Silicon Valley (I) – în căutarea transparenţei

Publicat în Dilema Veche nr. 524 din 27 februarie - 5 martie 2014
Silicon Valley (I) – în căutarea transparenţei jpeg

Google, Google, Google şi, încă o dată, Google. E un nume de care cu greu îmi pot feri privirea în campusul în care îşi are sediul compania americană, din oraşul californian Mountain View. Dacă nu dau peste cuvînt, tolănit pe hainele purtate de unii angajaţi, pe coşurile de gunoi pentru colectarea selectivă a deşeurilor, pe căştile de protecţie pentru biciclişti sau pe clădirile de sticlă lucioasă ca lentilele de la ochelarii de soare scumpi, sesizez ceva familiar la culorile unor obiecte din jur... De exemplu, sînt foarte simpatice bicicletele de oraş pe care unii angajaţi trec agale. Arată ca şi cum abia au fost smulse de la un clovn. Cauciucurile şi aripile – vopsite cu verde crud. Cadrul e galben. Coşuleţul din faţă şi furca de dedesubt – roşii. Manşoanele de pe ghidon – albastre. Umbrelele care protejează mesele în aer liber au şi ele aceleaşi nuanţe vesele ca bicicletele. Doar după ceva efort, ca şi cum conştientizez că ştiu un nume, dar am un lapsus şi nu pot să-l pronunţ, realizez, în sfîrşit, că sînt pictate în culorile pe care le văd în fiecare zi cînd îmi caut cuvintele pe Google.  

„Astea sînt mai multe microfoane decît am văzut în ultima perioadă, aşa că am vrut să vă fac o poză“, ne anunţă Cliff Redeker, după ce a apăsat în partea dreaptă a ramei ochelarilor Google de pe nas. Lucrează de şase ani aici şi acum e manager al programului „Talks at Google“ („Discuţiile de la Google“). Ce face? Aduce în campus muzicieni, regizori, politicieni şi personalităţi din alte domenii, pentru a le ţine prezentări angajaţilor companiei americane. Astfel, îi ajută pe colegi „să-şi îmbogăţească viaţa“.  

Cliff a fost desemnat acum să se ocupe eficient de grupul de jurnalişti străini care vizitează sediul corporaţiei pentru a descoperi cultura Google. E tînăr, cu un aer cool, e subţirel şi foarte sigur pe el, ca mai toţi cei care trec pe lîngă noi. Cînd vorbeşte despre colegii săi, le spune „googleri“.  

Turul începe în clădirea 43 – din holul ei se face şi intrarea în Cafeneaua lui Yoshka, cu sloganul: „Comunitate. Camaraderie. Prietenie.“ Alături de numele cafenelei, se află un text care ocupă cinci rînduri cu multe cuvinte care vor să spună că este binevenită prezenţa cîinilor la locul de muncă de la Google. Adevărul mi-e confirmat de oamenii pe care îi văd pe aleile campusului cu patrupezi în lesă.

Angajaţii companiei mănîncă la mese lungi de lemn, după ce şi-au luat ce au poftit de la secţiunile cu autoservire.

Ghidul cu ochelarii de robot ne precizează că mîncarea este gratuită. Cozile de la bufet nu sînt lăsate însă la voia întîmplării. Sînt „calibrate“ astfel încît să nu fie prea lungi şi să devină o pierdere de timp, dar nici prea scurte, iar angajaţii să nu aibă timp să interacţioneze între ei. Ideea după care sînt organizate spaţiile este ca echipele să comunice cît se poate de mult, să schimbe idei. Cliff Redeker mai povesteşte, alert, căci turul e contra cronometru, şi că „googlerii“ sînt încurajaţi să lucreze oriunde simt că este mai productiv pentru ei: în cafenea, acasă, pe bancă. Nu există program fix. „Angajaţii sînt evaluaţi după rezultate.“

Unii dintre ei se înscriu voluntari în cadrul companiei, în tot felul de proiecte în care cred. Un program început aşa este echipa de răspuns în situaţii de criză – se ocupă cu obţinerea, de la parteneri, a unor imagini din satelit, actualizate, în cazul unui dezastru petrecut undeva în lume, sau cu crearea de mijloace de căutare online pentru persoanele dispărute. În spatele lui Cliff sînt acum nişte ecrane mari, aranjate ca un separeu, pe care se învîrte Pămîntul virtual al programului Google Earth.

Ne mutăm tot în holul clădirii pentru ca ghidul să ne arate un perete cu fotografii digitale cu politicieni, printre care Barack Obama, Hillary Clinton sau Gilbert Bukenya al Ugandei. Mai sînt şi artişti ca Taylor Swift şi Ben Affleck. Cu toţii au în comun un singur lucru: alături, în cadru, şade Chade-Meng Tan. Programator la Google, Chade-Meng Tan a început să ţină, în cadrul corporaţiei, cursuri de meditaţie pentru a-i face pe „googleri“ „mai productivi şi mai fericiţi“ prin tehnici ale minţii – după cum povesteşte Cliff Redeker. Din curs a rezultat şi o carte scrisă de Chade-Meng Tan: Search Inside Yourself (Caută în sinele tău). Nu numai că titlul are verbul „a căuta“, dar e şi colorat googăleşte.  

În curtea cu verdeaţă a campusului a încremenit scheletul unui dinozaur rău, adică un T-Rex în mărime naturală, cu nişte păsări flamingo roz agăţate printre oase şi dinţi. Păsările sînt nişte reproduceri artistice. Printre coastele prădătorului se mai vede şi terenul de volei pe nisip, aflat la mică distanţă. Pe el lovesc mingea şi sar la fileu patru tineri purtînd bermude. Cliff spune, mai în glumă, mai în serios: „Le-am trimis un e-mail. Mă bucur că sînt aici, muncind pentru voi.“ Imediat, noi, grupul de jurnalişti, facem poze şi filmăm. Cliff ne reaminteşte mîndru un fapt esenţial – la Google, oamenii nu sînt evaluaţi după numărul de ore muncite, ci după rezultate.

Transparenţa este o altă valoare asumată de companie. Potrivit ghidului, în fiecare săptămînă are loc o reuniune cu angajaţii, în timpul căreia pot adresa întrebări fondatorilor Google (Larry Page şi Sergey Brin) sau altor manageri, iar subiectele pot varia de la aprovizionarea cu snack-uri, la dezvoltarea viitoare a corporaţiei.  

Pentru le uşura viaţa salariaţilor care au copii, compania le pune la dispoziţie, contra cost, şi un centru de zi în care îşi pot lăsa pruncii cît timp sînt prinşi cu munca. De altfel, în jumătatea de oră petrecută în campus am văzut cel puţin trei cupluri cu bebeluşi.  

Întreaga lume e o comunitate, în viziunea Google – după cum spune Iveta Brigis, manager senior în cadrul companiei. E o femeie suavă, zîmbitoare şi pozitivă, care stă pe scaun în faţa unui laptop de unde se inspiră cu idei pentru prezentare, iar în dreapta ei, în picioare, o doamnă foarte hotărîtă, responsabilă de tutelarea relaţiei cu jurnaliştii. Lumea poate părea, într-adevăr, de mici proporţii pentru gigantul căutărilor pe Internet, cînd are 42.000 de angajaţi permanenţi, în 70 de birouri din 40 de ţări.  

Creşterea numărului de tineri care studiază informatică e o preocupare a companiei, mai ales că în Silicon Valley, şi nu numai, există o mare competiţie pentru oamenii talentaţi. Găsesc oameni potriviţi, îi educă în „cultura“ Google şi după aceea se preocupă ca ei să rămînă aici. Iveta Brigis spune că angajaţilor Google le place să lucreze acolo pentru că sînt implicaţi în „proiecte grozave, care contează“. Vor să facă lumea mai bună. Politica de bază a companiei în privinţa recrutării de personal este următoarea: dacă angajezi oamenii potriviţi, le creezi condiţiile propice şi le dai libertate, acei oameni te vor uimi. Nu sînt puţini cei care îşi doresc asta, căci, potrivit managerului din cadrul Google, care, înainte de a ne oferi cifrele, s-a uitat la doamna din dreapta şi a obţinut aprobarea, în 2012, au înregistrat pe site două milione de aplicaţii pentru angajare în companie. Două milioane. Ca şi cum toată populaţia Bucureştiului şi-ar dori să lucreze la Google.  

La finalul prezentării, Iveta Brigis acceptă şi întrebări de la noi, grupul de jurnalişti străini, veniţi să descoperim pe repede înainte cultura Google. Cînd e pronunţat cuvîntul „NSA“, în contextul transparenţei corporaţiei şi al informaţiilor dezvăluite de Edward Snowden, cum că, printre altele, Agenţia de Securitate Naţională a Statelor Unite a accesat în mod secret legăturile dintre centrele de date Google din lume, femeia din dreapta managerului Iveta Brigis întrerupe imediat şi dă rapid exemple de transparenţă, în cadrul companiei, faţă de angajaţi. După alte cîteva întrebări, încă un jurnalist îşi încearcă norocul, formulînd diferit, de fapt, aceeaşi curiozitate legată de NSA. „Nu e aria mea de expertiză despre care pot vorbi. Îmi pare rău“, spune, de data asta, Iveta Brigis. Se uită după aceea la doamna hotărîtă din dreapta, zîmbind şi căutînd, pare-mi-se, confirmare că a răspuns bine.  

Reportajul face parte dintr-o serie de articole pe tema Silicon Valley. Citiți aici a doua și a treia parte a seriei.

Octavian Coman este jurnalist.

Foto: O. Coman

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
În ochii ei era dragoste, multă dragoste
Cît de repede se petrecea totul, fără să analizezi, fără să-ți pui întrebări, fără să te gîndești la un viitor, erau ca niște fire care se înșiră, apoi se deșiră, ca o lumînare care se aprinde undeva în noapte, arde întîi viu, apoi mocnit și se stinge de la sine.
Un album studiu al bisericilor transilvane jpeg
Un album-studiu al bisericilor transilvane
Textul are sobrietate ştinţifică, devotament faţă de documentarea monumentelor şi a vieţii religioase care le-a modelat şi care s-a modelat, de-a lungul timpului, în jurul verticalei lor.
Theodor Pallady jpeg
Tiparul și Cartea cărților
Nu știu să se fi publicat la noi, pînă acum, o asemenea panoramă a edițiilor tipărite ale Sfintei Scripturi de pe orice meridian și în mai toate limbile cunoscute.
Zizi și neantul jpeg
În mulțime
Oamenii prezenți erau animați de entuziasm, dar de unul mai blînd, mai difuz.
Visez parcaje subterane jpeg
Visez parcaje subterane
Locuitorii la bloc ar trebui să-și privească cartierul ca pe propria curte și să lase mașinile la bulevarde, pentru a se bucura de natură.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
Un bărbat de 60 de ani a mers la dentist pentru o plombă și a ajuns la urgență direct în operație, pentru că a înghițit capul frezei care-i scormonea dintele.
Oh salvie levănțică iasomie trandafir jpeg
Oh salvie levănțică iasomie trandafir
La început, l-am întîlnit pe Mircea Anghelescu ca profesor, în Amfiteatrul „Bălcescu“.
Zizi și neantul jpeg
Din mers, „mici” bucurii
Bucuria trece dincolo de tine și o-mpărtășești, involuntar în general, și celorlalți.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Privirea lui Chateaubriand
Memoriile au fost proiectate – cum altfel? – pentru posteritate, dar ca o voce de dincolo de mormînt.
Filosofie și muzică  Gabriel Marcel jpeg
Filosofie și muzică. Gabriel Marcel
Muzica este așadar, în mod primordial, nu un obiect al gîndirii, ci un mod al ei.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
...mai mulți americani au murit înecați cu lăptuci decît mușcați de șerpi și de crocodili, combinat.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Speranța moare ultima?
Mereu m-am întrebat dacă speranța care poate aduce cu sine un soi de idealism în a privi lucrurile din jurul tău folosește într-adevăr la ceva.
O lume a poveștilor jpeg
O lume a poveștilor
Narativele care pot subjuga națiuni întregi nu sînt o invenție modernă – după cum afirmă psihiatrul Boris Cyrulnik, în cea mai recentă carte a sa, apărută luna trecută la editura Odile Jacob.
André Scrima: Ziua una şi a opta jpeg
André Scrima: Ziua una şi a opta
Lumina Paştilor: pe cea vizibilă în biserici şi pe străzi, ucrainenii nu şi-au putut-o îngădui; pe cea spirituală, religia patriarhului Kiril o insultă, o sufocă.
Theodor Pallady jpeg
Un Sisif în robă franciscană
Camus a fost doar martorul esențial al asprelor sale vremuri și, prin revolta contra absurdului, aproape un mărturisitor.
Zizi și neantul jpeg
Iarbă verde și obligativități
Avem tendința să ne complicăm puținele zile libere. Să le încadrăm în sisteme, să le tratăm ca pe unele de lucru în alt domeniu: cel al leisure-ului, al entertainment-ului.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
Care ar fi playlist-ul ce v-ar alunga pe dumneavoastră de la o demonstrație?
Blocul, strada, etajul și apartamentul jpeg
Blocul, strada, etajul și apartamentul
În locul garajului a apărut un parc, la fel de lipsit de imaginație din punct de vedere urban ca și lamele de blocuri din spatele unității militare, dar care, cu zonele sale verzi, evoca peluza spălătoriei de steaguri.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Ce caută americanul în Europa?
Îmi dau seama că avem de toate aici, pe bătrînul nostru continent, micul nostru paradis terestru, că este (a fost... oare?) una dintre cele mai bune lumi posibile și că mi-ar trebui vreo cinci vieți ca să văd și să trăiesc tot.
E cool să postești jpeg
Discursul populist (sau cine mănîncă poporul?)
Prin compătimire, le este indus oamenilor un sentiment de victimizare care, mai apoi, este zgîndărit, pînă la transmutarea acestuia în furie.
Despre viața filosofului  Un scenariu inactual jpeg
Despre viața filosofului. Un scenariu inactual
În cazul filosofilor, atenția cu care le este citită și judecată biografia este mai mare decît în cazul scriitorilor sau pictorilor.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Roua învierii
Din prospețimea naturală a dimineții, roua trece în registrul auroral al vieții spirituale, care are nevoie de speranța eficace a începuturilor și a reînnoirii.
Zizi și neantul jpeg
Educație religioasă
În copilărie nu știam ce se serbează de Paști. Știam că se vopsesc ouă roșii și chiar, mai tîrziu, că vine Iepurașul.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
Au apărut: artist multimedia, barista și expert în prăjirea cafelei.

Adevarul.ro

image
Colosul cenuşiu. Ce ascunde muntele de zgură, una dintre cele mai mari halde din România VIDEO
În vecinătatea combinatului siderurgic din Hunedoara, se află una dintre cele mai mari halde de zgură din România.
image
Un şofer a rămas fără permis şi a fost amendat după ce a sunat la 112 ca să anunţe că este şicanat în trafic
Un apel la 112 a luat o turnură neaşteptată pentru un bărbat de 37 de ani. Acesta apelase serviciul de urgenţă ca să anunţe că un şofer îl şicanează în trafic, pe raza comunei brăilene Viziru.
image
Afacere de milioane de euro lângă un radar ce comunică direct cu baza Deveselu. „Nu s-a cerut avizul MApN”
MApN a dat in judecată Consiliul Judeţean Dolj după ce a autorizat construirea unui depozit in zona radarului din localitatea Cârcea. Instalaţia militară este importantă pentru apărarea aeriană a României. În spatele afacerii stă chiar primarul din Cârcea.