Ultima stagiune a unui actor încătuşat

Raluca BRODNER
Publicat în Dilema Veche nr. 154 din 19 Ian 2007
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

La Penitenciarul de Maximă Siguranţă Iaşi, porţile înalte de tablă albastră se deschid de cîteva ori pe zi vizitatorilor şi se trîntesc mînios în urma lor, cu zgomot de zăvor greu. E dimineaţă de noiembrie somnoros, cu soare blînd şi animaţie pe străzi. În dreptul penitenciarului oamenii trec mai grăbiţi ca de obicei, aruncă priviri scurte santinelelor şi îşi văd de drum, frămîntînd în linişte gînduri de oameni liberi. E aceeaşi linişte zbuciumată pe care am găsit-o în privirile femeii planturoase, cu o sacoşă de franzele şi borcane cu zacuscă, venită în vizită la fratele ei. Din spatele zidurilor se aud voci groase de bărbaţi, amestecate laolaltă cu sudalme înfundate, asemenea horcăitului unei creaturi fioroase. Pentru unii dintre ei zăvorul greu de la intrare nu va mai deschide vreodată poarta spre libertate. Detinuţii ieşeni sînt păziţi cu străşnicie de pesonalul instituţiei, nu degeaba i se spune de "maximă siguranţă". Uniforme croite la perfecţie pe siluete impunătoare te întîmpină încă de la intrare şi cer socoteală prezenţei tale acolo, în cele mai mici detalii. După ce intri, le zăreşti peste tot. Stau de veghe ca nişte ochi de soacre arţăgoase, gata oricînd să acţioneze la nevoie. Conştient sau nu, sînt condamnate să suporte sălbăticia carcerei, la fel ca oricare alt deţinut. Cu atîta securitate în preajmă, nu te poţi gîndi decît că în spatele gratiilor lenevesc cei mai fioroşi criminali pentru care cuştile şi cătuşele sînt singurele metode care îi pot îmblînzi. Printre ei însă sînt şi oameni care-şi recunosc cu părere de rău vinovăţia şi îşi blestemă neîncetat zilele ferecate între ziduri, cînd se gîndesc la lumea pe care au lăsat-o afară. Sînt oamenii care se luptă cu ei înşişi să înăbuşe pornirile delicvente şi să păstreze speranţa într-un colţ al sufletului, ferit de urîciuni. Aceştia sînt artiştii puşcăriei. "TEATRUL E O JOACĂ" - Ghenea este? - Nu? Ah, e la instanţă... - se adresează gardianul unuia dintre angajaţii de la Club. Primeşte răspunsuri dintr-o cameră alăturată, de unde se aud sunetele hodorogite dintr-un casetofon. Acordurile muzicale umplu camera Clubului (locul unde se defăşoară diverse activităţi artistice), ornată cu mobilier masiv, lustruit, cu multe icoane, lucrări de grafică şi afişe cu spectacolele de teatru susţinute de propriii actori. În mijloc, stau aranjate soldăţeşte cîteva bănci din lemn lăcuit, cu care se improvizează o sală de spectacol, ori de cîte ori se desfăşoară activităţi artistice în penitenciar. Într-un colţ, numit şcolăreşte "magia naturii", se înşiră pe cîteva poliţe suspendate oale de lut de diferite mărimi şi forme. Sînt creaţii ale celor închişi, care vorbesc, fără cuvinte, cel mai bine despre cum sînt ei cu adevărat, lăsîndu-i să evadeze, măcar imaginar, în lumea cea mare şi liberă. - Da’ de Bulgaru ce ştii? - Şi ăsta-i la instanţă. - Parcă şi Voicu, nu? - Da, şi ăsta e plecat. Şi totuşi, parcă ar mai fi un membru al trupei care... - Ia vezi, mă, e la cameră Butnaru? Sorin Butnaru îl urmează cu capul plecat pe gardianul care-l însoţeşte şi se apropie stingher de masa masivă cu două scaune tapiţate, din Club. Cu mîna dreaptă îşi înlătură de pe nas ochelarii mici, cu rame aurii, şi acceptă să se aşeze pe locul oferit. Nu pare cu nimic diferit de un om obişnuit pe care-l întîlneşti pe stradă. Ascultă atent întrebările şi răspunde calm, cu cuvinte măsurate. E unul dintre primii deţinuţi care a jucat în trupa de teatru a penitenciarului, încă de la înfiinţare, adică din 2001. "Am ales teatrul pentru că mă scoate din gîndurile care mă apasă. În penitenciar sînt multe nopţi nedormite, te gîndeşti cum ai ajuns aici, de ce ai ajuns. Aşa, mai uit de timp." Îmi mărturiseşte cu ochii aţintiţi în podea că atunci cînd era liber "n-aveam nici o tangenţă cu teatrul, aici mi-am descoperit veleităţile de actor. Am jucat, am încercat să joc, mai bine zis, în aproape toate piesele. Pentru scenă îmi rup din timpul meu (?!) peste 10 ore săptămînal. În fond, teatrul e o joacă". În Titanic Vals a interpretat rolul unui avocat şi, preţ de cîteva momente, cît a durat piesa, s-a simţit mai puternic. GOETHE ŞI POEZIA FRANCEZĂ Gardianul adulmecă cu ochii închişi boarea dimineţii strecurată pe unul din geamurile cu zăbrele vopsite în alb. Se gîndeşte cine ştie unde, nu e atent la conversaţie. Aşa pare. Butnaru nu e stingherit de prezenţa acestuia, începe să-mi vorbească ca unui prieten vechi despre cît de mult îl adoră pe Goethe, pe care i-ar plăcea să-l joace, doar că "nu se poate pune în practică aici, pentru că nivelul de înţelegere al deţinuţilor este sub mediu", de tracul fantastic pe care îl simte ori de cîte ori se urcă pe scenă, pentru ca într-un exces de sinceritate să lămurească, odată pentru totdeauna, că "noi, cei de aici, scursura societăţii, că asta sîntem, avem anumite fapte şi sînt anumite personaje din piese care ne prind". Pentru o clipă doar, cît să se audă banda reportofonului derulînd în gol, se lasă tăcere. Gardianul se trezeşte din torpeală şi ne priveşte încruntat. Reînnodăm firul vorbelor cu discuţii despre poezia franceză, pe care o preferă. De fapt, poezie scrie şi el. "Să nu vă aşteptaţi să vă spun că scriu despre garduri de sîrmă ghimpată, ziduri şi cătuşe. Eu scriu despre dragoste. Dacă nu iubeşti, nu poţi să fii poet. Aici, eu iubesc şi soarele dimineaţa." Şi rămîne cu privirea pierdută la geamurile scobite în pereţi sus, sus, aproape de tavan. Gustul libertăţii - paharul de coniac Aflu că a ispăşit toţi cei cinci ani care i s-au dat pentru înşelăciune, mai are o lună pînă iese "în jungla de afară, care e mai dură decît cea de aici", "nu prea am la cine să mă întorc, o să iau viaţa de la zero". Îmi povesteşte despre fata lui de care nu mai ştie nimic de un an, bănuieşte că e plecată în străinătate, "ca mai tot tineretul din ziua de astăzi". Era singura care îşi aducea aminte de el şi mai trecea să-l vadă. În rest, nimeni. Deşi se declară un optimist incurabil şi se încurajează cu vorbele unui prieten - "o să fie bine!" -, totuşi se gîndeşte cu strîngere de inimă la ce-o să se întîmple cu viaţa lui. "Nu ar fi o problemă să muncesc şi să cîştig bani, dar cînd nu ai pe nimeni lîngă tine pentru care să faci efortul ăsta, să împarţi bucurii şi necazuri, parcă totul e în zadar. Te laşi purtat de val c-o fi bine, c-o fi rău... Mă mai uit la televizor şi văd că oamenii ca mine sînt trataţi într-un anumit fel de ceilalţi. Nici nu-şi mai dau silinţa să te cîntărească, să vadă ce poţi, ce ştii, ce simţi, te cataloghează, te pun în raft şi gata." Îmi spune că primul lucru pe care o să-l facă cînd o să privească soarele drept în faţă e să caute un loc doar al lui, să-şi poată aranja gîndurile şi să bea un pahar de coniac, singur. "Toţi sîntem singuri, unii mai mult, alţii mai puţin. Şi-afară sînt oameni singuri, poate mai singuri decît sîntem noi aici." Cînd o să plece pentru totdeauna, o să simtă lipsa prietenilor pe care i-a cunoscut în penitenciar, "oameni în adevăratul sens al cuvîntului. Cînd spun asta, mă gîndesc la felul lor dezinteresat de a fi, cu toate că aici e o mică junglă. Cînd o să iasă şi ei o să încerc să-i găsesc". O NOAPTE FURTUNOASĂ ÎN PENITENCIAR "Desfăşurăm o serie de activităţi creative în penitenciar: atelierele de pictură, sculptură, ceramică, avem un cenaclu literar care editează o gazetă literară, gazetă volantă, şi chiar o trupă de teatru. Avem şi o formaţie muzicală cunoscută. Ceea ce face unu’, nu poate face altu’. Vrem să-i punem în valoare pe cei care au înclinaţii, aptitudini, talent şi să le ocupăm timpul cu ceva constructiv" - explică inspectoarea-şefă din cadrul Serviciului Educaţie, Gabriela Pătraşcu. Continuă să vorbească despre trupa de teatru de care se simte mai ataşată, deoarece o coordonează, împreună cu alţi colegi. "A fost o dorinţă de-a noastră de a ne încadra în anul aniversar Caragiale. Am început să montăm scene şi schiţe după Caragiale, cu deţinuţii tineri şi, treptat, văzînd că merg, am montat O noapte furtunoasă. Am avut premiera în penitenciar." În următorul an a venit rîndul piesei Gaiţele, montată în travesti pe scena Casei de Cultură din bătrînul parc Copou, care a avut succes la un public numeros, atipic, format din reprezentanţi ai justiţiei (judecători, procurori, magistraţi) şi studenţi. "Însuşi Mircea Dinescu ne-a încurajat, indirect, ne-a trimis felicitări şi ne-a susţinut moral de la distanţă" - adaugă Gabriela Pătraşcu, cu un zîmbet schiţat. În anul 2003, deţinuţii au "evadat" în pielea personajelor Tache, Ianche şi Cadîr, apoi şi-au demonstrat veleităţile actoriceşti în Titanic Vals, iar acum se pregătesc intens pentru O scrisoare pierdută. PE URMELE ACTORILOR PROFESIONIŞTI Numărul membrilor trupei oscilează între 12 şi 15, în funcţie de piesa aleasă. Sînt selectaţi cei care au cît de cît talent, capacitate de memorare şi dorinţa de a se implica într-o muncă de echipă, de durată. Perseverenţi, actorii din penitenciar se pregătesc un an de zile, ca să prezinte o piesă, şi repetă zilnic aproape două sau trei ore la Club, la care se adaugă cîteva ore bune de studiu în celule. În timp, o parte din membrii echipei au plecat. Au fost eliberaţi. Seniorii ce fac parte din rîndul celor care au primit pedepse cu o durată mai mare, au căpătat cu timpul experienţă şi împărtăşesc secretele "meseriei" celor nou-veniţi. "Sigur, au existat şi mici divergenţe, unii au avut tendinţa de a se situa deasupra celorlalţi, dar am încercat să le explic că nu sîntem artişti profesionişti. Avem doar dorinţa de a ne pune în valoare părţile bune. Spre deosebire de restul deţinuţilor, aceştia sînt serioşi, îşi respectă cuvîntul dat, se angajează în activităţi altfel decît ceilalţi" - adaugă inspectoarea.

Zizi și neantul jpeg
Kitul de supraviețuire și exteriorul
Orice acțiune astăzi simplă era tratată, pe atunci, ca o operațiune de comando.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
E cool să postești jpeg
Vioara lui Ingres
Un hobby este considerat a fi o extensie a personalității noastre dincolo de granițele profesionale și un indicator al faptului că avem pasiuni.
P 20 Sfintii Petru si Pavel WC jpg
Întoarcerea din cer. Conversiunea privirii
Proximitatea mundană a transcendenței este taina aflată în inima creștinismului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Charles de Foucauld
Accidentul – ca, de altfel, și minunea – a avut loc în biserica de lîngă școala de cavalerie unde învățase Charles de Foucauld.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
„Mama Natură l-a răsplătit cum se cuvine pentru profunda lui înțelegere.”
Zizi și neantul jpeg
Evadări în absolut
Intrînd în mare și înaintînd în ea, atît cît îți permiteau puterile, sfidai direct determinările.
956 08 Foto LNiculae jpg
Note şi fotografii (3)
Alte sunete vagi compun însăși tăcerea.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Capătul drumului – cum recuperăm anii ’90?
Tramvaiul 21 are o cu totul altă personalitate decît troleul 66 sau autobuzul 135.
p 19 WC jpg
Natura-n bucate
Sînt aceste panacee care promit viață lungă și sănătoasă reale sau doar o găselniță a industriei alimentare?
p 20 WC jpg
Apocalipsa la îndemînă
În orice religie, extremismul secretă o ideologie a „comunităţii aleşilor” eschatologici în luptă cu restul „decăzut” al umanităţii.
Theodor Pallady jpeg
Franciscanul de pe Bega
„Prologul” pelbartian e savuros ca un poem avangardist.
1226px Jesus walking on water  Daniel of Uranc, 1433 jpg
Aventura a doi frați ambițioși
A filozofa despre ambiție fără a ne reconsidera reperele riscă, pe lîngă prețiozitate sau cinism, să ne limiteze pur și simplu la gustul obsesiv de a parveni speculativ, intelectual, moral.
p 24 A  Vrana jpg
Cu ochii-n 3,14
Muștele femele au mai mulți neuroni decît masculii, acesta este rezultatul unui studiu recent care a observat creierul larvelor cu o tehnică inedită.
Zizi și neantul jpeg
La piscină
Pe vremuri, în anii ’70-’80, mersul la piscină era una dintre activitățile cele mai „fancy”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Corpul
Pe la 15 ani, deja îmi pierdusem toată încrederea în mine.
p 19 Johann Sebastian Bach WC jpg
Muzica lacrimilor. Bach
Muzica nu „reprezintă“ drama christică și nu îi caută o semnificație anume: ea se naște din cutremurarea care cuprinde lumea în momentul suferinței divine și o sădește adînc în sufletul ascultătorului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Două comentarii la Geneză
Nu puțini s-au întrebat, de-a lungul secolelor, de ce ultimele trei cărți ale „Confesiunilor” lui Augustin sînt, de fapt, o exegeză la primele versete ale „Genezei”.
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
„Cînd viața se întîmplă, puiul e tot pui.“
Window through a window in Röe gård café 2 jpg
Decît un termopan, șefu’
După două ore de spart la daltă de jur împrejur, o opinteală finală a extras tocul ferestrei din perete, cu pervaz cu tot.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
O să fie bine! – recensămînt 2022 –
O să ajung eu în Albania, iar ei or să fie tot la coadă, încremeniți în așteptare.
E cool să postești jpeg
Viața fără Facebook
Cura de dezintoxicare de Facebook i-a făcut pe subiecții studiului mai toleranți față de ideile politice ale taberei adverse.
p 20 jpg jpg
La ceasul fără umbre al amiezii
Pentru viaţa spirituală, pentru căutarea şi întîlnirea cu Cel nelocalizabil, locul mai are importanţă?
Theodor Pallady jpeg
Pe terasă, cu Epictet
Greu de spus dacă stoicismul e la modă pentru că se poartă textele aspiraționale sau pentru că timpul nostru face loc unui anume neo-păgînism.

Adevarul.ro

image
Misterele celor mai spectaculoase peşteri din munţii Hunedoarei. Unde s-ar fi aflat comoara lui Decebal
Turiştii care ajung în munţii Hunedoarei pot vizita o mulţime de peşteri spectaculoase, pline de mistere. Unele au fost locuite din preistorie.
image
Şoseaua pierdută în munţi, plânsă de localnici: „În scurt timp nu o să mai admirăm peisajul minunat” VIDEO
Doar o parte din şoseaua care se afundă în munţi, pentru a lega Valea Jiului de Băile Herculane, a fost finalizată. Localnicii se plâng de starea drumului naţional.
image
O influenceriţă urmărită de milioane de fani, acuzată că şi-a ucis iubitul. Tânăra mai fusese arestată pentru că l-a agresat fizic FOTO
Courtney Clenney, în vârstă de 26 de ani, este o influenceriţă şi model OnlyFans din Statele Unite. Ea a fost arestată pentru crimă, după ce şi-a înjunghiat mortal iubitul, în timp ce se certau.

HIstoria.ro

image
Necunoscuta poveste a raclei în care s-au odihnit osemintele voievodului Mihai Viteazul
Cu ocazia comemorării recente a morții voievodului Mihai Viteazul, Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I” a publicat pe pagina de socializare a instituției povestea inedită a raclei în care, pentru un timp, s-au odihnit osemintele.
image
Armele dacilor: formidabile și letale
Dacii erau meșteșugari desăvârșiți în prelucrarea metalelor, armele făurite de fierarii daci fiind formidabile și letale. Ateliere de fierărie erau în toate așezările, multe făcând unelte agricole sau obiecte de uz casnic, dar un meșter priceput putea foarte ușor să facă și arme.
image
Războiul Troian, între mit și realitate. A existat cu adevărat?
Conform legendei, Troia a fost asediată timp de zece ani și apoi cucerită de grecii regelui Agamemnon. Motivul izbucnirii Războiului Troiei ar fi fost, conform „Iliadei”, răpirea Elenei, cunoscută drept frumoasa Elena, Elena din Argos sau Elena a Spartei, fata lui Zeus și a Ledei.