Pre-lansare
Aţi fost vreodată la o lansare de carte? Dacă n-aţi nimerit niciodată măcar în preajma unui asemenea eveniment, vă sfătuiesc s-o faceţi negreşit, fie şi numai de dragul comicului nebun sub care se derulează întreaga manifestare! Şi ca să înţelegeţi de unde atîta distracţie, permiteţi-mi să vă ofer cîteva ponturi. Nu vă aşezaţi în primele rînduri! Staţi undeva, într-un colţ al sălii dacă se poate, de unde să puteţi vedea şi autorul, şi vorbitorii, dar şi audienţa. Autorul are emoţii şi îl încearcă, de fiecare dată, o stare bizară, nemaiîntîlnită, de fîstîceală combinată cu sfială şi uimire. Se foieşte, rîde strîmb sau se încruntă privind în gol, încercînd să scape de zecile de perechi de ochi care par să-i supravegheze fiece mişcare. Fiţi siguri că nu aude mai nimic din cuvîntările celor veniţi să-i prezinte cartea! Cînd zîmbeşte chinuit s-ar putea să fie mai degrabă din cauza costumului în care nu se simte deloc bine, ori din cauza nodului de la cravată, mult prea strîns pentru căldura din spaţiul de lansare. Pentru că, să fie clar: la toate lansările de carte, indiferent de anotimpul în care au loc, e foarte cald, se strică instalaţia de aer condiţionat sau e spaţiul prea mic. În astfel de condiţii prima manifestare de simpatie, a celor prezenţi, faţă de volumul proaspăt ieşit de sub tipar este în strînsă legătură cu eficienţa lui pe post de substitut al unui evantai. Urmăriţi cu atenţie grimasele autorului în timpul discursurilor de prezentare! Veţi avea ocazia să constataţi că, de cele mai multe ori, şi el este uimit de sensurile şi interpretările pe care le-au descoperit primii lui cititori în sau printre rîndurile din carte. Cîteodată, mai ales dacă este vorba de un debut, orice laudă sau încurajare uşor exagerată are ca rezultat final o foială pe măsură a celui vizat care, probabil, ar da orice să se termine cît mai repede. Dar nu, în nici un caz! O lansare de carte durează, pentru că, la orice lansare de carte, invitaţii se simt obligaţi să depăşească şi timpul rezervat, şi tema de discuţie. Orice lansare de carte din România zilelor noastre este o bună ocazie pentru cei nevorbiţi să vorbească, iar pentru cei neîntrebaţi să întrebe. De multe ori, mai ales dacă este vorba de un personaj politic, se ajunge, invariabil, la pensii. Altfel, punctul de maxim l-am văzut atins la relansarea unei colecţii SF, în care discursul de prezentare a fost, de fapt, un laudatio al perioadei comuniste, în care "cartea de ficţiune a avut locul pe care-l merită, bla-bla, bla-bla, bla-bla...". Priviţi atent spre cei veniţi la lansare! Există, cu siguranţă, un colţ al rudelor şi al prietenilor. Părinţii, de obicei, sînt cel mai uşor de recunoscut. Au lacrimi în ochi şi li se pare că asistă la un moment înălţător, chiar dacă sînt singurii participanţi la debutul odraslei lor. Dacă nu se întîmplă aşa şi e vorba de un autor de succes sau de vreo vedetă de televiziune, veţi vedea negreşit zona admiratorilor. Oameni la patru ace, domnişoare aranjate ca pentru cununia civilă, toţi înarmaţi cu unul sau două volume, aşteptînd momentul zero, momentul autografelor. E momentul pentru care trebuie să faceţi efortul de a vă apropia de autor. Merită! Pentru că, indiferent despre ce fel de autor este vorba, unul cu imaginaţie bogată sau doar un biet scriitoraş, autografele sînt piatra de încercare. Proba de rezistenţă şi cea mai pură dovadă a eşuării în formule calculate şi limbaj de lemn. De la clasicele "cu prietenie", "cu sinceritate" sau "pentru X, în amintirea ori cu speranţa", pînă la micuţele texte pritocite cu zile întregi înainte de lansarea propriu-zisă, toate autografele scrise la repezeală nu fac nici cît o ceapă degerată. Sînt însă de un comic nebun, mai ales cînd se găsesc cîteva zeci de persoane care trec, brusc, printr-o simplă semnătură şi cîteva cuvinte, din categoria cititorilor, în categoria "prietenilor de suflet ai autorului". Sîmbăta viitoare voi lansa un nou volum de publicistică. Altfel spus, mi-am făcut-o cu mîna mea!
