Recuperarea ţării - interviu cu Kai BRAND-JACOBSEN
Anatomia mişcărilor sociale curente este neobişnuită pentru români. Protestele din trecut dădeau o senzaţie de falsitate şi erau ignorate de media socială. Ce s-a schimbat?
Cred că acţiunile care se petrec acum în România – oameni care protestează, organizează demonstraţii, se mobilizează prin intermediul social media etc. – sînt, într-adevăr, autentice. Ele reflectă o stare reală de îngrijorare şi nelinişte, pe care oamenii o simt în privinţa direcţiei politice, economice şi sociale în care se îndreaptă ţara şi simt o frustrare care s-a adunat de-a lungul timpului. „Ceea ce s-a schimbat“ este că recentele evenimente şi declaraţii politice ale conducerii statului au declanşat o reacţie de respingere. Oamenii au spus: „Pînă aici!“. Unele declaraţii ale liderilor politici din România – citate de media românească, dar şi de cea internaţională – au arătat o scîrbă extremă, lipsă de respect şi de indiferenţă faţă de cetăţeanul simplu din România. Sistemul politic din ţară – este valabil pentru toate partidele politice – pare să fie prea puţin interesat de ce crede populaţia României. Acest fapt este reflectat în politicile ultimelor două decenii şi în special în măsurile de austeritate implementate în ultimii ani. Funcţionarii publici, profesorii, muncitorii, pensionarii, doctorii şi asistentele suferă în urma scăderilor de venituri, în timp ce o fracţiune a populaţiei consumă sume enorme care ar putea fi folosite pentru a remedia o parte dintre problemele ţării.
Locuiesc în România de peste 10 ani şi am fost profund impresionat de ţară şi de români – inclusiv din administraţie, instituţiile statului şi din toate zonele societăţii (oameni de afaceri, artişti, profesori universitari, muncitori, pensionari etc). Este o ţară cu posibilităţi şi cu un potenţial extraordinar. Ce se vede că lipseşte prin ochii expatului, şi mulţi români sînt de aceeaşi părere: discuţiile oneste, informate, vibrante despre politicile sociale şi economice, despre felul în care acestea vor afecta oamenii şi ţara. Multe politici implementate în ultimii ani au avut efecte negative pentru populaţie şi pentru dezvoltarea economică a României. Absenţa dialogului onest, respectuos al clasei politice cu populaţia a indus o stare de apatie şi cinism. România nu este însă doar o ţară „cinică“. Este o ţară dinamică, creativă, cu o istorie bogată şi cu mulţi oameni minunaţi. Ceea ce se întîmplă acum înseamnă că încet, dar sigur, oamenii îşi descoperă puterea, vocea, demnitatea şi vor ceva mai bun – pentru ei, pentru ţară, pentru români.
Preşedintele Erste Bank, Andreas Treichl, remarca recent că măsurile de austeritate luate de Guvernul Boc ar fi fost imposibil de implementat în Europa Occidentală. De ce au acceptat românii ceea ce ar fi inacceptabil pentru occidentali?
Sînt complet de acord. Politicile implementate în România în ultimii ani – aş sugera chiar în ultimele decenii – nu ar fi fost posibile în alte state din Europa, şi nici în altă parte. Un motiv ar fi că, în alte părţi ale lumii, oamenii, cetăţenii sînt mult mai activi în cererea lor pentru autorităţi transparente şi responsabile şi sînt conştienţi de puterea şi responsabilitatea lor ca cetăţeni. Cred că mulţi oameni din România se simt lipsiţi de putere – şi de responsabilitate. Iar denigrarea celorlalţi este o practică generalizată. Totuşi, cunosc mulţi români care încearcă să schimbe această realitate. În loc să insulte, să critice sau să denigreze ţara, ei încearcă să descopere şi să le arate celorlalţi ce este frumos în România, să-i determine pe oameni să se întrebe în ce fel de comunitate, în ce fel de ţară doresc să trăiască şi să conştientizeze că ei sînt cei care trebuie să se mobilizeze, să se organizeze, să discute, să se implice şi să acţioneze, dacă vor să trăiască într-un loc mai bun.
De cîteva decenii, profesorii, intelectualii şi media au eşuat în analizarea inteligentă, responsabilă, critică a politicilor adoptate în România – despre care oamenii ar trebui informaţi. Impactul a fost devastator însă. Ceea ce se petrece acum este că românii – în marea lor majoritate afectaţi de ceea ce se întîmplă în ultimul timp – devin din ce în ce mai activi. Se unesc cu mişcări similare din toată lumea – mişcări care cer să ne gestionăm sistemele economice cu inteligenţă şi raţionalitate; mişcări care cer responsabilitate din partea autorităţilor şi a mediului de afaceri care, mînă în mînă, au susţinut dereglementări ce au condus la colapsul financiar din ultimii ani; mişcări care au solicitat protecţie şi întoarcerea la democraţie, demnitate şi responsabilitate. Prin asta, românii se alătură occidentalilor şi altor oameni din toată lumea. Cer mai multă democraţie şi responsabilitate în ţara lor.
Va avea Occidentul de suferit din cauză că nu admite o corecţie negativă a standardului de viaţă?
Nu sînt de acord că Occidentul va avea de suferit pentru că nu a acceptat extremele impuse asupra poporului român de FMI şi de liderii săi. Măsurile adoptate în Vestul Europei sînt şi ele suficient de dure. Ceea ce nu se întîmplă – nici în Occident, şi nici în România – este analizarea responsabilă a cauzelor care au determinat această problemă sau promovarea de politici care să contribuie la creşterea economică şi la bunăstarea oamenilor. Criza economică de anii trecuţi a fost cauzată, în mare parte, de o economie-cazinou scăpată de sub control. Investiţiile pe pieţele speculative, cu valori de trilioane şi trilioane de dolari, s-au pierdut. Capacitatea productivă reală a economiei nu s-a modificat. Nevoile efective ale populaţiei nu s-au schimbat radical. Răspunsul stă în cel mai mare transfer de bogăţie din istoria modernă, de la majoritatea populaţiei la o minoritate infimă care culege profituri tot mai mari. Care este explicaţia că avem un număr record de miliardari în timpul unei crize financiare? De ce funcţionarii, profesorii, doctorii plătesc prin scăderea salariilor, dacă nu ei sînt cei care au cauzat problema? Ea nu ţine de lipsa lichidităţilor. Avem suficient capital. Problema este că acest capital e manipulat de interese personale, pentru a-i îmbogăţi pe cîţiva, şi nu este investit în activităţi economice productive. După cum subliniau economiştii Joseph Stieglitz şi Amartya Sen, ambii laureaţi ai Premiului Nobel, acesta este un model economic instabil şi trebuie schimbat.
Ce credeţi că poate realiza actuala serie de proteste din România? Va fi doar o defulare, va conduce la anticipate sau, mai mult, va reseta întregul establishment politic românesc?
Cred că unul dintre cele mai importante obiective ale mişcării este să revendice spaţiul public. Să îi convingă pe oameni că asta este ţara lor, viitorul lor şi că nu au doar drepturi, ci şi responsabilitatea de a fi activi în a influenţa ce se întîmplă în ţară. Un alt obiectiv central ar trebui să fie promovarea dialogului democratic – informarea, educarea şi creşterea nivelului de cunoaştere al oamenilor despre ce se întîmplă, despre viitorul lor şi despre implicaţiile pe care legile şi politicile le au asupra lor. România şi multe alte ţări din lume trebuie să-şi construiască un spaţiu civic şi politic democratic: în care puterea este deţinută de oameni, şi sistemul politic şi economic răspunde în faţa lor. Sper că această mişcare va fi mult mai mult decît o dezlănţuire de frustrare sinceră. Sper că îi va încuraja pe jurnalişti să trateze cu onestitate şi integritate ştirile şi să joace un rol mai important pentru ţară. Sper că îi va încuraja pe profesorii universitari să îşi înveţe studenţii să gîndească critic, inteligent şi constructiv, să transforme universităţile în spaţii ale dialogului democratic şi ale implicării civice. Sper că va încuraja organizaţiile societăţii civile, pe artişti, scriitori, poeţi, intelectuali şi pe mulţi alţii să-şi folosească talentele pentru a mobiliza, inspira şi încuraja oamenii din ţară să discute ce se întîmplă. Sper că ne va încuraja să cerem şi să oferim mai mult respect reciproc. Şi sper ca mişcarea să identifice cereri care se adresează nevoilor şi problemelor populaţiei – ce afectează negativ viaţa de azi a românilor. Dar mişcarea de „democratizare“ a României nu este una care să dureze zile sau săptămîni. Ca în Egipt şi în ’89, liderii vin şi pleacă. Este nevoie de o transformare politică, economică, socială şi culturală în România. Redescoperirea demnităţii şi solidarităţii între oameni. Ce se întîmplă acum pe străzile României şi în inimile şi minţile românilor din toată ţara este un puternic pas în această direcţie.
Duminică, pe 15 ianuarie, în Bucureşti au fost două tipuri de proteste: unul violent şi altul paşnic. Există riscul ca revoltaţii violenţi să delegitimeze întreaga mişcare? Cum poate statul să prevină astfel de acţiuni?
Am fost profund impresionat de felul în care protestatarii au respins violenţele – atît din partea altor demonstranţi, cît şi a forţelor de securitate. Cred că instituţiile statului – şefii Poliţiei şi Jandarmeriei – trebuie să ceară forţelor de ordine să se abţină de la acte de violenţă. Poliţia şi Jandarmeria ar trebui să-i asiste pe cetăţeni în exercitarea drepturilor democratice prin crearea unui spaţiu paşnic în care să se exprime. Mişcarea va continua să se extindă şi, pentru a se asigura că va reuşi să creeze un proces democratic la care oamenii să participe, trebuie să prevină orice izbucnire violentă. Demonstranţii trebuie să se concentreze pe chestiuni concrete: politicile economice, sociale care afectează negativ ţara şi impoliteţea cu care sînt trataţi oamenii. Dacă va reuşi să urmeze cu succes aceste obiective, va continua să inspire şi să se extindă. Pe lîngă demonstraţiile efective, sînt multe alte acţiuni importante – ale artiştilor, scriitorilor, poeţilor, jurnaliştilor, ale grupurilor de dialog, precum şi lansarea unor programe de training pentru a susţine implicarea civică şi acţiunile democratice. Ce se întîmplă acum este interesant şi plin de inspiraţie. Sper că este doar începutul.
Institutul pe care îl conduceţi a organizat diferite programe de training, împreună cu instituţiile statului român. Aţi colaborat cu Ministerul de Interne, cu Jandarmeria?
Ministerul de Interne şi Jandarmeria au fost implicate în programele de training oferite de noi, dar acestea s-au concentrat în special pe misiuni de gestionare a crizelor externe. Pînă în prezent nu am organizat training-uri cu Jandarmeria în ceea ce priveşte intervenţiile interne – deşi au fost interesaţi de asta şi au solicitat o colaborare cînd am organizat o serie de training-uri împreună cu Ministerul Afacerilor Externe. Sperăm că vom reuşi să organizăm astfel de activităţi în viitor şi considerăm că este important acest lucru.
Kai Brand-Jacobsen este fondatorul Peace Action Training and Research Institute of Romania (PATRIR).
a consemnat Flavius ŢONE
