Narcisismul depresiv al epocii noastre

Ramona ARDELEAN
Publicat în Dilema Veche nr. 751 din 12-18 iulie 2018
Narcisismul depresiv al epocii noastre jpeg

Marile mituri nu trebuie nesocotite nicicînd, căci în virtutea conținerii unui nucleu tare de adevăr, nu obosesc să se perpetueze în noi, reiterînd o structură constitutiv umană.

O astfel de structură este narcisismul. Cine nu se (re)cunoaște în mitul lui Narcis, cel ce, privindu-și chipul reflectat în oglinda unui lac, se îndrăgostește de propria imagine? Ceea ce cunoaștem însă mai puțin e semnificația sfîrșitului tragic al lui Narcis, strîns legată de iluzia imaginii de care s-a lăsat sedus. Acesta, mistuit de dorința și durerea de a nu putea atinge chipul din imagine, se aruncă-n apa care-l reflecta, în încercarea disperată de a se uni cu nimic altceva decît cu năluca, vidul sau non-existența imaginii.

Greșim dacă nu vedem acest mit în sîmburele realității lui, ignorînd metamorfozele spațio-temporale ale lui Narcis, care, precum lupul, își „schimbă doar părul, dar năravul ba“. Desigur că noi nu ne mai aruncăm azi în apele oglinditoare, în dorința de-a ne atinge și imortaliza imaginea, epoca noastră, eminamente narcisică, scutindu-ne de astfel de „disperări“ și punîndu-ne la dispoziție un mecanism ultrasofisticat al fabricării imaginii și iluziilor vizuale prin care ne atrage în aceleași vechi mreje ale lumii virtuale, constînd în confuzia imaginii cu realitatea.

Azi nu mai avem a ne teme de atracția hipnotică a imaginii de pe luciul apei, aceasta metamorfozîndu-se treptat în oglinzile, oglinjoarele, selfie-urile, avatarurile sau newsfeed-urile de pe rețelele virtuale de socializare, precum și în marile și micile ecrane – televizoare, calculatoare, tablete, laptop-uri și telefoane –, toate acestea ecranînd realitatea într-o imagine devenită mormînt, sub stindardul imperativului narcisist: „Realitatea a murit, trăiască Imaginea!“

Dacă, în epocile anterioare, narcisismul era într-o măsură mai mare frînat și sublimat de norme sau cutume morale, tendința narcisist-voyeuristă din om fiind socotită ceva rușinos, nesănătos și nefiind lăsată, prin urmare, să se manifeste în toată goliciunea și deșertăciunea ei, epoca noastră a ridicat narcisismul pe cele mai înalte culmi, afirmîndu-l, validîndu-l și închinînd un adevărat cult imaginii, unul atît de mare încît acesta nu putea sfîrși, ca orice cult, decît îmbrăcînd o nouă formă de tiranie, care este azi tirania imaginii.

Nu trebuie să ne mire, așadar, că în epoca post-adevărului nici nu se mai pune problema realității, cîtă vreme aceasta i se prezintă omului, prin toate canalele și rețelele virtuale, într-o abundență terifiantă de imagini care contrafac și ucid realitatea. Azi, totul e imagine, totul se învîrte în jurul imaginii, iar faptul că am ajuns să nu mai existăm decît prin intermediul imaginilor ce înscenează realitatea denotă gradul de tiranie pe care imaginile îl au asupra noastră, ducînd la o orbire și o hipnotizare în masă, dar mai ales la o adicție fără precedent față de lumea virtuală, a cărei principală capcană constă în faptul că pare mai reală decît realitatea.

Or, tocmai această dependență patologică de lumea virtuală și iluzorie a imaginilor ne apropie, nepermis de mult, de sfîrșitul tragic al lui Narcis. Tocmai această dependență de a privi și oglindi totul, lumea și pe noi înșine, doar din afară, prin intermediul imaginilor exterioare, va crea, va adînci și va mări în interiorul nostru un mare gol, un mare vid, pe care se va grefa apoi depresia, ca stare de insatisfacție profundă, parțială sau totală, față de lumea exterioară.

Cum orice formă de adicție duce, așa cum se știe, la depresie, atunci orice creștere a adicției va genera o creștere a depresiei. Astfel, cu cît adicția de satisfacere prin imagini, specifică epocii noastre, va crește în exterior, va descrește în interior satisfacția reală, căci ceea ce crește e numai satisfacția-surogat, satisfacția-substitut, satisfacția-iluzie, în timp ce satisfacția reală, „în carne și oase“, descrește, ducînd, mai devreme sau mai tîrziu, la instalarea depresiei. Această depresie nu e altceva decît sentimentul unei profunde și dureroase insatisfacții față de imposibilitatea „atingerii“ imaginii în realitate, aceasta rămînînd mereu în afară și neputînd fuziona cu ea, pentru simplul motiv că imaginea nu există în realitate, ci e doar un vid sau un neant avid care ne (a)trage cu toată puterea ființa în exterior, nemairămînînd nimic în interior.

De aici senzația de gol interior sau depresie ce va crea, compensator, dorința de umplere a golul interior printr-un plin exterior, adică printr-un plin de imagini exterioare, fapt ce va duce la inocularea credinței că realitatea e plasată în afară, subiectul fugind mereu în exterior în încercarea de a se „prinde“, „capta“ și înființa interior, rezultînd astfel un conflict între interior și exterior, între subiect și imagine. Acest conflict va fi „rezolvat“ prin confundarea subiectului cu imaginea din afara sa, această confuzie făcîndu-l pe Narcis să exclame: „Eu sînt acela!“ și să sfîrșească tragic, în încercarea exasperată de-a se uni în plan real cu himera imaginii din afara sa, ceea ce, evident, era o imposibilitate.

În această imposibilitate, avînd ca ultimă consecință moartea, rezidă în fond drama narcisismului, moartea lui Narcis devenind azi echivalentul simbolic al unei altfel de morți, al morții psihologice, al morții prin alienarea subiectului într-o imagine sau o rețea de imagini, care-l închid în bula unei false și iluzorii identități, această alienare constituind sursa majoră a depresiei narcisice.

Narcisistul depresiv al epocii noastre rămîne astfel prizonierul imaginilor în care s-a pierdut și alienat, căutîndu-se mereu, dar negăsindu-se cu adevărat, pentru simplul motiv că se caută unde nu trebuie, adică doar la exterior, comportîndu-se ca acel om dintr-o faimoasă povestire, care pierzîndu-și cheia, e întrebat de un trecător dacă acolo, în locul acela a pierdut-o, la care omul nostru răspunde sincer: „Nu, dar aici este lumină“.

Acest răspuns indică tendința simptomatică a omului zilelor noastre de a-și orienta cu totul facultățile și căutările la exterior, adică acolo unde e mai vizibil, mai facil și mai „lumină“, scăpîndu-i astfel esențialul, „cheia“, care este chiar el însuși și nu imaginea/imaginile în care s-a alienat deja. El evidențiază, de asemenea, iluzia și exterioritatea subiectului, hipnotizat de o rețea virtuală de imagini ce-i oferă o falsă identitate de tipul „Văd, deci exist“.

Întreaga dramă a narcisismului constă, așadar, în această ispită a exteriorității, care e ispita de a se privi, oglindi și cunoaște pe sine doar din afară, din exterior, prin reflexii, nu prin reflecții, prețul plătit pentru această exterioritate fiind alienarea, captivitatea în imagine, depresia și, în cele din urmă, moartea.

Căci nu putem muri decît la suprafață, în exterioritatea, nu în interioritatea noastră. Astfel, profeția făcută de Teirasias la nașterea lui Narcis, conform căreia acesta va trăi dacă nu se va privi sau „recunoaște“ niciodată pe el însuși, s-a adeverit. Interdicția de care Narcis, ispitit, nu a ținut cont, aceea de a nu se privi pe sine, semnifică în fond interdicția de a privi în afara sau în exteriorul nostru, orice exterior fiind doar un neant amăgitor care ne se-duce pentru a ne pierde și înstrăina. Ea semnifică, totodată, interdicția de a privi prin intermediul oglinzilor sau imaginilor exterioare, deoarece dorința sădită în fiecare om, aceea de absolut și imortalizare, nu se poate astfel realiza, fiind încătușată în finitudinea și fixitatea unei oglinzi, a unei imagini. De aici tragismul lui Narcis și al narcisismului, din neputința de a se uni cu sine și imortaliza prin intermediul neantului reflectorizant al imaginii (imaginilor) exterioare.

Realizăm mai bine semnificația ciudatei profeții a lui Teirasias dacă experimentăm pe cont propriu absența oricărei oglinzi sau imagini exterioare. Aflîndu-mă pentru o vreme în campusul unei școli private din India (Sahyadri School), s-a întîmplat ca în locul unde eram cazată să fiu privată, din neglijență, de orice oglindă. Semnalînd deîndată acest „neajuns“, mi s-a răspuns că în maximum o săptămînă (timpul curge, așa cum se știe, fără nici o grabă în India) inconvenientul va fi remediat și va fi montată o oglindă. Dacă în primele zile m-am confruntat cu stranietatea disconfortului cu pricina, aceasta a cedat în următoarele zile, transformîndu-se într-o percepție cu totul nouă și specială, nemaiîntîlnită înainte. Și asta deoarece, nemaidispunînd de imaginea din oglindă, care să intervină și să mă ghideze din exterior, judecîndu-mă, criticîndu-mă și condiționîndu-mă într-un fel sau altul, pozitiv sau negativ, încurajator sau descurajator, am putut descoperi acel contact direct cu mine însămi, nemediat de nici o imagine și de nici un reper exterior. Este ceea ce aș putea numi acordul major între „tine“ și „tine“ sau intimitatea necertată cu tine, în care, încetînd să te vezi din exterior, orice tentativă de a te (mai) judeca, măsura sau compara cu ceva din afară ia sfîrșit, dispărînd în primul rînd rivalitatea cu tine, cel din imagine, cel din oglindă, ca bază a rivalității cu ceilalți, și rămînînd doar trăirea miracolului că ești, că exiști fără nici o „dovadă“ din exterior. E inutil să mai adaug că, atunci cînd oglinda a fost montată, am avut sentimentul unei pierderi iremediabile, cam cum trebuie să fi avut, cred, primii oameni la pierderea paradisului pe care au vrut să-l vadă printr-un ochi exterior. Căci e șocant să constați că doar obișnuința, a doua noastră natură, îți spune și te face să crezi că cel din imagine, din oglindă, ai putea fi chiar tu. În realitate, nu e așa, în realitate vezi cît se poate de clar că cel din afară nu ești tu, ci altul, o imagine străină cu care nu te mai confunzi sau identifici, ci, dimpotrivă, te distingi de ea.

A te distinge, așadar, de imaginea sau imaginile din afara ta înseamnă a reuși să faci cruciala distincție dintre imagine și realitate, singura care ne poate elibera de străvechea capcană a minții narcisice, aceea a confundării imaginii cu realitatea, sursa tuturor contradicțiilor, discordiilor, suferințelor și alienărilor narcisice. 

Ramona Ardelean este profesor de filozofie și doctor în filozofie al Universității din București. A publicat volumul Scandalul nedreptății. Eseuri de metafizică morală, Editura Fundației Academice Axis, Iași, 2016.

14432651257 2f5a92d0bd k jpg
Pădurea și parcul
Acolo, în pădure, realizezi că tu ești un musafir, primit acolo cu îngăduință, și că este cazul să nu rămînă urme ale trecerii tale.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
De ce urăsc statul român?
Profesorul Aurel Romilă, care a murit recent, spunea că cele mai multe dintre bolile psihice ni se trag de la societatea în care trăim.
p 19 jpg
Mizele vulgarității
O miză a vulgarității ar fi vizibilitatea, tradusă prin „rating” – și e suficient să ne uităm la rețetele emisiunilor de așa-zis divertisment de la televiziunile comerciale românești, pentru a înțelege de ce este atît de mult folosită.
p 20 Sfintul Serafim din Sarov WC jpg
Delir cu complicaţii religioase
Nu e oare de rîs scenariul fantast al „războiului sfînt” împotriva unui Occident care ar ameninţa, cu otrava lui, bastionul rus, refugiu al valorilor tradiţionale?
Theodor Pallady jpeg
Interludiu confesiv
Fetișul desacralizării a devenit atît de tiranic încît nu mai permite nici veracitatea blasfemiei sau defularea ironică.
Zizi și neantul jpeg
Setea
Siropul, de altfel, combinat cu apă de la chiuvetă, era unul din deliciile aleatorii ale copilăriei mele.
p 24 M  Plesu 2 jpg
Cu ochii-n 3,14
Cum ar fi un parteneriat al Poștei și cu HoReCa?
Zizi și neantul jpeg
Alarme, sonerii, zgomote… – din alte vremi
Aproape vii, ceasurile ne umpleau singurătățile.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
#metoo? În România?! Să fim serioși!
Nu cred că există vreo femeie, cel puțin din generația mea, care să nu fi trecut măcar o dată în viață printr-o experiență de hărțuire sexuală
p 20 N  Steinhardt jpg
N. Steinhardt despre creștinismul firesc
Creștinismul devine un regim natural al vieții, un accent care însoțește gesturile cele mai mărunte ale cotidianului.
Polul jpg
Colonialism și misionarism
Reconcilierea dintre colonialism și misiunea creștină internațională este foarte complexă.
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
A ajuns acasă rîzînd, a rîs toată noaptea și nu s-a oprit nici a doua zi (joi), nimic neputîndu-i pune capăt veseliei.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
În ochii ei era dragoste, multă dragoste
Cît de repede se petrecea totul, fără să analizezi, fără să-ți pui întrebări, fără să te gîndești la un viitor, erau ca niște fire care se înșiră, apoi se deșiră, ca o lumînare care se aprinde undeva în noapte, arde întîi viu, apoi mocnit și se stinge de la sine.
Un album studiu al bisericilor transilvane jpeg
Un album-studiu al bisericilor transilvane
Textul are sobrietate ştinţifică, devotament faţă de documentarea monumentelor şi a vieţii religioase care le-a modelat şi care s-a modelat, de-a lungul timpului, în jurul verticalei lor.
Theodor Pallady jpeg
Tiparul și Cartea cărților
Nu știu să se fi publicat la noi, pînă acum, o asemenea panoramă a edițiilor tipărite ale Sfintei Scripturi de pe orice meridian și în mai toate limbile cunoscute.
Zizi și neantul jpeg
În mulțime
Oamenii prezenți erau animați de entuziasm, dar de unul mai blînd, mai difuz.
Visez parcaje subterane jpeg
Visez parcaje subterane
Locuitorii la bloc ar trebui să-și privească cartierul ca pe propria curte și să lase mașinile la bulevarde, pentru a se bucura de natură.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
Un bărbat de 60 de ani a mers la dentist pentru o plombă și a ajuns la urgență direct în operație, pentru că a înghițit capul frezei care-i scormonea dintele.
Oh salvie levănțică iasomie trandafir jpeg
Oh salvie levănțică iasomie trandafir
La început, l-am întîlnit pe Mircea Anghelescu ca profesor, în Amfiteatrul „Bălcescu“.
Zizi și neantul jpeg
Din mers, „mici” bucurii
Bucuria trece dincolo de tine și o-mpărtășești, involuntar în general, și celorlalți.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Privirea lui Chateaubriand
Memoriile au fost proiectate – cum altfel? – pentru posteritate, dar ca o voce de dincolo de mormînt.
Filosofie și muzică  Gabriel Marcel jpeg
Filosofie și muzică. Gabriel Marcel
Muzica este așadar, în mod primordial, nu un obiect al gîndirii, ci un mod al ei.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
...mai mulți americani au murit înecați cu lăptuci decît mușcați de șerpi și de crocodili, combinat.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Speranța moare ultima?
Mereu m-am întrebat dacă speranța care poate aduce cu sine un soi de idealism în a privi lucrurile din jurul tău folosește într-adevăr la ceva.

Adevarul.ro

image
Implicaţiile distrugerii crucişătorului Moskva, nava amiral a flotei ruse la Marea Neagră | adevarul.ro
Atacul asupra crucisatorului Moskva", nava-amiral a flotei ruse la Marea Neagra, are valoare simbolica si militara, spune profesorul Michael Petersen, citat de BBC. Nava ...
image
Topul celor mai valoroase monumente istorice lăsate în ruină. De ce nimeni nu le-a îngrijit VIDEO | adevarul.ro
O multime de monumente istorice faimoase din judetul Hunedoara nu au mai fost ingrijite si restaurate de mai multe decenii.

HIstoria.ro

image
Victimele stalinismului, investigate de un medic român incoruptibil
lexandru Birkle a participat la investigarea gropilor comune cu victimele stalinismului, găsite de administraţia germană a Ucrainei în orașul Viniţa, precum și în localitatea Tătarca de lângă Odessa.
image
Una dintre cele mai crude și spectaculoase metode de execuție
Călcarea sau strivirea de către un elefant este o metodă de execuție sau de tortură mai puțin cunoscută de-a lungul istoriei, deși a fost practicată până în secolul al XIX-lea.
image
Graffiti: artă sau vandalism?
De-a lungul istoriei sale zbuciumate, acest gen artistic a reprezentat mereu un subiect fierbinte, pus la zid și supus dezbaterilor din societate. Este bun sau rău graffiti-ul?