reforma justiţiei
Modificarea conştiinţei pînă la raport Faţă de condiţiile exprese din clauza de salvgardare, România a reuşit crearea la termen a unor strategii şi planuri de acţiune pentru reforma justiţiei şi pentru acţiunile anticorupţie. Multe dintre punctele prevăzute au fost realizate. Urmează a se vedea care vor fi rezultatele şi dacă resursele umane şi materiale sînt suficiente. Deşi nou adoptate în 2004, legile justiţiei au trecut anul acesta prin ample transformări, care au angajat dispute aprinse între nou alesul Consiliu Superior al Magistraturii (CSM), ministrul Justiţiei, ca iniţiator, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, corpul magistraţilor, Parlament şi Curtea Constituţională. Deşi aceasta din urmă a decis că anumite prevederi ale pachetului legislativ sînt neconstituţionale, modificările de substanţă ale legii au rămas, fiind acum deplin funcţionale. Acestea prevăd caracterul permanent al activităţii membrilor aleşi ai CSM, începînd cu noul mandat, membrii actuali putînd opta pentru activitate permanentă sau activitate atît la instanţe/parchete, cît şi la CSM. În condiţiile în care volumul de lucru al CSM este foarte ridicat, tocmai pentru realizarea angajamentelor asumate de România, simptomatic este faptul că numai un singur membru al CSM a optat pentru activitate permanentă aici. În condiţiile în care resursele umane, organizarea şi transparenţa decizională a CSM lasă de dorit. Un lucru salutar pentru integritatea corpului profesional: eliminarea din funcţiile de conducere a colaboratorilor Securităţii. O modificare disputată a fost numirea eşalonului 1 din ierarhia procurorilor la propunerea ministrului Justiţiei, şi nu la propunerea CSM, aşa cum prevedea legislaţia din anul 2004. Această aparentă pierdere a independenţei va putea fi apreciată numai după analizarea activităţii parchetelor, pe termen scurt şi mediu. Reorganizarea PNA în departament în cadrul Parchetului General trebuia să se producă de mult. Totuşi persistă întrebarea: pot rămîne doi procurori, în cadrul aceleiaşi instituţii, ordonatori principali de credite? Probabil că nu. Independenţa ţine nu numai de lege, dar şi de conştiinţă. A celui care face legea, a celui care o aplică. A celui care dă un telefon, deşi nu are voie să o facă. A celui care ascultă de telefon, deşi îşi încalcă statutul. A celui care are puterea şi o foloseşte peste limitele legii şi ale conştiinţei. Toate disputele din acest an ţin, în esenţă, de acest subiect. Direcţia, deşi nu întotdeauna dreaptă, pare a fi corectă. Dacă aş fi un înalt responsabil al UE, nu aş activa clauza de salvgardare. Dar aş monitoriza sistemul cu mare atenţie pentru că modificările la nivelul conştiinţei nu vor avea loc pînă la raportul din primăvară. Dar sînt premise. Mă întreb uneori dacă nu cumva Integrarea Europeană a înlocuit cultul personalităţii. Sub semnul integrării stau de-a valma valori, criterii, acquis, dar şi abuzuri, diminuarea perspectivelor critice sau lenea de a gîndi. În cursul negocierilor pentru aderare, Europa ne-a impus îndeplinirea unor criterii doar din perspectiva racordării sistemului judiciar românesc la cel european şi a criteriilor politice de la Copenhaga. Se poate astfel uşor constata o eroare de abordare. Măsurile strategiei de reformă actuale nu consideră sistemul juridic în toată complexitatea sa. Nu regăsim în actuala strategie răspunsuri la chestiuni esenţiale, cum sînt: contracararea intereselor puternice ale celor care opun rezistenţă la schimbare şi la implementarea reformei; resursele limitate financiare şi umane; participarea scăzută a persoanelor din sistem la eforturile privind reforma; izolarea faţă de modelele de reformă existente în alte ţări; ezitări ale puterii politice de a avea o strategie coerentă de implementare. Cel puţin trei priorităţi ar trebui să definească reforma justiţiei: Educaţia, Transparenţa şi Competiţia. Este nevoie de jurişti competenţi în chestiuni care privesc apărarea cetăţeanului faţă de abuzurile celorlalte puteri ale statului. Trebuie să ştim cît mai mult despre cei din sistem, pentru a înlătura suspiciunile şi tentaţiile legate de abuzuri. Monopolurile nu fac decît să protejeze interesele persoanelor care le controlează, în dispreţul interesului public. Din perspectiva Europei, aplicarea clauzei de salvgardare poate fi o necesitate: erorile sistemului judiciar românesc pot zgudui ansamblul sistemului juridic european, într-un context deja zbuciumat de performanţa redusă a noilor membri. Din perspectiva României, intrarea în spaţiul juridic european va aduce o presiune consistentă, care poate accelera reformele de profunzime. Eliberaţi de urgenţa integrării, vom avea mai mult timp pentru soluţiile de substanţă, ca să funcţionăm eficient. Opţiunea pentru neaplicarea clauzei de salvgardare în ce priveşte justiţia ar putea veni mai ales din această ultimă perspectivă. Progresele evidente sînt legate de libertatea de exprimare a celor din interiorul sistemului. Dar nu e suficient, cît timp justiţia penală primeşte prea multă atenţie, iar structurile de interese din justiţie se adaptează şi rezistă măsurilor de refomă. Exemplul aprecierilor primite de Ministerul Justiţiei arată că este nevoie de un leadership puternic pentru ca schimbările să fie percepute ca atare. Dar un singur angajament real nu este de ajuns, alte voci trebuie să i se alăture, să colaboreze şi să găsească soluţiile cele mai bune, cu un singur scop: o justiţie mai corectă pentru cetăţean. (o variantă extinsă a comentariilor domnului Stoica poate fi găsită pe site-ul partener www.euractiv.ro)
