Școala prin vremuri, vremurile prin școală

Titi BĂNICĂ
Publicat în Dilema Veche nr. 756 din 16-22 august 2018
Școala prin vremuri, vremurile prin școală jpeg

Îndrăznesc să afirm faptul că am ajuns să cunosc îndeaproape multe aspecte ale învățămîntului românesc, cel puțin din ultimii 40 de ani, timp în care am fost profesor de limba și literatura română la o școală generală din mediul rural, mai exact în Ianca, județul Brăila, comună devenită apoi „oraș agro-industrial“ în 1989. Am exercitat și funcția de director timp de douăzeci de ani (zece ani înainte de anul 1989 și zece ani după acest an). Încerc să vă vorbesc ca un simplu martor a timpurilor care au fost; afirm faptul că, de-a lungul etapelor istorice și al regimurilor politice succesive, elevii, părinții acestora, cadrele didactice, instituțiile și specialiștii abilitați cu îndrumarea și controlul activităților menite să-i ajute pe elevi să-și aleagă în modul cel mai potrivit drumul formării profesionale au folosit, sub forme și denumiri diferite, cam aceleași metode și procedee de a-l situa pe elev în centrul atenției și a face din el un om lămurit și cunoscător al realităților vieții, în ideea de a-și crea un viitor frumos și a-și împlini personalitatea.

Am studiat cu atenție și pasiune istoria școlii unde am profesat atîția ani. Arhivele ei mi-au dezvăluit că, imediat după al Doilea Război Mondial, s-a produs o disociere abruptă de trecut, în sensul abandonării a tot ceea ce a fost mai bun și mai constructiv în favoarea aservirii materiale și spirituale operate de comunismul dur, de tip sovietic. Marii păpușari au vrut să schimbe mentalități, să transforme oamenii în marionete, producînd traume psihice, îndeosebi în rîndurile intelectualilor „de sat“ și al oamenilor cu stare materială, trist celebrii chiaburi. S-a dorit atunci un moment zero și un nou început în toate domeniile de activitate. Așa că s-au sădit în sufletele naivilor speranțe deșarte, care s-au năruit nu peste mulți ani. Din teamă și neputință, ne-am distrus sistemul de învățămînt interbelic printr-o ideologizare străină, ne am destrămat baza economică a țării, iar în relațiile umane și-au făcut loc vrajba, neîncrederea, falsitatea, promovate și întreținute de oameni mediocri.

În acest haos al reașezării ideologice, dominat de teamă, școlii i-a fost foarte greu să-și folosescă potențialul educativ peren, sănătos și credibil în orientarea și formarea elevilor. Cadrele didactice erau îndoctrinate cu noua ideologie, nu li se permiteau inițiative particulare sau exprimarea punctelor de vedere, decît în măsura în care le erau îngăduite de ordinele de partid. Partidul unic iniția, controla și hotăra ce-i de făcut și cum trebuie lucrat, chiar și cu mintea fragedă a copilului. La început, Partidul era al celor „cu origine sănătoasă“ și lipsiți de avere și de carte. Mai direct spus, proștii și săracii satelor. Se înțelege faptul că nu aveam cum să progresăm decît pînă la capacitatea lor de a vedea școala, lumea, problemele curente, adică foarte limitat.

Sloganul educativ al școlii a fost, pentru un timp, proslăvirea poporului sovietic. În această situație, educarea și formarea elevilor aveau ca țintă uniformizarea capacităților și opțiunilor profesionale, care trebuiau absorbite de amalgamul colectiv și menținute doar într-un cadru delimitat: sat, gospodărie colectivă, fabrică, meserie etc. Acceptînd ideea că elevii și cadrele didactice cunosc și înțeleg „linia partidului“, diriguitorii vremii urmăreau modul în care tinerii înțeleg să muncească, solicitîndu-i imperativ la muncile agricole din CAP și IAS, care presupuneau activități după vîrsta școlarilor: adunatul spicelor după treierat, plivitul brazdelor în grădinile de zarzavat, adunatul resturilor vegetale de pe cîmp, întreținerea parcurilor, a ulițelor satului, a grădinii școlii și multe altele.

tumblr n4ujh9xd311rlwt2xo1 1280 jpg jpeg

Mai tîrziu, în anii 1970, apare așa zisa „practică agricolă“, care nu era altceva decît muncă obligatorie și gratuită în agricultura locală, mai ales în perioada cînd țăranii au părăsit satele (deci CAP-urile au rămas fără oameni) și au găsit locuri de muncă în industrie, ca muncitori. Și această îndeletnicire se dorea a fi tot în spiritul formării și orientării tinerilor „prin muncă pentru muncă“ – o formulă celebră în epocă, uitată complet astăzi. Practica agricolă presupunea întreruperea completă a procesului școlar timp de cîteva săptămîni pe an (chiar și zece săptămîni în județul Brăila, un trist campion în domeniu) și implica în organizarea ei activiști de partid și de stat. Aceștia aveau un rol important în mobilizarea elevilor și a cadrelor didactice, insistînd să se îndeplinească normele zilnice și chiar să fie depășite. Se încheiau contracte formale cu CAP și IAS, dar sumele cîștigate de elevi erau infime, abia dacă acopereau, de exemplu, achiziționarea unei perechi de bocanci sau a unei uniforme școlare.

Această activitate era percepută de elevi mai degrabă ca o muncă silnică, înjositoare și nu se desfășura cu plăcere, efectul său educativ fiind nul; cei mai mulți dintre ei și dintre profesori o acceptau sub presiunea activiștilor de partid și, în subsidiar, din civism, simțind că nu mai are cine să strîngă recolta de pe cîmp. Copii de țărani fiind la rîndul lor, profesorii acelor vremi înțelegeau mai mult decît alții necesitatea muncii, iubeau pătimaș pămîntul și roadele sale și procedau în consecință. Era un fel de rău necesar pentru toată lumea. Ceea ce deranja cel mai mult era permanenta amenințare din partea autorităților. În loc să mulțumească pentru această muncă neplătită, benevolă, îți lăsau impresia că ești angajatul lor, un muncitor zilier care nu are voie să se revolte. Se purtau urît, amenințau, uneori chiar terorizau profesorii și clasele care nu-și îndeplineau norma. Dar nu doar școlile erau solicitate în campaniile agricole de toamnă, ci și fabricile, unitățile militare, cum s-a întîmplat, de exemplu, în anii negri ai deceniului opt. În astfel de condiții, elevii simțeau și ei starea de asediu, de colaps în care se afla țara, gustau sărăcia, lipsa de orizont, situația-limită a întregii societăți. Noi, ca dascăli, ne dădeam bine seama că încă o lecție teoretică la ora de dirigenție pe tema orientării școlare și profesionale ar fi fost de prisos. Greu de ales între orizonturile „roșii“ și cele gri, ale existenței cotidiene.

Dincolo de greutăți, elevii noștri de atunci se angajau chiar serios în ceea ce făceau. Le era draga munca. Mă întreb acum, după ani, cum se explică acest lucru. Cred că aveau deprinderea de a munci din familie și, mai ales, nu refuzau munca. Orice muncă! Ultimele tresăriri ale societății tradiționale țărănești de altădată. O acceptau ca pe o necesitate, fără prea multe întrebări și condiții materiale. Totodată, erau pe deplin conștienți că învățătura este singura cale de a se califica într-o altă meserie, mai bună, mai curată, mai bănoasă, care să se desfășoare în alte condiții și să le ofere un alt „orizont“ decît cel rural, după dorința lor, dar și a părinților care-i doreau plecați la oraș, „realizați“, cum se spunea.

Revin. După săptămîni întregi de muncă în agricultură, cam pe la sfîrșitul lui octombrie, începea și școala în adevăratul sens al cuvîntului. Prima consecință a campaniei agricole, la care eram implicați, era supraaglomerarea copiilor cu materia ce trebuia obligatoriu predată, fie cumulată sau nerespec-tînd numărul de ore destinat fiecărui capitol, temă etc. Un capitol aparte îl constituia activitatea științifică și tehnică desfășurată în cadrul școlii, avînd ca îndrumători profesorii de la disciplinele de bază sau ingineri încadrați la disciplinele tehnice. Exista însă Casa Pionierului, în fiecare localitate mai răsărită. Aici predau specialiști încadrați din alte sectoare de activitate. Vă pot da cîteva exemple din Ianca, cîteva „cercuri“, așa cum erau ele denumite: aeromodele și rachete (instructor – un pilot militar), prelucrare artistică a lemnului (instructor – un maistru constructor de avioane), radio și electronică (instructor – un maistru militar la radiolocație), etnografie-folclor, dansuri populare, instrumente muzicale, karting și altele. Ca urmare, timpul liber al elevilor era ocupat cu astfel de activități, multe dintre ele desfășurate cu mare răspundere și finalizate cu expoziții și demonstrații publice. Nu știu să existe studii specifice, dar cred că aceste „cercuri“ au avut mai tîrziu o influență decisivă asupra orientării lor profesionale. Și o precizare pentru tinerii părinți de astăzi, preocupați de „dezvoltarea personală“ a copiilor: totul era complet gratuit.

Industrializarea exagerată a României necesita mulți specialiști și muncitori calificați. Acest proiect a dat o lovitură neașteptată sectorului agricol, falimentîndu-l de-a binelea. Forța de muncă din sate s-a orientat către industrie, către oraș, provocînd o migrație de nestăvilit. Au apărut liceele de profil și obligativitatea creării de ateliere școlare, în care elevii să învețe o meserie în scurt timp și să fie angajați în producție. Cu greu s-au realizat aceste ateliere de către unitățile patronatoare – în mediul rural fiind vorba în special de CAP, IAS ori ateliere mecanice. La gimnaziu, băieții urmau cursuri de tinichigerie, sudură, lăcătușerie, tîmplărie, iar fetele învățau croitorie, lucrul de mînă, elemente de gospodărie casnică, țesut etc. Greutăți existau în aprovizionarea cu materiale și chiar în valorificarea produselor realizate de elevi, multe constituind simple elemente decorative în cadrul expozițiilor oficiale de „realizări“. Dar cîștigul elevilor era enorm, în sensul că descifrau frumusețea unei meserii, își valorificau aptitudinile și li se deschidea un orizont de așteptare pînă la dobîndirea unei profesii.

Încerc să nu fiu nostalgic și trebuie să vă spun că munca, ideea de a munci, era valorizată și apreciată. Dincolo de ideologie se ascundea însă noblețea acesteia. Școala, Consiliul Popular, Miliția, Procuratura, toate aceste instituții conlucrau, discutau cu părinții elevilor cu probleme de comportament și absenteism, luau măsuri, se căutau soluții practice. Orice activitate organizată cu elevii trebuia să aibă și o latură educativă, formativă. De exemplu, în mai multe rînduri am participat cu pionierii desemnați de fiecare școală din județ la Forumul Județean al Pionierilor, care se desfășura la Brăila, de regulă în pădurea de lîngă Lacul Sărat. Pe lîngă activitățile cu orientare politică, inevitabile, aveam în program vizite la toate marile întreprinderi ale orașului: Mașini Grele Progresul, Combinatul de Celuloză și Hîrtie, Șantierul Naval. Aici ne întîlneam cu ingineri specialiști în diferite ramuri de producție, se iniția un dialog real între copii și gazde, avînd ca scop stîrnirea interesului elevilor și chiar orientarea lor către meseriile specifice instituției vizitate.

Mare atenție se acorda acțiunii de strîngere a deșeurilor de orice fel (nu apăruseră ambalajele din plastic și nici moda bio-eco). Noi eram bio-eco, doar că atunci nu o știam. Școala era în „prima linie a campaniei“, acțiunea înscriindu-se la capitolul educarea elevilor pentru economisirea materiilor prime, refolosirea deșeurilor și păstrarea mediului înconjurător. Școlile deveniseră depozite de materiale textile vechi, fier vechi, sticle, borcane și maculatură. Mare bătaie de cap ne dădea creșterea viermilor de mătase, activitate care bloca în totalitate programul școlilor, cel puțin o lună și jumătate (mai-iunie), majoritatea claselor erau încărcate cu mese pline cu viermi albicioși, producători de mătase naturală, pe care România o exporta. Țin minte și acum mirosul și zgmotul specific pe care-l produceau micii și neadormiții producători de valută ai lui Ceaușescu.

tumblr m6gaqekphu1rphtnfo1 1280 jpg jpeg

Și aceste activități erau etichetate ca priorități ale economiei naționale, bucurîndu-se de atenția cuvenită din partea organelor de partid și de stat, care invocau adesea și valoarea educativă a acestor acțiuni. Totul se desfășura organizat, cu plan defalcat pe școli, clase și elev. Ca să capete și mai multă greutate în planul preocupărilor și al răspunderii, rezultatele campaniei au devenit unul din criteriile de salarizare a cadrelor didactice, riscînd să-și piardă din remunerația lunară dacă nu-și îndeplineau, împreună cu elevii, planul la deșeuri. Cît despre remunerarea acestor dificile activități, totală decepție, primeam sume modice și diplome de fruntaș.

În același context politic s-au pus în practică, avînd caracter obligatoriu, măsurile privind autoconducerea în unitățile de orice fel, autogospodărirea și autodotarea. În acest fel se mima un fel de libertate, o democrație internă originală, măsuri care au adus mari neajunsuri. În ultimii ani de pînă la Revoluția din 1989, politica partidului, în sensul aplicării acestor măsuri, a atins cote exasperante în viața oamenilor. Restricțiile de curent, de apă potabilă, la alimentele de bază distribuite pe cartelă, achizițiile, contractele de produse cu populația, condiționarea livrării unor produse către populație la schimb cu produse din propria gospodărie și multe altele făceau viața imposibilă. Lozinca, citez, „formării tinerei generații în spiritul răspunderii colective și personale“ s-a afișat și cu această ocazie în școli. După terminarea anului școlar, părinții, elevii, cadrele didactice trebuiau să igienizeze clasele, să repare mobilierul și materialul didactic. Toate acestea se realizau cu dificultate, dar aveau întotdeauna darul de a da satisfacție copiilor. În naivitatea lor, care mă emoționează și acum, ei erau mîndri că și-au reparat singuri banca.

Multe decizii politice de dinainte de anul 1989 ni se par acum ilogice, frustrante, neavenite. De pildă, greu de uitat este ordinul prin care copiii din mediul rural nu aveau voie să părăsească localitatea pentru a urma cursurile într-un oraș oarecare. Te nășteai „la țară“, erai condamnat să stai acolo. Elevii care absolveau cursurile gimnaziale rurale nu se puteau înscrie la liceele din orașele capitală de județ dacă aveau un liceu într-o localitate rurală. Oricine poate constata faptul că, în perioada comunismului exacerbat, activitatea de instruire și educare a elevilor a fost trunchiată, obstrucționată în favoarea orientării spre formarea cadrelor tehnice, a meseriașilor, care să asigure numărul mare de locuri de muncă în instituții supradimensionat concepute și îndoielnic de rentabile. Școala, atunci, în mare măsură, și-a pierdut menirea, aceea de instruire și educare prin procesul predării, al transmiterii noțiunilor științifice și umaniste elevilor. Sub presiunea politică a comuniștilor, a devenit, cu preponderență, o simplă instituție productivă și o furnizoare de forță de muncă ieftină, bine coordonată și disciplinată.

După Revoluția din anul 1989, învățămîntul românesc a trebuit să se reorienteze din toate punctele de vedere. În primul rînd, s-a abandonat în totalitate ideea subordonării activității educative ideologiei unui partid, unor activiști, unor porunci venite de la cei puternici politic. S-a căutat o aliniere a formelor de organizare a școlii în ton cu practica europeană. Majoritatea liceelor au revenit la modulele de predare anterioare perioadei comuniste, dispărînd în mare parte liceele cu profil tehnic, școlile profesionale și de ucenici, favorizîndu-se, în prima fază, după 1990, pe care am cunoscut-o și eu, disciplinele umaniste și cele care mijloceau accesul la știința calculatoarelor și a tehnologiei comunicației.

Infrastructura școlară s-a schimbat brusc. Au apărut școlile, liceele, fa-cul-tățile particulare, care impuneau alte reguli, dar, în mare parte, foloseau același personal școlit în anii comunismului, legat de practici specifice acelui timp. Adaptarea lor s-a făcut mai greu, cel puțin în relația cu familiile elevilor și chiar cu aceștia. Libertatea excesivă și spiritul revanșard al multora dintre ei au creat o ruptură ireparabilă în asigurarea ordinii și a puterii legii. De aici au pornit multe probleme care deranjează și astăzi – în special dispariția ideii că doar prin muncă individul dintr-o societate își poate cîștiga existența și un loc onorabil în societate. Iar după o perioadă de respirație liberă, intervenția factorului politic în școală a agravat și mai mult relațiile dintre cadrele didactice, dintre acestea și familiile elevilor, conducînd la situații tensionate, ură, litigii, lipsă de performanțe. Școala s-a văzut izolată de foștii parteneri educativi, iar pentru a-și asigura liniștea și ordinea interioară, a fost nevoită să apeleze la firme de pază și protecție – ceva de negîndit înainte, cu care nu mă voi putea obișnui niciodată.

În aceste condiții, s-au creat blocaje nu numai în munca de orientare școlară și profesională, ci în preocuparea majoră a școlii: cuprinderea tuturor copiilor și tinerilor în sfera de educare și instruire. Pe fondul permisivității legilor și al absenței unor pîrghii de rezistență în plan educativ, școala a rămas la bunul plac al abandonului școlar, dublat de negarea a tot ceea ce presupune muncă continuă și eficientă, responsabilitate. Specialiști „atestați“ în asistarea, medierea, responsabilizarea tinerilor se găsesc în toate școlile, numai că rezultatele sînt minime. Unii părinți (bogați, puternici și influenți politic) sfidează orice încercare a școlii de a restabili ordinea și adevărul între cetățeni, cum este firesc într-o societate normală construită pe adevăr, muncă și respect civic. Nimeni nu mai întreabă dacă viitorul cadru didactic mai face și practică pedagogică în facultate, dacă în liceele tehnologice există și se face practică în meserie, dacă marile instituții se implică în crearea forței de muncă proprii și în ce mod, dacă elevii din clasele primare sau gimnaziale mai știu să coasă un nasture sau să bată un cui, dacă mai cunosc cîte ceva din istoria acestui popor, cum a progresat acesta.

Deschiderea granițelor și migrarea a milioane de români peste hotare, în căutarea unui loc de muncă mai bine plătit, a creat alte probleme școlii și societății, în general. Mulți copii au rămas în grija rudelor, lipsiți de orientare, de iubirea și grija părintească. Societatea românească se chinuie să-i identifice, să-i îndrume către școală, să-i întrețină, dar mulți eșuează și nu-și găsesc locul. Nimeni nu se mai interesează de abandonul școlar, dacă tinerii sînt cuprinși într-o instituție educativă, de producție etc. Comentăm doar despre creșterea procentului în delincvența juvenilă, despre consumul de droguri în rîndul copiilor de 13 sau 14 ani, despre nașterile premature, proxenetism, grupuri mafiote etc. Iarăși, departe de mine ideea de a fi nostalgic după vremurile trecute. Vîrsta și profesia, realizările foștilor mei elevi m-ar îndreptăți să fiu catalogat și astfel, dar nu pot accepta lenea, șmecheria, nemunca, furtul de inteligențe, pricopseala din senin în locul muncii, adevărului, respectului și prețuirii neamului din care ne este obîrșia. Trebuie să reînvățăm faptul că sîntem o nație puternică, verticală, care să merite respectul cuvenit. Dar cum oare? 

Titi Bănică a fost timp de mai bine de patru decenii profesor de limba și literatura română în mai multe școli din mediul rural. Autor al mai multor monografii dedicate vieții culturale și spirituale din Bărăganul brăilean.

header piese jpg
Sfaturi pentru conducătorii care apreciază piese auto online de calitate și serviciile unor profesioniști
Achiziționarea de piese auto online poate fi o modalitate convenabilă și eficientă de a-ți repara sau întreține mașina.
masa de paste jpg
Cum să aranjezi o masă festivă perfectă: trei sfaturi utile
Nu mai este mult până la sărbătorile de Paște. Chiar dacă poate părea cam devreme să începi pregătirile de sărbătoare, poți începe planificarea de pe acum dacă vrei să-ți impresionezi invitații.
caine in vacanta jpg
Cum să îți pregătești câinele pentru călătorii: 6 sfaturi pentru o vacanță fără probleme
Te pregătești să pleci în prima vacanță alături de câinele tău? Experiența de a pleca într-o călătorie cu cel mai bun prieten al tău poate fi una inedită, care te va încărca cu amintiri plăcute.
image png
Lumea în care trăim
Trăim ceea ce poartă numele de „marea epuizare”.
image png
Flori, lumi și profesoare
Flori le-am dus de cîte ori am avut ocazia, la propriu sau la figurat.
image png
Cît de puțin ne lipsește...
Zic alți psihologi: nu pierde copilul interior, „accesează-l”, joacă-te, have fun! Aiurea!
image png
Zoe, fii feminină!
În prezent, cînd vorbim despre feminism, nu ne mai raportăm la structura rațională a lui Beauvoir, ci la extremismele de tipul Solanas.
p 20 Aleksei Navalnîi WC jpg
O întrebare greu de ocolit
Pentru noi, astăzi, răul şi suferinţa nu sînt doar mari teme teoretice. Nici nu se limitează la experienţa lor privată.
image png
Tîlcuirile tradiției isihaste
O luminoasă excepție de la această triumfală decadență e de găsit în lucrarea Părintelui Agapie Corbu.
1038 21a centrul comunitar din Chiojdu, 2023 jpg
Arhitectura interesului public
Arhitectura interesului public reprezintă o dezvoltare rizomatică orizontală la nivel local.
p 24 M Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Un preot din Spania, împreună cu partenerul său, au fost arestați pentru că ar fi făcut trafic cu Viagra.
image png
Pe ce te bazezi?
Pe măsură ce avansez în vîrstă, tind să cred că ceea ce numim intuiție se bazează pe experiența noastră de viață.
image png
De primăvară
Florile înșiruite mai sus se vindeau pe stradă, din loc în loc, înveselind-o. Schimbînd-o.
image png
Școli private, școli de fițe?
Nu se schimbase nimic, eram din nou o guvernantă „creativă”.
p 20 Valentina Covaci jpeg
Cum vorbim despre Dumnezeu
Merită să explorăm ce spune asta despre societatea noastră și despre discursul public din România.
image png
Călătorii în istoria cultului
A doua carte este o monografie asupra unui obiect liturgic esențial, pe care doar slujitorii îl pot vedea în altar: Antimisul. Origine, istorie, sfințire (Editura Basilica, 2023).
p 21 Geneva WC jpg
Nostalgii helvete
Job-ul (le petit boulot) pe care mi l-am dorit cel mai mult a fost cel de asistent plimbat căței genevezi.
p 24 M  Chivu 2 jpg
Cu ochii-n 3,14
● Un gunoier își dirijează colegul de la volanul autospecialei: „Dă-i, dă-i, dă-i! / Dă-i, că merge, dă-i!”. O versificație relativ salubră. (M. P.)
image png
Acceptăm prinți!
Termenul „sindromul Cenușăreasa” a fost folosit pentru prima dată de dr. Peter K. Lewin într-o scrisoare către Canadian Medical Association Journal, în 1976.
image png
Mama și tarabele
Mama, deși avea gusturi mai nobile și, atunci cînd se juca, îi plăcea să se joace mai luxos, înțelegea și nevoia mea de kitsch-ul nu chiar dulce, ci simpatic.
image png
Tramvaie
Timpul de așteptare e afișat electronic și calculat la secundă.
image png
După 20 de ani: cît ne-a schimbat Facebook viețile?
În 2020, Facebook anunța că nu va verifica reclamele politicienilor pe platformele sale, permițînd astfel și publicarea informațiilor false.
p 20 WC jpg
Proba gustului
Se susţine şi în Vechiul Testament, şi în Noul Testament, spunea Andrei Pleşu într-un curs de angelologie, că „omul e bine să aibă sare, adică să aibă gust bun...
p 21 WC jpg
Natura, industria și designul biofil
Mă refer la vegetația care urcă pe terasele zgîrie-norilor, într-un elan care amintește de literatura SF post-apocaliptică sau de imaginile.

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.