TV story

Publicat în Dilema Veche nr. 93 din 27 Oct 2005
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

În doi ani de talk-show TV, am făcut cîteva constatări pe care, dacă nu s-ar fi întîmplat experienţa televiziunii, mi-ar fi fost greu să le adun de pe margine. Cîteva dintre ele sînt dureroase, altele bizare, unele amuzante, dar cele mai multe consonante cu ţara şi felul nostru de a fi. N-avem, cu toată bunăvoinţa producătorilor, mai mult de 170-180 de figuri ale vieţii publice aducătoare de rating. Şi nu vorbesc despre audienţe uriaşe, ci de unele de bun-simţ, în stare să te ţină pe linia de plutire a contractului încheiat cu staţia TV. Cum se traduce asta? Simplu: dacă ai un talk-show de luni pînă joi, cu un singur invitat pe seară, eşti obligat de realitate să aduci cele 170-180 de figuri publice cam de două ori pe an în studio. Iar dacă ai o emisiune-dezbatere cu doi, trei sau chiar mai mulţi invitaţi, lucrurile se complică tare; pe unii dintre ei ajungi să-i vezi mai mult decît pe rudele din provincie, adică şi de zece ori pe an. Ceea ce, să recunoaştem, chiar şi pentru un jurnalist din România e, uneori, prea mult. Invitaţii de la talk-show-uri alcătuiesc o lume ciudată, cu bădărani şi inşi de bun-simţ, timizi şi tupeişti, papagali şi oameni de onoare. Unii vin la emisiune ca şi cum ţi-ar face un favor, alţii te înnebunesc cu telefoanele, cerîndu-se invitaţi, cîţiva, foarte puţini, par să priceapă că nu vin pentru tine, ci pentru public. Timpii morţi de dinainte de emisiune şi din pauzele publicitare sînt de groază. Nu poţi aborda subiecte care urmează a fi discutate pentru că nu mai au nici un haz la a doua mînă şi pentru că e foarte greu să te prefaci uimit de o declaraţie "în exclusivitate şi în premieră" pe care ai mai auzit-o o dată cu zece minute înainte de intrarea în direct, la o cafea în biroul de protocol. Este motivul pentru care prefer să trăiesc cu spaima că invitatul nu va ajunge la timp în emisiune, decît să fiu nevoit să inventez subiecte neutre de discuţie despre copii, vreme şi concedii, aşa cum fac de fiecare dată cînd partenerul de talk-show ajunge cu 20-25 de minute mai devreme decît ora de începere a emisiunii. Machiajul e partea cea mai amuzantă. Pudra schimbă fizionomii, dar, mai ales, cheliile lucitoare ale unora dintre invitaţi. Ei nu mă recunosc pe mine, eu nu-i mai recunosc pe ei. În cele din urmă, toată lumea aleargă spre şerveţelele demachiante şi momentele penibile se termină cu un oftat de uşurare. În timpul emisiilor se pot întîmpla fel de fel de incidente dintre care, în ordinea frecvenţei, se disting următoarele: sună un telefon, al cameramanului, al omului de la lumini sau chiar al invitatului, zboară prin platou una sau chiar două muşte imposibil de omorît în pauza publicitară, se sparge un bec de proiector, urlă vreun bezmetic pe culoare, volumul căştii din ureche îţi sparge timpanul sau stai pe un scaun incomod şi te gîndeşti la asta toată emisiunea. Uneori, mai ales vara, cînd bei foarte multă apă, e bine să nu uiţi să mergi la toaletă înainte de emisiune, altminteri chiar şi 45 de minute pot fi îngrozitor de lungi şi aproape dureroase. Telespectatorii vor scandal şi spectacol, cronicarii TV cer discuţii serioase, profesioniste. Jurnalistul de televiziune trebuie să facă talk şi show. Uneori e greu, alteori, imposibil. Un fel de a împăca şi capra, şi varza. Eu dau bile sau joc poker cu Mitică Dragomir în studio, alţii invită într-o zi un ministru, iar a doua zi, o curvă transformată în starletă porno. Se cheamă că vrem să-i împăcăm pe toţi. Românii se uită îngrozitor de mult la televizor. Este, probabil, cea mai dureroasă constatare dintre toate, chiar dacă nu spun un lucru foarte nou. Ar putea suna chiar puţin ciudat, avînd în vedere că îmi cîştig o bună parte din venituri tocmai datorită acestui consum TV nefiresc de mare. În acelaşi timp însă, simt cum pe umerii televiziunilor se aşază în mod fals şi artificial responsabilităţi din domeniul educaţiei civice sau chiar al educaţiei şcolare, românii cerînd micului ecran să substituie familia, biserica şi, adeseori, chiar şcoala. Leacuri împotriva uitatului la televizor nu există. Un băiat isteţ a colorat însă cu roşu unul dintre butoanele de pe telecomandă. Şi, dacă vrem, acel buton ne salvează.

Zizi și neantul jpeg
Kitul de supraviețuire și exteriorul
Orice acțiune astăzi simplă era tratată, pe atunci, ca o operațiune de comando.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
E cool să postești jpeg
Vioara lui Ingres
Un hobby este considerat a fi o extensie a personalității noastre dincolo de granițele profesionale și un indicator al faptului că avem pasiuni.
P 20 Sfintii Petru si Pavel WC jpg
Întoarcerea din cer. Conversiunea privirii
Proximitatea mundană a transcendenței este taina aflată în inima creștinismului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Charles de Foucauld
Accidentul – ca, de altfel, și minunea – a avut loc în biserica de lîngă școala de cavalerie unde învățase Charles de Foucauld.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
„Mama Natură l-a răsplătit cum se cuvine pentru profunda lui înțelegere.”
Zizi și neantul jpeg
Evadări în absolut
Intrînd în mare și înaintînd în ea, atît cît îți permiteau puterile, sfidai direct determinările.
956 08 Foto LNiculae jpg
Note şi fotografii (3)
Alte sunete vagi compun însăși tăcerea.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Capătul drumului – cum recuperăm anii ’90?
Tramvaiul 21 are o cu totul altă personalitate decît troleul 66 sau autobuzul 135.
p 19 WC jpg
Natura-n bucate
Sînt aceste panacee care promit viață lungă și sănătoasă reale sau doar o găselniță a industriei alimentare?
p 20 WC jpg
Apocalipsa la îndemînă
În orice religie, extremismul secretă o ideologie a „comunităţii aleşilor” eschatologici în luptă cu restul „decăzut” al umanităţii.
Theodor Pallady jpeg
Franciscanul de pe Bega
„Prologul” pelbartian e savuros ca un poem avangardist.
1226px Jesus walking on water  Daniel of Uranc, 1433 jpg
Aventura a doi frați ambițioși
A filozofa despre ambiție fără a ne reconsidera reperele riscă, pe lîngă prețiozitate sau cinism, să ne limiteze pur și simplu la gustul obsesiv de a parveni speculativ, intelectual, moral.
p 24 A  Vrana jpg
Cu ochii-n 3,14
Muștele femele au mai mulți neuroni decît masculii, acesta este rezultatul unui studiu recent care a observat creierul larvelor cu o tehnică inedită.
Zizi și neantul jpeg
La piscină
Pe vremuri, în anii ’70-’80, mersul la piscină era una dintre activitățile cele mai „fancy”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Corpul
Pe la 15 ani, deja îmi pierdusem toată încrederea în mine.
p 19 Johann Sebastian Bach WC jpg
Muzica lacrimilor. Bach
Muzica nu „reprezintă“ drama christică și nu îi caută o semnificație anume: ea se naște din cutremurarea care cuprinde lumea în momentul suferinței divine și o sădește adînc în sufletul ascultătorului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Două comentarii la Geneză
Nu puțini s-au întrebat, de-a lungul secolelor, de ce ultimele trei cărți ale „Confesiunilor” lui Augustin sînt, de fapt, o exegeză la primele versete ale „Genezei”.
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
„Cînd viața se întîmplă, puiul e tot pui.“
Window through a window in Röe gård café 2 jpg
Decît un termopan, șefu’
După două ore de spart la daltă de jur împrejur, o opinteală finală a extras tocul ferestrei din perete, cu pervaz cu tot.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
O să fie bine! – recensămînt 2022 –
O să ajung eu în Albania, iar ei or să fie tot la coadă, încremeniți în așteptare.
E cool să postești jpeg
Viața fără Facebook
Cura de dezintoxicare de Facebook i-a făcut pe subiecții studiului mai toleranți față de ideile politice ale taberei adverse.
p 20 jpg jpg
La ceasul fără umbre al amiezii
Pentru viaţa spirituală, pentru căutarea şi întîlnirea cu Cel nelocalizabil, locul mai are importanţă?
Theodor Pallady jpeg
Pe terasă, cu Epictet
Greu de spus dacă stoicismul e la modă pentru că se poartă textele aspiraționale sau pentru că timpul nostru face loc unui anume neo-păgînism.

HIstoria.ro

image
Predica de la Clermont: Chemarea la Prima Cruciadă
În ziua de 27 noiembrie 1095, pe câmpul din fața orașului Clermont, câteva sute de oameni așteptau să audă predica papei Urban al II-lea.
image
Frontul din Caucaz al Războiului ruso-turc din 1877-1878
Războiul din 1877-1878 este cunoscut mai ales pentru frontul din Balcani, la care au luat parte mari unități otomane, rusești și românești în principal, dar și trupe sârbești și muntenegrene.
image
Necunoscuta poveste a raclei în care s-au odihnit osemintele voievodului Mihai Viteazul
Cu ocazia comemorării recente a morții voievodului Mihai Viteazul, Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I” a publicat pe pagina de socializare a instituției povestea inedită a raclei în care, pentru un timp, s-au odihnit osemintele.