Traduceri, literaturi periferice şi iluzii

interviu cu Joaquín GARRIGÓS Care credeţi că este locul privilegiat de întîlnire dintre culturi, în general, şi dintre cultura spaniolă şi cea română, în particular? Literatura (aşadar traducerile), muzica, eseistica? Cred că mijlocul cel mai potrivit pentru ca două culturi să se cunoască reciproc ar fi traducerile marilor opere literare; evident, contează şi alte manifestări artistice precum cinematografia, muzica etc., dar - după părerea mea - mijlocul cel mai eficient este literatura, mai ales romanul. Sînteţi cel mai important traducător spaniol din literatura română. Cum vedeţi, pragmatic, pîrghiile de legătură între literatura română şi potenţialii săi editori/cititori din afara României? Ţin să precizez că nu sînt cel mai bun traducător spaniol, ci singurul, deocamdată. Din nefericire, nu sînt prea optimist în ce priveşte receptarea literaturii române la noi; fără un sprijin financiar din partea statului român, pătrunderea literaturii române va întîmpina multe obstacole. Despre asta am putea discuta în lung şi-n lat. Dvs. înşivă cunoaşteţi foarte bine cum e piaţa europeană a cărţii, care este dominată de literatura anglosaxonă, celelalte fiind lăsate pe al doilea plan (dacă nu de-a dreptul pe al treilea!) ca "periferice". Cartea a devenit, şi nu numai în Spania, un obiect de consum, literatura fiind mercantilizată şi ea, cîştigul este preferat valorilor estetice. Oricum, uneori există cărţi care reuşesc să spargă corsetul acesta. Bunăoară, tocmai în zilele acestea, Întoarcerea huliganului, de Norman Manea, a fost aleasă cartea anului 2005 de prestigiosul ziar barcelonez La Vanguardia. În anii precedenţi au fost şi alte cărţi care au avut un mare ecou, ca Jurnalul portughez al lui Eliade sau Jurnalul 1935-'44 al lui Mihail Sebastian două evenimente editoriale la noi. Bineînţeles, cărţile acestea s-au impus prin valorile lor literare, dar nu putem ascunde faptul că şi alte cărţi valoroase au trecut neobservate. Puteţi sugera cîţiva scriitori spanioli contemporani care "ar prinde" în România şi nu au fost traduşi încă? Ce vă place şi ce nu vă place la această literatură? Vorbesc ca simplu cititor, fiindcă nu sînt critic literar, nici nu sînt la curent cu tot ce se publică. Dintre junii netraduşi încă în română, mie îmi place în mod deosebit Andrés Neuman, chiar l-am recomandat unor editori din România. Este un scriitor cu mare talent, care a cîştigat premii literare ce mizează pe calitatea literară, nu pe marketing. Ceea ce nu-mi place la unii scriitori actuali este limbajul, în general mai sărac (se cheamă că n-au un fundal tare de lecturi, în speţă de clasici) şi obişnuiesc să folosească cuvinte grosolane şi de prost-gust, întrucît ei cred că aşa se apropie mai mult de cititori. Se poate scrie foarte bine şi într-un chip mai plastic, fără să recurgi la vulgaritate, cum au dovedit mulţi scriitori. Care sînt scriitorii români tineri de care sînteţi interesat ca traducător? Îi veţi susţine, ca director al Institutului Cervantes la Bucureşti? Nu urmăresc cu atenţie ce scriu junii azi în România. În privinţa literaturii române, în afară de Eliade, m-am oprit asupra perioadei interbelice, care mi-a confiscat mai tot timpul. Totuşi, deşi nu este foarte tînăr, m-a interesat mult prozatorul Al. Ecovoiu, care a debutat după Revoluţie. I-am tradus şi publicat cîteva nuvele în reviste literare din Spania, Mexic şi Columbia. Am şi descoperit unii scriitori tineri interesanţi, dar prefer să nu dau nume. În domeniul poeziei, am găsit şi tineri autori de talent, cum este cazul lui Constantin-Virgil Bănescu sau Gelu Vlaşin, şi le-am publicat unele poeme în reviste literare. Oricum, eu nu traduc poezie decît foarte rar, sînt traducător de proză. Difuzarea opului scriitorilor români nu-mi aparţine mie; ca director al Institutului Cervantes, am să susţin scriitorii de limbă spaniolă şi cu acest scop vin în România. Asta ar fi sarcina Institutului Cultural Român. Fără a intra în discuţii administrative, ce v-ar plăcea să puteţi face în primele luni la Bucureşti şi care ar fi proiectul dvs. major, de fapt motivul pentru care aţi acceptat acest post "la porţile Orientului"? Proiectul meu major, cel pe care aş dori să-l duc la bun sfîrşit, este montarea operei compozitorului spaniol Luis de Pablo Domnişoara Cristina, bazată pe romanul cu acelaşi titlu al lui Eliade, operă cu totul ignorată în România. Rîvnesc s-o văd cîndva în cadrul Festivalului "Enescu", cu muzicieni şi cîntăreţi români. Cunoaşteţi destul de bine idiosincraziile şi neajunsurile vieţii culturale româneşti. Cu ce iluzii veniţi la Bucureşti? Iluzii aduc multe, de exemplu ceea ce tocmai v-am spus despre opera Domnişoara Cristina. Vom vedea cîte se vor materializa. În afară de a difuza cultura exprimată în spaniolă, doresc ca Institutul Cervantes să mai fie - cum a fost sub conducerea doamnei Zlotescu - o punte între cultura română şi a noastră.