Prăbușirea casei Usher

Publicat în Dilema Veche nr. 948 din 9 – 15 iunie 2022
image

Una dintre cele mai emoționante descrieri de arhitectură din literatura universală este tabloul creionat de Edgar Allan Poe în debutul nuvelei Prăbușirea casei Usher. Descriind circumstanțele în care locuința Usher ajunsese să se identifice cu familia însăși, naratorul surprinde, cu o acuitate impresionantă, relația dintre clădire și mediul său, interdependența dintre acestea și paradoxurile care dădeau viață unei arhitecturi supuse destinului, asemenea ființelor umane. Astfel, atunci cînd ultimul vlăstar masculin al stirpei Usher va muri în circumstanțe îngrozitoare, casa se va prăbuși și va fi înghițită de heleșteul tenebros care o înconjură.

Citez, mai jos, cîteva pasaje ale descrierii, în traducerea magistrală a lui Ion Vinea: „Vreme de o zi întreagă, zi neguroasă, tăcută și posomorîtă de toamnă, în care norii grei atîrnau apăsător din cer, străbătusem singur, călare, un ținut grozav de trist, pînă ce m-am găsit, într-un tîrziu, cînd se lăsau umbrele înserării, dinaintea melancolicei case Usher. Nu știu de ce, dar de la cea dintîi privire pe care am aruncat-o asupra clădirii, o jale de nesuferit îmi pătrunse în suflet. (...) Am contemplat priveliștea din fața mea și numai la vederea casei, a contururilor în care mi se înfățișa acel domeniu – cu zidurile lui bătute de vînturi, cu ferestrele asemenea unor orbite goale, cu tufele rare de rogoz, cu cele cîteva trunchiuri de copaci cărunți și gîrbovi – m-a năpădit o sfîrșeală fără margini. (...) Ce să fi fost oare? Mă oprii locului să mă gîndesc. Ce să fi fost acel ceva care mă tulbura pînă într-atît numai la simpla vedere a casei Usher? Era un mister cu totul de nepătruns. Și nu izbuteam să mă dezbar de întunecatele închipuiri ce mă năpădeau pe cînd îmi puneam întrebarea. Și m-am văzut silit să mă opresc la acest răspuns, care nu mă mulțumea cîtuși de puțin, că, fără îndoială, există anumite îmbinări între lucrurile cele mai simple și obișnuite și care au puterea să ne miște în acest fel, dar că, cercetînd aceste puteri, aflăm pricini ce depășesc cunoștințele noastre. Mă gîndeam că s-ar fi putut ca o schimbare neînsemnată în orînduirea amănuntelor ce alcătuiau priveliștea sau decorul să fie de ajuns pentru a schimba sau chiar a zădărnici puterea lor de a ne cufunda în tristețe. Stăpînit de aceste gînduri, mi-am îndreptat calul spre malurile rîpoase ale unui negru și lugubru heleșteu care își așternea neclintitul său luciu în fața locuinței și – cu un fior și mai pătrunzător – am privit în unde la icoana răsturnată și înmulțită a trestiilor cenușii, la copacii trunchiați și fantomatici și la ferestrele asemănătoare cu niște ochi fără priviri. (...) Izgonindu-mi din minte ceea ce nu putea fi decît vis, am cercetat mai de aproape adevărata înfățișare a clădirii. Trăsătura cea mai de seamă părea să fie vechimea ei, care întrecea orice măsură. Veacurile o decoloraseră aproape cu totul. Un mucegai mărunt o acoperea în întregime pe dinafară, tapisînd-o de sub acoperiș ca un țesut subțire de broderie migăloasă. Cu toate acestea, nicăieri nu se vedea vreo stricăciune mai neobișnuită. Nu se surpase nici o părticică a zidăriei și era parcă o ciudată nepotrivire între această desăvîrșită îmbinare a părților alcătuitoare și șubreda stare a pietrelor, luate una cîte una. În faptul acesta era ceva care mă ducea cu gîndul la acele vechi tăblii de lemn îndelung lăsate să putrezească în cîte o pivniță uitată, fără nici o atingere cu suflul aerului dinafară și care își păstrau totuși o înșelătoare trăinicie. În ciuda acestor semne de adîncă părăginire, clădirea nu părea șubredă. Poate că ochiul unui cercetător atent ar fi putut descoperi o crăpătură abia vizibilă, care, pornind de sub acoperișul fațadei, își croia drum în zigzag în josul zidului, pînă ce se pierdea în apele triste ale mlaștinii”.

Combinînd alchimic detaliile de arhitectură cu propriile reflecții și stări de spirit, autorul surprinde efectul psihologic pe care arhitectura l-a avut, mereu, asupra oamenilor, acest fapt datorîndu-se atît proporțiilor și materialității sale, cît și stării în care se prezintă utilizatorului, ori felului în care este percepută de la distanță sau din interior, gradual sau dintr-o dată. Dar ceea ce m-a uimit dintotdeauna, încă de la prima lectură a acestui text, a fost abilitatea scriitorului de a personifica clădirea într-un mod indirect, de a-i construi un portret înfricoșător, izvorît parcă dintr-un coșmar al lui Hieronymus Bosch. Ferestrele sînt orbite lipsite de ochi, iar zidurile bătute de vînturi par riduri adînci săpate în fizionomia casei. Tufele rare de rogoz seamănă cu smocuri de păr pe capul atins de calviție al unui personaj cărunt și gîrbov, aidoma copacilor ce mărginesc ținutul. Heleșteul sugerează un inconștient plin de sucubi, iar starea generală bună a casei contrastează cu toate trăsăturile invocate mai devreme, sporind misterul. În cele din urmă, decrepitudinea construcției își spune cuvîntul, prevalînd asupra aparentei trăinicii, iar casa se prăbușește într-o succesiune de fenomene naturale catastrofice care, peste veacuri, vor sfărîma și satul Macondo, sortit unui „veac de singurătate”.

„Izvorul acestor radiații era luna plină, care apunea roșie ca sîngele și strălucea, cu putere acum, prin acea crăpătură ce de abia se zărea odinioară și (cum am mai spus) străbătea în zigzag fațada clădirii începînd de sub acoperiș pînă în temelii. Pe cînd priveam, ea se lărgi cu repeziciune. O suflare fioroasă a vîrtejului se abătu din nou aici. Întregul disc al lunii se arătă deodată ochilor mei. Mă cuprinse o amețeală cînd văzui puternicele ziduri prăvălindu-se rupte în două, deodată. Urmă un vuiet lung, năvalnic și asurzitor, ca glasurile a mii de cataracte și la picioarele mele adîncul și sumbrul heleșteu își aduna apele, învăluind în tăcere și tristețe sfărîmăturile Casei Usher.”

Încheindu-și existența sfîșietor, odată cu ultimul său locuitor, personajul casei Usher ne convinge, dacă mai era cazul, de modul în care locuința îl reprezintă și chiar ajunge să-l întruchipeze pe locuitorul ei și ne permite un exercițiu de sinceritate: dacă înlocuim din descrierea lui Poe cuvîntul casă cu oraș, și Usher cu București, întrebarea este dacă nu cumva și noi, locuitorii săi, nu reprezentăm ultimele vlăstare ale unei ilustre genealogii, capabile să înfăptuiască edificii mărețe, atinse acum de paragina și melancolia fără leac a propriului nostru veac de singurătate.

Lorin Niculae este profesor la Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu“ din București.

Foto: Edgar Allan Poe (wikimedia commons)

958 8 Lorin Niculae jpg
Zece școli de arhitectură pentru satele românești
Este deci momentul să înțelegem și, eventual, chiar să redescoperim și noi valoarea satului pentru arhitectura românească și să acționăm în consecință.
Zizi și neantul jpeg
Obiecte și feminități
Sigur, era și un mod de confirmare a feminității. Feminitate nu tocmai celebrată în perioada de atunci. Sloganul „femeia la cratiță”, care ne scoate din sărite în ziua de azi, era, pe atunci, în general, realitate. Excepțiile erau puține și rămîneau strict excepții.
p 20 WC jpg
Merită Joe Biden împărtăşania?
Dezbaterea în cauză a putut stîrni, iată, o reflecţie creştină cu multe dimensiuni: raport între credinţă şi laicitate, conştiinţă şi libertate a persoanei credincioase, stil de comunicare a tematicii creştine între dictat normativ şi călăuzire a credinciosului în drumul lui spiritual şi etic.
Nicolaos Tzafouris   Christ de Pitié   PDUT1974   Musée des Beaux Arts de la ville de Paris jpg
Corp păgîn și trup creștin
Prin arhitectura lucrării și derularea stilistic impecabilă a fiecărui capitol component, Marius Lazurca lucrează simultan cu izvoare antice și exegeze moderne, pentru a documenta continuitățile, asimilările, sintezele și rupturile produse în primele veacuri după Hristos.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
„Să forțezi o femeie să nască și apoi să crească acel copil este o formă de sclavie. Nașterea forțată nu poate fi numită drept la viață”
Zizi și neantul jpeg
Kitul de supraviețuire și exteriorul
Orice acțiune astăzi simplă era tratată, pe atunci, ca o operațiune de comando.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
E cool să postești jpeg
Vioara lui Ingres
Un hobby este considerat a fi o extensie a personalității noastre dincolo de granițele profesionale și un indicator al faptului că avem pasiuni.
P 20 Sfintii Petru si Pavel WC jpg
Întoarcerea din cer. Conversiunea privirii
Proximitatea mundană a transcendenței este taina aflată în inima creștinismului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Charles de Foucauld
Accidentul – ca, de altfel, și minunea – a avut loc în biserica de lîngă școala de cavalerie unde învățase Charles de Foucauld.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
„Mama Natură l-a răsplătit cum se cuvine pentru profunda lui înțelegere.”
Zizi și neantul jpeg
Evadări în absolut
Intrînd în mare și înaintînd în ea, atît cît îți permiteau puterile, sfidai direct determinările.
956 08 Foto LNiculae jpg
Note şi fotografii (3)
Alte sunete vagi compun însăși tăcerea.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Capătul drumului – cum recuperăm anii ’90?
Tramvaiul 21 are o cu totul altă personalitate decît troleul 66 sau autobuzul 135.
p 19 WC jpg
Natura-n bucate
Sînt aceste panacee care promit viață lungă și sănătoasă reale sau doar o găselniță a industriei alimentare?
p 20 WC jpg
Apocalipsa la îndemînă
În orice religie, extremismul secretă o ideologie a „comunităţii aleşilor” eschatologici în luptă cu restul „decăzut” al umanităţii.
Theodor Pallady jpeg
Franciscanul de pe Bega
„Prologul” pelbartian e savuros ca un poem avangardist.
1226px Jesus walking on water  Daniel of Uranc, 1433 jpg
Aventura a doi frați ambițioși
A filozofa despre ambiție fără a ne reconsidera reperele riscă, pe lîngă prețiozitate sau cinism, să ne limiteze pur și simplu la gustul obsesiv de a parveni speculativ, intelectual, moral.
p 24 A  Vrana jpg
Cu ochii-n 3,14
Muștele femele au mai mulți neuroni decît masculii, acesta este rezultatul unui studiu recent care a observat creierul larvelor cu o tehnică inedită.
Zizi și neantul jpeg
La piscină
Pe vremuri, în anii ’70-’80, mersul la piscină era una dintre activitățile cele mai „fancy”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Corpul
Pe la 15 ani, deja îmi pierdusem toată încrederea în mine.
p 19 Johann Sebastian Bach WC jpg
Muzica lacrimilor. Bach
Muzica nu „reprezintă“ drama christică și nu îi caută o semnificație anume: ea se naște din cutremurarea care cuprinde lumea în momentul suferinței divine și o sădește adînc în sufletul ascultătorului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Două comentarii la Geneză
Nu puțini s-au întrebat, de-a lungul secolelor, de ce ultimele trei cărți ale „Confesiunilor” lui Augustin sînt, de fapt, o exegeză la primele versete ale „Genezei”.
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
„Cînd viața se întîmplă, puiul e tot pui.“

Adevarul.ro

image
Preţurile petrolului continuă să crească. La cât ar putea ajunge până la sfârşitul anului şi cu cât au scăzut stocurile
Preţurile petrolului au crescut joi cu aproximativ 4%, deoarece datele solide privind consumul de combustibil din SUA şi aşteptările de scădere a livrărilor ruseşti au compensat temerile că încetinirea creşterii economice ar putea submina cererea, transmite Reuters.
image
NBC News: Rusia i-ar fi instruit pe angajaţii centralei nucleare Zaporojie să nu meargă la serviciu vineri, pe fondul îngrijorărilor cu privire la un incident planificat
Rusia i-ar fi instruit pe angajaţii centralei nucleare Zaporojie să nu se prezinte vineri la lucru, au confirmat în exclusivitate serviciile secrete militare ucrainene pentru NBC News.
image
De ce folosesc românii voucherele sociale pentru alcool şi ţigări. Ce spun sociologii şi psihologii
Ministrul Proiectelor Europene a anunţat că voucherele sociale blocate pentru că beneficiarii au cumpărat cu ele tutun şi alcool vor rămâne aşa până la următoarea tranşă de bani pe care statul o va livra. Experţii atrag însă atenţia că din coşul de c...

HIstoria.ro

image
Prea multe crize pentru o singură planetă
Luna în care vin scadenţele nu e niciodată plăcută, dar, când toate notele de plată se strâng în aceeași zi, ea este greu de depășit. Și ziua aceea pare să fi sosit, la nivel mondial.
image
Una dintre cele mai mari bătălii de tancuri din istorie, în Historia de august
Născut în vara anului 1943, mitul despre bătălia de la Prohorovka a rezistat timp de mai multe decenii, deoarece sovieticii au avut toate motivele să preamărească și să se laude cu victoriile obţinute.
image
Cum a ajuns Vlad Țepeș ostatic la Înalta Poartă
Pacea semnată în 1444 între unguri și turci îl prevedea și pe Vlad al II-lea Dracul.