Valea Trotuşului, reconstrucţia eşuată a unei lumi

Se împlineşte în curînd un an de cînd natura şi-a ieşit din minţi şi apele din albie. Şi-au adunat puterile şi au năvălit peste oameni şi animale. În Moldova, pe Valea Trotuşului, apele au lăsat în urmă oameni şi gospodării sterpe, grădini mîloase şi teama fiinţelor de un alt potop. Aşteaptă cu toţii să se adeverească promisiunile făcute în buza apelor. Casele încă mai stau căscate de gură să fie reparate, iar oamenii spun că i-au uitat lumea şi televiziunile; dar au speranţe că nu şi forţa divină, cea care i-a rebotezat crud la jumătatea anului trecut într-o cristelniţă terifiantă şi mult prea rece . Dacă îi cauţi cumva pe Valea Trotuşului, nu se poate să nu-i găseşti. Îşi spun oamenii munţilor. Cu braţele vînjoase, femei şi bărbaţi şi copii laolaltă, îşi reconstruiesc încet universul pierdut după inundaţiile de anul trecut şi-şi duc grijile în spate ca nişte melci tăcuţi. Apele învolburate ale Trotuşului din 2005 i-a adunat pe toţi ca pe nişte bobocei de raţă. I-a mînat de la spate în miez de noapte şi apoi i-a uitat în mijlocul curţilor pustii. Ai să mergi în aval pe Trotuş şi ai să treci pe la Agăş, prin satul Cotumba. Mult mai la vale, pe dreapta ai să vizitezi cartierul Comăneştiului, Lăloaia, şi în dreapta ai să te opreşti în localitatea Asău. Şi, după 28 de kilometri de poveste, ai să te spargi precum valurile de malurile stîncoase ale Tîrgului Ocnei. Personajele Pe nenea Toderiţă îl găseşti mereu aproape de stradă, în satul Cotumba, Agăş. Cu obrajii roşcovani, ca de vizitiu tomnatic, trebăluieşte prin spatele bucătăriei de vară, că atîta i-a mai rămas din toată gospodăria. Poate dacă îl prinzi oleacă şpriţuit, îl zăreşti cum, fudul, îi mai dă o palmă tinerească peste fund nevesti-sii, ce se duce să adape viţelul scăpat. În cartierul Comăneştiului, în Lăloaia, în zilele bune, de după poarta verde de metal, îl poţi auzi pe nea Pop Ion cum îşi blestemă javra, iar de partea cealaltă a drumului, cînd e vorba de harţă pe uliţă, ai să-l zăreşti şi pe Albu Gheorghe, cu palma la ochi, streaşină, din cauza soarelui puternic. De la Lăloaia pînă în Asău e o aruncătură de băţ şi un podeţ, că podul mare de beton primarul nu s-a învrednicit să-l repare. Pe malul drept al pîrîului, se întinde cartierul ţiganilor, care stau în vagoane de la Crucea Roşie şi-ţi promit că-i vin de hac primarului pornit pe îndepărtarea ţiganilor din localitate. Ultimele suflete pe care ai să le vizitezi stau aciuate într-un bordei în Tîrgu Ocna. Ai să asculţi nevoile lui nea Gică şi ale babei lui, tanti Valeria. Aceştia sînt o parte din oamenii de munte care, în cîteva ore, s-au transformat în oamenii apelor. De cîteva luni aşteaptă paşii edililor, dar ei întîrzie să apară. Mereu, ca un făcut, un străin le trece pragul, îi sileşte să retrăiască a mia oară inundaţiile şi-i întreabă cum merge reconstrucţia Văii Trotuşului şi casa. Cartierul Cotumba, Agăş. Este zona cea mai dificil de reconstruit din cauza imposibilităţii folosirii utilajelor grele care nu pot intra în localitate. Apele au distrus drumurile pe sute de metri, maşinile mici tranzitează zona pe uliţe improvizate de buldozerele care au ridicat malul şi au permis acestora să treacă . Toderiţă Petre "Uite, aici e bucătăria, apoi intrăm în holişor şi aici e o uşă unde dai afară în spatele căşii, iar dacă faci stînga, e o uşă şi intrăm în sufragerie." Stau cu nea Toderiţă Petre pe locul unde odată se afla casa lui. Au mai rămas numai fundaţia şi podeaua, care acum e încovoiată de la atîta apă înghiţită. Omul se plimbă pe platforma cocoşată şi îmi trasează casa lui de odinioară. "Eu nu am văzut atîta apă de cînd mă ştiu, vă jur." În 60 de minute după ceas i s-a dus casa. "Ştiţi cum plutea întreagă? Uite-aşa", se şterge cu un capăt de pulover la ochi şi se unduieşte din cap pînă-n picioare precum casa lui pe apă: "Şi la un moment dat, buf.... vedeam mult praf şi apoi cum se sparge casa. De parcă o trăgea de colţuri cineva din apă. După aia, nica." A început vremea promisiunilor şi cu ele au rămas. A mai salvat cîte ceva din casă, îl bate Dumnezău dacă minte, că sînt alţii şi mai nenorociţi decît el. Măcar pe ăia de i-ar ajuta cumva. Îşi ia de gît prietenul de şpriţ, venit de curînd, şi se îmbărbătează unul pe altul. Acum stau în bucătărie sau poate în hol, nu pot să-mi dau seama. "Oamenii de munte sînt mai puternici decît cei de la cîmpie, vă spun eu. Ne-am săturat de atîta aşteptat. Ne mai blestemă şi natura din cînd în cînd de la atîta rău ce-i facem, dar noi, de bidivii ce sîntem, ne aşezăm iar la locul nostru. Încet." Cartierul Lăloaia, Comăneşti - una din cele mai afectate localităţi de pe Valea Trotuşului. Au fost distruse complet 93 de case, la care se adaugă 190 de gospodării avariate. Reconstrucţia a început doar la o mică parte din case. Viceprimarul Comăneştiului, Nicolae Ciocan, a promis că din 2006 viaţa sinistraţilor se va îmbunătăţi . Pop Ion "A intrat apa peste tot. Şi la mine, şi la Mazilu, apoi la Stîngaciu, la Carmil. Pe nimeni n-a iertat apa rea." Poarta verde, grea, de metal ascunde în spate un zbierat răguşit, bătrîn, amestecat cu flegme oprite în gît şi blesteme aprige. "Taşi, cruşea mă-tii de javră." Moşul scuipă cuvintele şi urlă din rărunchi, de ai impresia că-şi dă duhul şi odată cu el îşi scuipă şi dinţii, şi aşa răzleţi. Aruncă ocări cîinelui, cu degetele lipite de un blid ce poartă în căuşul metalic trei ouă, o bucată de slană, caş şi ceapă. Pe el nu l-au lovit rău apele, dar i-au dat de treabă să-şi scoată toată podeaua şi linoleumul. Şi linoleumul ăla... Ah, Doamne, dacă i-ar mai da primarul o rolă, ar fi cel mai fericit. "Nu mi-a . dat nică şi drept să-ţi spui nici nu am nevoie. Doar oleacă de linoleum să-mi mai pui în bucătărie că mi-e frig pe jos." A turnat el nişte ciment în bucătărioară, dar nu-i e de ajuns. Printre dinţii rari, ca nişte boabe de porumb pe un cocean vechi, îmi spune că ar trebui să mă duc la vecinul, Albu Gheorghe, că el e mult mai nenorocit decît el. "I-a luat apa gardul şi jumătate din casă." Albu Gheorghe "Am stat de vorbă cu premierul Tăriceanu şi a spus să stau liniştit că se face. Ce se face? Poate promisiuni, că de atîta am avut parte pînă acuma." Adîncit în salteaua moale şi pufoasă cu fulgi de gîscă, nenea Gheorghe îmi arată deasupra patului pînă unde ajunsese apa în casă. Degetele groase, muşcate în piele de cîte un neg maro, se ridică încet-încet pînă la jumătatea peretelui. Din bucătăria de vară, bătrînii ies să îmi arate ce a mai rămas din casă. Trec pe lîngă temelia roasă de apă şi plîng încet. "Mai degrabă să nu ne mai amăgească. Să tacă mai bine, să nu ne mai chinuie că ne dau şi noi să aşteptăm. Ne dau speranţe deşarte şi noi sîntem prea bătrîni ca să mai fim minţiţi." Noroc de o rudă din Galaţi care i-a ajutat cu scîndură, ciment şi fier, că dacă se lăsau pe seama primarului... "Ne aduce ajutor tocmai de la Galaţi, dle ziarist. Mi-au dat de la primărie 11 leaţuri şi 12 scînduri la 10. Ce să fac eu cu ele? Na, spune şi mata. Cade pădurea pe noi şi eu primesc lemn din partea ailaltă a ţării." Sinistraţii Comăneştiului au promisiuni însă. Viceprimarul, Nicolae Ciocan, e de părere că autorităţile au făcut tot ce le-a stat în putinţă pentru a-i ajuta pe sinistraţi. Cu voce stinsă, pîlpîindă, ca la o confesiune, îmi spune că în localitatea pe care o are în grijă 93 de case au fost distruse complet şi 190 avariate. "Cîteva din cele 93 sînt în diverse stadii de execuţie şi renovare, urmînd ca în primăvară să fie finalizate. Aproape 13 sînt date la gata la acoperiş. Noi am obţinut o finanţare de 53 de miliarde de la Guvern în 2005. Totuşi mai avem o serie de proiecte în derulare." De la Lăloaia pînă la Asău e o aruncătură de băţ. Treci podeţul improvizat şi apoi, cu grijă, păşeşti pe gheaţa groasă şi printre rădăcinile de copaci chinuite de pămînt şi scoase deasupra de ape. Oamenii nu se mai minunează de podul de beton cu burta întoarsă la soare şi cu genunchii de fier mîncaţi de ape. Pe albia Trotuşului e ca pe front. Şanţuri în pămîntul răvăşit, bătut cu dinamita. Ici-colo zac bucăţi de tablă şi caroserii de tractor şi ARO. Deşi oamenii spun că apa a venit puhoi din cauza despăduririlor, maşinile grele nu contenesc să treacă pe lîngă mine cu pădurea în spinare. O păpuşă zace îngheţată pe sub bolovani, fără un picior şi o mînă. Adidaşii nu mai sînt albi de mai bine de şase luni şi balia stă spartă cu un colţ ieşit prin pămînt. Haine, papuci de casă, sticle cu zarzavat, borcane sparte, cu gogoşari supţi de zeamă şi uscaţi de ger. Toate acoperite de pietre mari, rotunde, colţuroase, tăioase pe la muchii. Comuna Asău - a suferit nenumărate pagube. Sute de case au fost distruse şi avariate. Primarul localităţii, Ştefan Potoroacă, nu a fost de găsit. Oamenii spun că se ascunde de teamă să nu-l linşeze ţiganii care se consideră batjocoriţi de primărie. Alţii zic că astea-s doar poveşti. Ciubotaru Jănică şi vagoanele albastre ale Crucii Roşii "Sîntem noi ţigani, dar înainte de toate sîntem oameni. E mort tot. Tot!!!", şi-şi duce ţiganul palmele la gură îngrozit, acoperindu-şi nasul cîrn maroniu. "Am stat pe bancă, am dormit în saci pe unde am putut, în saci de nailon înfundaţi cu haine. Au venit de la Pro Tv şi Antena şi au văzut cum stăteam. O lume întreagă m-a văzut. N-am zis la nimeni, nu am cerut nimic. Dar nici aşa să-şi bată joc primarul de noi. (I se opintesc ofurile în gît.) Ni s-a dat pămînt în fundul pădurii, la 10 kilometri de sat, să ne facem casă. Dar cu ce? Vor să ne alunge, să ne izoleze primarul." Jănică recunoaşte că îl mănîncă o mare ură pentru edilul Asăului şi, chiar dacă ar face puşcărie 50 de ani, el se duce la biroul din primărie şi face crimă de om, numai să ştie că neamul lui o să o ducă mai bine. Se izbeşte cu pumnul în piept şi cutremură din încheieturi vagonul albastru al Crucii Roşii. Un ţigan mai sprinten şi dezgheţat la minte îi reduce pe toţi din uliţă la tăcere. "Gura, băi! Tu n-auzi?! Gura!" Are ochii injectaţi cu roşu ca macul: "Domnu' ziarist. Au venit ca mata zeci. Zeci, ascultaţi la mine. Ce-au făcut? Veniţi aici ca la circ. Noi sîntem oameni, nu animale. Eu ştiu că mata n-ai cum să ne ajuţi pe noi toţi din toată valea asta a Trotuşului şi Asăului. Să mergeţi la primar să-l întrebaţi cîte vile a făcut la români şi cîte la ţigani? La televizor spune ceva şi în realitate se face altceva. Că aşa-i la noi. Ţigăneală cu reconstruirea Văii Trotuşului." Ţintuirea la pat În Tîrgu Ocna, pe la nea Gicu şi la tanti Valeria poţi oricînd să treci în vizită. Numai să împingi cu grijă de uşa casei, că e umflată de la atîta apă şi stă să se rupă din ţîţîni. Să nu te superi dacă nea Gică nu te întîmpină de la uşă cu o strîngere bărbătească de mînă. De doi ani e ţintuit la pat. Doctorii i-au mai lăsat două buturi de os învelite în carne în loc de picioare, pe care le acoperă acum cu un colţ de pătură. Se vaită pentru că nu mai poate merge în pădure după lemne de foc şi baba lui a trebuit să vîndă din scîndurile şi aşa mult prea puţine, primite ca ajutor de la primărie după inundaţii. Casa le e aplecată de spate pînă şi de aerul greu de munte, care parcă îi mănîncă măruntaiele moi de chirpici. Tanti Valeria i-a legat bărbatului un fular de marginea patului ca să se ridice şi să se mai dezmorţească. Dar el abia se mişcă, îşi trage ochii în spatele pleoapelor moi şi pufoase ca aripile unui liliac ce se pregăteşte de somn cînd vine noaptea. Dacă avea nea Gică picioarele şi ea era mai zdravănă mergeau la cotitura Trotuşului din spatele casei şi adunau scînduri, butuci şi dulapi întregi, că apele au adus de toate pentru toţi la vale. Şi toţi au luat. Numai ei nu, că bărbatul nu mai e zdravăn şi femeia e şi ea betegită de viaţă. Merg şi ei mai departe cum pot.