PR şi comunicare

E frumoasă de pică. Înaltă, cu un păr bogat care-i bate şalele, aduce un alt soi de prospeţime în redacţia care se agită înaintea jurnalului. E studentă la jurnalism şi ştiinţele comunicării, PR şi comunicare, ceva de genul ăsta, într-una din multele facultăţi care-i învaţă pe tinerii ăştia să comunice. Mestecă o gumă şi vorbeşte repezit, cu un accent muntenesc, de aici, de pe la noi. Are nevoie de o adeverinţă de practică şi e clar c-o interesează mai mult DJ-ii din radio decît obosiţii ăştia de la ştiri.

Din asemenea copii, mai nici unul nu ajunge să facă jurnalism. În cel mai bun caz, ajunge secretară în vreo redacţie. Dacă are noroc şi contacte, poate chiar ajunge să stea cu picioarele lungi şi frumoase pe cîte o canapea de emisiune TV. E la fel de adevărat că mulţi dintre studenţii de la facultăţile astea sînt talentaţi şi au stofă bună. Numai că n-are nimeni timp şi chef să-i îndrume sau să-i orienteze cumva. În facultăţile lor nu învaţă absolut nimic care ar putea să-i pregătească pentru o viaţă reală de redacţie. Sau pentru interacţiunea cu oamenii din presă.

Şi aşa apar fetele de la PR care reuşesc să comunice atît de bine, încît îţi fac nervii praştie. De regulă, una dintre domnişoare sună pe rînd la toate redacţiile unde a fost trimis comunicatul de presă. Dialogul, în funcţie de răbdarea celui care răspunde, sună cam aşa:

– Salut! Sînt cutare de la agenţia cutare. Ai primit comunicatul nostru de presă? (În meseria lor, se tutuieşte la greu. Ne tutuim anglo-saxon, sîntem un fel de amici, stabilim o relaţie.)

– Ce comunicat?

– Păi, e un studiu/cercetare/analiză despre beneficiile verzei de Bruxelles în creşterea părului, făcută în colaborare cu nu ştiu ce firmă care produce pinioane. (Înlocuiţi obiectul studiului/cercetării cu ce doriţi dumneavoastră.)

– Ştiţi, primim zeci de comunicate zilnic. Dacă l-aţi trimis, o să ne uităm...

– Dar e de interes pentru voi? Că pot să vă dau mai multe amănunte şi...

Dacă nefericitul care a răspuns, din redacţie, la telefon e calm şi n-are de făcut urgent ceva, îi poate răspunde domnişoarei că o să-i trimită un răspuns în scris. Nu-l va trimite, evident, niciodată. Şi scapă pentru un timp. Pentru ca să sune apoi altă domnişoară care anunţă că organizează nuştiuce festival de olărit într-o „locaţie“ extraordinară.

Domnişoarele respective care au ajuns să facă PR nu ştiu cîteva lucruri esenţiale. Nu ştiu, în primul rînd, cui se adresează. Nu suni într-o redacţie de ştiri care acoperă actualitatea, în speranţa că ăia o să scrie despre lansarea unui şampon. Nu redactezi un comunicat de presă despre un maraton, să zicem, începînd cu enunţuri penibile de genul „Sportul te face sănătos“. Dacă îl trimiţi unor oameni care fac ştiri, începe şi tu comunicatul respectiv cu informaţia că oraşul e blocat între nişte ore, pe anumite bulevarde. Atunci sigur o să ţi se preia şi informaţia că organizezi un maraton. Nu trimiţi comunicate de presă în care scrii, de la bun început, într-un imposibil stil şcolăresc „Vă invităm să citiţi despre bla-bla“, ca apoi să pui ce e mai important într-un attach în PDF, care se deschide foarte greu. N-o să-l deschidă oricum nimeni. Dacă vrei să comunici ceva, e de bun simţ să începi, cum se zice, ştirea cu ştirea. Dacă organizezi un festival, nu începe aşa: „Şi în acest an, festivalul a făcut şi a dres...“ Pe nimeni nu interesează o vechitură reşapată. Nu suna la un radio comercial, ascultat de liceeni, să-i întrebi p-ăia dacă dau o ştire despre o masă rotundă unde se va discuta despre vina ancestrală şi păcat. Că nu-i interesează. Şi e păcat.

Şi aşa se naşte o relaţie extrem de tensionată între nişte tinere care vor să promoveze ceva şi nu ştiu cum şi diverşi oameni din diverse redacţii care n-au timp şi nici răbdare să le explice că nu-i interesează. Domnişoarele rămîn probabil cu nişte mape impresionante de presă la final de an, numai bune pentru o evaluare cumsecade, oamenii din redacţie rămîn cîteodată cu regretul că le-au repezit. La următorul telefon le trece însă repede.