Poveşti şi oameni din Istanbul

Publicat în Dilema Veche nr. 404 din 10-16 noiembrie 2011
Poveşti şi oameni din Istanbul jpeg

Zilele acestea Turcia ţine capul de afiş al agenţiilor de ştiri. Cînd în bazinul maritim disputat între Ciprul grecesc şi partea ocupată de turci s-au descoperit bogate zăcăminte de gaze naturale, Turcia şi-a asumat rolul de parte ocupantă, cerîndu-şi „birul“, luînd partea Ciprului de Nord în afacerea exploatării zonei, reuşind să mai învîrtească astfel, încă puţin, cuţitul în rana deloc cicatrizată a problemei cipriote. Iar decizia vine în contextul în care, în 2012, preşedinţia Uniunii Europene va reveni Ciprului.

Conjunctura problematică a întregii politici externe în care Turcia este antrenată a fost dublată şi de problemele interne. Kurzii au revenit în atenţia publică, revendicînd, prin atentatele recente, dreptul la independenţă şi identitate. Şi nu a trecut mult de la începutul atentatelor, că o calamitate naturală, cutremurul de 7,2 grade pe scară Richter, a zguduit, la propriu, partea estică a Turciei, regiunea Van, regiune prin excelenţă kurdă. Inutil a mai aminti de vocile, mai mult sau mai puţin religioase, care au făcut, inevitabil, conexiuni între cele două – atentate şi cutremur.

Cutremurul în sine a dat naştere unor situaţii delicate pe plan oficial. Israelul, de pildă, aflat acum în conflict direct cu Turcia, a anunţat că va trimite ajutoare sinistraţilor cutremurului, ajutoare pe care Turcia iniţial le-a refuzat. Doar după ce guvernul de la Ankara a retractat refuzul, acceptînd oferta, Israelul a trimis ajutoarele, grăbindu-se totuşi să declare că prin acest gest nu trebuie să se înţeleagă nimic mai mult decît un simplu ajutor umanitar. Disputele între cele două state vor merge, deci, şi în continuare, în paralel.

Pe acest fundal, plin de problemele externe şi interne ale unei ţări-cheie în politica globală de azi, am luat pulsul Istanbulului, neoficiala capitală a Turciei, prin glasurile cîtorva oameni întîlniţi în uriaşa metropolă.                                                             

O zi în depărtatul Istanbul

Populaţia Istanbulului, luînd în calcul şi regiunile periferice, depăşeşte populaţia României. Din cauza migrării unor mase de oameni veniţi din regiunile de sud-est, regiuni sărace ale Turciei, astăzi metropola se întinde pe o distanţă de 2481 de km2. Iar realitatea din spatele cifrelor face ca un călător dornic de a cunoaşte în intimitate oraşul să fie nevoit să-şi prelungească sejurul înspre aproape un an. Căci Istanbulul, cu toate poveştile sale, nu se oferă turistului obişnuit, nu se desfăşoară celui ajuns aici într-o simplă vacanţă. Poţi doar, dacă ai noroc, şi te îndepărtezi de zonele turistice ale moscheilor din Sultanahmet şi te pierzi pe străduţele lăturalnice ale cartierelor conservatoare, să-i descoperi cîteva dintre multele sale poveşti.

„Turcii încă îşi caută identitatea!“ ne spune domnul Mayer, patronul unei cafenele din cartierul evreiesc Balat. Au fost multe scindări politice şi multe rupturi între oameni (referindu-se aici, bineînţeles, şi la episodul expulzării grecilor), pentru ca acum să li se ceară să devină dintr-odată europeni, fără să ştie de fapt cine sînt ei în esenţă. Căci Turcia este pînă la urmă un stat musulman, a cărui aderare va schimba cu totul istoria Uniunii Europene, un stat care nu se poate lăsa pradă mirajului european, fără a avea o plasă de siguranţă. Drept pentru care Ciprul, în opinia sa, joacă acest rol. Ocuparea părţii de Nord a Ciprului, recunoaşterea Republicii turce a Ciprului de Nord este, dacă vreţi, un soi de chezăşie pentru acordarea respectului pe care statul turc îl cere. Căci, deşi majoritatea populaţiei îşi doreşte integrarea în Uniune, statul nu este dispus totuşi să accepte compromisuri extreme. Turcii sînt, pînă la urmă, în ciuda nelămuririi identitare, un popor naţionalist, şi, deşi indulgenţi şi respectuoşi faţă de credinţa celuilalt, cît timp celălalt îi recunoaşte suveranitatea, au păstrat de-a lungul timpului un soi de mîndrie patriotică. (Iar aici îmi vin în minte imagini ale acestei indulgenţe îmbinate cu naţionalismul: de la portretul lui Atatürk, agăţat în biroul oficial al Patriarhiei Ortodoxe din Fener, la suvenirurile cu Nastratin Hogea sau steaguri ale Turciei vîndute în incintele bisericilor bizantine.)

Vorbind însă de integrarea în Uniune, povestesc, la rîndul meu, cum revenind spre casă, din Turcia, trecînd în Bulgaria, apoi înspre România, am de fiecare dată impresia că m-am întors, de fapt, din Europa înspre o zonă non-europeană. Amintesc de majoritatea detaliilor pe care le observi cu ochiul liber, în întreaga Turcie, detalii care ţin cumva şi de impunerile europene. De la infrastructura extraordinară la interzicerea fumatului în spaţiile publice.

„Una este ceea ce arăţi, şi alta – ceea ce simţi“, zîmbeşte însă mucalit domnul Mayer, arătîndu-ne în spatele cafenelei o inscripţie anti-Israel. O inscripţie făcută fără îndoială de către nişte puşti teribilişti, care n-au nici o legătură cu antisemitismul, căci, la cei 56 de ani ai săi, el nu a avut niciodată vreun conflict religios în Istanbul şi nici nu crede că va avea. Nu are de ce.

Plecăm să explorăm mai departe uliţele şi mahalalele din Fener, unul dintre cartierele mai conservatoare ale districtului Fatih, străduţe arhaice, pietruite, care şerpuiesc în pantele abrubte ale dealurilor oraşului. Aici te pierzi de mulţimea turistică, te afunzi în viaţa reală a metropolei. Prăvălii de mirodenii, pieţe fabuloase, agitaţia zilnică a locuitorilor prin care observi din ce în ce mai multe femei acoperite. Deşi o tînără studentă întîlnită cu cîteva zile mai înainte, la un marş pro-comunism pe aglomeratul Istiklal Cadessi (zona pietonală din Taksim şi decor desăvîrşit al cosmopolitanismului, în care găseşti de la galerii de artă la cinematografe, cluburi şi baruri de homosexuali), ne-a atras atenţia că vălul islamic nu mai e de mult doar o cutumă, ci a devenit, în ultima vreme, un soi de modă printre tinerele musulmane. Iar asta nu are nimic de-a face cu tendinţele politice ale guvernului de la Ankara, ci mai degrabă cu tendinţele cat-walk-ului. Bineînţeles, a trebuit să o credem pe cuvînt, de vreme ce un vox printre tinerele purtătoare de pardesie lungi şi eşarfe pe cap era destul de greu de imaginat.

Cum destul de greu de imaginat pare a fi şi următoarea scenă, la care am asistat, plini de o bucurie copilăroasă. Într-o mică bodegă de cartier – doi clienţi, la o masă, aruncîndu-şi prieteneşte replici vesele, gălăgioase, pline de reproş amical. Unul, înalt, suplu, cu părul alb, ochi aprigi şi albaştri, savurînd un pahar de raki (ouzo-ul turcesc), provocînd în greceşte. Celălalt, uşor îndesat, cu părul încă negru, cu pielea arsă de soare, replicînd calm, dar ironic, în turceşte, sorbind tacticos din paharul său transparent de ceai.

Prieteni de o viaţă – aveam să aflăm –, ai căror părinţi au trecut prin tragedia anului 1923, cînd a avut loc schimbul de populaţie dintre Grecia şi Turcia, primul schimb forţat de populaţie al secolului al XX-lea. Astăzi, cei doi se consideră „istanbulezi prin excelenţă“, fără prea multe ambiţii şi opinii politice, doi oameni, doi prieteni. Dacă e să vorbească totuşi despre ce va fi să fie, îngrijorarea lor se răsfrînge mai ales asupra celor tineri, inoculaţi cu mesaje naţionaliste, care „în loc să-şi trăiască viaţa, trăiesc sloganurile politicienilor“.

Identitatea culturală

Seara am revenit la micul hotel din Sultanahmet unde eram cazaţi. De la intrare am fost întîmpinaţi de tînărul manager, Eran. Sprinten la vorbă, cu o engleză voit perfectă, uşor tupeist, managerul organizase ad-hoc o minipetrecere în curtea interioară a hotelului, la care îşi invitase toţi clienţii. Un muzician german, stabilit în Istanbul de cîţiva ani, soţia sa, turcoaică, un critic de artă american, emigrant de ani buni din Polonia, două italience – a căror menire profesională nu am dibuit-o – şi un canadian, liber-cugetător, liber-profesionist, liber pur şi simplu – după propria sa recomandare.

Discuţia s-a încins imediat ce au aflat că sîntem români. O ţară încă exotică, despre care aveam să aflăm că americanii cred una, europenii vestici – alta, iar canadienii – nu prea cred pînă la urmă nimic. Deşi tocmai canadianul ne asalta cu întrebările: dacă integrarea în Uniunea Europeană ne-a ajutat, cum ne-a ajutat concret, dacă ne-ar fi fost mai bine fără etc. etc. Canadianul părea realmente bucuros să afle cît mai multe detalii despre ţara noastră. Pe care o tot confunda, în repetate rînduri, cu Bulgaria, pînă cînd muzicianul german a intervenit, uşor jenat, dar ferm, atrăgîndu-i atenţia. Reacţia canadianului a fost doar puţin uimită, întrebînd inocent dacă e atît de mare diferenţa între cele două ţări. Diplomat, americanul a început să vorbească de cultură, despre simpozioanele la care a asistat în Timişoara şi la Cluj, spunînd că este clar o diferenţă culturală, dacă nu neapărat una socială – singura diferenţă care ar trebui să fie păstrată, în opinia sa, în cadrul Uniunii. Şi cum discuţia a alunecat către identităţile culturale ale ţărilor europene, tînărul manager a ţinut să-şi scoată tricoul, expunîndu-şi dintr-odată spatele tatuat – identitatea sa.

Avea întipărită în piele imaginea inconfundabilă a Sfintei Sofia, biserica bizantină transformată în moschee, apoi în muzeu.

Foto: S. Giurgeanu

41580801101 373a7ea5c2 c jpg
Oamenii fac orașele
Paradigmei moderniste de producție a noilor cartiere, Jacobs îi opune observația directă și studiul la firul ierbii, sau la bordura trotuarului, a vieții urbane.
Zizi și neantul jpeg
Roți și vremuri
Trebuia să mănînci nu știu cîți ani numai iaurt și să economisești, să pui bani la CEC ca să-ți poți cumpăra o Dacie.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Aix-Les-Bains și tinerii francezi de 70 de ani (I)
În Aix zilele de vară se mișcă în ritm de melc, par nesfîrșite, exact ca acelea din vacanțele copilăriei.
E cool să postești jpeg
Tastatura sau creionul?
Este un avantaj real acest transfer al informațiilor direct pe dispozitivele elevilor?
p 20 WC jpg
Religiile manevrate de dictatori
Sîntem înconjuraţi de spaţii unde religia e folosită în beneficiul unor regimuri antiliberale: Rusia lui Putin, Turcia lui Erdogan, Ungaria lui Orbán.
Theodor Pallady jpeg
Discretul eroism al moderației
Nu prea cunoaștem opera românilor americani, iar numele care circulă simultan în cele două culturi provin cu precădere din zona umanistică.
p 23 Lea Rasovszky, Bubblegun of Sweet Surrender (Soft War) I  Codre jpg
„Războiul este doar «eu» și nici un pic «tu»” – artiștii și galeriile în timp de război
„Un fel de așteptare epuizantă la capătul căreia sperăm să fie pace.”
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
După ce, cu o săptămînă în urmă, doi lei au încercat zadarnic să evadeze din grădina zoologică din Rădăuți, un șarpe mai norocos a pătruns în Spitalul Orășenesc din Balș.
Zizi și neantul jpeg
Mare, pofte, necuprins
Tocmai ăsta era hazul vacanței: împletirea ciudată de pofte concrete și visări abstracte. Figurau, cu toatele, într-un meniu pestriț și cu pretenții.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Vacanțe de altădată
Nu pot vedea mai multe, însă sînt convinsă că au și bomboane străine sau ciocolată, poate că au și gume cu surprize.
E cool să postești jpeg
S-o fi supărat pe mine?
Ca să nu „supere” această societate, foarte multe femei ajung să fie prizoniere ale unor prejudecăți pe care și le autoinduc, perpetuîndu-le, uitînd de cele mai multe ori de ele însele.
p 20 Sf  Augustin WC jpg
De ce scandalizează creștinismul?
Scandalul creștinismului stă așadar în neverosimilul lui. Însuși Dumnezeu vorbește, dar nu o face ca un stăpîn.
setea de absolut convorbiri cu christian chabanis jpg
Setea de absolut
Atunci cînd am întrevăzut cîteva adevăruri esențiale este dureros să simțim că, în măsura în care vrem să le comunicăm oamenilor, ele capătă limitele noastre, impuritățile noastre, degradîndu-se în funcție de acest aliaj.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
O femeie din București a fost pusă sub control judiciar, fiind bănuită de săvîrșirea infracțiunii de înșelăciune prin vrăjitorie.
Edgar Allan Poe, circa 1849, restored, squared off jpg
Prăbușirea casei Usher
Una dintre cele mai emoționante descrieri de arhitectură din literatura universală este tabloul creionat de Edgar Allan Poe în debutul nuvelei „Prăbușirea casei Usher”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum e să pleci în vacanță bolnav și complet epuizat
N-am mai fost într-o vacanță parțial din cauza pandemiei, însă mai mult din cauza faptului că nu mi-am mai permis o vacanță.
p 20 Ierusalim, Muntele Templului WC jpg
Loc disputat
De curînd, la Ierusalim au izbucnit din nou – dar cînd au încetat? – tensiunile pe esplanada Cupolei Stîncii.
Theodor Pallady jpeg
Scurtă oprire în biblioteca perfectă
Cel mai adesea afli despre autorii de cărți din cărțile altor autori: circulația bibliografică prin notele de subsol asigură ventilația academică din care se compune tradiția intelectuală a oricărei societăți moderne.
Zizi și neantul jpeg
Mare, trenuri și geamantane
Senzația pe care o am călătorind cu trenul nu poate fi înlocuită cu nici o alta: poate și pentru că ești cu atîția oameni în preajmă, într-o lume mobilă, o lume care o reface, în mic, pe cea mare din exterior.
p 24 D  Stanciu jpg
Cu ochii-n 3,14
Numeroasele avertismente de furtună ale RO-Alert de săptămîna trecută, unul emis chiar în timpul spectacolului Rigoletto, de la Opera Națională din București, cînd pe scenă se auzea replica „Furtuna e aproape”, au provocat un val de glume și ironii.
Zizi și neantul jpeg
Veri și obiceiuri
Am mai fost parte a unor vizite ca din Enigma Otiliei în care erai „servit” fix cu așa ceva: dulceață într-un mic castron transparent, una-două lingurițe, cel mai des de cireșe amare, și apă într-un pahar trainic.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Un înger păzitor pentru fiecare – cum recuperăm anii ’90?
Pe vremea cînd lucram la o revistă cu pronunțate tente erotice care se vindea ca pîinea caldă, am cunoscut mai întîi un stripper, apoi un gigolo. Cu care m-am întîlnit pentru a scrie un reportaj.
p 19 WC jpg
Ce valoare mai au simbolurile naționale?
Există în România o serie de simboluri naționale care sînt mai mult sau mai puțin cunoscute, însă cu siguranță extrem de puțin vizibile.
p 20 WC jpg
Adevărul în oglindă
Ghicitura poate fi înțeleasă nu atît ca limită, cît ca o condiție de posibilitate a cunoașterii.

Adevarul.ro

image
Închisoare pe viaţă în Marea Britanie pentru şoferii care produc accidente mortale. În ce condiţii se aplică pedeapsa maximă
Marea Britanie introduce pedeapsa cu închisoarea pe viaţă pentru şoferii care ucid, în cadrul unei ample reforme a justiţiei care a intrat duminică în vigoare, potrivit informaţiilor publicate de BBC.
image
O tânără şi-a dorit o noapte de vis în compania unui „Don Juan”. Idila s-a transformat în coşmar
O tânără care credea că va trăi o noapte de vis alături de un aşa-zis „Don Juan” s-a trezit a doua zi ca dintr-un coşmar. Bărbatul a fost condamnat pentru faptele sale.
image
Imagini din patiseria Paul din mall Promenada închisă de ANPC din cauza mizeriei şi a alimentelor expirate VIDEO
O echipa din Comisariatul pentru Protecţia Consumatorilor din Municipiul Bucureşti a constatat un mod defectuos în desfăşurarea activităţii Patiseriei/cofetăriei Paul, care oferea spre consum produse care pot pune în pericol viaţa şi sănătatea consumatorilor.

HIstoria.ro

image
100 de ani de show-uri culinare
În primăvara lui 1924 se auzea la radio primul show culinar, a cărui gazdă era Betty Crocker, devenită o emblemă a emisiunilor de acest gen și un idol al gospodinelor de peste Ocean. Puțină lume știa că Betty nu exista cu adevărat, ci era doar o plăsmuire a minților creatoare ale postului de radio.
image
„Uvertura” războiului austro-turc din 1715-1718
Războiul turco-venețiano-austriac dintre anii 1714-1718, cunoscut și drept Războiul Austro-Turc din 1715-1718, sau „Războiul lui Eugeniu de Savoia”, este primul din seria războaielor ruso-austro-turce din secolul XVIII.
image
Capitularea lui Osman Pașa
La 4/16 decembrie 1877, Carol îi scria Elisabetei că otomanii încercaseră pe data de 28 să iasă din Plevna luptând și construind un pod peste râul Vid, în zonă desfășurându-se bătălii cumplite. Carol s-a îndreptat imediat în acea direcție, în timp ce împăratul se dusese în centrul dispozitivului.