Sinuciderea Boierului

Cinci minute pînă la începerea emisiunii. În faţa mea un personaj încă important, fost ministru pînă în urmă cu cîteva zile. Discutăm despre situaţia politică. Antreuri, cum le spun eu: că Băsescu nu renunţă, că a încercat, dar n-a putut mai mult din cauza oligarhilor... Eu o ţin pe-a mea, legată de funcţionarea instituţiilor. El zice că funcţionează, dar că sînt împînzite de oameni care pot fi şantajaţi. Din una în alta, se ajunge la retrocedări şi omul mai că nu se ridică de pe scaun. Îi trage o înjurătură de mamă fostului rege, după care porneşte la înjurat de popi. Încă un minut şi intrăm în direct. Pînă să aud în cască semnalul de începere a emisiunii, îl aud pe el rostind un nume: - ...şi cum să nu obţină popii tot ce-au vrut cînd l-au luat în braţe pe turnătorul ăla ordinar de Bălăceanu-Stolnici? Am crezut că n-aud bine. Mărturisesc că toată emisiunea, deşi subiectele discutate cu personajul n-au avut nici o legătură cu Securitatea, cu Stolnici sau cu Biserica, nu m-am putut gîndi decît la asta. Într-o pauză publicitară am cerut ceva detalii. Mi-a răspuns şoptit: - Turnător ordinar, dom’le, cu angajament, cu bani mulţi luaţi, e la fel sau, poate, mai rău decît Dan-Amedeo Lăzărescu... A trecut emisiunea, dar a rămas discuţia. La cîteva zile distanţă am ocazia să vorbesc cu un membru al CNSAS. Pun întrebarea cu o strîngere de inimă. Mărturisesc că mi-aş fi dorit ca omul să-mi tragă o smetie şi să-mi spună să mă duc dracului. Nu se întîmplă aşa. - Da, dom’le, din păcate, e adevărat, a luat bani, a turnat... Merg în redacţie la Cotidianul. O rog pe Mirela Corlăţan să-i ceară un interviu lui Bălăceanu-Stolnici pe această temă. Eu n-am nici stare, nici putere să-l privesc în ochi într-o discuţie despre colaborarea lui cu Securitatea. În cîteva zile, la şedinţa de redacţie, Mirela anunţă că interviul e gata. Şi că informaţia e confirmată, nuanţat, chiar de Stolnici. Ne adunăm în şedinţă restrînsă. Ce facem? Publicăm? Publicăm, dar nu ne grăbim. În faţa mea, Mirela îl mai sună încă o dată pe academician. Bătrînul Stolnici începe să se încurce în explicaţii. În interviul iniţial mărturisise că doar discuta cu ofiţerul de Securitate. De această dată admite că semna declaraţii scrise. Mai dau un telefon unui amic care se ocupă de ani mulţi cu studierea arhivelor Securităţii. Are şi el surse în CNSAS care i-au confirmat faptul că Bălăceanu-Stolnici are un dosar urît, de turnător. Mai mult, amicul îmi povesteşte despre o şedinţă PNL la care venerabilul a leşinat cînd s-a pus în discuţie demiterea din partid a tuturor celor care au colaborat cu Securitatea. Parcă tot nu-mi vine să dau bun de tipar. Aşa că pun mîna pe telefon şi vorbesc eu cu Bălăceanu-Stolnici. Da, a scris note de informare, dar numai pentru cetăţenii străini cu care intra în contact. Aproape că răsuflu uşurat, gîndindu-mă că exista o lege care-l obliga să facă asta. Închid telefonul, cu gîndul că, iată, nu se confirmă... - L-ai întrebat totuşi dacă a semnat toate notele cu numele lui? Şi dacă a luat bani pentru ele? Nu l-am întrebat. Aşa că mai sun o dată şi se prăbuşeşte cerul: "Da, cred că am semnat cîteva note şi cu un alt nume... Laurenţiu". Urmează o discuţie despre banii primiţi, în care Bălăceanu-Stolnici se încurcă, dar nu mai am nici un chef să-l aud descurcîndu-se. Dialogul se termină brusc, cu o întrebare stinsă, pe care, probabil n-o s-o uit niciodată: "Da’ ce, o să publicaţi toate astea?!". Le-am publicat. Am un sentiment, amestecat, de milă şi silă. În plus, mă bate gîndul să pun o bombă în depozitele care adăpostesc arhivele fostei Securităţi. Bălăceanu-Stolnici a fost turnător, Ion Iliescu a fost preşedintele României, Ristea Priboi a fost şi nu mai este. Vorba unui lider PSD: "Ştiţi, dom’le, care e paradoxul? Că turnătorii sînt la ei şi ofiţerii sînt la noi!". Acum ştim. Dar asta nu ne ajută să şi înţelegem.