Lecţia înminunării

Magda CÂRNECI
Publicat în Dilema Veche nr. 735 din 22-28 martie 2018
Lecţia înminunării jpeg

La plecarea unui tată care a fost și poet, sau a unui poet care ți-a fost și tată, oare suferința, tristețea, mîhnirea sînt ele altfel – mai mari sau mai mici – decît la orice plecare a unui tată sau a unui om dintre cei vii? Oare nu realizăm atunci că nu putem cunoaște îndeajuns de bine pe nimeni, nici măcar pe cel de foarte aproape, de lîngă noi, ruda noastră, tatăl nostru, prietenul nostru? Oare nu realizăm brusc tot nespusul care nu va mai putea fi spus, tot simțitul care nu va mai putea fi simțit, tot misterul unei persoane care pleacă dincolo odată cu ea? Oare nu înțelegem în mod irevocabil că un univers întreg se închide odată cu pleoapa care a coborît definitiv peste o privire albastră?

Și totuși, cu un tată-poet, parcă e puțin diferit. Sigur, e în primul rînd o casă plină cu cărți, în care te naști și unde respiri zi de zi litere, texte, șpalturi de revistă, poezie. O casă unde ajung prompt cele mai noi titluri de volume de versuri, românești sau străine, și primele albume de artă de la mari edituri străine, intrate în țară. Unde vin și pleacă poeți și poete din diverse orașe, se întind mese peste mese, se recită, se cîntă și se bea vin, e o forfotă de scriitori aproape constantă, care te obișnuiește cu o anume ambianță umană, sprințară, inspirată, boemă.

Apoi, e o anume stare de spirit, ușor exaltată, pe care tatăl-poet o emană în jur. Atunci cînd inventăm jocuri și limbi comice, inexistente, cînd facem teste de gramatică pentru școală, cînd recităm împreună din Eminescu sau din Baudelaire, cînd îmi vorbește despre Kahlil Gibran sau despre Léopold Sédar Senghor, cînd ne aduce daruri exotice din Senegal, sau cînd ne povestește despre Liban și Egipt. E aceeași stare de spirit, mai specială, cu care hălăduim prin munții Ceahlăului, sau în tabăra de sculptură de la Măgura Buzăului, sau pe dealurile lui natale de lîngă Rîmnicu Sărat. O stare de spirit deschisă spre sentimente mai rare, de uimire și încîntare. Or, aici stă ascuns un secret, un mister.

Bucuria pură cu care înveți de la el să privești frumusețea unui bujor, pînă ești absorbit în bulboana lui roșie, în abisul lui parfumat. Uimirea încîntată pe care o deprinzi de la el în fața pădurilor bătrîne, adînci și sălbatice. Extazierea dinaintea majestății naturii, a imensității cerului și pămîntului. Entuziasmul cu care el îți vorbește despre spiritul care le circulă, care ne circulă și umple totul. Uluirea în fața iubirii – acel sentiment care unește totul și poate copleși totul. Misterul unui poet e ascuns în această capacitate de a vibra la dimensiunea profundă și vastă a lucrurilor, la deschiderea către dimensiunea cosmică a realității. De ce? Pentru că ea ne scoate din gîndirea limitată, măruntă, banală, cu care ne trăim viața zilnică, atît de condiționată, și ne proiectează brusc pe un nivel mai intens, mai expansionat al percepției și înțelegerii noastre. Percepție, înțelegere, ce devin capabile – dacă sînt antrenate de cineva sau ceva – să rezoneze cu universul.

Deși toți avem în potență această capacitate de a ne dez-limita, fie și temporar, din constrîngerile noastre cotidiene, poeții manifestă în mod mai accentuat această nevoie, această putință, această „dezlimitare prin înminunare“. Și ne transmit prin poezie un surplus de energie emoțională, un impuls de expandare a ființei noastre, altfel diminuate de mecanicitatea cotidiană, de obiceiuri și norme. Capacitatea de uimire, de uluire, hrănește subtil sensibilitatea noastră estetică, exaltă subreptice putința noastră de transfigurare a trăitului, declanșează brusc sentimentul sublimului, adică acea savoare dezmărginitoare, extaziantă, cosmizantă, a vieții.

Acesta e exemplul fericit pe care ți-l poate transmite pe multe căi un tată-poet – prin bucuria lecturii bulimice, prin plăcerea obiectelor frumoase pe care le cumpără în exces, prin simțul naturii, prin cultul iubirii și prieteniei, prin propria lui viață împlinită, închinată unei unice obsesii, unui unic principiu – principiul poetic. Iar principiul poetic nu înseamnă neapărat a fi poet, a scrie sau citi poezie, ci înseamnă, cum spuneam mai înainte, un fel anume de a vibra intens și profund, în fața realității pînă la a-ți depăși limitele și a te simți una cu universul. Unit cu principiul absolut – unii ar zice sacru, divin – al realității. E o formă spontană și inedită de trezire spirituală. Cum afirma demult un mare gînditor indian, Abhinavagupta, „esența poeziei este savoarea extatică, pe care conștiința o gustă ca pe propria ei esență“. Și nu spunea Platon, în dialogul Theaitetos, că filozofia, adică dragostea de înțelepciune, debutează cu capacitatea de a te uimi în fața realității, ca în fața unui mare mister?

Această capacitate de trăire supra-individuală, de „transcendere vibrațională“ a existenței, deși înnăscută, latentă în toți, nu ne e mereu la îndemînă, trebuie trezită, trebuie emulată. Ca orice în lumea umană, ea trebuie învățată. E o „lecție de înminunare“. Și ce șansă mai bună poți cere decît să ai un tată-poet, care prin poemele și cărțile sale, prin felul în care și-a trăit viața, ți-a demonstrat că „rezonanța poetizantă“ are forță, are efect, e împlinitoare, căci îți alchimizează prin sonoritate și ritm existența și-ți mai dă, pe deasupra, și un destin fericit?

Îmi aduc aminte de un moment petrecut acum deja mulți ani, la finalul adolescenței mele, cînd aflîndu-ne împreună pe culmea unor dealuri subcarpatice și privind înspre zarea luminoasă a unei după-amiezi calde de toamnă, tatăl meu mi-a șoptit un secret: din cînd în cînd, spunea el, venea de undeva peste el, nu se știe de unde, o fericire fără nume, nespusă, care-i umplea toată ființa. O fericire fără motiv, fără cauză, dar atît de intensă și pură, încît i se părea că-l umple de lumină și îl înalță ușor. Dar mai ales, spunea tata, fericirea asta îi motiva existența, i se părea că dacă poate trăi așa ceva măcar din cînd în cînd, ca pe o grație venită de sus, atunci și-a împlinit viața. Ascultîndu-l, fără să înțeleg atunci bine și fără să comentez, am știut că am primit o mărturisire prețioasă, un mare secret, care făcea cît o lecție importantă de viață. De fapt, cred că era vorba de beatitudine, acea profundă și spontană trăire a realității în care ești chiar realitatea, chiar principiul ei viu, deopotrivă imanent și transcendent, care e de fapt fericire – pură și gratuită fericire nemărginită.

Pentru ea, îi poți ierta unui tată multe greșeli, unele orbiri de moment, unele compromisuri, cîteva certuri, cîteva neînțelegeri. Îi poți ierta și faptul că ți s-a părut că el s-a oprit la un moment dat din evoluția sa spirituală, luat fiind de valurile vieții, de greutățile oricărei existențe de dinainte și de după decembrie 1989. Căci, la urma urmei, ce rămîne cu adevărat dintr-un om dacă nu amintirea „gustului bun“ pe care ființa lui l a lăsat în cerul minții celor dimprejur? Dacă „gustul bun“ e dat nu numai de felul lui de a fi în lume, ci și de felul lui de a gîndi și simți viața, și de a-i lăsa și pe ceilalți să înțeleagă ceva mai mult din acest mare mister pe care sîntem puși toți pe rînd să-l parcurgem și să-l descifrăm, atunci „gustul bun“ se transformă în ceva prețios, în memoria clară a unei filozofii discrete a existenței.

Îți poți ierta atunci tatăl pentru că ți-a transmis ceva rar, pe care din ce în ce mai puțini oameni par să-i simtă lipsa ca esențială și par să fie dornici să-l trăiască. Unii au numit lipsa asta „dez-vrăjirea“ sau „dez-încîntarea lumii“, un fel de maladie contagioasă care te face să nu mai percepi aura uimitoare a lucrurilor, vibrația lor în lăuntrul nostru deschis către univers, să nu mai auzi rimele și asonanțele dintre psihic, cuvinte și evenimente, să nu mai dorești să ieși, să scapi din carcasa constrîngătoare a unei realități sociale bornate, irespirabile. Dar alături de un poet, ai șansa unei „re-încîntări a lumii“, una spontană și la îndemînă, care nu-ți cere mari pregătiri psihice ori cunoștințe metafizice aprofundate, ci doar o deschidere emoțională și un gust pentru uimire, uluire, extaziere, care să te pună în rezonanță cu misterul vast, inexplicabil, dar experiabil, al realității.

Iar dacă de la „contagiunea poetică“ poți încerca, pe cont propriu, un salt mai departe, mai sus, even-tual o inițiere spirituală, asta e deja o altă poveste…

Dragă tată-poet, cred că în lumea de aici, de jos, ți-ai făcut datoria față de nevoia capitală de înminunare. Sper că, în lumea de dincolo, ești mulțumit. 

Magda Cîrneci este scriitoare.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Inima rezistă mai mult
Am petrecut mult timp căutînd sfaturi de domesticire a procrastinării.
image png
Lecția portugheză SAAL
Inovațiile metodologice ale SAAL, cum ar fi implicarea arhitecților în dezvoltarea comunitară
Zizi și neantul jpeg
Masa cea lungă
Pentru că viitorul era incert sau, dimpotrivă, înfiorător de cert în stagnarea lui.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Schimb de mame sau despre cum arată România
Trăim în continuare într-o țară foarte săracă
E cool să postești jpeg
Mai avem nevoie de profesori?
Este trecut cu vederea, în mod grosolan, faptul că această grevă a profesorilor, pentru drepturile salariale, este făcută tocmai în interesul copiilor.
Theodor Pallady jpeg
Cine este Hieronymus Bosch?
Hieronymus Bosch va rămîne atîrnat în muzeele altora, în vreme ce detectivii romanelor noastre polițiste vor purta neverosimile patronime neaoșe...
p 20 Gianfranco Ravasi WC jpg
O biografie în cruce
„Biografia lui Iisus” ţine mai ales seama de expresivitatea internă a Evangheliilor.
p 24 A  Manolescu jpg
Cu ochii-n 3,14
De fiecare dată cînd văd cîte un om pe stradă cu Dilema veche în mînă mă bucur de parcă m-aș întîlni cu un cunoscut. Încă nu-i salut, dar le zîmbesc. (A. M. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Colecționarii de momente
Adun într-un colț de memorie momente aparent obișnuite, care mie îmi spun o poveste.
Zizi și neantul jpeg
Vechi obiceiuri (ne)sănătoase
Diferența dintre ea și Emma Bovary era că Tincuța știa, exact, granițele dintre lumea visării și cea a vieții de toate zilele.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Doar o plimbare prin cartier
De vreo două luni încoace, mi-am făcut un obicei – indiferent de vreme, în fiecare dimineață pe la ora 9, ies la o plimbare prin cartier.
E cool să postești jpeg
Sfîntul Grobian al politicienilor
Însă, dacă erodează încrederea cetățenilor, politicienii sînt ei înșiși cei care vor cădea în această groapă.
p 20 Carol cel Mare WC jpg
Creștinismul carolingian, între cultură și politică
Ei au introdus astfel o concepţie despre rolul religios al suveranului, care nu a încetat să fie revendicată mai tîrziu.
foto BTC DV bis jpeg
Credința ca experiență
E un mister al libertății, căci fiecare în conștiință poate spune de ce deschide sau de ce nu.
p 22 WC jpg
Pascalia, piatră de poticnire?
Tema este delicată și necesită explicații extinse pentru a înțelege cîștigurile, pierderile și riscurile unui demers de schimbare a Pascaliei.
p 24 I  Morosan jpg
Cu ochii-n 3,14
Habar n-am dacă așa ceva poate fi socotit un experiment reușit sau nu.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Schimbări și obișnuințe
Dacă nu ieși din casă nu se întîmplă nimic nou.
Zizi și neantul jpeg
Familie și mese
Am crescut, prin anii 1970, cu o definiție mai curînd Disney a familiei.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Copilul care recită poezia
Bine că măcar poeziile de slavă și preamărire au dispărut, însă nu se știe pînă cînd.
p 20 Kemal Kili‡daroglu WC jpeg
Pluralism religios: democratul turc şi monarhul englez
În Europa larg secularizată, monarhul englez a celebrat Polul divin şi universalitatea iradierii lui.
Theodor Pallady jpeg
Populus Dei
„Mediile bisericești înalte" au văzut în simpla adunare a laicatului un soi de reformă protestantă!
P2000594 1 jpg
Mai, RDW și București
RDW reușește, în fiecare an, să aducă în lumina reflectoarelor un număr impresionant de artiști, designeri și arhitecți
E cool să postești jpeg
Ne pierdem copiii?
„Noi, adulții, sîntem cei care dăm exemplu copiilor, iar azi acest exemplu e cel mai rău imaginabil cu putință.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
● Urmăriți derularea scandalului „The Romanian deal” în care e implicat fiul (cam pușlama, după părerea mea) președintelui Biden. Vor ieși la iveală lucruri incredibile! (S. V.)

Adevarul.ro

image
Panourile solare, un dezastru ecologic care așteaptă să se întâmple? Ce spun experții
În timp ce sunt promovate în întreaga lume ca o armă crucială de reducere a emisiilor de carbon, panourile solare pot provoca un dezastru ecologic după 25-30 de ani, cât este durata lor de viață.
image
Cauzele cutremurelor din vestul României. INFP: „Asta pune o presiune enormă”
Cutremurul din Arad s-a simțit în Ungaria, Croația și Serbia. Seismologii explică ce cauze produc cutremurele din zona de vest a țării.
image
Cum a murit de fapt regele Decebal. Principalele ipoteze privind sfârșitul regelui dac
Decebal, regele dacilor, a murit în anul 106 d Hr, în urma înfrângerii în fața legiunilor romane, după două războaie epuizante. Deși, aparent, modul în care regele dac a murit este bine cunoscut, există mai multe ipoteze privind sfârșitul acestuia.

HIstoria.ro

image
Cine au fost cele trei soții ale lui Ștefan cel Mare? Familia și copiii domnului Moldovei
Ștefan cel Mare al Moldovei a fost căsătorit de trei ori, de fiecare dată luându-și de soţie o reprezentantă a unei mari familii aristocrate, de confesiune ortodoxă. Mai întâi, Ștefan s-a căsătorit, în vara anului 1463, într-un context în care plănuia organizarea unei cruciade ortodoxe împotriva Imperiului Otoman, cu Evdochia, care descindea după tată din neamul marilor duci ai Lituaniei. Tatăl ei, Alexandru al Kievului, era văr primar cu Cazimir al IV- lea, regele Poloniei și marele duce al Lit
image
Drumul României către Tratatul de la Trianon
Nimeni nu s-ar fi putut gândi la începutul anului 1918 la o schimbare totală în doar câteva luni a condițiilor dramatice în care se găsea România.
image
Tancurile în timpul Războiului Rece
Conflictul ideologic izbucnit între Uniunea Sovietică și aliații occidentali a dus la acumularea unor cantități enorme de material militar și la dezvoltarea inevitabilă a armei tancuri.