Miei şi păsări de pradă

Publicat în Dilema Veche nr. 535 din 15-21 mai 2014
Miei şi păsări de pradă jpeg

Ultima dispută – din jurul deciziei unei comisii a Senatului României care instituie privilegiul băncilor comerciale de a nu fi atacate în justiţie decît în Bucureşti – mi se pare absolut îndreptăţită (pentru o analiză completă şi profesionistă, vezi www.economica.net). Dincolo de nervii de moment, declanşaţi de imensa nedreptate care ni se pune la cale, mi-am amintit de o mai veche temă de dezbatere, şi anume aceea legată de capitalism, ca lume a banului şi a folosinţei sale, şi legătura sa cu morala ca set de reguli scrise sau nescrise care ne ajută ca indivizi şi colectivitate să mergem înainte. Întrebările sînt legate de măsura în care capitalismul consumă morală; dacă numai capitalismul consumă morală; dacă aceste procese sînt naturale sau, în cele din urmă, depind şi de voinţa umană.

Procesele de creaţie şi consum ale moralei nu ţin de organizarea socială. Sînt specifice tuturor formelor şi formulelor de existenţă şi organizare umană. Dacă vreţi, sînt procese naturale, obiective, mai puţin sofisticate – pe primele trepte de dezvoltare a omului, şi mai complexe, mult mai complexe – în cazul omului modern. Morala ne apără de dispariţie şi ne întăreşte sentimentul de siguranţă ca fiinţă. Tot ea ne ţine departe de frica de întuneric sau de frica de foame, date omului dintotdeauna. Omul modern se asociază şi azi în familie şi caută comunitatea pentru că aici se simte protejat, şi nu din generozitatea de a oferi celorlalţi mai mult decît primeşte. Socializarea nu este un ritual pe care l-am inventat acum, ci este o descoperire dintotdeauna. Ştim că numai împreună putem reuşi în lupta cu zgîrcenia naturii şi de aceea comunicăm, oferim şi primim căldura cuvîntului. Comunicarea este dimensiunea fundamentală şi permanentă care ne-a ajutat să devenim ceea ce sîntem. Exerciţiul moral este, pînă la urmă, unul de echilibru interior şi sănătate fizică şi psihică. Oricît am fugi de oameni, considerîndu-i răi de la natură, revenim de fiecare dată în mijlocul lor obosiţi şi înstrăinaţi de prea mult individualism şi egoism. Bunătatea ne apare ca singura alegere în legătură directă cu sănătatea noastră fizică şi mentală. Ne căutăm cu disperare echilibrul şi sănătatea, respectînd norme şi legi care aparent nu ar conta foarte mult. Pentru că despre asta este vorba, pînă la urmă. Mergem la biserică pentru a aprinde o lumînare nu neapărat pentru cei morţi, ci pentru liniştea noastră sufletească. Respectăm regulile de circulaţie nu neapărat gîndindu-ne la colegii din trafic, ci în primul rînd la viaţa şi sănătatea noastră. Respectăm un contract economic sau de altă natură gîndindu-ne la cîştigul ce rezultă de aici, şi nu la avantajele altora. Respectul faţă de lege, pe care îl impunem şi celor puternici, ne asigură protecţia şi cînd sîntem bogaţi, dar şi cînd sîntem săraci. Cînd votează o lege şi cere aplicarea sa, un legiuitor se gîndeşte că într-o zi va fi un simplu cetăţean, şi nu un demnitar. Sîntem morali şi din egoism – sau poate în primul rînd din egoism, deşi Kant nu consideră gesturile făcute din interes ca fiind unele morale. Morala kantiană se situează dincolo de interes şi egoism.

Să luăm ca exemplu de discuţie televiziunea. Multă lume se plînge de influenţa negativă pe care o are acest instrument în viaţa omului. Moraliştii de ocazie nu mai contenesc să ne ofere exemple rele în care pornografia, proasta creştere sau, mai grav, crimele şi alte catastrofe ne sînt aduse zilnic în casă, într-o proporţie asupra căreia nu avem nici un control. Se mai spune că televizorul ne ţine ocupaţi şi că a distrus ceea ce noi numim educaţia clasică, prin intermediul contactului nemijlocit cu cartea. Toate acestea sînt adevărate, numai că ele reprezintă o jumătate de adevăr. După cum aduce în casă exemplul rău (accidentul medicilor din Apuseni şi imposibilitatea statului de a se organiza eficient în căutarea lor), tot televizorul aduce în casă şi exemplul de înaltă moralitate (eroismul sătenilor care au plecat noaptea prin munţi, în mijlocul iernii, pentru a-i căuta). Este adevărat că dimensiunile la care se consumă azi morala sînt foarte mari, numai că şi cele la care se cultivă morala sînt cel puţin la acelaşi nivel. Modernitatea a potenţat procesul de creaţie/consum de morală, dar nu l-a oprit în nici una dintre cele două laturi ale sale.

Revenind la legea despre care discutam, trebuie să spunem clar că este în afara moralei, deoarece instituie privilegii pentru cei puternici. Un asemenea mod de a gîndi nu este specific modernităţii. În modernitate, chiar dacă sîntem cetăţeni umili ai unui stat care ne este duşmănos, ne-am cîştigat dreptul, după mii de ani de căutări, de a fi egali în faţa legii. Cum să putem ataca multinaţionalele bancare doar la instanţe superioare care îşi desfăşoară activitatea doar în Bucureşti? Doreşte cineva să inducă ideea că un om care este înşelat de către bănci şi locuieşte în Tîrgu Jiu este inferior în drepturile sale de cetăţean unuia care locuieşte în Bucureşti? Acum două mii de ani, cu cetăţenii Imperiului Roman nu se întîmpla la fel. Este ceva absurd şi profund nedrept doar să ne gîndim că ni s-ar putea întîmpla aşa ceva. Cum să explici asta? Adică orice proces cu oricine, persoană fizică sau juridică, îl putem derula la instanţele de pe teritoriul unde locuim, numai pentru a ne judeca cu băncile trebuie să mergem la Bucureşti!? Pe de altă parte, este ştiut faptul că băncile deţin structuri organizatorice pînă în cele mai îndepărtate colţuri ale ţării. Nu este rău că se întîmplă aşa, pentru că accesul la credit trebuie să fie unul facil, într-o economie în dinamică, cum este economia noastră. Numai că este de minim bun-simţ să poţi să te judeci cu ei acolo unde se iniţiază şi se produce relaţia contractuală, şi nu doar în Capitala ţării. Pentru simetrie şi, în glumă, le propun băncilor să nu mai ofere credite decît din sediile centrale din Capitală. Ar proceda aşa vreodată? Se urmăreşte a se lua o asemenea măsură nu pentru că băncilor le-ar fi teamă de procesele cu noi, ci pur şi simplu pentru a opri accesul la justiţie al unei părţi însemnate din clienţii lor. În condiţiile pe care le doresc, şi care, iată, au fost aprobate de oameni din Senatul României, un proces cu o bancă ar fi un gen de aventură pe care nu şi-ar mai permite-o decît foarte puţine entităţi, persoane fizice sau juridice.

Elementul intenţional agresiv este dovedit şi de introducerea în ecuaţie a unei instituţii obscure, care nu apără pe nimeni, deşi are în chiar denumirea sa această sarcină – este vorba despre Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor. Este, probabil, o glumă sinistră pe care cineva o face cu noi, încercînd să ne convingă de faptul că putem fi apăraţi de această instituţie în cazul abuzurilor la care sîntem supuşi de către bănci. În contextul noii iniţiative despre care vorbim, se oferă un rol-cheie unui preşedinte de instituţie, care va fi pus în mod evident în funcţie de către lobby-ştii băncilor. Nu mai vorbim că relaţia dintre client şi bancă este privită drept una de tip furnizor de produse – client. Or, contextul nu este aşa de simplu. Băncile nu sînt buticuri de colţ de stradă, banul nu este orice marfă, iar un om jefuit de miliarde de lei nu este echivalentul celui căruia i s-a vîndut un ciorap rupt. Asta cu ciorapul o poţi reclama funcţionarului mărunt şi politic din ANPC, iar cealaltă, cu jaful, trebuie să rămînă de competenţa justiţiei, şi nu la Bucureşti, ci la noi acasă, adică acolo unde s-a iniţiat şi s-a finalizat relaţia contractuală.

Cazul despre care discutăm este unul de manual, un exemplu cum reprezentanţii noştri, parlamentarii, cedează în faţa reprezentanţilor băncilor. Ei nu mai ştiu pentru ce au fost trimişi acolo şi pe cine reprezintă. Spun asta pentru că nu am auzit pînă acum ca băncile din România să deţină un număr alocat de locuri în Parlament, unde să-şi pună oamenii proprii. Aş invoca şi experienţa europeană. Acolo tot aşa se întîmplă? Adică un cetăţean francez dintr-un alt oraş decît capitala, care se simte nedreptăţit în relaţia cu banca, trebuie să meargă la Paris pentru a-i da în judecată? Este absurd!

Un alt argument este acela că asemenea încercări dăunează în primul rînd prestigiului băncilor. Chiar presupunînd că vor fi adoptate, pînă la urmă, ele nu vor rezista în contactul cu realitatea economică şi juridică. Oricît ar crede ei că este România de primitivă şi înapoiată, va ieşi un scandal uriaş, care va duce, în mod sigur, la refacerea legii în discuţie. Băncile ar ieşi grav şifonate, şi încrederea în ele – mult diminuată. Toate acestea în contextul în care există deja destule dovezi ale unor practici abuzive, îndreptate clar împotriva clienţilor. O bancă este un magazin cu bani. Dacă nu mai ai încredere într-un magazin, nu-i mai eşti client, pur şi simplu.

Revenind la contextul iniţial invocat al dezbaterii despre morală, trebuie să spunem că ne aflăm în mod clar în faţa unui atac pe care l-aş califica drept amoral, şi nu imoral. Spun asta pentru că imoralitatea presupune o anumită conştienţă a situaţiei în care te afli, o asumare a distincţiei dintre bine şi rău, pe cînd amoralitatea este o stare, o fiinţare, în afara binelui şi răului, nespecifică ca dimensiune culturii iudeo-creştine, căreia îi aparţinem. Dacă nu sîntem nihilişti şi „obosiţi de om“ (asemenea lui Nietzsche – Genealogia moralei, Humanitas, 2006, p. 42), trebuie să ne strigăm dreptul nostru de „miei“, de a fi apăraţi şi a ne apăra de agresiunile „vulturilor“. Sigur, nu putem fi supăraţi pe ei că există. Numai că asemenea încercări trebuie să ne supere şi trebuie să ne pună în situaţia de a ne apăra. Azi ştim că atunci cînd intri într-un sens giratoriu şi nu respecţi regulile de circulaţie, poţi fi lovit chiar dacă conduci un bolid scump sau o amărîtă de Dacie. Amărîta de Dacie şi-a cîştigat dreptul de participant cu drepturi depline la trafic.  Dorel

Dumitru Chiriţescu este profesor de economie la Universitatea „Constantin Brâncuşi“ din Tîrgu Jiu. În 2010, a publicat cartea A treia Romă. Despre capitalism, America şi criza din 2007, Editura Academică „Brâncuşi“.

Foto: L. Muntean

Cea mai bună parte din noi jpeg
Prietenia între femei – un mit?
Marile bucurii și marile tristeți le cam ducem de unii singuri.
Zizi și neantul jpeg
Zăpadă și săpuneală
Săpuneala era, negreșit, un mini-ritual pre-sexual.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Diete și cîteva gînduri despre nutriție
● Orice dietă implică renunțarea la alcool. Eu nu beau decît vin, dar e bună și o bere. Pînă aici! Nu vreau să fiu un om slab, sănătos, dar trist.
E cool să postești jpeg
Cînd aduci munca acasă
Există, bineînțeles, avantaje clare ale muncii de acasă. Și pentru angajați, și pentru angajatori.
p 20 Kierkegaar WC jpg
Maestrul Kierkegaard
Într-o anumită împrejurare, Wittgenstein a observat: „Un gînditor religios onest este ca un funambul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Ineditele lui Eliade
E un eveniment care, sper, i-ar fi plăcut lui Eliade, pentru că e o confirmare a importanței arhivei pe care o evoca recurent, aproape obsesiv, în jurnalele sale, știind ce a lăsat în ea.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Dialog între un tată și un fiu (la vîrsta inocenței), în autobuz. Tatăl: „Merg să-i iau lu’ mami ceva.“ Fiul: „Ce?“ Tatăl: „Niște cizme.“ Fiul: „De ce?“ Tatăl: „Nu, că nu găsesc.“ Memorabil. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Cînd v-ați simțit singuri ultima dată?
Te poți simți însingurat într-o mare de oameni, dacă relațiile cu ei nu sînt potrivite.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum se pleca în State în anii ’90?
Astfel, exemplele pot continua, căci românul, odată ajuns cetăţean american, face tot posibilul să-şi uite limba şi obiceiurile, dar năravurile şi le păstrează.
E cool să postești jpeg
Vînzătorul nostru, stăpînul nostru
Rămîne însă o întrebare: politețea, grija, respectul sînt oare condiționate de bani sau derivă din calitatea umană?
p 20 jpg
Incultură religioasă şi incultură universitară
Numeroasele miniaturi ilustrative preiau, alături de modele musulmane, imagistică de tip budist chinez şi creştin bizantin.
Theodor Pallady jpeg
Un iluminist evreu în Țara Românească
Cronica relațiilor dintre români și evrei a fost uneori armonioasă, alteori convulsivă și tragică, în funcție de contexte sociale, dinamici ideologice și evoluții geopolitice inevitabil fluctuante.
index jpeg 3 webp
Cîtă nefericire în urbea lui Bucur!
La noi, aici, în București și în anul de grație 2023, sub ce pictăm oamenii sfîșiați, absurd, de haite, pe cîmpurile năpădite de buruieni ale unui oraș care agonizează fără să o știe?
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cehoaica Vera Czernak n-a mai suportat infidelitățile soțului ei, așa că într-o zi a decis să se arunce de la balcon. A căzut exact peste soțul ei care tocmai se întorcea acasă. El a murit, ea a supraviețuit.
Cea mai bună parte din noi jpeg
„Ei fac din noapte ziuă ş-a zilei ochi închid”
După ce vorbeam, mă culcam la loc. Nu i-am zis niciodată, dar se pare că știa. Mai tare decît cronotipul (și decît majoritatea lucrurilor) rămîne iubirea, se pare.
Zizi și neantul jpeg
Dimineți de iarnă
Mă făcea să simt că pămîntul nu-mi fuge de sub picioare. Că lucrurile pot avea sens și pot fi la locurile lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
La munca de jos
Oare n-ar trebui, la vîrsta lor, să plece în niște excursii ca să vadă lumea, să-și cumpere autorulote cum fac pensionarii din Germania, să-și petreacă revelioanele prin insule cu o climă mai blîndă?
E cool să postești jpeg
Bătaia e ruptă de rai – chipuri ale răului
Grăitoare pentru acest comportament defensiv este, de altfel, și zicala românească „Bătaia e ruptă din rai”, în fapt, o legitimare a violenței.
p 20 WC jpg
Democrația și Biserica în secolul XXI
Așa cum participarea demos-ului la viața cetății e însăși democrația, participarea laicatului la viața Bisericii e însuși creștinismul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Benedict al XVI-lea
Aproape intactă mi-a rămas, după zece ani, amintirea ultimei slujbe pe care a prezidat-o la San Pietro, în Miercurea Cenușii.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La știrile TV, imagini dintr-un supermarket și apoi opinia unei fete de la carne, despre cum mai merge vînzarea acum, după ce s-a încheiat iureșul sărbătorilor: „E foarte scăzută un picuț“. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Comoara e pretutindeni
Încerc să împing frica mult în fundul rucsacului, undeva între sacul de dormit și polarul de rezervă, amintindu-mi că o să fie vocală, dar n-o s-o las să conducă.
Zizi și neantul jpeg
Tache și cenușiul
Interesant e că pînă și în amintitrile mele culoarea paltonului său a rămas incertă: uneori mi-l amintesc gri, alteori negru.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cabana Caraiman
Nicăieri nu am simțit un munte mai sălbatic decît la cabana Caraiman, simți hăul, abruptul, aproape de tine țopăie caprele negre.

Adevarul.ro

image
Ger de crapă pietrele în România: temperaturile de coșmar care se anunță. Cât ține episodul de vreme rea
Vremea rea pune stăpânire pe aproape toate regiunile. Va continua să ningă la munte, iar temperaturile vor scădea accentuat. Gerul ne va chinui toată săptămâna viitoare.
image
Închisoare pe viață pentru un român care a ucis o femeie pentru a-i lua averea. Cum s-a filmat în casa victimei
Mohammed El-Abboud, cetățean român în vârstă de 28 de ani, și Kusai Al-Jundi, cetățean sirian, în vârstă de 25 de ani, au păcălit-o pe Louise Kam, să semneze documente de împuternicire care, credeau ei, le-ar fi permis să controleze averea de milioane de euro a acesteia.
image
„Mirciulică“, filmul cu Mircea Bravo, locul 1 pe Netflix. Cât profit a făcut în cinema. „A trebuit să folosim înjurături“ VIDEO
La doar o zi de la lansarea pe platforma de streaming, comedia este deja preferata telespectatorilor din România.

HIstoria.ro

image
Sfârșitul Bătăliei de la Stalingrad: Capitularea mareșalului Paulus
În timpul nopții de 30 spre 31 ianuarie 1943, Brigada 38 Motorizată, având atașate companiile de geniu, a încercuit zona din jurul Pieței Eroilor Căzuți și magazinul Univermag, întrerupând legăturile telefonice dintre comandamentul mareșalului Friedrich Paulus și unitățile subordonate.
image
Originea familiei Caragiale. Recuperarea unei istorii autentice
„Ce tot spui, măi? Străbunicul tău a fost bucătar arnăut, plăcintar! Purta tava pe cap. De-aia sunt eu turtit în creștet!”, astfel îl apostrofa marele Caragiale pe fiul său Mateiu, încercând să-i tempereze fumurile aristocratice și obsesiile fantasmagoric-nobiliare de care acesta era bântuit.
image
Detalii din viața a 3 mari actori cu origini românești / VIDEO
Detalii din viața a 3 mari actori cu origini românești