Scrisoare foarte deschisă
Dragă Adrian, Ne cunoaştem de mult. Din vremea în care tu nu erai ministru de Externe şi nici nu te gîndeai să intri în politică altfel decît cu ajutorul cărţilor. N-aş putea spune că m-am bucurat de prietenia ta, dar amici am fost şi sper că vom rămîne şi la finalul etapei care te-a transformat, din Adrian Cioroianu, tînăr istoric şi povestaş aparte, în liberal arogant, cu ţuţeri la purtător. Pentru că, dragă Adrian, dincolo de ceea ce se vede la televizor sau în conferinţele de la sediul MAE, eu ştiu şi pot să fac comparaţii între cum erai şi cum te-ai schimbat. Constatarea, pe scurt, ar fi: în rău. Detaliat, am să-ţi spun, poate, cîndva, între patru ochi. Acum însă nu fac decît să sper că vei citi aceste rînduri. Îţi scriu pentru că nu găsesc o altă cale de comunicare. Am constatat, la finalul unei emisiuni recente, de care nu-mi aduc aminte cu foarte mare plăcere, că vorbele trec pe lîngă tine. Cei şase ţuţeri din minister, cu care ai venit în platou şi care-ţi susurau cuvinte plăcute în ureche, la fiecare pauză publicitară, sînt, probabil, singurii pe care vrei să-i asculţi. Directori din minister, consilieri... Cunosc tagma. Am văzut-o spuzind pe lîngă nenumăraţi demnitari. Şi se pare astăzi că-ţi sînt singurii prieteni pentru că, nu-i aşa, ai devenit om politic şi afară sînt lupii. În haita de care te temi, pe lîngă adversarii din opoziţie, ai învăţat să crezi că intră şi ziariştii. De fapt - şi n-o lua ca pe un atac la persoană - te-a atins iluzia că eşti neînţeles, te crezi înfăptuitorul unor acte eroice, pe care numai proştii nu le văd, munceşti mult şi aştepţi aplauze pentru fiecare strănut pe care-l tragi ca demnitar cu rang înalt în Guvernul ţării. Cînd nu primeşti semnalele dorite, intri în defensivă, urăşti oamenii din jur şi prietenii de ieri care nu mai sînt ce-au fost. Şi refuzi să asculţi. Dragă Adrian, cu tristeţe, constat că te-a luat funcţia tîrîş. Un amic gazetar zicea că nu pălăria de la Externe e prea mare pentru tine, ci că de vină ar fi capul prea mic. Eu nu cred asta şi să ştii că sîntem în continuare foarte mulţi cei care ţi-am apreciat spiritul şi capacitatea de a te pune în fruntea unei cauze. Dar e foarte posibil să nu fie locul tău la Externe. Se întîmplă, adeseori, să te aşezi strîmb sau pe scaunul altuia şi atunci zici frumos pardon, te ridici, te îndrepţi sau pleci. Tu n-ai reuşit să te îndrepţi în cîteva rînduri. Aştept, în virtutea calităţilor de care pomeneam mai sus, să iei în calcul cea de a doua opţiune. Dragă Adrian, ştiu că ai nevoie de sprijin şi mai ştiu şi că România are nevoie de o nouă generaţie de oameni politici, inclusiv în comunistoida instituţie numită Ministerul Afacerilor Externe. Pariul meu este că peste ani vei fi un bun om politic: ai nerv, eşti oportunist, telegenic şi-ţi place să faci istorie. Dar astăzi bine ar fi să te întorci în băncile Parlamentului, acolo unde te aşteaptă lecţiile neterminate ale primilor tăi ani de şcoală politică. În cele din urmă, chiar nu-mi pare rău că-ţi trimit această scrisoare deschisă. Cuvintele tipărite rămîn semne în spaţiul public şi au şansa unei recitiri peste ani. Adică, în vremurile în care tu însuţi vei avea puterea să zîmbeşti şi să recunoşti cît de mult te-ai grăbit.
