Povestea celor 10 români anonimi

Publicat în Dilema Veche nr. 145 din 3 Noi 2006
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Telefonista "Bine aţi venit la Romtelecom, informaţii numere clienţi. Vă rugăm să aşteptaţi. Apelul dumneavoastră va fi preluat în cîteva momente. Sînt Clara Niţă, cu ce vă pot ajuta?" Cea mai mare realizare de pînă acum sînt cei doi copii. Poate că lucrurile s-ar fi aşezat altfel dacă ar fi urmat facultatea, aşa cum şi-a dorit de tînără. După ce şi-a cunoscut bărbatul, peste cîteva luni a simţit viaţă în pîntece. "Am vrut foarte mult să fac studii superioare. Acum e prea tîrziu pentru asta." Operatorul Clara Niţă de fapt nu există şi nu a existat niciodată. E un nume fals. Ca un român învăţat să tragă la jug pentru bunăstare şi bani, ştie că doar moartea şi boala nu-şi găseasc leac, în rest toate se rezolvă. După 16 ani petrecuţi sub iureşul vocilor din ureche, nu-şi doreşte decît să fie sănătoasă. "Vreau doar să-mi stăpînesc nervii şi să ies la pensie cu mintea întreagă." Pe femeia care joacă rolul Clara Niţă, o aşez printre cei 10 români anonimi pentru că, zilnic, timp de 16 ani încoace, înghite un algocalmin sau un paracetamol ca să se calmeze, pentru ca mai apoi să răspundă zilnic la cele peste 700 de apeluri, la fel de fresh precum o boare de dimineaţă. Aşa cum a făcut-o anul trecut de Crăciun şi de Revelion în timp ce noi ceilalţi înfulecam friptură de porc, stinsă în clăbuci închegaţi de vin roşu. "Alo. Bună ziua, vă rog!" Măturătorul În Lacul Tei e Ana Maria Miteaţă . Într-un halat albastru, îşi agaţă ochii între paiele rare ale măturii şi numără hipnotic fiecare baleiaj al cozii. La 24 de ani se presupune că viaţa ar trebui să-i zburde printre visele de mărire, gîndurile de carieră şi promisiunile nevinovate ale unei iubiri într-un aşternut curat cu iz de iasomie. "Am terminat 12 clase la ŤPetru Maior». M-a bătut mama de mică să nu fac străzile la mătură şi uite ce-am ajuns." La 20 de ani, a luat-o un ţigan şi i-a făcut un copil. Dragostea, bat-o vina, i-a înglodat minţile şi a legat-o de marginea unui pătuţ de copil, mult prea devreme. A vrut să facă multe. S-a zbătut să se înscrie la o postliceală. "Soacra a zis că ce-mi trebuie mie şcoală. Nevasta tre’ să stea la cratiţă." Pe sub genele stufoase, ochii-i licăresc de negru adînc şi se uită cu jind la tinerele simandicoase ce-i trec pragul măturii în vîrf de toc. "Mulţumesc lui Dumnezeu că sînt sănătoasă şi că am doi copii frumoşi." Rîde cu gura pînă la urechi de nenorocirea ei ca un condamnat la moarte ce zîmbeşte hîd eşafodului, jurîndu-şi în barbă să se răzvrătească pînă la cuţit. "Toţi zic că numai proştii stau cu mătura în mînă şi curăţă străzile. Dar uite că nu este chiar aşa." Vatmanul Aproape întuneric şi huruitul nopţii, amestecat cu scrîşnetul de papuci ai tramvaiului, dă fiori pînă şi cîinilor de pripas. În capătul Piperei, doar Constantin Şuiu ce mai zguduie podeaua pămîntului. "Aveam 20 de ani cînd am început să lucrez. Am avut de ales: şantier sau tramvai." Dacă alegea bine, acum poate nu-i mai amorţeau palmele pe manetele tramvaiului 11 pentru un salariu de nimic, ci făcea bătături la burice pentru cîteva sute de euro în străinătate. "Meseria asta îţi mănîncă nervii. Nu ai timp de dorinţe, de plăceri. Ieşi noaptea şi te întorci a doua zi. Uite-o pe nevastă-mea." Din faţă, un alt tramvai. Constantin face semn cu lumina din cabină. Tramvaiul răspunde. O femeie subţire cu părul cîrlionţat filează în întuneric. "Uite-aşa ne întîlnim. O iubesc. E tot ce am mai scump: ea şi două fete, mînca-le-ar tata." Vederea nevestei, ce-i mai descreţeşte fruntea, în rest are parte doar de înjurăturile oamenilor de pe stradă. "Ce să le spun, că tot pentru ei muncesc şi eu? Îi car în spate cu moşneagul ăsta de tramvai şi-s bucuros cînd îi văd că se urcă. Fără ei n-aş mai avea ce pune pe masă." La 25 de ani a omorît o femeie. "Mi-a sărit în faţă. Am pus frînă, dar degeaba. Eram prea greu. Acum, cînd trec pe acolo, parcă o simt trecînd pe sub mine. E greu." Apoi linişte. Scîrţîit de roţi. Frînă. Voci... Linişte iarăşi. Soneria. "Auziţi! Dacă scriţi de mine să nu scriţi de rău că mă dau afară şi nu-mi mai găsesc liniştea la bătrîneţe. Mai am un pic şi ies la pensie. La anu’ împlinesc 37 de ani de cînd tot duc oameni." Poliţistul Agent şef de Circulaţie, Florin C ., 37 de ani, 14 ani în folosul comunităţii. - Aţi visat de copil să deveniţi poliţai? - Mereu mi-am dorit. - Cu ce vă mîndriţi că aţi făcut în viaţa asta? - Naşterea copilului. Am un băiat de 14 ani. Îl cheamă George - Şi ce părere are George că tata e poliţist? - Eu ştiu ce-i în mintea lui? Sînt sigur că e mîndru, pentru că are viaţa asigurată. Brutarul 38-40 de tone de pîine. 120.000 de bucăţi ies zilnic pe porţile fabricii "Spicul", din inima Capitalei. O fabrică, în malaxoarele căreia, Constantin Nicolae , Ţîcă pentru prieteni, şi-a pus la dospit viaţa. Din 1956 şi pînă acum face din braţe acelaşi lucru: învîrteşte coca şi face dintr-un pumn de aluat o frumuseţe de pîine. "În tinereţe, cînd intram în brutărie, erau cuptoarele alea vechi. Puneai pîinea la copt şi după aia, Doamne, era un miros că îţi venea să le mănînci pe toate şi alta nu." Rubicond la faţă, cu vinişoare sparte sub geana scurtă, Constantin Nicolae îşi declară drăgostea pentru aluat. "Făină, apă şi sare? Nu se face aşa uşor pita. Trebuie dragoste de muncă şi pasiune." Îi place ce face şi orgoliul şi-l gîdilă singur cînd se gîndeşte că la fiecare masă un român se bucură de pîinea pe care el a copt-o. "Să ştii că nu-i lucru puţin să dai de mîncare la neamul tău. Mai ales acum, ce sărăcie e!" Barmaniţa "Cea mai mare împlinire a fost bărbatul meu. Dumnezeu nu ne-a dat copii, dar ne iubim la fel de mult ca şi acum 20 de ani. E lucru mare, ţinînd cont de ce muncă fac." Maria , barmaniţa din birtul de pe malul stîng al Dîmboviţei, stinge pornirile României mici în aburii de alcool, de 14 ani. Apoi înfige în mintea plebei că se poate cere mai mult. "Vin bărbăţi aici şi beau de sting." Înainte să le umple paharele, îi ia la descusut. "Îi întreb de una, de alta şi după aia le dau sfaturi. Dacă aţi şti cîţi s-au întors şi mi-au mulţumit." Recunoaşte că băutura nu-i bună, dar uneori stinge patima pentru lucruri rele. Femeie puternică, cu braţe de bărbat, îţi ridică barosul cu o mînă, iar cu cealaltă toarnă lichior în măsurătoare, fără să picure pe lîngă, şi apoi aşază paharul pe bar fără tremur. "Le ascult prostiile, idioţeniile, uneori îi mai trimit acasă cu taxiul pe banii mei că mă gîndesc la săracele neveste de acasă. Mă cert cu ei. Mă şi bat. Asta-i viaţa. Popor fără beţivi nu există." Poştaşul Fruntea curbată ca un şir lung de rîme curioase şi nasul cîrn îi sclipesc în neoanele metroului ca o piele tăbăcită şi scăpată prea mult în baiţ. Îmbrăcat în roşu, nea Ilie poartă mîndru numele unei firme de transport rapid. Cară un rucsac mare cît spatele său de elf, vechi de 60 de ani. "E cît de cît bine. Mai fac şi mişcare şi duc şi colete la oameni. De bani nu mă plîng." O viaţă şi-a petrecut-o cu o geantă de piele neagră în spate, bătînd la uşile bucureştenilor cu un braţ de ziare, scrisori. Cel mai bine era cu pensia. "Ce fericit era omul cînd veneam cu banii. Iarna mai primeam o cafea. Mă încălzea din cap pînă-n picioare." S-au dus vremurile alea. "Alerg toată ziua cu rucsacul ăsta de-mi rup uneori spatele. Ajung să las la cîte o firmă coletul şi se uită la mine de parcă aş veni la furat. Chiar dacă sînt plătit să fac asta, pot să zică şi ei mulţumesc. Vara asta, la o firmă, mi-era o sete... Am cerut un pahar de apă şi secretara mi-a zis că e numai pentru angajaţi. Şi m-a dat rapid afară că vezi, eram transpirat. Spune şi dumneata, ăştia-s oameni?" Învăţătorul Primii copii i-a primit "în mînă" acum 32 de ani, la Cernica: 20 - ţigani şi 22 - români. Tatiana Vuică a avut emoţii. Ca la orice început. După aceea, toate au venit de la sine. "Îmi rîde inima cînd mă întîlnesc cu foştii mei elevi care sînt acum doctori, ingineri, medici. De fiecare dată cînd ei îmi mulţumesc îmi dau seama de valoarea acestei profesii." La început a avut de ales între farmacie şi şcoală. Taică-su i-a spus: "Nimic nu se compară cu munca alături de un copil. Tot timpul va fi nevoie de cineva care să-i înveţe pe alţii să ţină stiloul în mînă." L-a ascultat pe taică-su. Nu-i pare rău. Muzica copiilor e tot ceea ce gîdilă urechile. Poate că nu ar mai lua în seamă toate necazurile şi nevoile. Ar trece şi peste ruşinea din fiecare dimineaţă atunci cînd se întîlneşte cu vecina ei, femeie de serviciu într-o bancă, care un salariu mai mare decît al ei. Ar trece peste orice, dacă la tot pasul cei ca ea nu ar mai fi luaţi în bătaie de joc. Acum un an a mers la o tăbăcărie. Meseriaşul a auzit că e profesoară. A refuzat să ia comanda cu un "Noi nu facem de muncă pentru săraci". Preotul Hainele-i negre pînă în pămînt curăţă de frunze veştejite trotuarul. "Nimic nu-i greu cu Credinţă în Dumnezeu." Ionică păşeşte scurt pe dalele strîmbe şi ciobite. "Acuma toată lumea parcă a intrat într-un vîrtej de unde nu mai ştie cum să iasă. Sînt zăpăciţi cu toţii. E nevoie de voinţă şi credinţă în Dumnezeu. Nu vedeţi că acuma toate-s cu susu-n jos? Săracul e bogat, urîtul e frumos, păcătosul e luat drept evlavios. Răbdare, răbdare şi iar răbdare. Şi credinţă. Cu timpul, toate se îndreaptă." Doctorul Două mari realizări: căsnicia şi cariera. Pentru Olimpia N. , la fel ca pentru toţi din breaslă, viaţa unui medic e o încercare în fiecare zi. Dacă porneşti cu gîndul de a face bani, eşti un ratat. Cea mai mare dramă?: "E îngrozitor să te simţi neputincios în faţa pacientului. Să ştii că alţii pot, dar mai ales să conştientizezi că pacientul ştie acest lucru şi te priveşte cum nu poţi reacţiona." Distanţa dintre generaţii, lupta pentru supravieţuire, dar mai ales eforturile depuse pentru a se ridica deasupra celorlalţi îl fac pe medicul din faţa mea să accepte o soartă nedemnă şi să vorbească şi în numele soţului, un profesionist în materie de fizică atomică, plecat în străinătate să-şi vîndă "creierul". "În ţara asta mulţi cred că noi nu mai avem nimic de dat. Ştiţi ce dureros este să îl văd pe soţul meu îmbrăcat cu haine pe care scrie Japonia şi să ştiu că e român? Soţul meu, alături de mulţi români anonimi sînt cei care fac această societate să meargă. Cel mai greu este momentul eşuării, deşi nu ai nici o vină. Să spui Ťnu mai pot» şi să pleci în altă parte unde se poate." P.S. "Atîta vreme cît vom trăi de pe urma meritelor altor români, ale marilor români, nu vom face din România o ţară de care să fim mîndri. Fiecare român ar trebui, dimpotrivă, să-şi pună problema meritelor sale personale, a succeselor lui, a efortului lui. Mîndria de a fi român e ceva care trebuie luat nu ca punct de plecare, ci ca scop de atins. Altfel, în loc să fie un combustibil energizant, ea va rămîne ceea ce este de multă vreme: un drog şi un somnifer." ("Mîndria de a fi român", Andrei Pleşu)

Cea mai bună parte din noi jpeg
Cît timp mai dăm vina pe părinți?
Cu sau fără terapie, o idee posibil cîștigătoare ar fi acceptarea părinților noștri, dacă îi mai avem, așa cum sînt. Ei nu se mai pot schimba. Noi, însă, da.
Zizi și neantul jpeg
Tot de toamnă
Tot în compunerile de toamnă își aveau mereu locul și păsările călătoare.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Noua limbă de lemn. Cu drag!
Pupici, frumi, grădi, lunițe. Am „evoluat” de la clasicele diminutive și alinturi de cîrciumă de tipul „Ce fel de ciorbiță?”
E cool să postești jpeg
O lume ipotetică
cu cît ne percepem ca fiind mai valoroși, cu atît vom considera că merităm o viață bună și vom fi mai încrezători în propriile forțe.
p 20 WC jpg
Apărătorul credinţei ori apărătorul credinţelor?
Spiritul anglican, spunea istoricul dominican Guy Bedouelle (Revue française de science politique, 1969), poate fi caracterizat prin două calităţi: fidelitate faţă de tradiţie şi toleranţă.
Theodor Pallady jpeg
Predoslovie postmodernă
Orice mărturisitor al creștinismului este în criză de timp și de timpuri! Nu-și mai poate apăra credința într-o nișă cimentată, întorcînd spatele lumii, așa cum trăiește și gîndește ea astăzi, în secolul al XXI-lea.
p 21 WC jpg
PREVI (2)
Este PREVI un succes sau un eșec? După peste patru decenii de la darea în folosință, nici o familie nu a părăsit locuința ocupată, ci, dimpotrivă, a mărit-o și a modelat-o prin prisma utilizării ei.
p 24 S M Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
La 88 de ani, a murit actrița Louise Fletcher al cărei chip va rămîne pentru totdeauna în memoria iubitorilor de film drept imaginea rece de-ți îngheață sîngele a sorei-șefe Ratched din Zbor deasupra unui cuib de cuci, capodopera lui Milos Forman din 1975.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ne vedem în zona de confort
Poate, în loc să ne păcălim că sîntem oameni liberi pentru că nu-l cunoaștem pe „trebuie“, am putea s-o ascultăm, din cînd în cînd, pe Nina Simone și să ne fie mai puțin frică.
Zizi și neantul jpeg
Greierele și furnica
După revoluție, mentalitățile au început să se schimbe, slavă Domnului. Ne-am dat seama, măcar, că nu putem fi cu toții furnici. Și că își au și greierii rostul lor, și chiar grăunțele lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Găina care năștea pui vii – cum recuperăm anii ’90? –
Citiți Scînteia tineretului de prin anii ’70, să vedeți acolo ce condeie! Ce stil! Dacă ștai cum să te strecori puteai să faci presă adevărată, ba mai mult decît atît, literatură!”
E cool să postești jpeg
Votant la 16 ani?
Totuși, în toate aceste discuții pro și contra nu există de fapt argumentul de la care ar trebui să plece, în mod firesc, întreaga dezbatere: vocea adolescenților. Vor ei să voteze?
p 20 Fragii salbatici jpg
Visul adevărat. Două întrebări ale lui Marin Tarangul
Materia spiritului nu este o țesătură de concepte, ci o adîncime a lucrului însuși, acolo unde acesta își descoperă chipul, împreună cu rădăcina, posibilitățile și înrudirile lui esențiale.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Din nou despre Augustin
Știința despre Treime, desigur, prin care inclusiv filosofia ciceroniană cunoaște o paradoxală supraviețuire.
p 24 1 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Nouă autovehicule parcate în curtea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului din Bacău, pe strada Ghioceilor, au luat inexplicabil foc în noaptea de joi spre vineri. Pentru a nu știu cîta oară, La Bacău, la Bacău, într-o mahala, / S-a ’ntîmplat, s-a ’ntîmplat / O mare dandana
Cea mai bună parte din noi jpeg
Cîți prieteni v-au mai rămas?
Generația mea, formată în comunism și imediat după, nu a fost învățată să-și facă din prieteni o familie.
Zizi și neantul jpeg
Primul an
Nu mă recunoșteam, nu recunoșteam familiarul în comportamentele colegilor și profesorilor mei.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Prima mea călătorie
Aș vrea să vă spun că ceea ce am cîștigat în prima mea călătorie „adevărată” va dura pe termen lung, însă mi-am dat seama încă din primele zile ale întoarcerii că nu va fi așa.
E cool să postești jpeg
Anularea gîndirii
„Dacă ar fi fost rasist, Karl May nu i-ar fi lăsat pe Winnetou și Old Shatterhand să devină frați de cruce”.
p 20 WC jpg
Două modele ale diversităţii religioase
Cînd coexistenţa religiilor e privită în lumina Sursei lor transcendente, ea poate deveni întîlnire în cunoaştere.
Theodor Pallady jpeg
Un capitol tainic de Filocalie siriacă
Prea multe nu știm despre viața sfîntului Isaac Sirul, iar datele disponibile se pot consulta în volumul recenzat aici.
Rivero y Compania in Calle Tetuan Old San Juan   DSC06841 jpg
PREVI (1)
Importanța experimentului PREVI este majoră nu numai pentru arhitectura socială participativă, în particular, ci pentru arhitectură în general.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Din cauza porțiunilor de drum decapat, mai mulți bicicliști participanți la Turul României s-au accidentat, căzînd de pe biciclete în zona Ambud-Petin din județul Satu Mare.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Așteptați, reconfigurăm traseul
După 16 ani în care aproape m-am identificat cu locul de muncă și n-am făcut mai nimic în rest, vîrsta de mijloc care începe mai mereu cu 4 și care se apropia mă speria cumplit.

Adevarul.ro

Laurențiu Reghecampf și Anamaria Prodan
Bătaia Anamaria Prodan-Laurențiu Reghecampf: a venit decizia. N-au voie nici să se sune
Laurenţiu Reghecampf şi Anamaria Prodan au cerut ordin de restricţie unul împotriva celuilalt după scandalul de vineri, 23 septembrie, care s-a lăsat cu răni grave în cazul amândurora. Judecătoria Buftea a judecat cererile formulate de cei doi soţi, și a fost formulată sentinţa.
Alexandru Tomescu
Cabana Caraiman, cumpărată de celebrul violonist Alexandru Tomescu. Planurile sale de restaurare
Violonistul Alexandru Tomescu a cumpărat cabana Caraiman din Munții Bucegi și are planuri mari. Tomescu intenționează să o restaureze și să o reintroducă în circuitul turistic.
DSC 4775 JPG
Micutzu: „Vorbitul despre depresie a devenit un trend. Eu încerc să fiu sincer“ | INTERVIU
Cosmin Nedelcu, unul dintre cei mai apreciați actori de comedie, vorbește despre cel mai nou film al său, lupta cu depresia, altercația în care a fost implicat și manele de la Filarmonică.

HIstoria.ro

image
La sfatul lui Bismark, Carol I se apropie de Rusia și enervează Franța
Opțiunea românilor pentru un domnitor dintr-o dinastie străină la 1866, avea în vedere salvarea existenței statului, afirmarea lui în rândul țărilor europene și, în perspectivă, obținerea independenței. Aceste obiective au fost mereu în atenția diplomației românești și a principelui Carol.
image
Bălcescu, iacobinul român despre care nimeni nu mai vorbește
Prima jumătate a veacului al XIX-lea a reprezentat pentru Ţările Române un timp al recuperării. Al recuperării parţiale – ideologice şi naţionale, cel puţin – a decalajului ce le despărţea de Occidentul european. Europa însăşi este într-o profundă efervescenţă după Revoluţia de la 1789, după epopeea napoleoniană, Restauraţie, revoluţiile din Grecia (1821), din Belgia şi Polonia anului 1830, mişcarea carbonarilor din Italia, toată acea fierbere socială şi naţională, rod al procesului de industria
image
„Historia Special”: 100 de ani de la încoronarea regilor României Mari
„Historia Special”: 100 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia