Silicon Valley (III) – mica Românie

Publicat în Dilema Veche nr. 530 din 10-16 aprilie 2014
Silicon Valley (III) – mica Românie jpeg

Partea cea mai ponosită a lungului bulevard Market Street din San Francisco îşi schimbă rapid faţa. Clădiri vechi şi abandonate, care îmi amintesc de tristul centru istoric din Bucureşti, de acum cîţiva ani, sînt dominate straniu de cele de birouri înalte de peste 20 de etaje şi de macaralele cu gîtul alungit care lucrează la unele dintre construcţiile-turn. Încurcătura de stiluri e accentuată de magazinele de la parter: salturi derutante de la cafenea de hipsteri sau cofetărie la modă, cu supradoze de zahăr frumos servite, la magazinul de tip bazar, cu electronice de mărci obscure, cocoţate unele peste altele, ce străjuiesc inclusiv intrarea în prăvălie, înaintînd pe trotuar, de parcă s-ar fi revărsat din cauza presiunii prea mari dinăuntrul spaţiului comercial.

Din timp în timp, pe şinele din mijlocul bulevardului trec tramvaie vechi, clătinîndu-se puţin, ca fundul de raţă. Cu un singur vagon, colorat fiecare cum l-a lăsat soarta, tramvaiele venite din trecut fac parte din farmecul boem al oraşului ondulat pe dealuri abrupte.

Zeci de homleşi vegetează prin zonă. Unul dintre aceştia împinge un cărucior de supermarket, plin cu toată viaţa lui. Trece strada fără a privi nici în dreapta, nici în stînga. Împinge căruciorul drept înainte, spre celălalt trotuar care îl aşteaptă. În jur sînt şiruri de americani prinşi cu munca sau în pauza de masă, după cum arată recipientele pe care le ţin în mîini.

Opresc un tînăr să-i fac o poză. E pentru prima dată cînd văd pe cineva purtînd pe stradă ochelarii Google, capabili, printre altele, să se conecteze la Internet sau să facă înregistrări video.

Această secţiune din Market Street e zona în care mai multe companii din IT au decis să îşi transfere sediile în ultimii doi-trei ani. Un important impuls a fost dat de anunţul făcut de Twitter, în aprilie 2011, că îşi va muta birourile într-o clădire istorică din cartier. Decizia – o surpriză, căci această porţiune a oraşului a fost ocolită de marile societăţi comerciale din cauza aspectului şi a problemelor sociale. Firma celor la Twitter e acum pe clădirea în stil Art Deco, ridicată în 1937, acelaşi an în care a fost inaugurat un simbol al oraşului San Francisco, podul Golden Bridge. De sub respectiva firmă, pe trotuarul din faţa sediului, cînd mă uit în dreapta, peste drum, într-un geam de la mijlocul unui bloc înalt, văd agăţat pe interior un steag al României.

Aici locuiesc Mircea Paşoi şi Cristian Strat, amîndoi manageri de dezvoltare software la Twitter.

I-am vizitat două zile mai tîrziu, într-o duminică leneşă din decembrie. Mircea are 26 de ani, Cristian – 28. Amîndoi olimpici la informatică, şi-au înfiinţat un start-up în România. Au avut mai mult succes însă după ce s-au mutat în Canada, unde au pornit o altă afacere: Summify – un agregator al informaţiilor de pe reţelele sociale. Utilizatorii platformei primeau în căsuţa lor de e-mail un rezumat al postărilor, relevante pentru ei, din reţelele sociale din care făceau parte (ca Facebook sau Twitter), scutindu-i astfel de nevoia de a verifica frecvent ce mai e nou pe fiecare dintre ele. După doi ani de muncă, în 2012, Summify a fost achiziţionat de Twitter, iar întreaga echipă de şase oameni s-a angajat la compania din San Francisco. Cei doi fondatori ai Summify, Mircea şi Cristian, au fost numiţi manageri de dezvoltare software. Fiecare dintre ei coordonează acum echipe de 20 şi ceva de oameni. „Ne asigurăm că muncesc la lucrurile potrivite, că le place ceea ce fac. Angajăm, dăm afară oameni, dacă e nevoie. Ne asigurăm că proiectele sînt terminate la timp“, îmi explică Mircea Paşoi.

În apartamentul în care stau păstrează un banner cu Summify, rezemat de un perete. Tricolorul din fereastră a rămas acolo de la Paşti anul trecut, cînd au organizat o întîlnire cu mai mulţi români şi de atunci nu l-au mai dat jos pentru că „le aduce aminte de casă“, dar şi pentru că le e lene să-l coboare.

Stăm de vorbă în jurul unei mese rotunde din living, lîngă fereastra mare ce se întinde din tavan pînă în podea, colorată parţial de drapelul pus peste ea. Cristian poartă un tricou negru cu simbolul Twitter şi hashtag-ul în engleză „dezvoltare“. Mircea e îmbrăcat cu un tricou gri, tot cu pasărea albastră, imaginea companiei puse pe ciripit.

Cei doi tineri au naturaleţea şi relaxarea pe care le-am întîlnit adeseori în rîndul IT-iştilor mulţumiţi de alegerile făcute şi de viaţa lor aşezată pe un făgaş care înseamnă mai mereu creştere profesională.

„Dacă mergi, de exemplu, în cafeneaua de lîngă noi, sînt şanse foarte mari ca acolo cineva să discute despre un start-up“ – rezumă Cristian Strat entuziasmul din Silicon Valley. E mai greu să reuşeşti cînd eşti departe de un nucleu ca acesta, în care oamenii sînt preocupaţi de inovaţie. Aşa şi explică de ce ei au avut mai mult succes în Canada decît în România, Canada fiind lipită de Statele Unite, o piaţă cu un număr uriaş de consumatori cu putere ridicată de cumpărare. Şansele sînt şi mai mari odată stabilit în Silicon Valley, căci e impresionantă aici „densitatea de oameni pentru care tehnologia e viaţa lor“.

Totuşi, Mircea punctează că Silicon Valley nu e ca un film de la Hollywood. „Implică foarte mult stres şi eşecuri. Lumea nu le vede.“ E foarte multă muncă la mijloc, perseverenţă, dar şi noroc. Cristian îl completează: „Există tentaţia să îţi explici reuşitele prin cît de deştept eşti, dar de multe ori contează să fii la locul potrivit în momentul potrivit, să discuţi cu persoanele potrivite.“

Sînt conştienţi că nu ar fi reuşit cu mica lor firmă din Canada, Summify, dacă nu ar fi avut sprijinul investitorilor şi nu ar fi fost primiţi într-un incubator de afaceri de acolo. „În domeniul de consumer web, orice start-up are un alt profil de dezvoltare, nu începe prin a genera profituri. Are nevoie de un timp mai lung, poate un an, în care să descopere o masă semnificativă de clienţi. Îţi trebuie oarecare suport financiar pentru asta, ca să poţi să explorezi. Dacă eşti constrîns din start să generezi venituri este foarte improbabil să reuşeşti“, povesteşte Cristian Strat.

Primul lucru pe care cei doi au trebuit să-l facă la Twitter, după achiziţia afacerii lor din Canada de către compania americană, a fost integrarea Summify în platforma de microblogging. Nu pot să ofere cifre, dar spun că procesul a fost unul de succes, în termeni de utilizatori cîştigaţi.

Din cînd în cînd vin şi în România pentru a face recrutări de personal. „Trebuie să găsim oameni foarte buni. Nu există bariere în a-i angaja“, spune Mircea Paşoi, adăugînd că sistemele de educaţie din lume nu fac faţă cererii de pe piaţă de profesionişti în IT. România, ca şi alte ţări din Europa de Est sau China, furnizează specialişti foarte bine pregătiţi în acest domeniu, pentru că sistemele de educaţie de aici pun încă accent pe matematică, fizică, informatică. Potrivit managerului de dezvoltare software de la Twitter „deficienţa pe care o avem (în învăţămînt – n.r) e că nu oferă o altă mare parte, care nu ţine de ştiinţă: ce înseamnă leadership, ce înseamnă să lucrezi în echipă, ce înseamnă să comunici.“ Într-o companie mare, aceste calităţi sînt foarte importante. Cristian Strat e şi el de părere că programatorii pe care i-au recrutat pentru Twitter în România sînt foarte buni. Subliniază însă că aceştia au ajuns la un nivel ridicat de performanţă pentru că s-au dedicat pasiunii lor, şi în timpul liber. Nu e vorba de „lucruri pe care le-au văzut în şcoală, ci le-au făcut de capul lor. Cu siguranţă ar putea să vină mai mult şi din timpul facultăţii.“  

Dacă în momentul mutării lor la Twitter, acolo mai lucra doar un singur român, stabilit de multă vreme în Silicon Valley, acum sînt aproape 20, după cît estimează Cristian. Aşa s-a ajuns ca în companie să existe o zonă marcată „Little Romania“ (Mica Românie). „Cînd vii aici, toată lumea te sprijină,  vrea să te ajute şi nu aşteaptă ceva de la tine. Asta am încercat şi noi să facem.“

I-am iscodit pe ce doi tineri dacă, ajunşi la acest nivel al carierei, mai au planuri să plece de la Twitter. Mircea răspunde fără ezitare: „Nu credem în modelul în care lucrezi într-un loc o viaţă întreagă şi apoi te pensionezi. Momentan, Twitter e cel mai bun loc în care am putea să fim. (...) Cu siguranţă o să mai lucrăm şi la alte proiecte, care pot să fie alte companii pornite de noi sau alte companii pornite de altcineva. Sîntem abia la început.“

În schimb, Monica Ioniţă, manager de proiecte IT la biroul din San Francisco al Ubisoft, companie de jocuri video, nu crede că va avea energia, în viitor, să înfiinţeze propriul start-up. Lucrează în corporaţii de şapte ani şi i se pare că ideea asta nebunească de a porni pe propria cale trebuie făcută „cînd eşti tînăr şi foarte energic“. Monica are 29 de ani, cu patru ani mai mult decît spune că ar fi încă OK să te apuci de-un start-up. Mică de statură, cu ochi albaştri, părul castaniu şi cu puţin accent moldovenesc, românca recunoaşte că îi apreciază pe cei care au reuşit cu firmele lor. „A avea o idee bună nu e suficient. Pragmatismul care îţi trebuie ca să faci ideea să crească mi se pare admirabil.“

Ca manager, Monica Ioniţă conduce la Ubisoft o echipă de aproximativ zece oameni, componenţa grupului schimbîndu-se în funcţie de fiecare proiect la care lucrează. Provocarea profesională spune că a determinat-o să plece din România. „Cît poţi să mergi cu rucsacul în spate şi ai ocazia, de ce să nu o faci? Lumea e mare.“

Mai e ceva – povesteşte tînăra. În Silicon Valley există „un respect profesional pentru români. E o altă reacţie aici cînd zici că eşti român, în comparaţie cu Europa.“; se explică prin impresia bună lăsată printre angajatori de către programatorii din ţara noastră. După cum apreciază Monica Ioniţă, cererea mare de pe piaţa locală a muncii face ca un IT-ist cu o temelie solidă, nu neapărat excepţională, să fie mai apreciat pentru că e o resursă rară. Din estimările ei, în sediul din San Francisco al Ubisoft lucrează vreo zece români, din cei 350 de angajaţi locali.

Competiţia pentru găsirea de buni profesionişti determină firmele ca, pe lîngă ofertele salariale consistente, să se preocupe să creeze un mediu atrăgător la locul de muncă. Din cîte am văzut, pare o condiţie obligatorie existenţa meselor de ping-pong sau de biliard. De asemenea, „nu se pune problema să nu ai suc gratis la muncă sau un anumit discount pentru benzină ca să vii la serviciu,“ povesteşte Monica. E de aceeaşi părere cu Mircea şi Cristian că Europa de Est are încă un avantaj prin educaţia oferită tinerilor în liceu şi facultate, în privinţa ştiinţelor exacte. Crede şi că, de exemplu, românii sînt mai flexibili: unui român, „cînd îi spui că în trei luni trebuie să înveţe un limbaj nou de programare, pune mîna pe o carte şi pe Google şi în trei luni îl ştie. Programatorul american nu e aşa obişnuit să se descurce singur. Trebuie să facă un curs, să aibă mai mult timp să se acomodeze. Românul este mai dispus să iasă din zona de confort, ca să înveţe ceva.“

După atîtea vorbe de laudă despre români, nu pot să mă abţin să o întreb pe Monica dacă modelul Silicon Valley ar putea fi replicat acasă, ţinînd cont că – să zicem – am avea resursele umane necesare. Răspunsul tinerei îmi aduce aminte imediat şi de propriile noastre păcate. „Europa de Est nu plăteşte soft-ul. Nimeni nu are acasă un Windows sau un joc plătit.“ 

Reportajul face parte dintr-o serie de articole pe tema Silicon Valley. Citiți aici prima și a doua parte a seriei. 

Octavian Coman este jurnalist.

Foto: O. Coman

Zizi și neantul jpeg
Alarme, sonerii, zgomote… – din alte vremi
Aproape vii, ceasurile ne umpleau singurătățile.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
#metoo? În România?! Să fim serioși!
Nu cred că există vreo femeie, cel puțin din generația mea, care să nu fi trecut măcar o dată în viață printr-o experiență de hărțuire sexuală
p 20 N  Steinhardt jpg
N. Steinhardt despre creștinismul firesc
Creștinismul devine un regim natural al vieții, un accent care însoțește gesturile cele mai mărunte ale cotidianului.
Polul jpg
Colonialism și misionarism
Reconcilierea dintre colonialism și misiunea creștină internațională este foarte complexă.
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
A ajuns acasă rîzînd, a rîs toată noaptea și nu s-a oprit nici a doua zi (joi), nimic neputîndu-i pune capăt veseliei.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
În ochii ei era dragoste, multă dragoste
Cît de repede se petrecea totul, fără să analizezi, fără să-ți pui întrebări, fără să te gîndești la un viitor, erau ca niște fire care se înșiră, apoi se deșiră, ca o lumînare care se aprinde undeva în noapte, arde întîi viu, apoi mocnit și se stinge de la sine.
Un album studiu al bisericilor transilvane jpeg
Un album-studiu al bisericilor transilvane
Textul are sobrietate ştinţifică, devotament faţă de documentarea monumentelor şi a vieţii religioase care le-a modelat şi care s-a modelat, de-a lungul timpului, în jurul verticalei lor.
Theodor Pallady jpeg
Tiparul și Cartea cărților
Nu știu să se fi publicat la noi, pînă acum, o asemenea panoramă a edițiilor tipărite ale Sfintei Scripturi de pe orice meridian și în mai toate limbile cunoscute.
Zizi și neantul jpeg
În mulțime
Oamenii prezenți erau animați de entuziasm, dar de unul mai blînd, mai difuz.
Visez parcaje subterane jpeg
Visez parcaje subterane
Locuitorii la bloc ar trebui să-și privească cartierul ca pe propria curte și să lase mașinile la bulevarde, pentru a se bucura de natură.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
Un bărbat de 60 de ani a mers la dentist pentru o plombă și a ajuns la urgență direct în operație, pentru că a înghițit capul frezei care-i scormonea dintele.
Oh salvie levănțică iasomie trandafir jpeg
Oh salvie levănțică iasomie trandafir
La început, l-am întîlnit pe Mircea Anghelescu ca profesor, în Amfiteatrul „Bălcescu“.
Zizi și neantul jpeg
Din mers, „mici” bucurii
Bucuria trece dincolo de tine și o-mpărtășești, involuntar în general, și celorlalți.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Privirea lui Chateaubriand
Memoriile au fost proiectate – cum altfel? – pentru posteritate, dar ca o voce de dincolo de mormînt.
Filosofie și muzică  Gabriel Marcel jpeg
Filosofie și muzică. Gabriel Marcel
Muzica este așadar, în mod primordial, nu un obiect al gîndirii, ci un mod al ei.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
...mai mulți americani au murit înecați cu lăptuci decît mușcați de șerpi și de crocodili, combinat.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Speranța moare ultima?
Mereu m-am întrebat dacă speranța care poate aduce cu sine un soi de idealism în a privi lucrurile din jurul tău folosește într-adevăr la ceva.
O lume a poveștilor jpeg
O lume a poveștilor
Narativele care pot subjuga națiuni întregi nu sînt o invenție modernă – după cum afirmă psihiatrul Boris Cyrulnik, în cea mai recentă carte a sa, apărută luna trecută la editura Odile Jacob.
André Scrima: Ziua una şi a opta jpeg
André Scrima: Ziua una şi a opta
Lumina Paştilor: pe cea vizibilă în biserici şi pe străzi, ucrainenii nu şi-au putut-o îngădui; pe cea spirituală, religia patriarhului Kiril o insultă, o sufocă.
Theodor Pallady jpeg
Un Sisif în robă franciscană
Camus a fost doar martorul esențial al asprelor sale vremuri și, prin revolta contra absurdului, aproape un mărturisitor.
Zizi și neantul jpeg
Iarbă verde și obligativități
Avem tendința să ne complicăm puținele zile libere. Să le încadrăm în sisteme, să le tratăm ca pe unele de lucru în alt domeniu: cel al leisure-ului, al entertainment-ului.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
Care ar fi playlist-ul ce v-ar alunga pe dumneavoastră de la o demonstrație?
Blocul, strada, etajul și apartamentul jpeg
Blocul, strada, etajul și apartamentul
În locul garajului a apărut un parc, la fel de lipsit de imaginație din punct de vedere urban ca și lamele de blocuri din spatele unității militare, dar care, cu zonele sale verzi, evoca peluza spălătoriei de steaguri.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Ce caută americanul în Europa?
Îmi dau seama că avem de toate aici, pe bătrînul nostru continent, micul nostru paradis terestru, că este (a fost... oare?) una dintre cele mai bune lumi posibile și că mi-ar trebui vreo cinci vieți ca să văd și să trăiesc tot.

Adevarul.ro

image
Implicaţiile distrugerii crucişătorului Moskva, nava amiral a flotei ruse la Marea Neagră | adevarul.ro
Atacul asupra crucisatorului Moskva", nava-amiral a flotei ruse la Marea Neagra, are valoare simbolica si militara, spune profesorul Michael Petersen, citat de BBC. Nava ...
image
Topul celor mai valoroase monumente istorice lăsate în ruină. De ce nimeni nu le-a îngrijit VIDEO | adevarul.ro
O multime de monumente istorice faimoase din judetul Hunedoara nu au mai fost ingrijite si restaurate de mai multe decenii.