Noua stafie care bîntuie Europa

Publicat în Dilema Veche nr. 751 din 12-18 iulie 2018
Noua stafie care bîntuie Europa jpeg

În continuarea ultimului meu eseu, „Înapoi spre feudalism“, unul dintre cititori, domnul Gabriel Rădeanu, a postat un comentariu pentru care țin să i mulțumesc. Este o viziune alta asupra a ceea ce demonstram în legătură cu antieuropenismul agresiv, afișat de către actuala putere politică de la noi. Cititorul meu spune: „Poate aș fi fost nevoit să vă dau dreptate, dacă doar tîmpiții noștri ar manifesta genul acesta de respingere a importului instituțional de civilizație, însă marea majoritate a statelor din Europa de Est au exact aceeași poziție, chiar cu accente mai radicale“. Da, așa este! Spații tot mai largi ale continentului nostru devin tot mai îndepărtate de valorile pe care a fost construită UE. Este chiar o modă acum să nu mai crezi în Europa. Libertățile pe care este construită lumea noastră sînt luate în derîdere ca și cum ar fi niște mofturi ale unor șoareci de bibliotecă, oameni care nu au nici o legătură cu „realitatea complexă“ și care și-au luat un obicei fudul din a mai spune din cînd în cînd cîte o prostie. Chiar cu riscul de a mă repeta și chiar dacă știu că tăvălugul dezorganizării lumii în care trăim nu poate fi oprit, voi spune, în continuare, că sîntem într-un fel de buclă a timpului și că repetăm greșelile trecutului. Costurile acestei situații se vor vedea în timp.

Și totuși, de ce sînt atît de pornit împotriva euroscepticismului? Și, mai ales, de ce cred că viitorul nostru sigur și prosper este legat doar de existența unei construcții politice comune europene? Înainte de a explica pe larg poziția mea, aș dori să fac două trimiteri la istorie. Trecutul ar trebui să ne învețe cîte ceva, tocmai în încercarea de a nu-l repeta. Prima trimitere o voi face la o operă clasică a socialismului științific. Este vorba despre Manifestul partidului comunist, al lui Marx și Engels (în limba română, Editura Nemira, București, 2006). În chiar primele fraze ale lucrării, autorii aseamănă comunismul cu o stafie care bîntuie Europa și de existența căreia toată lumea știe și toată lumea se teme. În subtext, se înțelege ironia. Autorii doresc, de fapt, să transmită că oamenii timpului nu aveau de ce să se teamă. Nu ar fi fost ceva rău să fii comunist. Istoria a funcționat, însă, cu totul altfel. Comunismul, ca și fascismul, a marcat secolul XX și a dus la pierderea a zeci de milioane de vieți omenești. Dacă ar fi trăit să-și vadă ideile puse în practică, cei doi autori ar fi devenit la rîndul lor anticomuniști. Comunismul a fost un mare rău pe care „părinții“ săi nu l-au anticipat.

Cea de-a doua trimitere pe care aș vrea s-o fac se referă la un economist drag mie, despre care se vorbește foarte mult, revendicat în mod gratuit chiar și de către stînga politică și economică. Este vorba despre John Maynard Keynes. În lucrarea sa Urmările economice ale păcii (în limba română, chiar cu o prefață scrisă de către autor pentru cititorul român, Editura Viața Românească SA, București, 1920), el avertizează asupra condițiilor înrobitoare impuse Germaniei de către învingători, prin Tratatul de la Paris din anul 1920. Keynes a spus – și nu l-a auzit nimeni – că aceste condiții vor trezi în conștiința publicului german dorința de revanșă. Chiar dacă nu putem judeca contrafactual, adică nu putem ști dacă unele condiții mai blînde ar fi declanșat sau nu în Germania șirul de evenimente care au dus la al Doilea Război Mondial, vom sublinia că timpul i-a dat dreptate. Condițiile economice din această țară, de după Primul Război Mondial, au dus la degradarea situației politice și au adus la putere fascismul, cu consecințele cunoscute. Legătura dintre cele două fapte invocate este una clară: ar trebui să fim mai atenți la istorie și la ceea ce spun personalitățile din jurul nostru, atunci cînd vorbesc.

În dezbaterea despre Europa și europenism este important să ne definim în mod clar poziția de pe care discutăm. Sînt mulți oameni pe acest pămînt care nu văd binele așa cum îl vedem noi și nu văd răul așa cum îl vedem noi. Ei greșesc relativizînd orice, în mod delirant, chiar pînă și faptul că în fiecare clipă natura îi obligă să respire. Deși respirația este un elementar exercițiu în favoarea vieții, există oameni care vor spune că nu este așa. Acești oameni vor spune că respirația nu este respirație, gîndul nu este gînd, mîna nu este mînă, iar omul nu este om. Din acest motiv, dialogul nostru este din ce în ce mai rar și devine chiar imposibil. Nu ne gîndim la aceleași lucruri și nu avem același referențial de raportare. Cum să te înțelegi cu un om pentru care întunericul este lumină și lumina întuneric? Poți să încerci să-i faci bine acestui om? Evident că nu! Orice bine i-ai face, el va spune că i-ai făcut rău. Din acest motiv te va nega. El nu te vede și nici tu nu-l poți vedea pe el. Scriu aceste rînduri pentru că eu cred în pace și nu în război, cred în puterea vieții și nu în veșnicia morții. Eu cred că omul, ca parte a lui Dumnezeu, este dator, călăuzit fiind de către Iisus Mîntuitorul, să caute binele, adevărul și frumosul. Acesta este idealul omului occidental, inaugurat de către Grecia Antică și desăvîrșit prin învățătura creștină. Fără lumina acestor valori nu sîntem nimic sau sîntem simple ființe rătăcite în întunericul ignoranței și minciunii.

Care este imensa necesitate a unei Europe unite? Aici îl vom aduce alături de noi, în dezbatere, pe Winston Churchill, un om politic asupra anvergurii căruia nu vom mai insista. El este unul dintre cei care au traversat infernul și de aceea ar trebui ascultat cu atenție. Cîteva dintre ideile sale, cuprinse într-un celebru discurs (este vorba despre discursul ținut la Universitatea din Zürich, la 19 septembrie 1946), sînt următoarele: Europa a trăit în secolul XX o imensă tragedie; aceasta este zona cea mai civilizată a omenirii; popoarele Europei au o bază culturală comună, înrudite fiind de către moștenirea lor religioasă creștină; dacă aceste popoare s-ar înțelege, nu ar exista limite ale prosperității; remediul pentru distrugeri, războaie și sărăcie este construirea unui proiect politic comun pe care omul politic amintit îl numește Statele Unite ale Europei; la baza acestei construcții politice trebuie să stea parteneriatul dintre Franța și Germania.

În aceste cadre se poartă această discuție. Adică ar trebui să mai spunem că această alianță politică și economică este esențială pentru pacea și viața pe continent? Sigur, vor exista oameni care vor spune că nu este așa și că s-ar putea să existe stabilitate și după sfîrșitul Europei. Mă îndoiesc că va fi așa, și dacă am privi în istorie am vedea doar confirmări a ceea ce spun. Ideea că popoarele europene vor reuși și singure este una falsă și periculoasă. De cele mai multe ori, în spatele ei se află alte și alte interese. Există un plan, dincolo de existența Europei, în care oameni nebuni își imaginează că pot înlocui europenismul cu altceva. Iarăși istoria ne învață că Europa nu poate fi înlocuită cu nimic. Dacă Europa este puternică și unită, atunci este pace. Dacă Europa este slabă și în conflict, atunci este război. Și mai este ceva: atunci cînd discutăm despre acest curent eurosceptic (de fapt antieuropean), trebuie să constatăm că în ultima perioadă se extinde din ce în ce mai mult. Această extindere se produce chiar și în România. Nu vom insista asupra cauzelor pentru care se întîmplă asta. Instabilitatea de la noi nu ni se datorează în întregime, ci este cultivată cu atenție. Asta se vede de la distanță și noi, românii, o simțim foarte bine. Printre noi sînt mulți români care nu iubesc România europeană. Este adevărat că lumea occidentală, deci și Europa, trece printr-o criză a reașezării relațiilor sociale, numai că instabilitatea este accentuată de către războiul hibrid care se poartă împotriva sa. Poate că unii dintre noi au uitat, sau poate că unii nu au știut niciodată, dar UE nu este, în primul rînd, un proiect politic sau unul economic, ci este un proiect al păcii și securității împotriva războiului, al binelui împotriva răului, al altruismului împotriva egoismului.

Vom încheia apelînd la același discurs, unul dintre cele mai bune rostite de către un om politic de-a lungul întregii istorii: „Trebuie cu toții să întoarcem spatele ororilor trecutului și să ne îndreptăm privirile spre viitor. Nu putem continua să purtăm cu noi în anii care vor veni ura și dorința de răzbunare, născute din nedreptățile suferite în trecut. Dacă vrem să salvăm Europa dintr-o mizerie de nedescris, trebuie să facem loc credinței în familia europeană și să uităm toate nebuniile și crimele trecutului. Popoarele libere ale Europei vor putea să se ridice la nivelul acestei hotărîri? Dacă vor fi capabile, nedreptățile cauzate vor fi pretutindeni spălate de mizeriile îndurate. Agonia trebuie să se prelungească? Singura lecție a istoriei este că umanitatea este opacă la orice învățăminte? Să facem loc justiției și libertății. Popoarele nu au decît să vrea pentru ca speranțele lor să se realizeze.“

Neîncrederea într-un viitor comun bîntuie Europa. Dușmanii Europei comune o ascund în fel și chip, iar printre aceștia se află și actualii noștri guvernanți. Una spun și alta fac. Azi, România este instabilă economic și eurosceptică la nivel guvernamental. Pierdem echilibre economice și ne răstim inutil la instituțiile comune europene. Totul este poleit cu un naționalism agresiv și primitiv. Imaginea hoardelor chemate să manifesteze, îmbrăcate în cămăși albe, împotriva civilizării României vorbește clar despre intențiile de viitor. 

Dorel Dumitru Chirițescu este profesor de economie la Universitatea „Constantin Brâncuşi“ din Tîrgu Jiu. Cea mai recentă carte a sa este Capitalismul – O dezbatere despre construcția socială occidentală, Editura Institutul European, 2016.

Foto: adevarul.ro

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Aix-les-Bains și tinerii francezi de 70 de ani (II)
Dar poate că mai mult decît plimbarea în sine conta acel „împreună”.
p 19 jpg
Cultul virginității
Ideea că virginitatea fizică atestă puritatea și inocența depășește granițele religioase, devenind un construct social și ipocrit prin care unei femei i se anulează calitățile morale în favoarea celor fizice, ajungînd să fie prețuită mai degrabă integritatea trupului decît mintea și sufletul.
p 20 San Filippo Neri WC jpg
Despre creștinism și veselie
Multe dintre textele clasice ale creștinismului dovedesc o relație încordată pe care Sfinții Părinți o întrețineau cu rîsul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Migdalul lui Origen
Editat, tradus, redescoperit în bogăția și autenticitatea sa în ultimul secol, Origen revine de fiecare dată în atenția cititorilor cu o înnoită putere de atracție.
Zizi și neantul jpeg
Dacia roșie
Era o oază, într-o vreme în care lucrurile se degradau pe zi ce trecea: la cantina de acolo se putea mînca bine și ieftin, ba chiar și cumpărai una-alta pentru acasă, uneori.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La Galați, o candidată a fost surprinsă în timp ce încerca să fraudeze examenul de bacalaureat cu un pix-telefon. Avea 45 de ani și era absolventă a unui liceu particular, la frecvenţă redusă.
41580801101 373a7ea5c2 c jpg
Oamenii fac orașele
Paradigmei moderniste de producție a noilor cartiere, Jacobs îi opune observația directă și studiul la firul ierbii, sau la bordura trotuarului, a vieții urbane.
Zizi și neantul jpeg
Roți și vremuri
Trebuia să mănînci nu știu cîți ani numai iaurt și să economisești, să pui bani la CEC ca să-ți poți cumpăra o Dacie.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Aix-Les-Bains și tinerii francezi de 70 de ani (I)
În Aix zilele de vară se mișcă în ritm de melc, par nesfîrșite, exact ca acelea din vacanțele copilăriei.
E cool să postești jpeg
Tastatura sau creionul?
Este un avantaj real acest transfer al informațiilor direct pe dispozitivele elevilor?
p 20 WC jpg
Religiile manevrate de dictatori
Sîntem înconjuraţi de spaţii unde religia e folosită în beneficiul unor regimuri antiliberale: Rusia lui Putin, Turcia lui Erdogan, Ungaria lui Orbán.
Theodor Pallady jpeg
Discretul eroism al moderației
Nu prea cunoaștem opera românilor americani, iar numele care circulă simultan în cele două culturi provin cu precădere din zona umanistică.
p 23 Lea Rasovszky, Bubblegun of Sweet Surrender (Soft War) I  Codre jpg
„Războiul este doar «eu» și nici un pic «tu»” – artiștii și galeriile în timp de război
„Un fel de așteptare epuizantă la capătul căreia sperăm să fie pace.”
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
După ce, cu o săptămînă în urmă, doi lei au încercat zadarnic să evadeze din grădina zoologică din Rădăuți, un șarpe mai norocos a pătruns în Spitalul Orășenesc din Balș.
Zizi și neantul jpeg
Mare, pofte, necuprins
Tocmai ăsta era hazul vacanței: împletirea ciudată de pofte concrete și visări abstracte. Figurau, cu toatele, într-un meniu pestriț și cu pretenții.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Vacanțe de altădată
Nu pot vedea mai multe, însă sînt convinsă că au și bomboane străine sau ciocolată, poate că au și gume cu surprize.
E cool să postești jpeg
S-o fi supărat pe mine?
Ca să nu „supere” această societate, foarte multe femei ajung să fie prizoniere ale unor prejudecăți pe care și le autoinduc, perpetuîndu-le, uitînd de cele mai multe ori de ele însele.
p 20 Sf  Augustin WC jpg
De ce scandalizează creștinismul?
Scandalul creștinismului stă așadar în neverosimilul lui. Însuși Dumnezeu vorbește, dar nu o face ca un stăpîn.
setea de absolut convorbiri cu christian chabanis jpg
Setea de absolut
Atunci cînd am întrevăzut cîteva adevăruri esențiale este dureros să simțim că, în măsura în care vrem să le comunicăm oamenilor, ele capătă limitele noastre, impuritățile noastre, degradîndu-se în funcție de acest aliaj.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
O femeie din București a fost pusă sub control judiciar, fiind bănuită de săvîrșirea infracțiunii de înșelăciune prin vrăjitorie.
Edgar Allan Poe, circa 1849, restored, squared off jpg
Prăbușirea casei Usher
Una dintre cele mai emoționante descrieri de arhitectură din literatura universală este tabloul creionat de Edgar Allan Poe în debutul nuvelei „Prăbușirea casei Usher”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum e să pleci în vacanță bolnav și complet epuizat
N-am mai fost într-o vacanță parțial din cauza pandemiei, însă mai mult din cauza faptului că nu mi-am mai permis o vacanță.
p 20 Ierusalim, Muntele Templului WC jpg
Loc disputat
De curînd, la Ierusalim au izbucnit din nou – dar cînd au încetat? – tensiunile pe esplanada Cupolei Stîncii.
Theodor Pallady jpeg
Scurtă oprire în biblioteca perfectă
Cel mai adesea afli despre autorii de cărți din cărțile altor autori: circulația bibliografică prin notele de subsol asigură ventilația academică din care se compune tradiția intelectuală a oricărei societăți moderne.

HIstoria.ro

image
Nașterea Partidului Țărănesc, în tranșeele de la Mărășești
În Primul Război Mondial, Mihalache se înscrie voluntar ca ofiţer în rezervă și se remarcă prin curaj și prin vitejie peste tot, dar mai cu seamă la Mărășești. Regele Ferdinand însuși îi prinde în piept ordinul „Mihai Viteazul“ pentru faptele sale de eroism.
image
Dacă am fi luptat și vărsat sânge în 1940 pentru Basarabia, poate că...
Istoria nu se scrie cu autoprotectoarele „dacă...” și „poate că...”. Nimeni nu poate dovedi, chiar cu documente istorice atent selectate, că „dacă...” (sunteţi liberi să completaţi Dumneavoastră aici), soarta României ar fi fost alta, mai bună sau mai rea. Cert este că ultimatumurile sovietice din 26-27 iunie 1940 și deciziile conducătorilor români luate atunci au avut efecte puternice imediate, dar și pe termen lung.
image
Cine a fost Mary Grant, englezoaica devenită simbol al Revoluției de la 1848 din Țara Românească
„România revoluționară”, creația pictorului Constantin Daniel Rosenthal, este unul dintre cele mai reprezentative tablouri ale românilor, simbol al Revoluției de la 1848. Românca surprinsă în tabloul care a făcut istorie a fost, de fapt, la origini, o englezoaică pe nume Mary Grant.