Vrem o presă tabloid? - interviu cu Ioana AVĂDANI

Publicat în Dilema Veche nr. 531 din 17-23 aprilie 2014
Vrem o presă tabloid?   interviu cu Ioana AVĂDANI jpeg

Săptămîna trecută am publicat prima parte a interviului în care discutam cu Ioana Avădani, director al Centrului pentru Jurnalism Independent, despre problema libertăţii presei în România. Concluzia era una tranşantă: „presa“, spunea Ioana Avădani, „este atît de liberă pe cît îşi doreşte, de fapt, să fie“. Reluăm, săptămîna aceasta, tot în cadrul proiectului european „Safety Net for Journalists“, partea a doua a interviului, în care discuţia, derivată din această afirmaţie, s-a concentrat în jurul întrebărilor: cît atîrnă în balanţă deontologia şi cît dependenţa economică, şi cît de mult îşi doreşte, de fapt, publicul, o presă profesionistă?

Presa din România este din ce în ce mai mult acuzată că tinde să devină tabloid. Subiectele sociale, problemele politice şi economice – toate par a pierde teren în faţa ţopăiturilor de cancan... Cînd a început, de fapt, marea tabloidizare?

În România există mai multe surse de tabloidizare. Prima rădăcină este sustragerea din sfera politică şi abordarea acestor soft news, care te ţin la distanţă de bătăi de cap.  

Modelul extrem de vizibil a fost PRO TV-ul din perioada anilor 2000-2004, PRO TV-ul care pornise ca un post cu multă implicare în politic şi care promova liberalismul, nu în manieră ideologică, ci mai degrabă ca antreprenoriat şi spirit de aventură economică, adresîndu-se părţii mobile, creatoare, constructive, acelui segment care avea potenţialul real să împingă România înainte. Dar, în urma acumulărilor de datorii faţă de stat, nu numai că şi-a îndulcit tonul, dar a eliminat pur şi simplu subiectul politic din jurnal. În mod paradoxal, acest lucru nu i-a atras nici o scădere de popularitate. În 2004, PRO TV-ul a fost cumpărat de Central Media Enterprises care, ca primă măsură, a achitat toate datoriile către stat. Deşi, prin stingerea datoriilor a dispărut condiţionalitatea financiară, americanii n-au schimbat reţeta de succes, mergînd pe principiul „de ce să mă leg la cap dacă nu mă doare?“. Astfel am ajuns în situaţia paradoxală în care probabil cea mai puternică reţea de televiziune din România să aibă momente în care nu acoperea campania electorală – vorbim despre o campanie electorală importantă.

Or, dacă scoţi partea politică dintr-un jurnal de ştiri, rămîi cu o bucată de timp foarte mare, un segment pe care trebuie să-l „umpli“ cu ceva. Aşa au apărut acele ştiri despre aniversarea în parc a zilei de naştere a căţelului vreunei vedete autohtone. Pe scurt, acesta este primul model de tabloidizare a unui post TV care pornise, de fapt, pe un cu totul alt drum.

Dar avem şi momentul Evenimentul zilei...

Aici vorbim despre a doua rădăcină a tabloidizării. Evenimentul zilei s-a născut tabloid, a pornit de la bun început ca tabloid pe o piaţă imatură şi virgină, care nu cunoştea acest gen de presă şi care i-a conferit Evenimentului zilei un succes fulminant. La începutul anilor ’90, consumatorul de presă nu era deloc vigilent. Cumpăram orice şi tratam toate ziarele cu acelaşi respect şi interes. Şi acest succes al Evenimentului zilei a fost exemplificat în tiparul „dacă vinzi găina cu pui vii, vinzi bine“.

O a treia sursă de tabloidizare este fenomenul de dumbing down: coborîrea nivelului conţinutului jurnalistic atît încît publicul să fie satisfăcut de ceea ce primeşte. Iar această manevră nu o faci doar ca să atragi mai mult public, ci şi pentru că îţi consideri publicul însetat de aşa ceva. 

Trebuie să vă întreb: publicul chiar cere?

Da, publicul chiar cere. Dacă ne uităm la cifrele de audienţă, pe lista cu primele zece emisiuni de talk-show din România, ne vom da seama că spirala dumbing down chiar funcţionează. De pomană îşi dă „publicul“ ochii peste cap cînd este intervievat şi deplînge scăderea calităţii presei, cînd „publicul“ este cel care creşte audienţa unor emisiuni precum Un show păcătos, Sinteza zilei sau În gura presei. Nu vorbim despre audienţe sfîşietoare, dar sînt cele mai mari din cîte există. Chiar dacă în ceea ce priveşte cifrele de audienţă există unele contestaţii, trebuie să privim realitatea în faţă – aceasta este tendinţa. Tabloidele sînt cele mai vîndute.

Dar problema nu este că există acest gen de presă, problema este că nu există alt gen de presă şi că pînă şi presa cu pretenţii de seriozitate şi credibilitate tinde să împrumute elemente din formatul tabloid.

Vorbim despre o dependenţă economică?

Ar fi prea simplu dacă am reduce rolul presei la funcţia ei economică, la funcţia ei de business. Conform Constituţiei României, mass-media este singura industrie care are protecţie constituţională, este recunoscută ca avînd un caracter de serviciu social, serviciu care întrupează un drept fundamental. De vreme ce ai această înaltă protecţie constituţională, ar trebui să pui un dram de responsabilitate în ceea ce faci. Şi, pentru că vorbim de această responsabilitate, este „amuzant“ cum marile companii de presă resping orice presiune de responsabilizare, pe motiv că ele sînt „afaceri“, dar îşi flutură steagul „serviciului public“ de fiecare dată cînd se află sub presiuni din partea statului.

Credeţi că această cerere a publicului de a consuma presă tabloidă influenţează şi profesionalizarea presei, a jurnaliştilor din România?

Cu siguranţă că o influenţează. În primul rînd, acestea sînt modelele cu care jurnaliştii de mîine vor creşte şi cu care cei de azi au crescut – să nu uităm că vîrsta medie a jurnaliştilor în mass-media din România este undeva înspre 25 de ani; sînt, deci, nişte copii născuţi şi educaţi în această cultură. Degeaba suspinăm că „tinerii de azi nu mai sînt serioşi“; vorbim despre copiii pe care i-am crescut şi i-am educat noi, inclusiv prin mass-media pe care o consumăm. Durerea mare este că aceşti copii sînt cei care vor gestiona viitorul României, şi îl vor gestiona după aceste standarde.

În acest context, ce înseamnă Centrul pentru Jurnalism Independent?

O mare parte din activitatea CJI se axează pe activităţi de advocacy. Rezultatul este, în mod paradoxal, ceea ce nu se vede. Sarcina pe care ne-am asumat-o este să menţinem cadrul legal în ceea ce priveşte libertatea de exprimare, buna guvernare, transparenţa, accesul la informaţie, într-o zonă de decenţă. Măcar să nu îl lăsăm să se degradeze, dacă nu putem să îl îmbunătăţim. Sînt mai multe legile sau proiectele de lege pe care le-am „omorît“, decît cele pe care am reuşit să le promovăm. Au fost mai multe proiecte de lege care au încercat să „tundă“ din libertatea de exprimare, decît cele menite să îmbunătăţească cadrul. Este foarte greu să faci o listă de poveşti de succes sau să îţi faci un portofoliu din ideile proaste pe care le-ai omorît. Acesta este paradoxul muncii de advocacy: trăieşti în umbra succeselor tale şi nu te poţi lăuda cu ele.  

Nu am  considerat niciodată că avem o misiune uşoară. Am prins însă perioade în care sarcina noastră era mai uşoară decît este acum. Chiar şi cînd relaţia cu autorităţile era mai tensionată, lucrurile erau mai clare. Într-o parte exista cenzura, în cealaltă – mass-media, iar problemele puteau fi gestionate şi ţinute în echilibru, profesionalizarea mass-media fiind văzută ca o garanţie de succes, inclusiv economic.  

Aţi avut, la un moment dat, programe pentru educarea jurnaliştilor...

Avem în continuare cursuri destinate jurnaliştilor, cursuri care devin însă o parte din ce în ce mai mică din activitatea CJI. Printre motive este şi acela că, în timp, calitatea profesională şi-a pierdut din relevanţă chiar din interiorul profesiunii. Faptul că eşti un jurnalist bun nu îţi aduce un salariu mai mare, nu îţi aduce nici respectul colegilor sau al publicului sau al şefului. Calitatea profesională nu mai este valorizată şi, pe termen lung, acest lucru îi face pe ziarişti să devină din ce în ce mai puţin interesaţi să se perfecţioneze. Nu spun că nu avem oameni care aşteaptă cu nerăbdare să participe la cursuri, dar am întîlnit oameni care au fost nevoiţi să îşi ia zile libere de la slujbă ca să poată participa la cursuri, pentru că şefii lor au considerat că această extrapregătire profesională nu este relevantă.

Îi educaţi pe jurnalişti; cum educaţi publicul?

Am luat-o de la firul ierbii, de la elevi, căci am considerat că cel mai bun moment pentru o asemenea intervenţie de „media literacy“, competenţe mass-media, este vîrsta adolescenţei, cînd copiii îşi formează atît obiceiurile de consum mediatic, fiind activi în acest domeniu (Internetul este plin de adolescenţi!), cît şi comportamentele democratice. În opinia noastră, atîta timp cît toată lumea are acces la instrumentele jurnalistice, ar trebui să îţi asume şi valorile comunicărilor publice.

Am lucrat foarte mult timp în ultimii ani, şi vom mai lucra şi în următoarea perioadă (un an şi jumătate), cu elevi de liceu, încercînd să dezvoltăm gîndirea critică. Ceea ce pentru noi înseamnă, de fapt, însumarea valorilor codului deontologic (să îţi verifici informaţia, să declari sursa, să protejezi demnitatea umană, să nu minţi), toate acestea sînt valori pe care le poţi transmite cu uşurinţă unui copil. Aşa cum îl înveţi, de exemplu, să traverseze strada, îl poţi învăţa să îşi verifice din mai multe surse informaţiile luate, bunăoară, de pe Internet. Există studii care demonstrează că sîntem mai înclinaţi să dăm crezare informaţiilor care coincid cu opinia noastră preformată. Iar acestea sînt lucruri uşor de observat: oamenii se uită la acele emisiuni care le consolidează propria credinţă, pentru că se simt bio-chimic confortabil, şi emoţional relaxaţi. Cînd vezi la televizor oameni „importanţi“, cu mare putere în stat, care îţi dau dreptate, te simţi şi tu deştept. Ne dorim să-i învăţăm pe copii ca, măcar în ceea ce priveşte informaţiile preluate din surse mass-media, să le verifice înainte să dea crezare primului vorbitor.  

Pentru că, atunci cînd oamenii îşi vor pune suficient de multe întrebări şi vor aştepta răspunsuri pertinente, lucrurile vor sta mai bine, şi abia atunci se va face un pas înainte.  

a consemnat Stela GIURGEANU  

Acest articol face parte din Proiectul „Safety Net for European Journalists“ (http://www.balcanicaucaso.org/) şi a fost realizat cu ajutorul Uniunii Europene. Conţinutul acestui articol intră sub responsabilitatea Osservatorio Balcani e Caucaso şi Dilema veche, şi nu trebuie considerat că ar reflecta în vreun fel opiniile Uniunii Europene.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Și dacă nu o să se termine?
Sperăm că celălalt ne va accepta cu toate bandajele noastre.
Zizi și neantul jpeg
Ploi
Eram, se poate spune, invincibilă cu armura asta de plastic: torentele și bulboanele nu mă puteau doborî.
E cool să postești jpeg
Noile adicții ale adolescenților
Sînt aceste nevoi satisfăcute prin adicții? Doar temporar, însă efectele sînt copleșitoare.
p 20 Breugel, Ispitirea Sfintului Anton (detaliu) jpg
Literatură și experiență mistică
Cuvîntul poetic asigura această trecere din „mediul exterior” în „mediul interior”.
foto BTC DV bis jpeg
De ce blîndețea?
E aici ceva din alchimia virtuții la fel de veche ca natura umană.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Pe lîngă ofertele de serviciu, la mica publicitate apar uneori (ca în ziarul Libertatea de vineri, 24 martie 2023) și oferte matrimoniale: „DOMN București doresc doamnă 70 ani pt. a îi oferi feeria vieții“. De nerefuzat. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Iubirea e testul pentru curaj
Cîteodată, îți dorești atît de mult unele lucruri încît, atunci cînd apar în viața ta, te temi că le-ai inventat chiar tu – credibil, pînă la ultimul detaliu.
Zizi și neantul jpeg
Stradale
Uneori, mai ales cînd e frumos afară, strada e pur și simplu bucurie. Te plimbi și te bucuri, fără să ai vreun motiv anume. Sau avîndu-le, de fapt, pe toate.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Ce șanse are copilul ăsta?
Probabil că vecina mea deduce doar că ne certăm și e îngrijorată din cauza asta.
E cool să postești jpeg
Simțire fără rațiune
„Azi, rețelele de socializare au impus emoția, în detrimentul rațiunii”
p 20 Minastirea Sfintul Mihail, Kiev WC jpg
Diferite diversităţi religioase
Întîlnirea religiilor cere, chiar mai intens decît politicul, cunoaşterea interlocutorului: cel din faţa ta şi Cel de deasupra tuturor.
Theodor Pallady jpeg
Religia în școală, o veche poveste
După mine, neîncrederea în autorități (partide politice, instituții publice, lideri) s-a transferat și în tabăra seculariștilor anticlericali.
p 24 D  Stanciu jpg
Cu ochii-n 3,14
L-am rugat pe Siri (aplicația cu funcție de „asistent personal”) să-mi spună istoria controversatei aplicații TikTok.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Vreau să mai verific o dată
Încerc să îmi spun, cînd nu dorm de grija tuturor lucrurilor care ar putea merge prost, că este doar o încercare a minții, care vede pericole peste tot, de a mă proteja.
Zizi și neantul jpeg
Parcul Tineretului
Așa am început să ne apropriem teritoriul parcului, colțișor cu colțișor și tufiș cu tufiș, și să nu ne mai temem de el.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Am vrut să scriu
despre sărăcie, dar am scris despre cîrciumi și despre hipsteri
Oameni tineri, relaxați, care par să nu fi muncit o zi în viața lor sau în nici un caz o muncă din asta mai de duzină, numai treburi fine, intelectuale.
p 20 jpg
Sărăcia lucrurilor. Despre felul de a vedea al celor simpli
Cei simpli se află în posesia unui adevăr pe care îl știu și copiii încredințați de ocrotirea părintească: aceea că lumea, în absența lui Dumnezeu, este prea fragilă pentru a putea exista.
E cool să postești jpeg
Violența contra profesorilor
„Violența împotriva profesorilor este în creștere”, titra la sfîrșitul anului trecut și Tagesschau un articol despre un sondaj recent, potrivit căruia „Insultele, intimidarea și atacurile fizice împotriva profesorilor au ajuns să fie la ordinea zilei în multe școli din Germania”.
foto BTC DV bis jpeg
Latina la bacalaureat
Se poate începe cu pasul just și minimal al reintroducerii latinei ca materie de bacalaureat.
p 24 S  Voinescu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cîndva în anii ’70, Coreea de Nord a făcut o comandă de o mie de mașini Volvo, pe care nu le-a plătit nici pînă azi. La fiecare șase luni, suedezii le reamintesc să facă plata.
Zizi și neantul jpeg
Mame și mama
Nu mi-a plăcut niciodată prea mult ziua de 8 Martie.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ce film revedem astăzi?
Revizionările ne oferă confort emo­țio­nal, ne dau un sentiment de control asupra vieților noastre și ne conectează cu tre­cutul.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Scriitorul – o specie sălbatică
Am prieteni scriitori care îmi zic: lasă, bre, că scriem pentru generațiile viitoare!
p 20 WC jpg
Nimbul după Bizanţ
Ortodoxia ca model de societate – centrat pe viaţa în Biserică, pe liturghie şi monahism – a fost un model viabil în secolele post-bizantine.

Adevarul.ro

image
O familie de români s-a mutat, după 17 ani, din Elveția într-un sat de lângă Urziceni: „Una dintre cele mai bune decizii”
Mulți români care se întorc din străinătatea aleg să-și facă un rost în România, dar la oraș, cu la țară, unde au parte de o viață mai liniștită.
image
Cea mai temută infractoare care a terorizat Spania e româncă. O armată de interlopi o asculta orbește
Tenace, ambițioasă și extrem inteligentă, dar nu în ultimul rând de o frumusețe răpitoare, ea a reușit să câștige toate războaiele cu bandele rivale.
image
Nou scandal sexual în universitate. „Profesorul de 67 de ani i-a propus să devină iubita lui. Să facă sex în fața unei minore“
Elaborarea unor Coduri de etică stricte privind hărțuirea sexuală în universitățile din România devine o prioritate, în contextul numărului din ce în ce mai crescut de astfel de cazuri care apar în spațiul public. Ultimul scandal de acest tip provine din Cluj-Napoca.

HIstoria.ro

image
Statul sovietic paralel în România. Rețeaua colonelului Zudov
Prin sintagma „stat sovietic paralel” înțelegem mecanismul clandestin prin care Uniunea Sovietică a instituit controlul total asupra suveranității statului român.
image
Povestea marilor cutremure ce au zguduit spațiul românesc
La mijlocul lunii februarie a acestui an, orașul Târgu Jiu și localitățile învecinate au fost afectate de o serie de cutremure care, deși nu au produs pierderi de vieți omenești sau pagube materiale majore, au stârnit panică în rândul populației.
image
Irina Bossy-Ghica: „Îmi consacru toate eforturile pentru a reconstrui ceea ce înaintașii mei au clădit”
Stră-strănepoata lui Ion Ghica și a lui Gheorghe Grigore Cantacuzino a plecat din România în liceu, în 1973, și s-a reîntors prima oară 17 ani mai târziu, după „Revoluția” pe care ține s-o scrie cu ghilimele.