O lună în America de Sud

Andra ARDELEANU
Publicat în Dilema Veche nr. 692 din 25-31 mai 2017
O lună în America de Sud jpeg

E a treia zi cu zăpadă şi temperaturi de -10 grade, iar eu beau un vin de Chile, importat în România de la o podgorie pe care am vizitat-o acum vreo trei luni. Era cald şi frumos, am văzut tot felul de butași şi le-am testat rodul, iar acum chiar mă bucur de aroma şi gustul unui vin roşu care îmi transmite puţin din căldura de acolo.

Mi-aş fi dorit să pot călători în stilul lui Marius Chivu, o lună în America de Sud fără telefon, deci fără postări pe Facebook, fotografii trimise pe Whatsapp. N am reuşit, sînt o persoană prea extrovertă pentru asta şi în plus mai aveam nevoie şi de un mijloc de comunicare la îndemînă pentru eventuale probleme care puteau apărea acasă şi de care nu avea cine altcineva să se ocupe. Ca atare, am postat/trimis multe poze… cam din fiecare loc. Şi pentru că, vorba cuiva, „Beauty becomes beautiful only when it is shared with others“. Ca atare, după întoarcere, multă lume mi-a spus cît mă admiră/invidiază și că visează şi ei să facă o excursie asemănătoare. M-au întrebat despre cum a fost, ce mi-a plăcut mai mult din tot ce am văzut. Articolul de faţă este un astfel de răspuns.

Visam de vreo cinci ani să merg în America de Sud, să ajung mai ales în Argentina. Mi se părea însă excentric să cheltui atît de mult pentru o excursie − mai fusesem cu cîţiva ani în urmă în Thailanda, însă în America de Sud costurile săreau clar de 2000 de euro, dacă aveam de gînd să vizitez mai mult decît, să zicem, Buenos Aires şi vreo hacienda (fermă) de prin apropiere. Am căutat oferte, timp de vreun an − pentru că mi se părea mai convenabil să merg în vacanțe organizate −, am comparat şi, în final, pînă m-am decis eu, am primit vestea că locul meu de muncă din acea perioadă urma să dispară, ca şi toată filiala din România a respectivei companii. Bad timing. E lecţia nr. 1 acum, cînd mă uit în urmă: dacă poţi (şi îmi era perfect accesibil, ca venituri şi timp, cînd am început să explorez), nu ezita prea mult să o iei din loc.

A trebuit să mai treacă doi ani pînă ce a fost din nou un moment potrivit. Am găsit o ofertă bună pentru Argentina și Chile, la care se mai adăugau două excursii opţionale pe care iniţial nu am vrut să le iau, dar care s-au dovedit cireşele de pe tort: cascada Iguazu de la graniţa Braziliei cu Argentina şi insula Paştelui (uau, mi-am zis iniţial, cine ar fi crezut că voi ajunge şi acolo vreodată…?)

Un Bucureşti al anilor ’90

America de Sud e un ţinut încărcat de o anume mitologie, la numele căreia lumea încă reacţionează puternic. Evident, inclusiv eu. Pare că acolo se întîmplă lucruri ieşite din comun, se trăieşte încă un pic mai haiduceşte, ca să nu mai vorbim de Patagonia… deci, cum a fost pentru mine?

A fost, în primul rînd, altceva, aşa cum percep de regulă toate călătoriile în afara Europei. Europa ne este atît de familiară, pînă la urmă, datorită unei istorii relativ asemănătoare. Sîntem în marea majoritate creştini, am fost implicaţi aproape toţi în marile războaie de secol XX şi sîntem din ce în ce mai conectaţi la problemele de secol XXI. Nu avem un subiect al populaţiilor „indigene“. Cînd am ajuns în Buenos Aires, în prima seară de ieşit prin oraş pentru o primă impresie, am dat peste un spectacol al comunităţilor boliviene. M-au frapat fizionomia lor indiană, statura mică, costumele tradiţionale. Era parcă o altă planetă. În acelaşi timp, trăiam o senzaţie de familiar datorită arhitecturii europene şi a gîndului că localnicii sînt urmaşi ai europenilor transplantaţi pe alt continent. De altfel, într-o mare măsură te simţi ca în sudul Italiei, de unde a venit o parte însemnată a imigraţiei, din punct de vedere al infracţiunilor stradale. Eşti avertizat permanent să ai grijă la geantă, la telefonul mobil − pe care nu trebuie să le laşi la vedere într-un restaurant. O senzaţie de grijă permanentă care, din păcate, a atenuat considerabil din farmecul oraşului. Pentru că Buenos Aires rămîne un oraş frumos ca arhitectură şi, cu siguranţă, viu, deşi plin de contraste. Aleile largi, construite pe model spaniol, cu străzi perpendiculare la cîte 100 m una de cealaltă, cimitirul La Recoleta, zona La Boca, unde s-a dansat prima dată tango, clădirile „vintage style“ în care străini şi argentinieni vin deopotrivă ca să danseze tango, artă murală, toate combinate cu străzi în construcţie, cu gunoaie aruncate în apa rîului, cu furturi pe stradă în urma unor „scheme“ de care, din păcate, şi noi am avut parte, în grupul nostru, cu oameni dormind sub cerul liber la cîteva sute de metri de palatul prezidenţial. Îmi dorisem mult să vizitez acest oraş, despre care avusesem impresia că deţine o combinaţie unică de boemie, rafinament şi joie de vivre latine, dar am realizat că nu pot gusta pe deplin toate aceste ingrediente dacă nu mă simt şi în siguranţă. Poate voi reveni la un moment dat şi îl voi percepe în altă lumină, acum mi s-a părut ca un Bucureşti al anilor ’90. Cu potenţial, dar incapabil să îşi depăşească problemele.

Un oraș cu o istorie agitată

Un al doilea oraş mare pe care l-am văzut a fost Santiago de Chile. Nu la fel de stilizat arhitectural, mult mai modern şi mai „obişnuit“, dar pe de altă parte mai sigur şi mai „curăţat“. Santiago este şi mai frumos poziţionat − chiar unde încep Anzii, aşa încît tot timpul munţii se găsesc pe fundal. Aceleaşi principii spaniole de construcţie – bulevardele largi, străzile laterale la fix 100 de metri, centrala Plaza de Armas (tipică Americii Latine). În Santiago am avut puţin mai mult contact cu istoria locului. Am ajuns întîmplător să văd La Moneda, reşedinţa unde s-a orchestrat în mod violent schimbarea de regim a lui Salvador Allende şi am văzut şi Museo de Los Derechos Humanos, unde asemănările cu perioada anilor ’50 de la noi sînt vizibile. O istorie agitată, ca în mai toată zona, cu lovituri de stat şi multe interferenţe CIA. Mai ştiam cîte ceva despre dictatura dură a lui Pinochet care a urmat, dar dincolo de realitatea pe care o accepţi raţional, pe mine una mă ating detaliile. De exemplu, la o stradă distanţă de apartamentul unde stăteam erau nume înscrise în pavaj. Am bănuit că era vorba de niște deţinuţi politici, ca să aflu ulterior că acolo fusese, într-adevăr, un centru de detenţie.

Capătul lumii

Din Brazilia nu am văzut decît aeroportul din Rio, care încă mai avea posterele de la Olimpiadă, şi micul oraş aproape de cascadă − Foz do Iguazu. Un oraş care, contrar prejudecăţilor zdravene care mă dominau, părea destul de sigur. Am remarcat autobuzele cu taxatoare, nu mai văzusem o căruţă de ani!

Oraşele mai mici pe care le-am văzut nu mi-au rămas pe retină, cu cîteva excepţii subiective. Punta Arenas din Chile este locul în care a ajuns nava Speranţa din Toate pînzele sus, un film care a reprezentat un fel de echivalent local al lui Jules Verne pentru generaţiile care au prins anii copilăriei în deceniul ’80. Personal, eu nu îmi mai aminteam detalii, dar au fost destui alţii în grup care şi-au amintit. E un oraş micuţ, la Pacific, unde mi s-a părut tare amuzant să aflu că există o statuie a goeletei Speranţa, adusă de un român nostalgic plecat în SUA. Din păcate, nu am avut răgazul să o găsesc. Am înţeles că şi autorul cărţii a visat să facă acea călătorie în jurul lumii, dar, din păcate, între timp a venit comunismul peste el şi nu a mai reuşit… iată însă că uneori un vis neîmplinit poate să ducă la imbolduri de călătorie pentru mulţi alţi oameni (erau mai mulţi în grup care au mărturisit că au început să viseze la Patagonia după ce au citit cartea sau au văzut filmul!)

Valparaiso, Chile. Îl salvează grafitti-urile, nu degeaba este sit UNESCO. În rest, un mix de sărăcie lucie şi culoare, cum pînă acum nu am întîlnit, probabil pentru că nu am vizitat India. Ushuaia, Argentina. Marketat intens drept cel mai sudic oraş al lumii, cu trenul „Del fin de mundo“, oficiul poştal ultim, şi desigur o grămadă de magazine cu pinguini, că doar eram aproape de Antarctica. Parcul naţional Tierra del Fuego, cel cu trenul şi poşta de capăt de lume, nu mi s-a părut mai special decît o Piatra Craiului de la noi, dimpotrivă, aş zice că sînt peisaje montane româneşti cu mult peste.

În schimb, m-am simţit mult mai la capătul lumii pe Isla Martillo (insula „Ciocan“, denumită aşa datorită formei), la vreo 80 km de Ushuaia, unde chiar nu mai era nimic în afara pinguinilor magellanieni şi regali… şi, desigur, vîntul polar.

„Oficial, e cel mai frumos loc pe care l-am văzut“

Primul loc unde am simţit o fericire intensă în această călătorie a fost cascada Iguacu (Iguacu/Iguazu, în funcţie de limba în care este denumită), aflată la graniţa dintre Argentina şi Brazilia. Cascada e o răsfirare incredibil de lungă şi diversă a căderilor de apă, amenajată foarte inspirat de ambele părţi. Eşti sfătuit să mergi în prima zi pe partea braziliană, ca să o vezi în perspectivă. Te minunezi pe măsură ce înaintezi, ca la final să dai de „Garganta del diablo“ (Gîtul diavolului), adică un final exploziv, unde mai vezi şi cîteva curcubeie pe deasupra. Şi după ce credeai că ai văzut tot, a doua zi mergi pe partea argentiniană, unde de data asta vezi de la cîţiva paşi – şi cîţiva stropi distanţă − aceeaşi minunăţie care pe alocuri îţi taie respiraţia sau, ca să citez un clasic, „oficial, e cel mai frumos loc pe care l-am văzut“… Un loc în care îţi vine să-ţi suni prietenii cu copii şi să le zici să strîngă bani să îi aducă acolo, ca unul din cadourile cele mai frumoase pe care le pot face.

Patagonia, o zonă în mare parte aridă, unde mergi cu autobuzul zeci de kilometri, ba chiar sute fără să întîlneşti nici o benzinărie măcar – ca să nu zic de vreo aşezare umană−, cu vegetaţie puţină şi din cînd în cînd cîte un guanaco − un tip de lamă, nişte flamingo şi eventual condori planînd. O mare pustietate aproape necirculată, rar treceau maşini pe lîngă noi. Parcul chilean Torres del Paine (tradus „Turnurile albastre“ din cauza culorii pe care o iau cele trei vîrfuri emblematice) este însă unic. O varietate de culori, de peisaje, de la rîuri, cascade, munţi ascuţiţi, fragmente de gheţar, albastrul acela specific apelor glaciare şi zone cu un vînt record de cîteva sute de kilometri la oră, unde trebuia să te aşezi că să nu fii dărîmat. Din păcate, un incendiu provocat de turişti neglijenţi în 2012 a distrus mai multe hectare de pădure, iar urmele se văd şi acum.

Gheţarul Perito Moreno (Argentina) e şi el un fenomen care merită văzut, însă în ce mă priveşte nu este un loc care m a impresionat foarte tare. Poate şi pentru că sînt o fire mai solară, iar întinderile mari de zăpadă/gheaţă îmi cam dau fiori. Ziua în care l-am văzut a fost caldă, cu mult soare. Mă pregătisem pentru ea temeinic din ţară, întrucît era polul de frig al călătoriei − fusesem avertizată că va fi foarte mult vînt şi că mai ales cînd te apropii de gheţar e o senzaţie fantastică de rece. În loc de asta, senzaţia zilei a fost zgomotul spectaculos al bucăţilor de gheaţă în toate nuanţele de alb bleu, rupîndu-se din corpul masiv al gheţarului vechi de mii de ani, de fiecare dată ca un mic cutremur. Şi încă ceva − Perito Moreno vine de la numele lui Francisco Moreno, care l-a explorat în secolul al XIX-lea, şi, deşi ar fi fost simpatic, nu înseamnă „Căţeluşul brunet“. Perito i se zicea lui Moreno şi aşa i-a rămas numele şi gheţarului. Perito e unul din singurii trei gheţari ai lumii care încă înaintează, cam doi metri pe zi şi rămîne încă un mister cum de se întîmplă asta.

ins pastelui jpg jpeg

Insula Paștelui

Insula Paştelui (din nou Chile) nu are nici o legătură, ca impresie, cu partea continentală a Chile. Moaii (statuile protectoare, fiecare de cîţiva metri), în toate formele şi poziţiile. Culcaţi, drepţi, în genunchi. În pieţe sau locuri izolate. Pe malul mării. Dar obligatoriu cu faţa înspre insulă, pentru a proteja cu spiritul lor populaţia. Statuetele, în marea lor majoritate, sînt foarte expresive. Nici nu e de mirare, întrucît sînt sculptate după fizio-nomii reale − erau comandate încă din timpul vieţii de către „mai marii“ tribului. După ce credinţa în moai s-a atenuat, a apărut cultul omului-pasăre. Se vede foarte bine de pe mal insula unde cei mai viteji flăcăi înotau după ouăle unui soi de pescăruş, iar primul care îl aducea întreg la mal capătă onoarea de a fi rege în următorul an. Capitala, Hanga Roa, este un fel de sat mai mare unde mai totul a rămas ca acum cîteva zeci de ani. Ceea ce mie mi-a plăcut foarte mult. Faptul că este atît de necomercial, că încă se vorbeşte şi se protejează limba şi tradiţiile locale şi că, din cîte am înţeles, descendenţii băştinaşilor încă deţin poziţiile-cheie în administraţia insulei mi se pare fantastic. Ştim bine că, de regulă, se întîmplă altfel. Insula e suficient de izolată, încît nici pentru chilieni nu este o excursie frecventă − am înţeles că este şi destul de scump avionul.

Rămîne, de altfel, un loc plin de mistere, nu înţeleg cum o populaţie polineziană a plecat fără nici un reper în afară de stele şi de un vis şamanic, ca să găsească o insulă îndepărtată în sudul Pacificului… şi au şi găsit-o.

Dintr-o țară „de foarte departe“

Am fost întrebată deseori şi am reflectat şi eu însămi la diferenţele dintre Argentina şi Chile (întrucît din Brazilia am văzut prea puţin ca să pot compara). Argentina mi se pare că traversează o etapă mai proastă economic, iar asta influenţează cam tot. Oamenii par agitaţi, nu prea uşor zîmbitori, iar pe de altă parte, în urma atîtor avertizări pe care le primeşti să fii atent, intervine o stare de alertă pe care pînă acum nu am asociat o cu ideea de vacanţă. E drept, în oraşele mai mici asta se estompează şi e mai bine. Şi unii, şi alţii te avertizează că Brazilia e „cu adevărat periculoasă“.

Nici unii şi nici alţii nu au auzit de România, poate în rare cazuri cel mult de Transilvania stokeriană. Reacţionau însă simpatic cînd auzeau răspunsul, că şi cînd ar fi ştiut cîte ceva – iar cînd insistam cu întrebarea „Deci, ce ştiţi de ţara asta?“, răspunsul era, de cele mai multe ori, amuzantul muy lejo („foarte departe“), fără să aibă o localizare în minte. Singura excepţie pitorească a fost ghidul nostru argentinian din Buenos Aires, care de copil căpătase un interes pentru România, descoperind că avem tot o limbă latină şi ajunsese să o şi înveţe în timpul facultăţii. De vizitat însă nici nu se punea problema, e mult prea scump pentru un profesor de engleză.

În rest, cum e să fii plecat o lună? (o întrebare auzită des după ce m-am întors). Cum să fie? Eu am descoperit despre mine cu ocazia asta că aş mai fi putut rămîne să bat continentul în următoarele cel puţin trei luni. Cu toată oboseala care, la un moment dat, pare de netrecut, îţi revii gîndindu-te că eşti atît de norocos că poţi vedea locuri aşa de îndepărtate. Nefiind foarte rezistentă la privarea de somn, au fost momente cînd m-am simţit, paradoxal – aproape la limită fizic, dar foarte relaxată mental. Tind să cred că e varianta preferabilă celeilalte.

Sigur că e loc, chiar dacă mergi cu un grup, şi pentru multe reflecţii personale, de-a lungul unei luni departe. Stai şi te întrebi de ce nu faci şi acasă efortul de a-ţi oferi în fiecare zi o bucurie, cea a unei descoperiri mai mari sau mai mici. America de Sud, pe care am văzut-o eu, a fost, în cea mai mare parte, despre natură şi oameni. Şi a fost perfect aşa.

alegem ceea ce ne place sau ceea ce am invatat sa ne placa jpg
Alegem ceea ce ne place sau ceea ce am invatat sa ne placa?
Există obiecte pe care avem impresia că le cunoaștem înainte de a le fi atins vreodată. Le recunoaștem forma, le anticipăm greutatea, le atribuim o istorie și, uneori, chiar o personalitate.
imagine principala jpg
Dilema pariurilor sportive - noroc sau cunoaștere?
Cât de mult putem anticipa un rezultat sportiv și unde începe, de fapt, hazardul?
poate o vedeta sa parieze online fara sa fie recunoscuta jpg
Poate o vedetă să parieze online fără să fie recunoscută?
Pentru vedetele din România, telefoanele fanilor fac parte din viața de zi cu zi. O plimbare prin mall ajunge pe Instagram, o cină la restaurant devine subiect pentru site-urile mondene, iar o vizită într-o agenție stradală poate apărea pe rețelele sociale înainte de fluierul final
dilemaveche winner jpg
Fascinația lucrurilor gratuite: de ce o ofertă ne poate schimba decizia de cumpărare
Un produs oferit cadou, transportul gratuit sau o lună de abonament fără costuri pot influența rapid decizia unui consumator.
dilemaveche 888 jpg
Norocul, între superstiție și probabilitate: de ce continuăm să credem în numere norocoase
Unii oameni evită numărul 13, alții aleg mereu cifra 7 sau consideră anumite date favorabile pentru decizii importante. Credința în numere norocoase există în numeroase culturi și continuă să influențeze comportamentul oamenilor, chiar și într-o societate în care matematica și statistica sunt...
historia(1) jpg
Între ecrane și conversație: locul șemineului în ritualurile unei seri acasă
Într-o seară obișnuită, sufrageria poate găzdui mai multe lumi care nu se întâlnesc. Cineva urmărește un film, altcineva răspunde la mesaje, iar o a treia persoană caută, fără prea mult succes, începutul unei conversații. Nimeni nu este neapărat nepoliticos.
imagine principala png
Tehnici tradiționale de prelucrare a lemnului, redescoperite la Festivalul internațional DRANICA din Sighetu Marmației
Dacă întrebi un meșter care lucrează cu lemnul cum alegi un arbore bun pentru șindrilă, fii pregătit să ai timp să îl asculți. Vei auzi o poveste întreagă. Îți va spune pe ce versant a crescut, în ce perioadă a fost tăiat, ce vârstă avea, de ce l-a ales și așa mai departe.
imagine principala jpg
Divertismentul digital după 2030: cum ar putea evolua platformele online în următorii ani
Ținând cont de viteza spectaculoasă de evoluție a tehnologiei, cu impact direct asupra divertismentului digital, a anticipa cum va arăta acest sector peste mai mulți ani este o provocare deloc simplă chiar și pentru specialiștii din industria de entertainment.
e1940afd872dd2b58aab38a6da3183985c jpg
Hygge în stil românesc: 7 idei pentru o casă caldă și primitoare toamna
Toamna se întunecă mai devreme, temperaturile scad și petreci tot mai mult timp acasă. E momentul perfect să transformi livingul, dormitorul sau bucătăria în locuri în care chiar îți face plăcere să stai. Și nu ai nevoie de renovări sau de un buget mare
WhatsApp Image 2026 10 15 at 10 37 29 (1) jpeg
De ce merită să-ți traduci cartea într-o altă limbă
Să scrii o carte durează luni sau ani. Să o publici presupune alte câteva etape, de la editare și corectură până la copertă, tipar sau distribuție. După toate acestea, traducerea poate părea un lux pe care îl lași pentru mai târziu.
1790680973 KE7j jpg
Cultura organizațională se vede și în mobilierul de conducere
Se vede cultura organizațională și în mobilierul de conducere sau e doar o chestiune de gust? Data viitoare când intri într-o companie, fă un exercițiu simplu: uită-te la scaune.
spatiu de lucru jpg
Ordinea materială ca formă de gândire: despre organizarea spațiilor de lucru
Există încăperi în care lucrurile par așezate fără o regulă și totuși cineva știe imediat unde să găsească orice obiect. Există și spații impecabile în care fiecare căutare începe cu o întrebare. Între aceste două situații se află o diferență care nu ține doar de estetică.
pexels artbovich 6980564 jpg
Bucătăria modulară, pas cu pas: cum o compui fără să greșești
O bucătărie modulară se compune ca un joc de cuburi: alegi modulele, le așezi unul lângă altul și obții exact frontul care îți trebuie.
GettyImages 1311472388 jpg
De la economii la finanțare: rolul contului bancar în accesarea creditelor
Drumul de la economisire la finanțare nu începe în momentul în care completezi o cerere de credit.
Dilemaveche ro jpg
Accesul la produse financiare se mută online: cont bancar, credite și carduri
Accesul la produse financiare se mută tot mai mult din sucursale în aplicații și platforme web.
sos bolognese png
De ce sosul bolognese nu se face niciodată în grabă și de ce merită așteptarea
Un ragù bolognese bun nu se construiește din grabă, ci din timp, tehnică și echilibru. De la sofrito până la rolul vinului și al laptelui, diferența dintre o simplă pastă cu sos de carne și un bolognese autentic stă în felul în care fiecare ingredient este tratat.
GettyImages 1281297414 jpg
Vacanțele din septembrie: cum plătești inteligent în țară și în străinătate
Plata inteligentă în vacanțele din septembrie presupune utilizarea instrumentelor bancare digitale pentru a evita comisioanele nefavorabile de schimb valutar, taxele neprevăzute la ATM și riscurile de securitate asociate numerarului
Dilemaveche ro jpg
Bankingul viitorului: cont online, credit și card de credit în câteva clickuri
Îți amintești vremurile în care deschiderea unui cont bancar înseamnă o dimineață întreagă pierdută la ghișeu, cu rând, cu formulare completate de mână și cu o programare stabilită cu două săptămâni în avans?
Articol Dilema jpg
Cum te ajută aplicațiile bancare să gestionezi mai bine cheltuielile din sezonul de toamnă
Aplicațiile bancare pot ajuta la gestionarea cheltuielilor de toamnă prin trei tipuri de funcții: urmărirea tranzacțiilor, organizarea banilor pe obiective și controlul plăților.
DilemaVeche (1) (1) jpg
De ce ne exfoliem atât? Scurtă istorie a obsesiei moderne pentru pielea „perfectă”
Într-o cultură care asociază tinerețea cu vitalitatea și frumusețea, apariția semnelor îmbătrânirii poate fi percepută negativ. Suntem evaluați, adesea fără să vrem, și prin felul în care arătăm, iar îngrijirea pielii a devenit pentru mulți un mod de a recâștiga senzația de ....
dilemaveche ro 258 0 jpg
A îmbătrâni nu este un diagnostic. Când schimbările de după 65 de ani merită evaluate medical
Există o formulă pe care o folosim cu o ușurință surprinzătoare atunci când vorbim despre părinții sau bunicii noștri: „E de la vârstă.”
inkstar 04 jpg
După un piercing, primele zile contează: ce merită să clarifici cu salonul despre îngrijirea de bază
Primele zile după un piercing sunt mai ușor de gestionat atunci când pleci din salon cu instrucțiuni clare, potrivite zonei în care a fost făcut și bijuteriei folosite.
1786610560 SAWn jpg
Blender Philips pentru smoothie-uri, supe și sosuri: ghid pentru rezultate constante
Îți place să începi dimineața cu un smoothie cremos, să mănânci la prânz o supă fină și să completezi cina cu un sos făcut în casă? Cu un blender potrivit, pregătești toate aceste lucruri rapid, fără complicații și fără să umpli bucătăria de vase.
Greseli pe care le faci cand alegi un fiset metalic pentru birou jpg
Greșeli pe care le faci când alegi un fișet metalic pentru birou
Amenajarea unui birou eficient înseamnă mai mult decât alegerea unui mobilier cu un design plăcut.

Parteneri

targuri de craciun jpg
Când se deschid târgurile de Crăciun din București. Programul pe 2026 pentru fiecare dintre ele
Când se deschid târgurile de Crăciun din București în 2026. Datele pe care trebuie să le știe toți cei care vor să intre în atmosfera sărbătorilor
Jared Kushner, Kirill Dmitriev și Steve Witkoff FOTO X @WeReporter jfif
SUA insistă ca regulile NATO și desfășurarea trupelor în Europa să fie discutate în cadrul negocierile de pace privind Ucraina
Emisarii americani încearcă să obțină un acord privind armamentul și dislocarea forțelor militare pe continent. Europenii se tem că negocierile ar putea duce la concesii în materie de securitate, în beneficiul Rusiei.
image png
Operațiune ca în filme în Peru: Un polițist în scaun cu rotile a dat spargerea cu barosul peste traficanții de droguri
Polițiștii din Peru au folosit o metodă neobișnuită pentru a-i lua prin surprindere pe suspecții de trafic de droguri dintr-o locuință din Lima.
donald trump xi jinping vladimir putin jpg
„Fără surprize, vă rugăm!” Europa așteaptă cu prudență negocierile dintre Trump, Xi și Putin
Diplomații occidentali se tem că summitul dintre liderii SUA, Chinei și Rusiei ar putea genera decizii imprevizibile privind Ucraina și Taiwan sau ar alimenta suspiciunile că marile puteri încearcă să-și delimiteze sferele de influență.
abu dhabi negocieri jpg
Europa nu crede în intențiile de pace ale lui Putin, dar este dispusă să participe la negocieri pentru a nu-l nemulțumi pe Trump
Diplomații europeni se îndoiesc că Moscova dorește cu adevărat să pună capăt războiului din Ucraina. Cu toate acestea, insistă să rămână implicată în procesul diplomatic, de teama că Donald Trump ar putea ajunge la un acord cu Vladimir Putin fără a ține cont de interesele Europei și ale Kievului.
Colaj de vedete și seism edit seismic png
Cum au trăit vedetele cutremurul din România. Pavel Bartoș: „Lung de tot”. Adelina Pestrițu, Mihai Bendeac și Răzvan Botezatu, reacții după seism. „Doamne, maică!”
Cutremurul care a zguduit România în noaptea de 18 noiembrie i-a trezit din somn și pe mulți dintre cei cunoscuți din showbiz. Seismul a fost resimțit inclusiv în București, iar vedetele nu au întârziat să povestească pe rețelele de socializare cum au trecut prin momentele respective. P
podul crimeea jpg
„Îl păstrau pentru zile negre”. Atacul asupra Podului Crimeea dovedește că Kievul mai are atuuri militare, în pofida presiunilor Rusiei
Podul Crimeei a suferit avarii semnificative, iar repararea acestuia ar putea dura o perioadă îndelungată, potrivit unor evaluări citate de presa britanică.
cutremur webp
De ce se zguduie mai tare blocurile la ultimele etaje în timpul unui cutremur. Explicația specialiștilor
Cutremurul cu magnitudinea de 5,7 produs miercuri dimineață în zona seismică Vrancea a fost resimțit diferit de români, în funcție de locul în care se aflau în momentul producerii seismului.
paula seling alexandru gorgos facebook jpg
Paula Seling, dezvăluiri despre bărbatul care i-a cucerit inima. Ce o fascinează la logodnicul ei, Alexandru Gorgos: „Este foarte important”
Paula Seling traversează o perioadă frumoasă pe plan sentimental, după ce a dezvăluit că s-a logodit cu Alexandru Gorgos. Dincolo de povestea de iubire, cei doi au descoperit că formează și o echipă foarte bună din punct de vedere profesional, muzica fiind una dintre pasiunile care îi apropie.