală“.

Și totuși, la fiecare cumpănă decisivă a celor două secole precedente, românii au știut să facă efortul pînă la sacrificiu și alegerile necesare ridicării deasupra valurilor istoriei.

Ascensiunea burgheziei naționale, după eliberarea comerțului Principatelor de sub monopolul turcesc (prin Tratatul de la Adrianopol din 1829), a însemnat intrarea românilor deopotrivă în circuitul economic și cultural-ideologic european. Generația pașoptistă, formată în spiritul Sorbonei anilor 1830 și forjată în conspirațiile și acțiunile revoluționare ale anilor 1840, s-a ridicat, prin curaj, viziune și tenacitate, la înălțimea șansei istorice care s-a ivit odată cu reconfigurarea, la sfîrșitul Războiului Crimeei (1856), a raporturilor de forțe în Europa.

Îndrăzneala și iscusința politicii faptului împlinit, la 5 și 24 ianuarie, prin dubla alegere a lui Cuza, a creat premisele Independenței (1877) și ale Unirii (1918) – ani de grație în care românii au știut să iasă învingători din ciocnirile ori înlănțuirile de interese ale marilor puteri.

Nici Unirea Principatelor, nici Marea Unire nu ni le-a făcut nimeni cadou – chiar dacă sprijinul Franței lui Napoleon al III-lea, respectiv a lui Clemenceau a contat în balanța istoriei. Celor care le reproșau spiritul de imitație revoluționarilor de la ’48, Nicolae Bălcescu le-a dat un răspuns ce caracterizează fiecare dintre aceste momente astrale care au configurat România modernă și unificată: „Revoluția generală fu ocazia, iar nu cauza revoluției române. Cauza ei se pierde în zilele veacurilor“.

Unul dintre primele sacrificii la temelia renașterii românești a fost al lui Bălcescu însuși, răpus la 33 de ani de tuberculoza de care se îmbolnăvise în închisorile unde a ispășit participarea, la numai 21 de ani, la conjurația republicană condusă de Dimitrie Filipescu, în 1840. Fiecare moment de bărbăție al istoriei făuririi României Mari a însemnat, apoi, grele jertfe de sînge: în Războiul de Independență au pierit 4300 de ostași, iar în Războiul de Întregire peste 300.000 de militari și cel puțin tot atîția civili.

Exilul pașoptiștilor, după înfrîngerea revoluțiilor românești, a însemnat ani de intens și eficient lobby românesc pe lîngă cancelariile apusene. Rodul acestor demersuri a fost recunoașterea aceluiași domn al Moldovei și al Țării Românești de către Conferința de la Paris a celor șapte puteri garante, la 1 aprilie 1859.

Peste mai bine de o jumătate de veac, înainte să fie consfințită la Versailles și Trianon, România Mare s-a plămădit în tranșee și a fost plebiscitată la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, prin vocea celor 1228 de delegați și a peste 100.000 de participanți. Iar eforturile prim-miniștrilor Ion I.C. Brătianu și Al. Vaida-Voevod, la Conferința de Pace de la Paris, pentru obținerea recunoașterii Marii Uniri constituie, de asemenea, un model de acțiune diplomatică extrem de actual.

„Prin succesul lui 1 Decembrie 1918, românii trebuie să înţeleagă că nici în «gena românească», nici în «psihologia poporului român», nici în geografia sau religia lui nu este înscrisă vreo fatalitate a eşecului şi a înfrîngerii“, se arată într-un mesaj recent al Academiei Române. „1 Decembrie 1918 este semnul explicit al faptului că pentru eşcurile de astăzi nu putem da vina decît pe noi înşine. Centenarul ne reaminteşte, intempestiv, că nu avem, în realitate, nici o scuză“, se arată în apelul Academiei Române, care cere clasei politice românești „să fie la înălţimea misiunii sale“.

Centenarul e momentul de bilanț. De privit înapoi și înainte. Vom ști să-l prefacem într-un moment de răscruce?

E momentul analizei oneste a eșecului parțial al actului de la 1918. Nu avem partea noastră de vină pentru prăbușirea de la 1940? A fost perioada interbelică o șansă irosită?

E, totodată, cazul, la 11 ani de la aderarea la Uniunea Europeană, să judecăm la rece startul european ratat. Acceptarea diagnosticului ar fi un prim pas spre ieșirea din negare. Pentru că România decidenților refuză să accepte realitatea în care se zbat majoritatea românilor: viața de zi cu zi contrazice statistica și triumfalismul macro-economic.

Nu cumva regăsim, în interbelic și azi, aceeași prăpastie între clasa politică, tot mai izolată în opulentul circuit închis al corupției și incompetenței servile, și masele populare, disprețuite și batjocorite? Cît de sănătoasă era democrația românească atunci cînd s a prăbușit sub asaltul totalitarismelor? E o întrebare vitală azi.

România întreagă e obligată să devină urgent un imens șantier, altfel va fi deja prăbușită cînd, din păcate, ne va lovi iar periodicul val rău al istoriei.

„Viitorul nu se așteaptă așa cum aștepți un tren. Viitorul se pregătește“, avertiza un scriitor francez, Georges Bernanos.

Sîntem obligați să facem din 2018 anul relansării energiilor naționale. Nu chermeze centenare, nu circ populist, nu crize care să vulnerabilizeze democrația și statul – ci munca și seriozitatea necesare vieții decente la noi acasă. E vremea Noilor Pașoptiști – a patrioților idealiști, competenți și onești!

Cea mai bună parte din noi jpeg
Colecționarii de momente
Adun într-un colț de memorie momente aparent obișnuite, care mie îmi spun o poveste.
Zizi și neantul jpeg
Vechi obiceiuri (ne)sănătoase
Diferența dintre ea și Emma Bovary era că Tincuța știa, exact, granițele dintre lumea visării și cea a vieții de toate zilele.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Doar o plimbare prin cartier
De vreo două luni încoace, mi-am făcut un obicei – indiferent de vreme, în fiecare dimineață pe la ora 9, ies la o plimbare prin cartier.
E cool să postești jpeg
Sfîntul Grobian al politicienilor
Însă, dacă erodează încrederea cetățenilor, politicienii sînt ei înșiși cei care vor cădea în această groapă.
p 20 Carol cel Mare WC jpg
Creștinismul carolingian, între cultură și politică
Ei au introdus astfel o concepţie despre rolul religios al suveranului, care nu a încetat să fie revendicată mai tîrziu.
foto BTC DV bis jpeg
Credința ca experiență
E un mister al libertății, căci fiecare în conștiință poate spune de ce deschide sau de ce nu.
p 22 WC jpg
Pascalia, piatră de poticnire?
Tema este delicată și necesită explicații extinse pentru a înțelege cîștigurile, pierderile și riscurile unui demers de schimbare a Pascaliei.
p 24 I  Morosan jpg
Cu ochii-n 3,14
Habar n-am dacă așa ceva poate fi socotit un experiment reușit sau nu.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Schimbări și obișnuințe
Dacă nu ieși din casă nu se întîmplă nimic nou.
Zizi și neantul jpeg
Familie și mese
Am crescut, prin anii 1970, cu o definiție mai curînd Disney a familiei.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Copilul care recită poezia
Bine că măcar poeziile de slavă și preamărire au dispărut, însă nu se știe pînă cînd.
p 20 Kemal Kili‡daroglu WC jpeg
Pluralism religios: democratul turc şi monarhul englez
În Europa larg secularizată, monarhul englez a celebrat Polul divin şi universalitatea iradierii lui.
Theodor Pallady jpeg
Populus Dei
„Mediile bisericești înalte" au văzut în simpla adunare a laicatului un soi de reformă protestantă!
P2000594 1 jpg
Mai, RDW și București
RDW reușește, în fiecare an, să aducă în lumina reflectoarelor un număr impresionant de artiști, designeri și arhitecți
E cool să postești jpeg
Ne pierdem copiii?
„Noi, adulții, sîntem cei care dăm exemplu copiilor, iar azi acest exemplu e cel mai rău imaginabil cu putință.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
● Urmăriți derularea scandalului „The Romanian deal” în care e implicat fiul (cam pușlama, după părerea mea) președintelui Biden. Vor ieși la iveală lucruri incredibile! (S. V.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Plecări / Sosiri
Îmi place să-i văd pe oameni regăsindu-se.
Zizi și neantul jpeg
Pe geam
Geamul meu din Giurgiului doar dusese mai departe, pe scurtă durată, mitul Zînei Mării, jucîndu-se cu privirea mea.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Fără
„Un cappuccino fără cofeină, vă rog!”
E cool să postești jpeg
Jocul cu păpuși
Totuși, în ciuda mesajului care s-a dorit a fi o conștientizare a diversității corpurilor umane, copiii i-au spus „Barbie cea grasă”.
Natalia Manoilescu Dinu jpg
Inima și harul
Sfîntul Duh, în schimb, înflăcărează, cu o dragoste nemărginită pentru făpturile Sale, inima în care locuieşte.
p 20 Jaroslav Pelikan WC jpg
Păcat și predestinare
Omul are puterea de a păcătui sau de a nu păcătui; altminteri, el nu ar putea fi condamnat sau mustrat, sau povăţuit, sau chemat la judecată.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Mai mulți amici gurmanzi mi-au lăudat un nou restaurant nepalez din București; se cheamă – cum altfel? – „Casa Tănase”. (M. P.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Cine vă cumpără florile?
Ne găsim motivații desăvîrșite din punct de vedere arhitectural ca să nu recunoaștem că, undeva pe parcurs, n-am tras de cîrmă în direcția bună.

Adevarul.ro

image
Carla’s Dreams, criticat dur: „Răutăcios, antipatic, poate lipsit de educație, puțin fals și dezamăgitor”
Realizatorul a fost invitatul emisiunii realizate de Cătălin Măruță în cadrul căreia a acceptat să participe la rubrica „Spui tot sau îți ia gura foc?”.
image
Român păcălit în Turcia cu implanturi de păr. Țeapa este de mii de euro. „Ce scrie pe factură?“
Pățania unui român care s-a dus în Turcia să facă implant de păr a fost povestită pe Facebook de o rudă. Omul a fost înșelat cu mii de euro și acum nu mai știe cum să-și recupereze banii.
image
Boala neurologică rară de care suferă Celine Dion, explicată de un medic. „Transformă oamenii în statui”
Celine Dion a anunțat că și-a anulat actualul turneu mondial din cauza problemelor de sănătate pe care le are. Cântăreața celebră a anunțat la sfârșitul anului trecut că suferă de sindromul „Stiff Person Syndrome”, anulând astfel câteva date din turneul din Las Vegas.

HIstoria.ro

image
Autoportretul lui Vincent van Gogh: strategie de autovalidare?
Vincent van Gogh ajunge la artă târziu, la 28 de ani, după ce eșuase pe calea teologiei și a misionarismului și se consumase în istovitoare crize identitare.
image
„Dubletul seismic“ din mai 1990 - Ultimele cutremure majore care au afectat România în secolul XX
Pe 30 și 31 mai 1990, la doar câteva zile după primele alegeri libere (20 mai 1990), în România s-au produs alte două cutremure puternice. Fenomenul de la sfârșitul lunii mai a anului 1990 este cunoscut sub numele de „dublet seismic”.
image
De ce nu mai merg oamenii azi pe Lună? De ce în 1969 s-a putut și azi nu
În istoria omenirii, doar 24 de oameni au călătorit spre Lună, cu toţii fiind astronauţi în cadrul programului Apollo. Jumătate dintre ei au călcat pe suprafaţa singurului satelit natural al Pământului. Eugene Cernan şi Harrison Schmitt au fost ultimele persoane care au intrat în acest club select. Sunt mai bine de 40 de ani de când un pământean a păşit pe un alt corp ceresc decât Pământul. În ciuda proiectelor fantastice şi a progresului tehnologic înregistrat în ultimele patru decenii, oamenii