Poveştile Gării de Nord

Publicat în Dilema Veche nr. 596 din 16-22 iulie 2015
Poveştile Gării de Nord jpeg

Despre Gara de Nord aflăm, de cele mai multe ori, doar cînd vine vorba despre problemele financiare ale CFR-ului. Reportajele făcute în gară vorbesc mai degrabă despre lumea subterană din zonă, despre prostituţie sau droguri. Perimetrul Gării de Nord a fost considerat, aşadar, pînă nu demult, o zonă rău famată şi a fost exploatat de mass-media ca atare. Şi, totuşi, dacă ai răgaz şi atenţie la detalii, gara îţi poate oferi un album nesfîrşit de întîlniri, poveşti, culori.  

S-a întîmplat, de curînd, să dau peste o fotografie veche: bunicii mei, în faţa Gării de Nord, în primăvara anulului 1963. Bunica poartă un pardesiu lejer, pălărie şi mănuşi, iar bunicul un parpalac lung. La picioarele lor, două valize pătrăţoase, din piele. În spatele lor se vede intrarea principală în gară, flancată de mulţi lustragii, înşiraţi pe scăunele joase şi înconjuraţi de mici armate de perii de lustruit şi cutii de cremă de pantofi. Cei care n-au clienţi lovesc cu o vergea lungă patul măsuţei pe care pui piciorul. O făceau ca să atragă clienţii, îmi explică mama, copil pe atunci, care îşi aduce aminte şi azi de bocăneala veselă pe care o făceau lustragiii cînd îşi chemau muşteriii. Îşi mai aduce aminte, prin contrast, de o gară ternă, în care singurele „magazine“ erau un punct farmaceutic şi un restaurant expres, de multe ori închis. În rest, pe peron erau doar călători. Nu existau nici chioşcuri, nici vînzători ambulanţi. Apă, sandviş şi reviste ţi le luai de acasă. Povestea gării din vremurile comuniste este una în alb şi negru. 

La tarabe 

Tarabele încep încă de jos, din staţia de metrou. Şi nu este vorba doar de tarabe, ci şi de magazine în toată regula. Cum urci un nivel de la peronul metroului, ţi se înfăţişează o întreagă reţea de magazine. Un mic mall subteran, în care găseşti cofetării, patiserii, un Plafar, mercerii şi chiar o măcelarie: La priceputu’. Culoarul pe care ieşi, direct înspre gară, este plin, de o parte şi de alta, de magazinaşe cu valize, geamantane, genţi şi trollere. Zeci de culori şi afişaje luminoase care îţi iau ochii. 

Cum urci scara rulantă, înspre peronul central, de pe partea dreaptă te trage de mînecă, cu voioşie, o tarabă cu papuci de plastic şi pălării de pai, iar de pe partea stîngă te salută, hîrşîit, un rînd de geamuri prăfuite prin care dibuieşti zeci de vrafuri de hîrtii şi grămezi de ţevăraie. Concubinaj perfect între vechi şi nou, tern şi colorat.

Puţin mai sus este sala de aşteptare. Goală, pentru că toată lumea stă la terasa de vizavi. Plină. Lîngă sală, un vînzător de tichete portocalii de bingo face genuflexiuni, fandări şi loveşte aerul cu pumnii şi picioarele într-o frenezie sportivă. Îmi prinde zîmbetul surprins şi-mi strigă: „Fitness, domnişoară, ce vreţi, că altfel anchilozez! Nu luaţi un tichet şi de la mine?“ 

Multe magazine de fast-food şi patiserii. În geamul uneia stau înşirate tăvi cu mere în foietaj, cremvurşti în aluat, merdenele, melci cu stafide, melci cu nucă, plăcinte de tot felul, dar şi o resemnată şi posacă „negresă de post“. 

Pentru că în gară, azi, există de toate pentru toţi. De la săbii de panoplie la păpuşi de porţelan. De la reviste şi ziare la loz în plic şi tichete de bingo; farmacii, standuri cu fructe, baruri, terase, pseudo-cazinouri, din cele cu păcănele. Chiar şi meniurile sînt

. Unul pare chiar că sugerează noi alianţe politice: la Efendi Mehmet, un chioşc cochet, în formă de butoi, găseşti deopotrivă cafea turcească, socată şi hot-dog american.  

Nimic din ce este acum în Gara de Nord nu se regăseşte în poza bunicilor. Dacă pe vremuri totul era alb şi negru, astăzi, povestea gării este una pestriţă. 

O concesionare 

Dar povestea Gării de Nord începe, de fapt, în culori sepia. Şi cînd a început, nu a început fără controverse. Construită de Concesiunea Strousberg (un consorţiu prusac condus de antreprenorul neamţ Heinrich Strousberg), pe o fostă moşie a boierilor Goleşti, Gara de Nord s-a numit, pînă în 1888, Gara Tîrgovişte. Piatra de temelie a fost pusă în 1868, în baza unui acord de concesiune, dar la fundaţia clădirii stă un întreg scandal politico-financiar. În acel an, Carol I a demarat unul dintre cele mai ambiţioase proiecte feroviare din România, proiect care avea să unească nordul ţării cu sudul, înlesnindu-se astfel accesul înspre Occident. 

Printre susţinătorii proiectului de concesiune şi dezvoltare feroviară, Mihail Kogălniceanu declara în Parlament că „drumurile de fier vor schimba faţa României“. Tabăra opozanţilor, înverşunată contra străinilor, îi numea pe concesionari „samsari“, dedicîndu-le articole vehemente în presa vremii şi apărînd România de capitaliştii occidentali. Primele trei trasee feroviare urmau să lege oraşele Roman-Mărăşeşti-Tecuci, Galaţi-Brăila-Buzău-Ploieşti-Bucureşti şi Bucureşti-Piteşti-Slatina-Craiova-Turnu Severin-Vîrciorova. 

Cu toate controversele născute în Parlament, proiectul este totuşi aprobat, concesiunea fiind acordată prin lege în data de 10 septembrie 1868. Lucrările încep, dar la scurt timp apar şi primele conflicte. În primul rînd, neînţelegerile legate de piaţa de obligaţiuni care sînt vîndute la Berlin în numele statului român, deşi legea concesionării stipula clar că acestea nu pot fi vîndute decît în numele concesionarilor. Cu alte cuvinte, riscul cumpărării obligaţiunilor creştea, ele nefiind, de fapt, garantate de stat. În al doilea rînd, apar şi în ţară probleme de ordin tehnic, lucrările fiind executate nesatisfăcător, iar cheltuielile nefiind justificate. Au loc ilegalităţi şi escrocherii. 

După un lung şir de procese şi contestaţii, concesiunea este anulată în 1871, dar problemele nu încetează. Se constituie o asociaţie pe acţiuni pentru deţinătorii de obligaţiuni la consorţiul Strousberg, dobînda fiind micşorată de la 7,5 la 4, fapt ce a provocat, din nou, iritări şi tensiuni politice. Mai mult, societatea nou înfiinţată nu avea cum să aibă experienţa necesară pentru continuarea lucrărilor, aşa că în 1872 se încheie o nouă convenţie cu o societate feroviară privată cu sediul la Viena, StEG, iar în toamna aceluiaşi an se deschide, oficial, magistrala Roman-Bucureşti-Tecuci, cu prelungirea Tecuci-Bîrlad. 

Dar povestea de demult a gării este una care abia se mai ştie, iar culorile ei se estompează deja în multe nuanţe sepia. 

Lustragiul 

Faţă în faţă cu scările rulante de la metrou, un banner mare avertizează că „singura staţie de taxi autorizată este la Coloane“. O iei aşadar înspre dreapta, pe un culoar mai liber, pe lîngă ghişeul de Informaţii, colţ cu ghişeul de Loto Prono. Un hol larg, străjuit cu tablouri ale Bucureştiului de odinioară. Printre tablouri descoperi şi o plăcuţă cu numele tuturor şefilor de gară, de la înfiinţare şi pînă în prezent. Sînt, în total, 22.

Ajung afară, la intrarea principală a gării. Mi-aduc aminte de poza în alb şi negru a bunicilor. De amintirile mamei, de bocăneala lustragiilor. Şi aud o bocăneală. Şi îl găsesc, mic, stafidit, cu faţa arsă de soare, cu pielea ca hîrtia, încovoiat pe scăunelul jos, sprijinit de perete şi înconjurat de acea armată de perii şi cutii cu cremă. Bate, ritmic, cu coada unei perii în patul pe care clientul urmează să-şi pună piciorul. Probabil, unul dintre ultimii lustragii din România.

Reuşesc, cu greu, să leg o conversaţie. Îi spun că vreau să scriu ceva frumos despre meşteşugarii din gară, îi ofer o ţigară la schimb şi-l întreb care e treaba cu clienţii. 

„Treabă? Care treabă, domnişoară, că nu prea mai e treabă“, îmi răspunde, uşor neîncrezător. Cînd n-ai încredere în cineva, parcă îţi vine să te plîngi, să-i testezi reacţia. Nu-şi mai lustruiesc oamenii pantofii ca odinioară? Îi povestesc de poza cu bunicii, cînd în faţa gării erau mulţi, foarte mulţi lustragii. 

„Azi, oamenii nu mai au respect pentru pantofi“, îmi răspunde şi trage cu ochiul la încălţările mele. „Nu vedeţi? Nu mai poartă decît cîrpe în picioare, cum să lustruiesc eu cîrpe?“ Pe vremuri – continuă – era altceva. Piele fină, piele întoarsă, piele lucioasă… avea pentru fiecare tip de piele altă cremă şi altă soluţie. Discuţia se prinde: cînd îl îndemni pe om să vorbească despre pasiunile sale, îl cîştigi, pe jumătate. 

Taică-său a fost lustragiu şi l-a învăţat şi pe el meseria. Există secrete? Mă priveşte cu condescendenţă, ca pe o novice. Păi, dacă n-ar fi secrete – mă întreabă – de ce-ar mai exista lustragii? Pufneşte, oftează şi începe lecţia: înainte de toate, îndepărtezi praful, dai cu un strat de cremă subţire, întinzi pe toată suprafaţa pantofului, ca să intre bine în piele. Apoi iei o cîrpă moale, masezi pantoful şi-l laşi să respire cîteva minute bune. Abia apoi dai lustru. Cu o perie nici moale, nici aspră, cu mişcări circulare şi nu apăsate: să atingi suprafaţa pantofului, ca să nu iei crema, ci doar s-o uniformizezi. După ce dai primul lustru, scuipi pentru sclipici şi apoi dai lustrul final. Mă amuză treaba cu scuipatul pentru sclipici, dar mă asigură lustragiul că e mai bun ca orice soluţie de luciu din astea moderne. Şi, apropo, nici creme de pantofi ca odinioară nu mai găseşti. Bureţeii ăia cu silicon? Îţi dai cu ăia, dacă vrei musai să-ţi distrugi pantoful. 

De ce nu mai există lustragii? S-au pierdut, i-au interzis comuniştii, pe motiv că lustruitul pantofilor era un moft capitalist. A lucrat la un atelier de reparat pantofi, şi înainte, şi după Revoluţie. Dar nu i-a plăcut. Nu-i place să stea închis într-o încăpere. Îi place să stea afară, ca acum, să se uite la oameni, să vorbească cu trecătorii. Aici, la gară, întîlneşti cele mai ciudate poveşti. Îmi mai spune că el cunoaşte destul de bine caracterul cuiva doar uitîndu-se la pantofii pe care îi poartă. Eu, de exemplu, sînt o timidă, îmi zice, pentru că pantofii mei n-au cute pronunţate, am călcătura uşoară, aşa, ca să nu deranjez pe alţii. Zîmbesc şi chiar mă fîstîcesc înainte să-l întreb cam cîţi bani ia pentru un lustruit de pantofi. Cît îl lasă pe om inima, zice, dar dacă îl vede mai cu ifose, cere pînă şi cinci lei. Îi mulţumesc pentru că a stat de vorbă cu mine, îi las pachetul de ţigări şi-mi iau la revedere. 

Este el ultimul lustragiu din România? Asta nu, dă din cap categoric. Mai are „colegi“. Dar, cu siguranţă, el este ultimul lustragiu bun din România. Şi zîmbeşte larg, în lumina de miere a asfinţitului de soare care se lasă, încet-încet, peste Gara de Nord.  

Foto: S. Giurgeanu

alegem ceea ce ne place sau ceea ce am invatat sa ne placa jpg
Alegem ceea ce ne place sau ceea ce am invatat sa ne placa?
Există obiecte pe care avem impresia că le cunoaștem înainte de a le fi atins vreodată. Le recunoaștem forma, le anticipăm greutatea, le atribuim o istorie și, uneori, chiar o personalitate.
imagine principala jpg
Dilema pariurilor sportive - noroc sau cunoaștere?
Cât de mult putem anticipa un rezultat sportiv și unde începe, de fapt, hazardul?
poate o vedeta sa parieze online fara sa fie recunoscuta jpg
Poate o vedetă să parieze online fără să fie recunoscută?
Pentru vedetele din România, telefoanele fanilor fac parte din viața de zi cu zi. O plimbare prin mall ajunge pe Instagram, o cină la restaurant devine subiect pentru site-urile mondene, iar o vizită într-o agenție stradală poate apărea pe rețelele sociale înainte de fluierul final
dilemaveche winner jpg
Fascinația lucrurilor gratuite: de ce o ofertă ne poate schimba decizia de cumpărare
Un produs oferit cadou, transportul gratuit sau o lună de abonament fără costuri pot influența rapid decizia unui consumator.
dilemaveche 888 jpg
Norocul, între superstiție și probabilitate: de ce continuăm să credem în numere norocoase
Unii oameni evită numărul 13, alții aleg mereu cifra 7 sau consideră anumite date favorabile pentru decizii importante. Credința în numere norocoase există în numeroase culturi și continuă să influențeze comportamentul oamenilor, chiar și într-o societate în care matematica și statistica sunt...
historia(1) jpg
Între ecrane și conversație: locul șemineului în ritualurile unei seri acasă
Într-o seară obișnuită, sufrageria poate găzdui mai multe lumi care nu se întâlnesc. Cineva urmărește un film, altcineva răspunde la mesaje, iar o a treia persoană caută, fără prea mult succes, începutul unei conversații. Nimeni nu este neapărat nepoliticos.
imagine principala png
Tehnici tradiționale de prelucrare a lemnului, redescoperite la Festivalul internațional DRANICA din Sighetu Marmației
Dacă întrebi un meșter care lucrează cu lemnul cum alegi un arbore bun pentru șindrilă, fii pregătit să ai timp să îl asculți. Vei auzi o poveste întreagă. Îți va spune pe ce versant a crescut, în ce perioadă a fost tăiat, ce vârstă avea, de ce l-a ales și așa mai departe.
imagine principala jpg
Divertismentul digital după 2030: cum ar putea evolua platformele online în următorii ani
Ținând cont de viteza spectaculoasă de evoluție a tehnologiei, cu impact direct asupra divertismentului digital, a anticipa cum va arăta acest sector peste mai mulți ani este o provocare deloc simplă chiar și pentru specialiștii din industria de entertainment.
e1940afd872dd2b58aab38a6da3183985c jpg
Hygge în stil românesc: 7 idei pentru o casă caldă și primitoare toamna
Toamna se întunecă mai devreme, temperaturile scad și petreci tot mai mult timp acasă. E momentul perfect să transformi livingul, dormitorul sau bucătăria în locuri în care chiar îți face plăcere să stai. Și nu ai nevoie de renovări sau de un buget mare
WhatsApp Image 2026 10 15 at 10 37 29 (1) jpeg
De ce merită să-ți traduci cartea într-o altă limbă
Să scrii o carte durează luni sau ani. Să o publici presupune alte câteva etape, de la editare și corectură până la copertă, tipar sau distribuție. După toate acestea, traducerea poate părea un lux pe care îl lași pentru mai târziu.
1790680973 KE7j jpg
Cultura organizațională se vede și în mobilierul de conducere
Se vede cultura organizațională și în mobilierul de conducere sau e doar o chestiune de gust? Data viitoare când intri într-o companie, fă un exercițiu simplu: uită-te la scaune.
spatiu de lucru jpg
Ordinea materială ca formă de gândire: despre organizarea spațiilor de lucru
Există încăperi în care lucrurile par așezate fără o regulă și totuși cineva știe imediat unde să găsească orice obiect. Există și spații impecabile în care fiecare căutare începe cu o întrebare. Între aceste două situații se află o diferență care nu ține doar de estetică.
pexels artbovich 6980564 jpg
Bucătăria modulară, pas cu pas: cum o compui fără să greșești
O bucătărie modulară se compune ca un joc de cuburi: alegi modulele, le așezi unul lângă altul și obții exact frontul care îți trebuie.
GettyImages 1311472388 jpg
De la economii la finanțare: rolul contului bancar în accesarea creditelor
Drumul de la economisire la finanțare nu începe în momentul în care completezi o cerere de credit.
Dilemaveche ro jpg
Accesul la produse financiare se mută online: cont bancar, credite și carduri
Accesul la produse financiare se mută tot mai mult din sucursale în aplicații și platforme web.
sos bolognese png
De ce sosul bolognese nu se face niciodată în grabă și de ce merită așteptarea
Un ragù bolognese bun nu se construiește din grabă, ci din timp, tehnică și echilibru. De la sofrito până la rolul vinului și al laptelui, diferența dintre o simplă pastă cu sos de carne și un bolognese autentic stă în felul în care fiecare ingredient este tratat.
GettyImages 1281297414 jpg
Vacanțele din septembrie: cum plătești inteligent în țară și în străinătate
Plata inteligentă în vacanțele din septembrie presupune utilizarea instrumentelor bancare digitale pentru a evita comisioanele nefavorabile de schimb valutar, taxele neprevăzute la ATM și riscurile de securitate asociate numerarului
Dilemaveche ro jpg
Bankingul viitorului: cont online, credit și card de credit în câteva clickuri
Îți amintești vremurile în care deschiderea unui cont bancar înseamnă o dimineață întreagă pierdută la ghișeu, cu rând, cu formulare completate de mână și cu o programare stabilită cu două săptămâni în avans?
Articol Dilema jpg
Cum te ajută aplicațiile bancare să gestionezi mai bine cheltuielile din sezonul de toamnă
Aplicațiile bancare pot ajuta la gestionarea cheltuielilor de toamnă prin trei tipuri de funcții: urmărirea tranzacțiilor, organizarea banilor pe obiective și controlul plăților.
DilemaVeche (1) (1) jpg
De ce ne exfoliem atât? Scurtă istorie a obsesiei moderne pentru pielea „perfectă”
Într-o cultură care asociază tinerețea cu vitalitatea și frumusețea, apariția semnelor îmbătrânirii poate fi percepută negativ. Suntem evaluați, adesea fără să vrem, și prin felul în care arătăm, iar îngrijirea pielii a devenit pentru mulți un mod de a recâștiga senzația de ....
dilemaveche ro 258 0 jpg
A îmbătrâni nu este un diagnostic. Când schimbările de după 65 de ani merită evaluate medical
Există o formulă pe care o folosim cu o ușurință surprinzătoare atunci când vorbim despre părinții sau bunicii noștri: „E de la vârstă.”
inkstar 04 jpg
După un piercing, primele zile contează: ce merită să clarifici cu salonul despre îngrijirea de bază
Primele zile după un piercing sunt mai ușor de gestionat atunci când pleci din salon cu instrucțiuni clare, potrivite zonei în care a fost făcut și bijuteriei folosite.
1786610560 SAWn jpg
Blender Philips pentru smoothie-uri, supe și sosuri: ghid pentru rezultate constante
Îți place să începi dimineața cu un smoothie cremos, să mănânci la prânz o supă fină și să completezi cina cu un sos făcut în casă? Cu un blender potrivit, pregătești toate aceste lucruri rapid, fără complicații și fără să umpli bucătăria de vase.
Greseli pe care le faci cand alegi un fiset metalic pentru birou jpg
Greșeli pe care le faci când alegi un fișet metalic pentru birou
Amenajarea unui birou eficient înseamnă mai mult decât alegerea unui mobilier cu un design plăcut.

Parteneri

Tholosul din Epidaur, în proces de restaurare
Ce se află sub Tholosul din Epidaur, una dintre cele mai misterioase construcții ale sanctuarului dedicat zeului vindecării?
Tholosul din Epidaur ascunde unul dintre cele mai enigmatice elemente arhitecturale ale sanctuarului antic dedicat zeului vindecării.
grand hotel bucharest, fost intercontinental jpg
O tânără de 29 de ani s-a aruncat de la etajul 16 al fostului hotel Intercontinental. Ce au descoperit anchetatorii în cameră
Anchetă după tragedia de la fostul Intercontinental. Ce document important au găsit polițiștii în camera femeii de 29 de ani
protest casa de pensii iasi foto bns jpeg
Cine va mai calcula pensiile românilor? Sindicatele avertizează că sistemul riscă să rămână fără specialiști
Sistemul public de pensii riscă să se confrunte cu un deficit tot mai mare de personal calificat, iar acest lucru ar putea duce la întârzieri în stabilirea și recalcularea pensiilor, erori administrative și dificultăți în soluționarea contestațiilor.
SEP CCR ILUSTRATIE 15 INQUAM Photos Octav Ganea jpg
Voluntari mai așteaptă statutul de municipiu. CCR amână până în decembrie decizia cerută de Nicușor Dan
CCR a amânat pentru 16 decembrie pronunțarea asupra sesizării depuse de președintele Nicușor Dan privind legea prin care orașul Voluntari, din județul Ilfov, ar urma să fie declarat municipiu.
podul crimeea jpg
Ucraina susține că a lovit Podul Crimeei fără Starlink, cu un sistem propriu de comunicații prin satelit
Ucraina nu s-a bazat pe rețelele Starlink și Starshield ale companiei SpaceX în atacul asupra Podului Crimeei din 17 noiembrie, ci pe un sistem propriu de comunicații, scrie publicația britanică The Times, citând un ofițer ucrainean implicat în planificarea operațiunii.
cutremur seism romania harta shutterstock 2122729157 jpg
Un nou cutremur puternic după seismul din Vrancea? Ce este „dubletul seismic” și cât de mare e riscul
Cel mai puternic cutremur înregistrat în România în acest an, seismul de 5,7 grade produs în Vrancea, a reaprins temerile legate de activitatea seismică din zonă.
carcase de porc la abator shutterstock 1231006252 jpg
Cât timp va putea fi vândută carnea de porc ca proaspătă. Schimbările propuse de Ministerul Agriculturii
Carnea proaspătă de porc refrigerată ar putea avea un termen de valabilitate de cel mult opt zile de la sacrificare, iar cea care a fost congelată nu ar mai putea fi vândută ulterior ca refrigerată. Sunt câteva dintre regulile prevăzute într-un proiect de ordin publicat de Ministerul Agriculturii.
spirometrie jpg
Cum se depistează bronhopneumopatia obstructivă cronică, numită şi boala fumătorului
Tusea care nu mai trece, oboseala la efort sau senzația de lipsă de aer nu ar trebui ignorate. Societatea Română de Pneumologie încurajează persoanele care se confruntă cu astfel de simptome să meargă la medic pentru o evaluare a sănătății plămânilor.
inchisoare istock jpg
O pedeapsă cu închisoarea, deși a fost micșorată poate fi totuși exagerat de mare, ilegal de mare
Un inculpat primește 13 ani și 6 luni de închisoare, contestă sentința, iar în apel pedeapsa scade la 5 ani. La prima vedere, situația lui s-a îmbunătățit...