Numirea cu nume
„Ia uite, măi, pensiunea Bonsai! Cum adică Bonsai? Floare-de-Colț ce avea? Sau Feriga, nu știu… Ciuboțica-Cucului, ceva…“ Sîntem la munte, undeva pe Valea Prahovei, într-o glorioasă zi de primăvară. Miroase încă a foc făcut cu lemne, soarele e galben pe un cer albastru și se aud găini cloncănind și cotcodăcind în timp ce răscolesc prin iarbă după gîze. Se aleargă două cîte două pe niște copane pufoase și-și agită crestele stacojii în mișcări scurte. Cîte un stol de păsări mici zboară jos într-un vacarm scăpat de sub control, ca apoi să se înalțe – cu zgomot cu tot – sus, sus.
Prin zonă e plin de pensiuni – Ursu, Cetatea Caraiman, Sfinx, Valea Albă intră cuminți în lotul celor cu nume de‑ale locului. Vin apoi pensiunile care poartă numele proprietarilor, sau ale copiilor, sau ale nevestelor, sau ale iubitelor și iubiților. Mara, Ana, Cătălina, Costelo și Mariana. După aia încep să curgă unele mai ciudățele. La The Ghetto, de pildă, ți se oferă „standarde ridicate în ce privește confortul“. Apoi ai o grămadă de nume gen Pensiunea Villa Ermitage. Unde ți se oferă mobilier luxos, camere, așijderea – luxoase, totul într-o atmosferă totuși boemă și eco-friendly, cum te asigură pliantele turistice. O alta se numește Eidolon. Cum să dormi liniștit la Eidolon? Poate că proprietarul e fan Homer, crede în spiritul viu și-n imaginea spiritului mort, în fantome și alte apariții și poate că, la urma urmei, n-are nimeni nici un coșmar sau vis fantastic dacă doarme la Eidolonul ăsta. Poate că aduce mai degrabă a refren de muzică de suflet, ceva gen „Eeeei, Dolon, Dolon!“ în loc să te ducă imediat cu gîndul la fantome grecești sau la vreun ideal anume. Sînt însă și alții care pare că știu bine despre ce vorbesc. Am văzut tot în zonă o pensiune care se numește Hygge. Înțeleg că e un concept exclusiv danez, greu de tradus, care poate însemna confortabil, călduros, comod. La fix. Cîtă lume știe ce înseamnă Hygge? Prea puțini, bănuiesc. Eu l-am gugălit imediat. Dar omul pare că e în situațiune. Și-a asociat pensiunea cu cel mai potrivit concept.
Totul a pornit însă de la pensiunea Bonsai de pe la începutul povestirii. S-a pripit omul cînd a ales numele? S-a gîndit un pic mai departe de simplul act de a numi ceva – afacerea, pensiunea, copilul, brand-ul? Îi plac pur și simplu bonsaii, are amintiri legate de vreunul sau pur și simplu îi place cum sună? Nu știm încă. Știm că marii specialiști în găsirea de nume pentru companii și diverse alte afaceri au cîteva principii: să te remarci între competitorii tăi, să demonstrezi lumii că ești diferit, să creezi o legătură pozitivă și durabilă cu publicul tău, să devii în cele din urmă un vehicul de autopromovare doar prin numele tău, să fii de neuitat (îmi cer scuze că v-am supus acestui tir de limbaj corporatist). Cîteva din toate astea poate că le-a bifat proprietarul pensiunii cu pricina. Dovadă că, uite, îl pomenește lumea din cauza numelui.
Numirea, act dumnezeiesc, poate în alte dăți să nenorocească viețile unora. Ce vină o avea un copil că s-a apucat maică-sa să-l numească Alizeu? Cum să-l strige copiii la școală? „Băi, Alizeieeee, vino, mă, încoace, măă!“ Numirea se dovedește în alte dăți modelatoare de destine în procese de justiție divină. Exista acum niște ani un colonel Ureche într-un serviciu secret care se ocupa și cu interceptări, un domn Culiță Tărîță care făcea agricultură, un comandant Furtună pe un avion al Tarom și un medic care se numește Boală. Există apoi biblioteci, canapele și bucătării care se numesc Sanda, Alina, Felicia. Nu știu de ce. Poate că există în domeniu o convenție, așa, ca la uragane, care-s luate la rînd alfabetic. Mai sînt oameni bine plătiți care stau cu mîna la tîmplă și inventează nume pentru ojă. Unei nuanțe îi zice „Prînz nud“. O alta, mai verzulie, se cheamă „Prinde-mă în plasă“, iar una veselă se cheamă „Roz Elefantastic“. În fine, una roșie, care se numește „De fapt nu sînt o chelneriță“, m-a enervat de-a dreptul.
Selma Iusuf este jurnalistă, redactor‑șef la știri, radio Kiss FM și Magic FM.
