O altă lume

Ştirea că economia chineză a depăşit-o pe cea americană ca mărime a fost îndelung vehiculată în media românească şi nu numai. Lumea priveşte aceste evoluţii, ca parte a unui concurs, şi chibiţează, situîndu-se asemenea suporterilor unei întreceri sportive, de o parte sau de alta. Se comentează în fel şi chip. Cei care iubesc China pentru orientarea politică pe care o consideră comunistă, nu uită să bată obrazul celorlalţi în semn că, iată, timpul le-a dat dreptate şi socialismul aplicat în mod corect poate fi victorios. Pe de altă parte există părerea, a celeilalte galerii, conform căreia China nu va reuşi şi că, într-un termen mai scurt sau mai lung, se va prăbuşi sub propria-i mărime care se sprijină pe picioarele de lut ale comunismului. În context, demonstraţiile din Hong Kong pică bine, uitîndu-se că, de fapt, nu sînt decît nemulţumiri ale unei elite care se află, de multe sute de ani, în contact direct cu cultura occidentală. De fapt, a mai aprecia azi China ca fiind o putere organizată şi condusă pe principiile comunismului este o mare eroare. Dacă ţara se află pe o direcţie economică, asta se datorează nu comunismului, ci unui determinism economic, cultural şi politic mult mai complex. De aceea, vom evita dezbaterea despre economie şi rezultate economice, punînd accentul pe dimensiunea culturală a celor două modele, cel occidental şi cel oriental. Spunem asta pentru că fundalul pe care se desfăşoară această cursă este constituit din două modele, două moduri de a fi, două culturi profund diferite.

Plecăm de la premisa că evoluţiile de tip social, adică amprenta pe care o lasă omul în jurul său, în raport cu natura şi cu ceilalţi oameni, sînt profund diferite de la un popor la altul, fiind determinate în mod fundamental de spaţiul geografic şi de climă, de poziţia în raport de ştiinţă şi cunoaştere, de modul în care evoluează conştiinţa individuală şi colectivă, de poziţia individului, de raportarea sa la sine, la lume şi la cosmos. Religia şi trăirile mitice şi mistice sînt determinante pentru cultura şi civilizaţia unui popor. Cînd discutăm despre cele două modele, vom evita să tranşăm concluzii despre superioritatea sau inferioritatea unuia sau altuia. Pariul cu istoria, în paradigma căruia am pornit această dezbatere, este unul mult mai complicat şi nu se cîştigă pe parcursul unei generaţii sau alteia, ci pe sute sau mii de ani. Pînă la urmă, este vorba despre atingerea fericirii umane, adică a unui echilibru pozitiv (perceput sub forma plăcerii de a trăi – aşa cum se exprimă Freud) în raport cu lumea (cu „celălalt“), cu tine însuţi (cu „eul“ lăuntric) şi cu universul, cu echilibrul lumii fizice înconjurătoare. Lumea occidentală vine spre acest ţel dintr-o direcţie, şi lumea orientală din altă direcţie. Sistemul referenţial de apreciere a stării de fericire complex. Dacă discutăm, de exemplu, despre durata şi calitatea vieţii, este evident că lumea occidentală pare a cîştiga pariul; după cum, dacă discutăm despre echilibru interior şi plăcere, atunci lumea orientală ne poate învăţa multe. Problema este aceeaşi, întrebările sînt aceleaşi, numai labirintul căutărilor este diferit. Cînd omul modern militează împotriva discriminărilor de rasă nu greşeşte. Indiferent cărei rase sau culturi aparţinem, am cucerit pămîntul împreună şi avem un destin comun, al conştiinţei în raport cu lumea şi cu semenii noştri. (Pentru o analiză complexă asupra devenirii umane, care pune bazele unui nou darwinism social, recomandăm Eduard O. Wilson, Cucerirea socială a pămîntului, Humanitas, 2013.) Spuneam că omul este rezultatul unei evoluţii de mii şi mii de ani. Chiar şi în plan social, nimic nu este întîmplător, chiar dacă pentru noi, oamenii, selecţia naturală a lăsat locul, cu timpul, educaţiei. „Selecţia naturală a selecţionat astfel instinctele sociale, care la rîndul lor au dezvoltat comportamente şi au favorizat dispoziţii etice…“ (Dominique Lecourt, Dicţionar de istoria şi filozofia ştiinţelor, Editura Polirom, 2005, p. 426). O anume anvergură de tip social a unui spaţiu geografic nu este un fapt întîmplător, ci rodul unor evoluţii complexe.

Acestea fiind spuse, trebuie să continuăm prin a dezbate pe scurt trăsăturile definitorii, caracteristice fiecărui mod de existenţă şi civilizaţie. Noi, occidentalii, am construit o economie dinamică şi flexibilă de tip „cîştig – cîştig“. Odată cu apariţia capitalismului şi a monedei de hîrtie, profitul şi economia nu mai pot fi gîndite ca bucăţi de tort de mărime constantă pe care se bate toată lumea. Avînd la baza sa bancnota, economia seamănă mai mult cu o masă bogată, din ce în ce mai bogată, pregătită să satisfacă interese, gusturi şi nevoi umane din ce în ce mai sofisticate. Banul şi economia susţin şi inaugurează libertatea economică şi libertatea politică. Organizarea socială bazată pe moneda de hîrtie devine din ce în ce mai complexă, produs al unei fiinţe umane tot mai complexe. Nu imediat, dar nici foarte tîrziu, omul occidental îşi va cere drepturile şi libertăţile, conştient de unicitatea sa ca fiinţă îndumnezeită pe suprafaţa pămîntului. Epoca bancnotei şi capitalismul, în general, vor încununa şi exacerba individualismul ca atitudine şi mod de a fi al omului, ca fiinţă socială. Lumea monedei de hîrtie şi capitalismul vor elimina multe dintre fricile ancestrale ale conştientului şi subconştientului uman. Omul modern, occidental este un om raţional (în sensul atribuit de Descartes: „Bunul-simţ este lucrul cel mai bine distribuit în lume.(…). În această chestiune, nu este posibil ca toţi să se înşele; mai degrabă aceasta arată că puterea de a judeca bine şi de a distinge ce-i adevărat de ce este fals, ceea ce propriu-zis numim „bunul-simţ“ sau raţiune, există în mod firesc la toţi oamenii…“ – Discurs asupra metodei, Editura Mondero, 1999, p. 7). Elasticitatea lumii economice permite planul de afaceri şi acţiunea umană în economie, visul oricărui om ce doreşte să-şi fie sieşi stăpîn. Banii de hîrtie validează sau invalidează activităţile imaginate de om. Randamentele economiei reale fiind cele care dictează, pînă la urmă, prin fluctuaţiile lor, iniţiativa privată. Prin existenţa capitalismului, lupta cu raritatea capătă noi dimensiuni, iar optimul economic este un echilibru pe care toată lumea îl caută, îl calculează şi-l doreşte. Prin bancnotă, calculul economic capătă dimensiuni uluitoare. Banul de hîrtie împinge civilizaţia umană occidentală ca pe un zid al morţii în care doar acceleraţia este permisă. Stagnarea sau privirea înapoi nu sînt permise. Bancnota poate inventa, prin acţiunea umană, economie. Ea este provocarea iniţială şi răspunsul final. La noi, totul depinde de inventivitatea umană şi de randamentele activităţilor economice. Bancnota şi capitalismul vor inaugura epoca în care distribuţia veniturilor şi a averilor va căpăta valenţe populare. Capitalismul sparge cutumele în societate, iar organizarea socială, politica, vor impune caracterul popular al producţiei şi repartiţiei. Capitalismul va cere şi va oferi. Dar cel mai important lucru cîştigat este demnitatea umană. Conştiinţa muncii şi a egalităţii de şanse în faţa legii va da naştere lumii mult visate, a accesului egal la bunuri şi la consum, dar şi la educaţie şi participare politică. Omul secolului XX şi XXI este un om conştient şi profund neliniştit în legătură cu apărarea unor valori care altădată nu puteau fi imaginate. În lumea capitalismului şi a monedei de hîrtie, se protestează pentru forma de ambalare în pungi de plastic nedegradabile a cumpărăturilor în supermarket, în timp ce în altă parte a planetei, în Orient, grupuri şi grupuri de maimuţe cu chip uman (ne gîndim la aceşti oameni din Coreea de Nord), merg în paşi de dans, la propriu, către secţiile de votare, pentru a-şi vota, în procent de 99,98%, un lider dement, pus acolo, nu se ştie exact cum, să exercite o funcţie pe viaţă. Prin banii de hîrtie şi bancnotă, averea şi nivelul de trai devin fenomene populare, cu larg acces la ele a unor mase largi de oameni. Distincţia dintre bogaţi şi săraci va exista, dar nu va mai fi un dat pentru totdeauna. Dinamica lumii banului se va baza tocmai pe această capacitate a lui de a migra fără restricţii de la persoană la persoană, de la o naţie la alta. Dacă moneda de aur şi argint a fost o monedă a elitelor (construite pe criterii de familie sau religie), bancnota şi capitalismul egalizează oamenii şi-i pune în faţa depăşirii limitelor lor naturale. La chemarea banului, oamenii răspund pozitiv pentru că banul îi plasează în poziţia de fiinţe cu interese satisfăcute. Chiar dacă aceasta nu înseamnă întotdeauna fericirea, pentru noi, occidentalii, este cu siguranţă baza fericirii sau a oricărui demers spre fericire. Explozia politică, economică, demografică şi civilizaţională, pe care bancnota şi capitalismul o provoacă şi o susţin, este unică în istoria omenirii. Proprietatea privată ne este specifică de cînd ne ştim, democraţia ne-au oferit-o grecii, iar gîndirea şi organizarea socială raţională ne vin în linia Romei. Nimic nu este întîmplător, totul este acumulare şi evoluţie.

Orientul şi Occidentul, în toată dezbaterea despre economie şi despre bani, nu au un limbaj comun. Dacă ne plasăm în paradigma occidentală, China nu va depăşi niciodată America pentru că nu are valori, iar dacă ne plasăm în paradigma orientală, atunci America nu va depăşi niciodată China pentru că… nu are valori… (evident altele). Sîntem atît de diferiţi pentru că „orientalii încă nu ştiu că spiritul, sau omul ca atare, este liber în sine; deoarece nu ştiu nici nu sînt liberi; ei ştiu că doar un singur om este liber, dar tocmai de aceea asemenea libertate este numai bun plac, sălbăticie, întunecime a patimii sau uneori îndulcire, domesticire a ei, deci tot hazard al naturii sau bun plac“ (G.F. Hegel, Prelegeri de filozofie a istoriei, Humanitas, 1997, p. 20). Numai plecînd de aici vom putea înţelege de ce numai lumea occidentală poate să dezvolte aceste uimitoare metode de folosinţă a banului, de ce tehnicismul şi performanţa ştiinţifică au ca punct de plecare doar raţionalitatea conştiinţei, şi nu confuzia conştiinţei. Numai aşa vom înţelege de ce doar creştinismul a putut admite, pînă la urmă, şi a permis Reforma lui Martin Luther, şi de ce, pe această bază, a eliberării definitive a omului în raport cu lumea materială, am reuşit azi să ajungem la performanţe deosebite de cunoaştere şi civilizaţie.

Stînd pe această bază culturală profund diferită, China pare să-şi inventeze un nou cadru social, o altă organizare faţă de tot ceea ce cunoaştem. Este prea devreme să spunem dacă acest model ne este inferior sau superior. Judecata noastră poate fi părtinitoare şi, oricum, validarea sau invalidarea o va oferi tot istoria. Cert este că acolo se întîmplă ceva diferit de tot ceea ce ştim pînă azi. Înainte de a ne grăbi cu verdictele şi aprecierile pozitive sau negative, ar trebui să studiem situaţia cu mai multă atenţie. Acolo nu este vorba despre capitalism sau socialism, în accepţiunea clasică a termenilor, ci mai degrabă despre un capitalism colectivist, o lume care caută expansiunea şi dezvoltarea, dar care nu se bazează pe valorile tipic occidentale enumerate mai sus. Este vorba despre un capitalism oriental, adică o lume care caută rentabilitatea şi competiţia, fără a se baza pe un om liber, ci pe mase largi de oameni, care trăiesc în mod natural în afara valorilor umane de tip occidental. Sînt mult diferiţi de noi şi lumea lor este mult diferită de lumea noastră. Nu ştim dacă noul model este clar conturat, chiar dacă i-am dat un nume, şi nu ştim dacă va rezista timpurilor. Cert este că lumea orientală construieşte social altfel decît noi, pentru simplul motiv că este diferită de noi. 

Dorel Dumitru Chiriţescu este profesor de economie la Universitatea „Constantin Brâncuşi“ din Tîrgu-Jiu. În 2010 a publicat cartea A treia Romă. Despre capitalism, America şi criza din 2007, Editura Academică „Brâncuşi“.