Munci şi vize

Publicat în Dilema Veche nr. 731 din 22-28 februarie 2018
Munci şi vize jpeg

An aniversar, ăsta: pe 9 aprilie aveți 100 de ani de la unirea cu Basarabia, pe 14 noiembrie – 140 de ani de la unirea cu Dobrogea, pe 28 noiembrie iar un 100 de ani, rotund, de la unirea cu Bucovina, iar pe 1 decembrie aveți Ziua Națională (nu comentez, se putea mai bine). În ceea ce mă privește personal, nu am fost prezent la nici unul din evenimentele sus-menționate, neavînd deci nici un merit, așa că mă abțin. Ce-am avut de sărbătorit, am sărbătorit deja pe 1 ianuarie: 16 ani de la ridicarea vizelor! Nu e o aniversare tocmai rotundă, știu, dar e a mea, c-atunci m-am născut și eu de-a binelea, ca om, nu ca român (ca român m-am născut la Revoluție, dar degeaba: de români fugea toată Europa ca de dracul).

Necazul este c-am sărbătorit singur. Cei mai tineri ca mine sînt prea tineri ca să înțeleagă despre ce este vorba, cei din leatul meu încearcă din răsputeri să uite „epoca vizelor“ (1990-2002), n-am avut cu cine vorbi, cu cine povesti, toți se prefăceau c-au uitat, că li s-au șters complet din memorie umilințele îndurate la cozi. Dar mint, toți mint. Așa ceva nu se uită; binele îl mai uită omul, răul însă – niciodată. Mi-e teamă că trebuie să dau unele deslușiri de aici încolo, pentru că altfel risc să produc un text inteligibil doar pentru mine, și nu asta e ideea; deci, cum a început totul?

Mai întîi a fost Revoluția, nu, mai întîi a fost comunismul. În comunism, accesul la pașaport era drastic restricționat, dar nu interzis: au existat posesori de pașaport și înainte de 1990, poate 1% din populația țării, poate mai puțin, nu știu. Dar între 1 ianuarie 1990 și 1 ianuarie 2002, milioane de oameni și-au „scos“ pașapoarte; al meu, de pildă, era datat cu 16 martie 1990. Și la ce mi-a folosit? Cu pașaport românesc puteam călători oriunde voiam, adică la Istanbul, cu sacoșa de rulmenți; în rest, mă primeau numai esticii noștri, plus cei care existau și nu mai există – iugoslavii, cehoslovacii, sovieticii… ce vremuri și acelea. Puciul din 19 august 1991 m-a prins în Uniunea Sovietică, la Lvov, și asta trebuie povestit cîndva, dar nu azi. Azi povestim de vize.

„Viza“ este acea ștampilă care se pune pe pașaport cînd intri într-o țară. Care se punea, mai exact, și care acum nu se mai pune, că sîntem uniune europeană; dar cînd călătorim în afara ei, clanț!, ofițerul vamal ne ștampilează o pagină din pașaport cu așa ceva, c-o viză de-asta de care spun. Și cum s-au petrecut lucrurile? După ce l-am împușcat frumușel pe Nea Nicu, ne puteam sui în avion, coborî la Schwechat, în aeroport, trece pe la ofițerul vamal ca să ne ștampileze pașaportul cu „viza de intrare“ de care povestesc, apoi lua trenul pînă la stația Mitte, în buricul tîrgului, și-a noastră era Viena! Din păcate, toată trebușoara asta („fereastră de oportunitate“, cum se spune-n afacereză) s-a închis foarte repede: Vestul s-a prins cu cine are de-a face (primul val de români a fost compus aproape exclusiv din infractori) și-a schimbat foaia: viza nu mai putea fi luată în aeroport (sau la punctul vamal, rutier, feroviar etc.), ci trebuia luată de la ambasada din România. Și-atunci a început nebunia care a ținut 11 ani. Cozile de la ambasade, cozile de la vize. Cu asta ne-a primit lumea democratică, lumea liberă. După ce de-abia scăpaserăm de cozile lui Nea Nicu…

Primul meu pașaport a fost emis cînd „nebunia“ se declanșase deja (n-am pupat nici o Vienă, am rămas cu sacoșa de rulmenți), aveam deci bănuiala c-atunci se închisese fereastra de oportunitate, dar trebuia să fiu sigur, ca să pot scrie textul ăsta. M-am adresat tuturor ambasadelor din UE, plus Elveția și Norvegia, așa, să fie. Nu mi-au răspuns decît francezii, germanii și norvegienii, dar nici un răspuns nu era util (să nu zic „aiurea cu drumul“, că nu-i frumos). M-am adresat în scris Ministerului de Externe al României, iar oamenii de acolo au fost mult mai corecți: m-au sunat la telefon și mi au spus franc că habar n-au. În cele din urmă, tot cu vienezii mei am avut noroc (se simte moștenirea Imperiului, și cît l-am înjurat noi la orele de istorie…), de mi-am dus ancheta pînă la capăt:

„Stimate Domnule Buzea,

va multumesc pentru rabdarea avuta.

Cu privire la intrebarea D-voastra, va pot comunica urmatoarele: obligativitatea temporara a vizelor pentru cetatenii romani se pare ca a fost introdusa in martie 1990. Avand in vedere ca atat Austria, cat si Romania sunt state membre ale Uniunii Europene, subiectul vizelor de mult nu mai este unul de actualitate. Dreptul la libera circulatie este valabil atat pentru cetatenii romani, cat si pentru cei austrieci. Privind relatiile diplomatice dintre cele 2 tari ale acelor vremuri, va recomand cartea: «Relatii diplomatice austro-romane intre 1945-1997» de Paul ULLMANN, Institutul European.

Cu stima“ etc.

Concluzia: vizele mi-or mîncat norocu’. În loc să fi fost atîția ani Mihai Sacoșă, aș fi putut munci, aș fi putut studia, aș fi putut evolua ca om, m-aș fi putut europeniza și pe dinăuntru, nu doar așa din haine; nu știu, poate. Sau măcar aș fi intrat în libertate ca om liber, nu ca român, nu ca suspectul de serviciu*.

Dar e adevărat, oare? Iată, sînt în sudul Angliei (este februarie 2014) și lucrez la niște sălcii, împreună cu Fleur, un băiat voinic și foarte voios, cu exact douăzeci de ani mai tînăr ca mine. Din vorbă n vorbă, Fleur mi se plînge că el „nu e liber“. Am crezut că se referă la vreun contract oneros pe care-l semnase cu patronul, dar nu, Fleur filozofa, se referea la sensul general al libertății; avea de lucru, avea pașaport, avea permis de muncă, n-avea nevoie de vize, n-avea familie care să depindă de el, copii, rude senile, nici o greutate de picioare, era liber ca păsărea cerului, din punctul meu de vedere (în felul în care eu nu fusesem nicio-dată, în treacăt fie spus). Cu toate astea, el mi se văita că nu era liber!

Parcă-mi dăduse cu leuca-n cap. Nu înțelegeam, nu pricepeam, nu deslușeam nicicum gîndul lui adînc: ce voia să spună? L-am luat dulce, moldovenește, și mai cu lugu-lugu, mai cu „hai că ai dreptate“, mai cu alte mici ticăloșii redacționale l-am făcut să spună tot, ca la poliție. „Tot“ era foarte puțin: Fleur nu era liber pentru că trebuia să muncească. Punctum. Nu-mi venea să-mi cred urechilor, avînd în vedere că era băiat de-al nostru de la țară, dintr-un sat de pe Valea Ialomiței, nu vreun snowflake sau cum se mai spune; muncise de cînd învățase să meargă, cum e peste tot la țară, iar acum domnul Fleur „nu era liber“ pentru că tundea niște sălcii ușoare, pe bani grei, pe lire sterline la care nici nu visau sătenii lui! Eram năucit, recunosc cinstit, dar apoi am început să mă „deschid“ spre punctul lui de vedere: toate canalele media îl bombardau zi și noapte cu destine complet diferite de-al său, cu oameni tineri fără griji, care se distrează cît e ziulica de lungă, ba pe plajă, ba la schi, ba la bar, ba la „petreceri de firmă“, ba la cumpărături, ba la volanul unor „mașini bengoase“. Mintea vulnerabilă a colegului meu arborist fusese aproape capturată de aceste mici opere de artă ale colegilor mei publicitari („Iată, aceasta este viața fără efort! Nu-i așa că-i frumoasă? Și tu ai dreptul la ea! Pentru că meriți!“), deci nu știu în ce măsură predica mea pătimașă, pe drumul de întoarcere, a avut succes.

O ultimă amintire: spre finalul anilor ’80 se întîmpla foarte des ca securiști chei și grași să ne strige nouă, adolescenților cu plete, zdrăngănitorilor din chitară: „La muncă, bă!“ Ne uitam uimiți la ei și ne minunam de turbarea oamenilor fără treabă („Uite cine moare de grija noastră!“), dar după trecerea a treizeci de ani, vin și mă-ntreb: nu cumva acum eu sînt securistul chel și gras care strigă „La muncă, bă!“ lui Fleur și generației sale?!

* Capitaine Louis Renault: „Round up the usual suspects“, Casablanca, 1942.

Mihai Buzea este jurnalist.

IMG 20240408 WA0011 jpg
Casa Memorială „Amza Pellea”, din Băilești, a fost redeschisă publicului
Manifestările dedicate cinstirii memoriei îndrăgitului actor român, născut în inima Olteniei, au debutat pe 6 aprilie, pe scena Teatrului Național Marin Sorescu din Craiova, locul în care și-a început fascinanta călătorie în lumea artistică.
pompy ciepła (2) jpg
Pompe de căldură - utilizarea, funcționarea și tipurile acestora
În ultimii ani, pompe de căldură s-au remarcat intre dispozitivele utilizate în sistemele moderne de încălzire.
header piese jpg
Sfaturi pentru conducătorii care apreciază piese auto online de calitate și serviciile unor profesioniști
Achiziționarea de piese auto online poate fi o modalitate convenabilă și eficientă de a-ți repara sau întreține mașina.
masa de paste jpg
Cum să aranjezi o masă festivă perfectă: trei sfaturi utile
Nu mai este mult până la sărbătorile de Paște. Chiar dacă poate părea cam devreme să începi pregătirile de sărbătoare, poți începe planificarea de pe acum dacă vrei să-ți impresionezi invitații.
caine in vacanta jpg
Cum să îți pregătești câinele pentru călătorii: 6 sfaturi pentru o vacanță fără probleme
Te pregătești să pleci în prima vacanță alături de câinele tău? Experiența de a pleca într-o călătorie cu cel mai bun prieten al tău poate fi una inedită, care te va încărca cu amintiri plăcute.
image png
Lumea în care trăim
Trăim ceea ce poartă numele de „marea epuizare”.
image png
Flori, lumi și profesoare
Flori le-am dus de cîte ori am avut ocazia, la propriu sau la figurat.
image png
Cît de puțin ne lipsește...
Zic alți psihologi: nu pierde copilul interior, „accesează-l”, joacă-te, have fun! Aiurea!
image png
Zoe, fii feminină!
În prezent, cînd vorbim despre feminism, nu ne mai raportăm la structura rațională a lui Beauvoir, ci la extremismele de tipul Solanas.
p 20 Aleksei Navalnîi WC jpg
O întrebare greu de ocolit
Pentru noi, astăzi, răul şi suferinţa nu sînt doar mari teme teoretice. Nici nu se limitează la experienţa lor privată.
image png
Tîlcuirile tradiției isihaste
O luminoasă excepție de la această triumfală decadență e de găsit în lucrarea Părintelui Agapie Corbu.
1038 21a centrul comunitar din Chiojdu, 2023 jpg
Arhitectura interesului public
Arhitectura interesului public reprezintă o dezvoltare rizomatică orizontală la nivel local.
p 24 M Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Un preot din Spania, împreună cu partenerul său, au fost arestați pentru că ar fi făcut trafic cu Viagra.
image png
Pe ce te bazezi?
Pe măsură ce avansez în vîrstă, tind să cred că ceea ce numim intuiție se bazează pe experiența noastră de viață.
image png
De primăvară
Florile înșiruite mai sus se vindeau pe stradă, din loc în loc, înveselind-o. Schimbînd-o.
image png
Școli private, școli de fițe?
Nu se schimbase nimic, eram din nou o guvernantă „creativă”.
p 20 Valentina Covaci jpeg
Cum vorbim despre Dumnezeu
Merită să explorăm ce spune asta despre societatea noastră și despre discursul public din România.
image png
Călătorii în istoria cultului
A doua carte este o monografie asupra unui obiect liturgic esențial, pe care doar slujitorii îl pot vedea în altar: Antimisul. Origine, istorie, sfințire (Editura Basilica, 2023).
p 21 Geneva WC jpg
Nostalgii helvete
Job-ul (le petit boulot) pe care mi l-am dorit cel mai mult a fost cel de asistent plimbat căței genevezi.
p 24 M  Chivu 2 jpg
Cu ochii-n 3,14
● Un gunoier își dirijează colegul de la volanul autospecialei: „Dă-i, dă-i, dă-i! / Dă-i, că merge, dă-i!”. O versificație relativ salubră. (M. P.)
image png
Acceptăm prinți!
Termenul „sindromul Cenușăreasa” a fost folosit pentru prima dată de dr. Peter K. Lewin într-o scrisoare către Canadian Medical Association Journal, în 1976.
image png
Mama și tarabele
Mama, deși avea gusturi mai nobile și, atunci cînd se juca, îi plăcea să se joace mai luxos, înțelegea și nevoia mea de kitsch-ul nu chiar dulce, ci simpatic.
image png
Tramvaie
Timpul de așteptare e afișat electronic și calculat la secundă.
image png
După 20 de ani: cît ne-a schimbat Facebook viețile?
În 2020, Facebook anunța că nu va verifica reclamele politicienilor pe platformele sale, permițînd astfel și publicarea informațiilor false.

Adevarul.ro

image
România, determinare, în loc de hăhăieli și fițe: explicația succesului cu Ucraina și demontarea unei idei ridicole
România s-a calificat, în premieră, la turneul final Billie Jean King Cup. Rezultatul se datorează cuplului Ana Bogdan – Jaqueline Cristian. Cele două au acceptat mereu convocarea și, inclusiv când au pierdut, au dat totul pe teren. Ceea ce nu se poate spune despre multe alte jucătoare.
image
Ursul care a ajuns la doi pași de București, căutat în continuare de jandarmi. De ce animalele sălbatice își părăsesc habitatul
Un pui de urs care a ajuns sâmbătă la doi pași de București era căutat aseară de jandarmi. Animalul sălbatic a fost văzut sâmbătă în localitatea Ciolpani, Ilfov, iar autoritățile au trimis un mesaj RO-Alert către locuitorii din zonă să stea departe de urs, să nu se fotografieze cu el.
image
Coperta albumului „Cantafabule” al trupei Phoenix, reconstituită de autor. De ce a fost supusă cenzurii comuniste VIDEO
Primul dublu-album scos în România a aparținut trupei Phoenix și se numește „Cantafabule”. A fost scos în urmă cu 49 de ani, însă creația artiștilor pentru copertă nu a trecut de cenzura vremii.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.