Sanctificaţi cu puls normal

Dorelian BELLU
Publicat în Dilema Veche nr. 129 din 13 Iul 2006
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Sînt bine, îşi ridică salariul, achită impozite şi taxe, însă au parte de ceva ce este dat de obicei celor morţi: cu numele lor au fost botezate instituţii publice. Au apărut astfel şcolile "Adrian Păunescu", tustrele în anii guvernării pesediste, şi Casa de Cultură "Dinu Săraru". (Între timp, una dintre şcoli, cea din Videle, a renunţat la numele poetului.) Cînd un stabiliment cultural adoptă numele unei persoane, aceasta devine model pentru cei circumscrişi instituţiei. De obicei, modelul este îmbălsămat sau incinerat, cădelniţat şi pomenit la slujbele preoţilor, pentru sufletul lui se fierbe grîul. Este mort. Deoarece nu au tras încă linia, cei vii nu prea devin modele. Fie şi pentru faptul că în viaţă sînt pîndiţi oricînd de greşeală. Adrian Păunescu şi Dinu Săraru au acceptat să fie ceea ce în lingvistică se cheamă eponime, devenind şi exemple pentru semeni. Au fost sanctificaţi, deşi au puls normal, au devenit clasici în viaţă şi, drept urmare, nimic din ce fac de acum înainte nu le poate pune în umbră realizările. Am vrut să aflăm nu doar cum se simt responsabilizaţi oamenii-instituţii, ci şi care a fost motivaţia celor care au grăbit eternizarea unor indivizi în viaţă. "A pus şi mochetă pe jos" Slătioara este o comună aflată cam la mijlocul distanţei dintre Rîmnicu-Vîlcea şi Tîrgu-Jiu. Aici s-a născut Dinu Săraru, romancier şi conducător, pînă mai anul trecut, al Teatrului Naţional din Bucureşti. Casa de cultură din localitate îi poartă numele, din toamna lui 2001. Directorul Cristian Dragu îşi arată preţuirea pentru fiul comunei: "Era o ruină pînă acum vreo opt ani. Tot ce vedeţi aici i se datorează. A dat bani să se zugrăvească, a pus şi mochetă pe jos, mobilier, geamuri, tîmplărie termopan. De atunci avem aici o bogată activitate culturală, pentru mediul rural. Şi aş aminti Festivalul de film Etno sau Şcoala de vară a medicilor de familie". "A adus aici personalităţi culturale. Nu e puţin lucru să-l găseşti în cîrciuma din centru pe dl Blaier", zice şi bibliotecarul Adrian Toreţoiu. După cîte a făcut Dinu Săraru pentru viaţa culturală a comunei, a venit şi prinosul concetăţenilor: "Consiliul local a hotărît aşa - afirmă Cristian Dragu. Dom’ Săraru nici n-a ştiut. A şi zis că nu se poate, că nu a murit încă, dar pînă la urmă a rămas aşa". Lîngă casa de cultură se găseşte clădirea şcolii şi a grădiniţei. Aleea de intrare este vegheată de şase sculpturi bust. Două dintre ele, singurele fără plăcuţe de identificare, sînt ale ctitorului local şi ale prietenului său, Adrian Păunescu. "Am luat plăcuţele de acolo pentru că nu erau prinse bine şi se furau" - oferă lămuriri dl Dragu. Legămînt pentru pensie alimentară Dintre şcolile "Adrian Păunescu", cea din Videle a revenit la vechiul nume după ce Consiliul local, majoritar al Alianţei D.A., a hotărît, la 1 octombrie anul trecut, ca instituţia de învăţămînt să "revoce de pe frontispiciu" numele poetului. Consilierii îşi justificau atunci decizia că denumirea fusese impusă de oportunismul politic al directorului şcolii, că Adrian Păunescu nu are nici o legătură cu oraşul lor şi că nici măcar nu şi-a arătat în vreun fel interesul pentru locul de învăţătură al cărui ocrotitor a fost proclamat. De la începutul lui februarie 2001 şi pînă la această dată, şcoala şi-a zis "Adrian Păunescu", director fiind Selcu Gheorghe Marin, un membru activ al PSD-ului local. La intrarea în clădire trona înrămat un articol despre momentul în care poetul "a recunoscut paternitatea celor 415 elevi ai şcolii". Se vorbea în text despre "marele poet", privit de "tinerii învăţăcei cu sfială, admiraţie şi mult respect", care le-a promis celor din Videle că "va plăti pensia alimentară". Cea de patron spiritual, se înţelege. Tot atunci, elevii au primit pe carnetele de note autograful "marelui om". Profesorul Gheorghe Selcu nu a vrut nici măcar să ne spună dacă poetul s-a achitat de pensia spiritual-alimentară promisă. 90% Păunescu Comuna Bîrca din judeţul Dolj este localitatea de baştină a lui Adrian Păunescu. Aici există liceul teoretic ce poartă numele poetului, "fiul comunei", după cum îl numeşte directorul şcolii, profesorul de matematică Ion Mitu. Năşirea a avut loc în iulie 2003: "Era o perioadă cînd mai toate şcolile căutau să se personalizeze într-un fel sau altul. Fiecare şi-a ales un voievod sau o personalitate culturală. Noi am decis să-i dăm numele celui mai cunoscut om al comunei noastre şi prin asta să aducem un omagiu şi înaintaşilor săi, care s-au implicat în activitatea şcolii". Tot profesorul Mitu spune că spiritul poetului este prezent în activitatea liceului şi nu doar prin bustul din hol: "Activităţile culturale din liceu poartă, în proporţie de 90%, amprenta creaţiei lui Adrian Păunescu, prin poeziile şi versurile cîntecelor interpretate de elevi. Şi mai avem expuse toate volumele poetului". "Vreau însă să menţionez foarte clar - ţine să precizeze directorul liceului - că singurul criteriu pentru care am ales numele lui Adrian Păunescu este cel scriitoricesc, fără nici o legătură cu politica." "Îi dăm numele poetului, poate primim sponsorizări" În Piteşti este Şcoala Generală nr. 15 "Adrian Păunescu". Numele poetului a fost pus pe zid în ziua de 23 mai 2002. Dna directoare se disculpă cu zîmbet afectiv: "V-aş fi răspuns cu plăcere, dar pe atunci nu eram în această funcţie şi nici nu am luat eu decizia numirii". Revenim şi o întîlnim pe fosta directoare, profesoara Steluţa Panduru. Deşi stînjenită, înfruntă situaţia şi explică de ce şcoala poartă numele lui Adrian Păunescu: "Noi am considerat că este unul dintre cei mai mari poeţi în viaţă, în nici un caz nu i-am ales numele pe criterii politice. Vedeţi dvs., Eminescu, cît a fost în viaţă, a dus-o cum a dus-o şi nu a fost apreciat pe cît ar fi meritat...". Motivele sînt mai multe şi dna profesor Panduru continuă să le spună pe ton de spovedanie, în timp ce cu degetele caută impurităţi imperceptibile pe faţa de masă: "La momentul numirii, şcoala sărbătorea 25 de ani de activitate. Atunci am primit ceva fonduri şi ne-am gîndit că, dacă îi dăm şi numele poetului, poate mai primim nişte sponsorizări... În plus, înaintea noastră, şi cei de la şcoala din Videle dăduseră şi ei aceeaşi denumire şcolii lor (sic!)". Dar cauza principală revine: "De fapt, noi am considerat că este cel mai mare poet în viaţă. El are versuri care sînt de actualitate: ŤCe părinţi? Nişte oameni, acolo şi ei/Care ştiu dureros ce e suta de lei»". Îi spunem că mai multe versuri păunesciene i-au fost închinate "celui mai iubit fiu al neamului", dar fosta directoare ne oferă un "eh" îngăduitor. Dansuri pentru naşu’ mare Decizia numirii a luat-o întreg colectivul, după cum afirmă profesoara Panduru: "A fost de acord şi actuala directoare, care era adjunctă atunci, şi consilierul educativ, care acum este director adjunct. Ideea a aparţinut unei colege căreia nu vreau să-i dau numele. Deci nu eu am avut iniţiativa. Toate cadrele didactice şi-au dat acordul, cu o excepţie, profesoara de engleză; s-a abţinut, fără să ne spună de ce". La festivitatea botezului au venit oficialităţi locale şi, bineînţeles, poetul. "Am avut o serbare cu dansuri populare, iar Adrian Păunescu a recitat poezia Lui Eminescu. Numai pentru asta şi şcoala ar fi meritat să-i poarte numele" - revine cu criteriul artistic profesoara Panduru. Ca să vedem cum este cultivată spiritualitatea autohtonă în şcoală, ne invită la o clasă de-a şaptea. Vreo 20 de fete, îmbrăcate în ii şi jeanşi, sînt îndemnate să cînte. Şi o fac serafic: "Mai aaaam un siiingur dooor / în liiiiniiiştea seriii..." Reporterul se emoţionează. Se simte şi el puţin glorios, puţin important, puţin conştiinţă naţională. "Duşmanii mei" În urmă cu ceva vreme, l-am întrebat pe Adrian Păunescu dacă priveşte relaxat situaţia. Fără să ne facă vreo surpriză, poetul a declarat: "Cîtă vreme o persoană se bucură şi de manifestări de ură de excepţie, nu văd de ce nu ar primi şi astfel de aprecieri onorante. Nici nu am încurajat, nici nu am refuzat această onoare, dar eu nu am despre mine părerea pe care o au duşmanii mei despre mine. După ce tulburarea din minţile unora se va potoli şi după ce invidia se va cicatriza, se va înţelege că unii au dreptul de a crede în Adrian Păunescu".

Cea mai bună parte din noi jpeg
Și dacă nu o să se termine?
Sperăm că celălalt ne va accepta cu toate bandajele noastre.
Zizi și neantul jpeg
Ploi
Eram, se poate spune, invincibilă cu armura asta de plastic: torentele și bulboanele nu mă puteau doborî.
E cool să postești jpeg
Noile adicții ale adolescenților
Sînt aceste nevoi satisfăcute prin adicții? Doar temporar, însă efectele sînt copleșitoare.
p 20 Breugel, Ispitirea Sfintului Anton (detaliu) jpg
Literatură și experiență mistică
Cuvîntul poetic asigura această trecere din „mediul exterior” în „mediul interior”.
foto BTC DV bis jpeg
De ce blîndețea?
E aici ceva din alchimia virtuții la fel de veche ca natura umană.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Pe lîngă ofertele de serviciu, la mica publicitate apar uneori (ca în ziarul Libertatea de vineri, 24 martie 2023) și oferte matrimoniale: „DOMN București doresc doamnă 70 ani pt. a îi oferi feeria vieții“. De nerefuzat. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Iubirea e testul pentru curaj
Cîteodată, îți dorești atît de mult unele lucruri încît, atunci cînd apar în viața ta, te temi că le-ai inventat chiar tu – credibil, pînă la ultimul detaliu.
Zizi și neantul jpeg
Stradale
Uneori, mai ales cînd e frumos afară, strada e pur și simplu bucurie. Te plimbi și te bucuri, fără să ai vreun motiv anume. Sau avîndu-le, de fapt, pe toate.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Ce șanse are copilul ăsta?
Probabil că vecina mea deduce doar că ne certăm și e îngrijorată din cauza asta.
E cool să postești jpeg
Simțire fără rațiune
„Azi, rețelele de socializare au impus emoția, în detrimentul rațiunii”
p 20 Minastirea Sfintul Mihail, Kiev WC jpg
Diferite diversităţi religioase
Întîlnirea religiilor cere, chiar mai intens decît politicul, cunoaşterea interlocutorului: cel din faţa ta şi Cel de deasupra tuturor.
Theodor Pallady jpeg
Religia în școală, o veche poveste
După mine, neîncrederea în autorități (partide politice, instituții publice, lideri) s-a transferat și în tabăra seculariștilor anticlericali.
p 24 D  Stanciu jpg
Cu ochii-n 3,14
L-am rugat pe Siri (aplicația cu funcție de „asistent personal”) să-mi spună istoria controversatei aplicații TikTok.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Vreau să mai verific o dată
Încerc să îmi spun, cînd nu dorm de grija tuturor lucrurilor care ar putea merge prost, că este doar o încercare a minții, care vede pericole peste tot, de a mă proteja.
Zizi și neantul jpeg
Parcul Tineretului
Așa am început să ne apropriem teritoriul parcului, colțișor cu colțișor și tufiș cu tufiș, și să nu ne mai temem de el.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Am vrut să scriu
despre sărăcie, dar am scris despre cîrciumi și despre hipsteri
Oameni tineri, relaxați, care par să nu fi muncit o zi în viața lor sau în nici un caz o muncă din asta mai de duzină, numai treburi fine, intelectuale.
p 20 jpg
Sărăcia lucrurilor. Despre felul de a vedea al celor simpli
Cei simpli se află în posesia unui adevăr pe care îl știu și copiii încredințați de ocrotirea părintească: aceea că lumea, în absența lui Dumnezeu, este prea fragilă pentru a putea exista.
E cool să postești jpeg
Violența contra profesorilor
„Violența împotriva profesorilor este în creștere”, titra la sfîrșitul anului trecut și Tagesschau un articol despre un sondaj recent, potrivit căruia „Insultele, intimidarea și atacurile fizice împotriva profesorilor au ajuns să fie la ordinea zilei în multe școli din Germania”.
foto BTC DV bis jpeg
Latina la bacalaureat
Se poate începe cu pasul just și minimal al reintroducerii latinei ca materie de bacalaureat.
p 24 S  Voinescu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cîndva în anii ’70, Coreea de Nord a făcut o comandă de o mie de mașini Volvo, pe care nu le-a plătit nici pînă azi. La fiecare șase luni, suedezii le reamintesc să facă plata.
Zizi și neantul jpeg
Mame și mama
Nu mi-a plăcut niciodată prea mult ziua de 8 Martie.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ce film revedem astăzi?
Revizionările ne oferă confort emo­țio­nal, ne dau un sentiment de control asupra vieților noastre și ne conectează cu tre­cutul.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Scriitorul – o specie sălbatică
Am prieteni scriitori care îmi zic: lasă, bre, că scriem pentru generațiile viitoare!
p 20 WC jpg
Nimbul după Bizanţ
Ortodoxia ca model de societate – centrat pe viaţa în Biserică, pe liturghie şi monahism – a fost un model viabil în secolele post-bizantine.

Adevarul.ro

image
Regrete printre românii care au trecut la Hidroelectrica. Au fost atrași cu un preț mic, dar situația se schimbă
Cele mai multe contracte expiră în curând, iar oamenii se plâng că nici măcar nu au fost notificați de furnizor.
image
Cronica unei crime cu ucigaș cunoscut. Ancheta a durat 10 ani, deși polițiștii știau cine este făptașul
Autorul unei crime comise în urmă cu 15 ani s-a bucurat de libertate în tot acest timp, cu toate că anchetatorii aveau martori și probe care îl incriminau direct.
image
Alimentul care ar răspândi cancerul în tot corpul: „Are ceva în el care îl face un catalizator puternic“
Autorii studiului sunt de părere că acest lucru ar putea fi combătut prin medicamente sau diete speciale. Însă, pentru asta studiile clinice ar trebui să treacă la subiecți umani.

HIstoria.ro

image
Statul sovietic paralel în România. Rețeaua colonelului Zudov
Prin sintagma „stat sovietic paralel” înțelegem mecanismul clandestin prin care Uniunea Sovietică a instituit controlul total asupra suveranității statului român.
image
Povestea marilor cutremure ce au zguduit spațiul românesc
La mijlocul lunii februarie a acestui an, orașul Târgu Jiu și localitățile învecinate au fost afectate de o serie de cutremure care, deși nu au produs pierderi de vieți omenești sau pagube materiale majore, au stârnit panică în rândul populației.
image
Irina Bossy-Ghica: „Îmi consacru toate eforturile pentru a reconstrui ceea ce înaintașii mei au clădit”
Stră-strănepoata lui Ion Ghica și a lui Gheorghe Grigore Cantacuzino a plecat din România în liceu, în 1973, și s-a reîntors prima oară 17 ani mai târziu, după „Revoluția” pe care ține s-o scrie cu ghilimele.