Să le facem pe plac portarilor

Jack FEINBERG
Publicat în Dilema Veche nr. 505 din 17-23 octombrie 2013
Să le facem pe plac portarilor jpeg

Funcţionara nu era la ghişeu. Deşi conform programului de lucru afişat, ea ar fi trebuit să fie acolo, nu prea îmi păsa. Pînă la urmă, la cît aşteptasem, ce mai contau încă cinci minute, cinci zile, încă o lună? Chiar pe anunţul de program, cineva scrijelise: „Să nu credeţi“, iar acesta era un gînd pe care îl experimentasem, la rîndu-mi, în ultimele luni – să nu crezi ce ţi se spune. Aşa că am mai aşteptat puţin.

Stăteam în faţa ghişeului Eliberări Documente al Biroului de Imigrări, într-o zi de vară infernal de toridă şi, poate pentru prima dată în nenumăratele vizite pe care le făcusem pînă acolo, nu mai era nimeni înaintea mea la coadă. Acesta era probabil singurul lucru care mai salva situaţia. Singurul om din încăpere, în afară de mine, stătea pe o bancă la aproximativ cinci metri distanţă, iar eu nu-mi dădeam seama dacă stătea la coadă sau, pur şi simplu, se odihnea. Nu aveam cum să aflu pînă ce ghişeul s-ar fi redeschis, iar omul fie ar fi rămas pe scaun, fie s-ar fi ridicat în picioare şi s-ar fi postat în faţa mea (cozile au un principiu de funcţionare foarte bizar în această ţară).

Bucureştiul nu este un loc prea prietenos vara, iar dată fiind căldura insuportabilă a acelei zile, nu prea pot să-mi imaginez un loc mai puţin primitor decît departamentul de imigrări. Dar – v-aţi putea întreba – de ce eram eu acolo, şi nu la o răcoritoare în Herăstrău sau, şi mai bine, în Vama Veche? Ei bine, cu cîteva luni în urmă, depusesem documentele pentru a obţine o viză pe un an, de care aveam nevoie ca să-mi pot continua şederea în România (poate nu credeţi, dar cetăţenilor americani nu li se permite să stea pe teritoriu românesc decît 90 de zile, iar şederea nu poate fi prelungită automat). Cînd m-am îmbarcat pentru întîia oară în această „odisee“ a vizei, ce ştiam eu despre cît de dificilă urma să fie călătoria şi despre implacabilitatea obstacolelor ce aveau să mi se aştearnă în cale? Totuşi, ar fi trebuit să mă aştept la greutăţi. Intrasem – nu-i aşa? – în lumea birocraţiei care nu înlesneşte situaţia nici în cele mai banale circumstanţe. Fiind primul voluntar sponsorizat pentru viză din istoria acestei instituţii guvernamentale, cazul meu era atît o noutate, cît şi ceva de-a dreptul unic. Nu exista un precedent care să accelereze procesul, iar funcţionarii din sistem, entuziaşti numai în a-ţi rîde în nas, nu făceau decît să pună şi mai multe piedici.

Să începem cu începutul.

În jurul lunii mai a anului 2012, am căzut de acord cu Arhiva Naţională de Film să devin voluntar la Cinemateca Română. În schimbul timpului investit şi al serviciilor creative pe care le prestam, Arhiva avea să-mi sponsorizeze viza (teoretic, nu trebuia decît să pună cîteva ştampile şi semnături pe nişte acte). Aventura mea a început cu site-ul Ministerului Administraţiei şi Internelor, unde am aflat următoarele – pare-se simple – informaţii despre documentele necesare întru obţinerea dreptului de şedere extinsă în România:

Cerere: un formular de aplicare completat.

Documentul de trecere a frontierei (original şi copie): un paşaport valid.

Actul constitutiv al organizaţiei (original şi copie): documentul de încorporare a organizaţiei care sponsorizează voluntarul.

Contractul de voluntariat: acordul scris între mine şi organizaţie.

Dovada salariului mediu net pe economie: dovada că pot să mă susţin financiar.

Dovada deţinerii legale a spaţiului de locuit: copie a contractului de închiriere.

Asigurarea socială de sănătate: dovada contribuţiei la CAS.

Adeverinţa medicală: raportul doctorului cum că sînt sănătos.

Taxe consulare.

Aparent, aceste cerinţe par logice, de înţeles şi chiar necesare. Adeverinţa medicală i-ar împiedica pe leproşi să obţină autorizaţia de rezident şi, cum nu ne dorim străini dormind pe stradă (străzile sînt deja pline!), un contract de închiriere ar dovedi faptul că persoana care solicită viza locuieşte într-un apartament, ca oricare alt cetăţean cu frica legii. Mai mult, un contract de voluntariat ar indica faptul că respectivul îşi foloseşte timpul în mod productiv. Acestea sînt standarde esenţiale, care trebuie îndeplinite pentru a i se permite oricărui străin să locuiască în orice ţară, iar eu sînt complet de acord cu ele. Totuşi, pe măsură ce săptămînile treceau şi eu tot încercam să împlinesc mofturile insaţiabile ale birocraţiei române, din ce în ce mai mult mi se părea că sînt personajul unei farse sau că locuiesc, efectiv, într-o ţară de nebuni.

Înainte de a intra în chestiunile mai sensibile ale cazului meu, permiteţi-mi să vă fac portretul-robot al birocraţiei din România, cu siguranţă cunoscut de către orice locuitor al acestui tărîm straniu. Cînd intri într-un birou şi identifici ghişeul la care trebuie să aştepţi, vei vedea două cozi: una pentru oamenii de rînd şi cealaltă pentru cei care cred că situaţia lor este deosebită într-atît încît să le justifice formarea unei cozi paralele, mai cu moţ faţă de cealaltă. Poate că nu vor „decît să întrebe ceva“ sau poate doar „trebuie să lase un document rapid“, în fine, cert este că nu au chef să aştepte. Uneori, cele două cozi se întrepătrund, semănînd mai degrabă cu o turmă de oi, decît cu o înlănţuire ordonată de furnici, precum se întîmplă în alte ţări. Apoi, odată ce ţi-ai dat seama în ce coadă să te înscrii, oamenii oricum cam au obiceiul de a se băga în faţă. Nu există politeţuri, iar instinctul este endemic (într-o situaţie cu adevărat excepţională, am privit un om trecînd de 15 persoane, apropiindu-se de fereastră, aruncînd un document şi plecînd).

Odată ce, în sfîrşit, ajungi la fereastra ghişeului, birocraţii au mînă liberă să îţi solicite orice document, amînînd rezultatul la infinit. Absurditatea este la ea acasă, din moment ce nimeni nu se face responsabil de nimic. Solicitările funcţionarilor nu sînt redactate în scris şi, în general, nu prea se ţine nici o evidenţă (de pildă, nu există evidenţa scrisă a numărului de dăţi în care aplicaţia mea pentru viză a fost respinsă). Ca să facem lucrurile şi mai complicate, solicitările variază de la un funcţionar la altul şi, desigur, de la o zi la alta. Dacă te prezinţi la patru ghişee diferite, cu aceeaşi întrebare, vei obţine, fără urmă de îndoială, patru răspunsuri diferite. Apoi, chiar dacă te supui cerinţelor, întorcîndu-te la ghişeul aceluiaşi funcţionăraş care îţi promisese că nimic altceva nu mai este necesar, e foarte posibil să ţi se mai solicite încă un act uitat de timp. Contractul meu în calitate de voluntar a trebuit rescris de nenumărate ori, din raţiuni strigătoare la cer, precum „acest cuvînt ar trebui să apară înaintea celuilalt“ sau „nu arată suficient de oficial“. Chiar şi după ce mi s-a acceptat cererea, chiar şi după ce a fost considerată conformă cu codul bunelor maniere birocratice, chiar şi atunci, mi-au solicitat o „adresă oficială“ din partea sponsorului instituţiei. Nicăieri, pe nici un site nu scria despre aşa ceva, iar eu nu auzisem despre un asemenea lucru de la nici unul dintre „fraţii“ mei de imigrare. Iată că unele condiţii fuseseră inventate numai pentru mine!

Pe lîngă volatilitatea regulilor, unul dintre atributele birocraţilor este că nu poartă ecusoane cu nume. Este ceva extrem de obişnuit în America, unde toţi angajaţii, fie ei poştaşi, gunoieri sau lucrătorul de la cafeneaua din colţ, sînt obligaţi să îşi afişeze numele în timpul programului de lucru. Nu şi în România! Aici, identitatea tartorului nu va fi dezvăluită! Pentru un sistem învăluit în mister, să ceri aşa ceva ar fi lipsă de pudoare. Le place ambiguitatea. Le place să ştie mai mult despre tine decît cunoşti tu despre ei. La un moment dat, cînd un funcţionăraş se comporta deosebit de abuziv, am cerut să îmi spună cum se numeşte. Desigur, a refuzat, aşa că pentru mine a rămas „Ghişeul 7“, pentru eternitate. Cît de lipsiţi de putere sîntem şi cum singura noastră apărare este umorul!

Din păcate, nici superiorii nu sînt mai simpatici. S-ar putea crede că un grad mai ridicat ar presupune un spor de profesionalism, dar iată, cea mai crîncenă întîlnire pentru mine a fost cu un supervizor al Biroului de Imigrări din strada Eforie, pe care am avut onoarea de a-l întîlni după ce mi se refuzase de două sau trei ori cererea pentru viză. Era turbat de mînie, din motive obscure mie (parcă el ar fi fost cel care ar fi aşteptat la coadă mai bine de o oră) şi tot el lătra: „De ce te afli în România? Ce cauţi aici? De ce să vii în România ca voluntar?“ Apropo, acelaşi individ a răstit aceleaşi întrebări şi colegului de la Cinematecă: „La ce vă trebuie un american? Ce, nu puteţi să găsiţi un voluntar român?“ Acea întîlnire s-a încheiat cu ameninţarea că respectivul coleg ar trebui să „aibă grijă“. Dacă doriţi o explicaţie pentru această atitudine ostilă, contactaţi, vă rog, Biroul de Imigrări la telefonul 021/303.70.80.

Înapoi, aşadar, la acele sîcîitoare documente de care aveam nevoie. Mai întîi, contractul de închiriere al apartamentului. Precum mulţi locuitori ai Bucureştiului, nu aveam un acord scris cu proprietarul (puţini au contracte înregistrate la Camera de Comerţ, deoarece proprietarii nu agreează plata taxelor!). Astfel, proprietarul apartamentului în care stăteam a depus toate actele trebuincioase, oferindu-mi un contract ştampilat, semnat şi parafat. Actul constitutiv s-a dovedit a fi o altă mare durere de cap. Arhiva Naţională de Film nu era înregistrată drept un ONG obişnuit, aşa că nu existau acte care să se plieze procedurilor curente. Nu aveam decît o copie a hotărîrii semnate de prim-ministrul care a creat această entitate. Din motive necunoscute, aceasta nu era suficient pentru Biroul de Imigrări. Sînt atît de limitaţi, încît un document cu numele Traian Băsescu şi Călin Popescu-Tăriceanu, dar fără o ştampilă care să le pară familiară, este inacceptabil (în final, însă, documentul a fost considerat, totuşi, suficient).

După punerea la punct a contractului de voluntariat, al doilea coşmar a fost contribuţia la asigurarea socială. Desigur, înainte de a putea contribui efectiv, îmi trebuiau două acte. În primul rînd, era necesar un document de la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, atestînd că nu am deţinut afaceri pe teritoriu românesc, în ultimii cinci ani. Între mine şi acest document nu stăteau decît un drum la un birou obscur şi cîteva zile de aşteptare. Apoi, a fost nevoie de o declaraţie notarială cum că nu am avut o identitate română, în ultimii cinci ani. (De ce a trebuit o asemenea declaraţie mă depăşeşte în continuare... Adică, Guvernul nu ar şti dacă aş fi avut un act de identitate românesc?) În cele din urmă, obţinînd cele două acte, am luat tramvaiul 5 spre Colentina, unde este situată Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti. După o oră de aşteptare, am aflat că declaraţia pe care o deţineam nu era cea solicitată, aşa că m-am întors la notar pentru a întocmi declaraţia corespunzătoare. Şi aşa am mai pierdut o zi.

(Nu pot trece mai departe fără să povestesc un incident de la Casa de Asigurări, incident ce a avut loc cu mult după ce toate aventurile primei vize au fost încheiate şi îmi începusem periplul prin obţinerea celei de-a doua vize de şedere. Motivele, din nou, îmi scapă, însă o angajată a statului susţinea sus şi tare că lucrurile aveau să fie complet altfel, de această dată. Ar fi trebuit, chipurile, să merg la un alt birou, a cărui adresă duduia nu o cunoştea, să plătesc sute de lei acolo, să primesc nişte documente, să mai fac cîteva declaraţii notariale şi apoi să mă întorc la ea pentru a achita anumite taxe suplimentare. Ceva dădea cu virgulă. Instinctul îmi spunea că trebuie să existe o cale mai uşoară, pe care doamna respectivă nu mi-o divulga, aşa că am făcut-o să-şi dea arama pe faţă. „Nu“, i-am zis, „n-o să fac aşa ceva.“ „Cum?“ „Dacă este absolut necesar să fac tot ce mi-aţi spus pînă acum, nu mai solicit nici o viză şi plec, pur şi simplu, din ţară.“ În cinci minute, duduia îmi punea la dispoziţie toate documentele de care aveam nevoie.)

Dosarul pentru viză era aproape complet! Nu îmi mai rămăsese decît să achit taxele consulare, ceea ce s-a dovedit a fi cea mai simplă sarcină dintre toate muncile herculeene pe care le îndurasem. În mod ironic, cînd m-am prezentat la Biroul de Imigrări cu toate actele puse în ordine, de această dată, funcţionarul de serviciu m-a întrebat de ce se află şi extrasul bancar printre hîrtii. I-am explicat că acesta dovedea faptul că mă pot întreţine, în conformitate cu cerinţele obţinerii vizei. Mi-a răspuns că nu este necesar şi mi l-a aruncat înapoi. Aceasta este esenţa nebuniei birocratice româneşti, actele „necesare“ nu sînt necesare, dar orice altceva suplimentar poate fi solicitat la discreţie.

Într-o dimineaţă, după ce mi se acceptase cererea vizei (a se înţelege „sigur, o să vă analizăm dosarul, dar nu garantăm nimic“), cineva îmi bate la uşă. Nu aşteptam pe nimeni, aşa că am deschis cu oarecare precauţie şi am văzut doi domni îmbrăcaţi elegant. Mi-au prezentat legitimaţiile guvernamentale, moment în care nu puteam să gîndesc decît că viza îmi fusese respinsă, iar respectivii veniseră pentru a mă escorta afară din ţară. S-a dovedit însă că scopul acestei inopinate vizite era inspectarea faptului că, într-adevăr, ocupam reşedinţa pe care o declarasem la dosar. În lift, în drum spre apartamentul administratorului, am conversat puţin despre diferenţele dintre personalul guvernamental român şi cel american. Ofiţerii au observat faptul că nici unul dintre ei nu purta armă, clipă în care m-am întors spre unul dintre ei, arătînd către bicepsul său masiv şi spunînd: „Nu cred că mai aveţi nevoie de o altă armă.“  

La puţin timp după acest eveniment, am primit şi scrisoarea de la comisarul şef al Poliţiei. Scrisoarea promitea un răspuns da sau nu la cererea mea, în termen de 15 zile. Două săptămîni mai tîrziu, m-am întors la Biroul de Imigrări, unde nimeni nu ştia nimic despre rezultat. „Reveniţi săptămîna viitoare.“ O săptămînă mai încolo, mi s-a spus din nou „reveniţi săptămîna viitoare“. Pe măsură ce vremea trecea, deveniseră şi mai neclari, spunîndu-mi doar „reveniţi mai tîrziu“, suspans nesolicitat, care îmi provoca un grav disconfort. Prietenii începuseră să-mi spună că suspectează faptul că ceva mai presus de documente îi lipsea cererii mele. Sugerau că poate ar fi trebuit să „cotizez“ cu ceva. Ca simple anecdote, auzisem poveşti cu şpagă, dar nu întîlnisem încă situaţii în care să mi se ceară aşa ceva. Pînă în ziua de azi, nu îmi pot da seama ce a întîrziat viza atît de mult, dar în ceea ce priveşte tranzacţiile ilicite, măcar pot spune că totul s-a derulat corect şi conform legii.

Ei bine, revenind la momentul în care stăteam la ghişeul Eliberări Documente, după săptămîni de alergătură, aşteptînd ca funcţionarul să se întoarcă la fereastră, mi-am amintit de filmul Casablanca. Cuprindea tot ceea ce eu consider a fi esenţial în viaţă: iubire, aventură şi un loc exotic. După ani în care idealizasem acel film, iată că mă regăseam în aceeaşi situaţie disperată precum cea a personajelor, solicitînd o viză. Acum, eu eram cel care se plîngea de „aşteptare, aşteptare, aşteptare“, într-un loc unde „viaţa nu valorează prea mult“. Soarta îmi oferise rolul principal în filmul meu preferat, iar o parte din mine îşi dorea să poată refuza ingratul rol.

Funcţionăraşul s-a întors, într-un final glorios, la ghişeu şi, după cum mă şi aşteptam, omul de pe bancă s-a ridicat şi s-a postat în faţa mea. Cînd şi-a terminat treaba, m-am apropiat şi eu, întrebînd de viză. După ce a căutat printre toate dosarele numelor cu F, funcţionarul a găsit o bucată subţire de plastic ce conţinea numele meu şi care nu fusese de găsit cu ocazia celorlalte vizite pe care le făcusem. Mi-a pus actul sub nas, am semnat chitanţa şi am plecat. O clipă, stînd pe coridor, m-am simţit triumfător, dar apoi mi-am dat seama că, în mai puţin de un an, bucăţica de plastic avea să expire, iar capcana birocratică avea să mă prindă din nou. Mi-a pierit orice zîmbet şi m-am îndreptat ţintă către infernala căldură de vară românească.  

Mulţumiri lui Mihai Fulger de la Arhiva Naţională de Film şi Crinei Petre de la Alpha Language Center, pentru înţelegerea şi susţinerea constante şi ferme de care au dat dovadă.

Jack Feinberg este un scriitor american care îşi împarte timpul între New York şi Bucureşti. Adresa blogul său este acestaestenewyork.wordpress.com. 

traducere de Marilena Angela CHIRCULETE 

Foto: L. Muntean

imagine principala jpg
De la filmele clasice cu scene de cazinou la sloturi online care împrumută teme și efecte cinematografice
Casino (1995), Rain Man (1988), Ocean's Eleven (2001), Casino Royale (2006) și The Hangover (2009) sunt doar câteva dintre producțiile de cinema celebre care au prezentat scene emblematice din sectorul cazinourilor.
alegem ceea ce ne place sau ceea ce am invatat sa ne placa jpg
Alegem ceea ce ne place sau ceea ce am invatat sa ne placa?
Există obiecte pe care avem impresia că le cunoaștem înainte de a le fi atins vreodată. Le recunoaștem forma, le anticipăm greutatea, le atribuim o istorie și, uneori, chiar o personalitate.
imagine principala jpg
Dilema pariurilor sportive - noroc sau cunoaștere?
Cât de mult putem anticipa un rezultat sportiv și unde începe, de fapt, hazardul?
poate o vedeta sa parieze online fara sa fie recunoscuta jpg
Poate o vedetă să parieze online fără să fie recunoscută?
Pentru vedetele din România, telefoanele fanilor fac parte din viața de zi cu zi. O plimbare prin mall ajunge pe Instagram, o cină la restaurant devine subiect pentru site-urile mondene, iar o vizită într-o agenție stradală poate apărea pe rețelele sociale înainte de fluierul final
dilemaveche winner jpg
Fascinația lucrurilor gratuite: de ce o ofertă ne poate schimba decizia de cumpărare
Un produs oferit cadou, transportul gratuit sau o lună de abonament fără costuri pot influența rapid decizia unui consumator.
dilemaveche 888 jpg
Norocul, între superstiție și probabilitate: de ce continuăm să credem în numere norocoase
Unii oameni evită numărul 13, alții aleg mereu cifra 7 sau consideră anumite date favorabile pentru decizii importante. Credința în numere norocoase există în numeroase culturi și continuă să influențeze comportamentul oamenilor, chiar și într-o societate în care matematica și statistica sunt...
historia(1) jpg
Între ecrane și conversație: locul șemineului în ritualurile unei seri acasă
Într-o seară obișnuită, sufrageria poate găzdui mai multe lumi care nu se întâlnesc. Cineva urmărește un film, altcineva răspunde la mesaje, iar o a treia persoană caută, fără prea mult succes, începutul unei conversații. Nimeni nu este neapărat nepoliticos.
imagine principala png
Tehnici tradiționale de prelucrare a lemnului, redescoperite la Festivalul internațional DRANICA din Sighetu Marmației
Dacă întrebi un meșter care lucrează cu lemnul cum alegi un arbore bun pentru șindrilă, fii pregătit să ai timp să îl asculți. Vei auzi o poveste întreagă. Îți va spune pe ce versant a crescut, în ce perioadă a fost tăiat, ce vârstă avea, de ce l-a ales și așa mai departe.
imagine principala jpg
Divertismentul digital după 2030: cum ar putea evolua platformele online în următorii ani
Ținând cont de viteza spectaculoasă de evoluție a tehnologiei, cu impact direct asupra divertismentului digital, a anticipa cum va arăta acest sector peste mai mulți ani este o provocare deloc simplă chiar și pentru specialiștii din industria de entertainment.
e1940afd872dd2b58aab38a6da3183985c jpg
Hygge în stil românesc: 7 idei pentru o casă caldă și primitoare toamna
Toamna se întunecă mai devreme, temperaturile scad și petreci tot mai mult timp acasă. E momentul perfect să transformi livingul, dormitorul sau bucătăria în locuri în care chiar îți face plăcere să stai. Și nu ai nevoie de renovări sau de un buget mare
WhatsApp Image 2026 10 15 at 10 37 29 (1) jpeg
De ce merită să-ți traduci cartea într-o altă limbă
Să scrii o carte durează luni sau ani. Să o publici presupune alte câteva etape, de la editare și corectură până la copertă, tipar sau distribuție. După toate acestea, traducerea poate părea un lux pe care îl lași pentru mai târziu.
1790680973 KE7j jpg
Cultura organizațională se vede și în mobilierul de conducere
Se vede cultura organizațională și în mobilierul de conducere sau e doar o chestiune de gust? Data viitoare când intri într-o companie, fă un exercițiu simplu: uită-te la scaune.
spatiu de lucru jpg
Ordinea materială ca formă de gândire: despre organizarea spațiilor de lucru
Există încăperi în care lucrurile par așezate fără o regulă și totuși cineva știe imediat unde să găsească orice obiect. Există și spații impecabile în care fiecare căutare începe cu o întrebare. Între aceste două situații se află o diferență care nu ține doar de estetică.
pexels artbovich 6980564 jpg
Bucătăria modulară, pas cu pas: cum o compui fără să greșești
O bucătărie modulară se compune ca un joc de cuburi: alegi modulele, le așezi unul lângă altul și obții exact frontul care îți trebuie.
GettyImages 1311472388 jpg
De la economii la finanțare: rolul contului bancar în accesarea creditelor
Drumul de la economisire la finanțare nu începe în momentul în care completezi o cerere de credit.
Dilemaveche ro jpg
Accesul la produse financiare se mută online: cont bancar, credite și carduri
Accesul la produse financiare se mută tot mai mult din sucursale în aplicații și platforme web.
sos bolognese png
De ce sosul bolognese nu se face niciodată în grabă și de ce merită așteptarea
Un ragù bolognese bun nu se construiește din grabă, ci din timp, tehnică și echilibru. De la sofrito până la rolul vinului și al laptelui, diferența dintre o simplă pastă cu sos de carne și un bolognese autentic stă în felul în care fiecare ingredient este tratat.
GettyImages 1281297414 jpg
Vacanțele din septembrie: cum plătești inteligent în țară și în străinătate
Plata inteligentă în vacanțele din septembrie presupune utilizarea instrumentelor bancare digitale pentru a evita comisioanele nefavorabile de schimb valutar, taxele neprevăzute la ATM și riscurile de securitate asociate numerarului
Dilemaveche ro jpg
Bankingul viitorului: cont online, credit și card de credit în câteva clickuri
Îți amintești vremurile în care deschiderea unui cont bancar înseamnă o dimineață întreagă pierdută la ghișeu, cu rând, cu formulare completate de mână și cu o programare stabilită cu două săptămâni în avans?
Articol Dilema jpg
Cum te ajută aplicațiile bancare să gestionezi mai bine cheltuielile din sezonul de toamnă
Aplicațiile bancare pot ajuta la gestionarea cheltuielilor de toamnă prin trei tipuri de funcții: urmărirea tranzacțiilor, organizarea banilor pe obiective și controlul plăților.
DilemaVeche (1) (1) jpg
De ce ne exfoliem atât? Scurtă istorie a obsesiei moderne pentru pielea „perfectă”
Într-o cultură care asociază tinerețea cu vitalitatea și frumusețea, apariția semnelor îmbătrânirii poate fi percepută negativ. Suntem evaluați, adesea fără să vrem, și prin felul în care arătăm, iar îngrijirea pielii a devenit pentru mulți un mod de a recâștiga senzația de ....
dilemaveche ro 258 0 jpg
A îmbătrâni nu este un diagnostic. Când schimbările de după 65 de ani merită evaluate medical
Există o formulă pe care o folosim cu o ușurință surprinzătoare atunci când vorbim despre părinții sau bunicii noștri: „E de la vârstă.”
inkstar 04 jpg
După un piercing, primele zile contează: ce merită să clarifici cu salonul despre îngrijirea de bază
Primele zile după un piercing sunt mai ușor de gestionat atunci când pleci din salon cu instrucțiuni clare, potrivite zonei în care a fost făcut și bijuteriei folosite.
1786610560 SAWn jpg
Blender Philips pentru smoothie-uri, supe și sosuri: ghid pentru rezultate constante
Îți place să începi dimineața cu un smoothie cremos, să mănânci la prânz o supă fină și să completezi cina cu un sos făcut în casă? Cu un blender potrivit, pregătești toate aceste lucruri rapid, fără complicații și fără să umpli bucătăria de vase.

Parteneri

Ilie Bolojan
Mașina SPP de la nunta fiicei lui Ilie Bolojan ajunge în atenția Parlamentului. A fost depusă cererea pentru înființarea unei comisii de anchetă
Deputatul neafiliat Dumitru Coarnă a depus miercuri, la Biroul permanent al Camerei Deputaților, solicitarea pentru înființarea unei comisii parlamentare de anchetă care să verifice modul în care au fost folosite resursele Serviciului de Protecție și Pază (SPP) la nunta fiicei lui Ilie Bolojan.
Nationala Romania (Sportpictures) jpg
România în Liga Națiunilor: când își află adversara și pe cine poate întâlni
„Tricolorii” au în față un duel important, în primăvară.
Mirabela Grădinaru Administraţia prezidenţială jpg
Mirabela Grădinaru participă la o conferință internațională la Varșovia, la invitația Primei Doamne a Poloniei
Prima Doamnă a României, Mirabela Grădinaru, participă miercuri și joi, la Varșovia, la conferința internațională „Their future. Our responsibility.”, dedicată identificării unor soluții pentru protejarea copiilor și adolescenților în mediul digital.
bani numara salarii pensii bani putini
Cum ar putea arăta pensiile după majorarea din 2027. Simulare pentru sume de 1.500, 2.000 sau 3.000 de lei
Pensia medie ar putea ajunge la aproximativ 3.027 de lei în 2027, dacă Guvernul va aplica indexarea de 7,3% avansată de ministrul Muncii, Florin Manole. Majorarea ar însemna circa 206 lei în plus pentru pensia medie și cheltuieli suplimentare de aproximativ 11,3 miliarde de lei într-un an.
image png
Magda Pălimariu, primele declarații după scandalul cu soțul său. Ordin de protecție emis împotriva lui Ionuț Eriksen: „Din respect pentru viața privată”
Magda Pălimariu a făcut primele declarații după ce în spațiul public au apărut informații potrivit cărora ar fi solicitat intervenția poliției în urma unui conflict cu soțul său, omul de afaceri Ionuț Eriksen. Cazul a ajuns atât în atenția autorităților, cât și pe masa judecătorilor.
Întâlnire trilaterală Trump-Xi-Putin AFP
Putin și Xi Jinping ar putea obține concesii de la Trump prin „doze regulate de lingușire”. Miza: Ucraina și Taiwan – Le Monde
Summitul trilateral dintre liderii Chinei, Statelor Unite și Rusiei este privit cu îngrijorare în multe capitale occidentale, pe fondul temerilor că marile Xi Jinping, Donald Trump și Vladimir Putin ar putea negocia viitorul unor regiuni-cheie precum Ucraina sau Taiwan fără consultarea aliaților.
image png
Însărcinată la 59 de ani, o prezentatoare TV și-a lăsat colegii fără cuvinte când a făcut anunțul în direct
O prezentatoare de televiziune din Marea Britanie a surprins atât colegii de platou, cât și telespectatorii, după ce a anunțat în direct că este însărcinată la vârsta de 59 de ani. Dr. Renée Hoenderkamp, medic și coprezentatoare a postului GB News, a dezvăluit că urmează să devină mamă.
Avion la sol
Alertă cu bombă într-un avion Ryanair, în Tenerife. Aeronava a fost evacuată de urgență
Un avion Ryanair, în care se aflau numeroși turiști, a fost evacuat de urgență pe aeroportul Tenerife Sud, din Insulele Canare, în urma unei amenințări cu bombă. Polițiștii spanioli au verificat aeronava și au stabilit că alarma a fost falsă.
seism jpeg
Pericolul unui nou cutremur după seismul din Vrancea. Ce înseamnă „dubletul seismic” și cât de des apare
Cutremurul de 5,7 grade produs în zona Vrancea, unul dintre cele mai importante seisme înregistrate în România în ultimii ani, a readus în atenție riscul producerii unor noi mișcări tectonice puternice. Se poate repeta un astfel de eveniment la doar câteva ore distanță?