Pauza de şcoală

În societatea românească actuală, "succesul" nu prea mai merge la braţ cu "şcoala". Pe cînd acţiunile imaginii intelectualului sînt într-o continuă scădere (profesorii sînt nişte jerpeliţi corupţi, iar olimpicii români - cine 'or mai fi şi ăia?), imaginea gangsterului (şmecheraşul călit la "şcoala vieţii", milionarul de peste noapte sau fotomodelul de succes) este din ce în ce mai promovată. Chiar dacă şcoala este obligatorie pînă la 16 ani, legea nu este respectată. Chiar dacă şcoala e un pas în realizarea ta ca om, din ce în ce mai mulţi tineri preferă mai puţină realizare şi mai mulţi bani. Cu toate acestea, atît "laptele şi cornul" guvernamental, cît şi acţiunile filantropice ale fundaţiilor non-guvernamentale explică cifra în continuă creştere a abandonului şcolar prin sărăcia oamenilor şi lipsa de educaţie a părinţilor, căutînd mijloacele de combatere în altă ogradă, via Uniunea Europeană, justificînd astfel fonduri PHARE - prin studii ministeriale, şi ONG-uri - prin statistici. Ionuţ Undeva, pierdută prin Colentina, o şcoală generală de cartier, în primele zile ale noului an. Ionuţ are acum 13 ani, se sprijină de un zid şi priveşte în tăcere, cu o seriozitate de om matur, trecut prin multe, cum i se stinge chiştocul între degete. Aşteaptă să sune de ieşire. Nu învaţă aici. Adică nu mai învaţă. Cartea nu-i de el - îmi spune - şi proiectează cu un bobîrnac ferm fărîma de ţigară. Poate să zică şi că ai lui l-au retras de la şcoală, dar de fapt el nu prea avea ce căuta pe acolo. Ridică din umeri. Pentru că lui nu-i place cartea. Nu înţelege de ce e obligatoriu să mergi la şcoală. Şi dacă e să mă uit bine împrejur, toţi intelectualii mor de foame. Şi-mi arată mobilul lui şi mă întreabă cîţi profesori au aşa ceva. Ionuţ lucrează la buticul lui taică-su şi cîştigă binişor. În jur de zece milioane pe lună. Uneori şi mai mult. Are bănuţul lui şi asta contează. Banul şi libertatea. Pentru că lui nu-i face nimeni program. Începe şcoala. Îl întreb pe Ionuţ dacă totuşi nu-i e dor de colegii de clasă şi... de şcoală, în general. Îmi spune că pe "tovarăşii" lui îi vede cînd vrea (de-asta era acolo), iar de şcoală... oricum, şi cînd venea, chiulea tot timpul. Profesorul Ana Cristina Ţăruş predă engleză la Şcoala generală nr. 40 din Capitală. Îmi vorbeşte de un caz de dublu abandon, de anul trecut. Alexandru şi Marian, amîndoi elevi într-a VIII-a. Tatăl lui Alexandru este mecanic auto şi are un atelier de service. Tatăl lui Marian este măcelar şi are o măcelărie. Amîndoi părinţii cîştigă bine. Nici copiii lor nu o duc rău. Anul trecut, la sfîrşitul semestrului I, a avut loc o lecţie deschisă despre visele de viitor ale copiilor. Fiul măcelarului a anunţat că el o să se lase de şcoală. "Cu ce mă ajută pe mine şcoala - a întrebat - să am un viitor?" Orice sfat al profesorilor, strînşi pentru lecţia deschisă, era contracarat cu: "toţi oamenii pe care îi cunosc şi au învăţat foarte mult au ajuns să aibă salarii de doi lei". La intervenţia unui domn profesor de sport, care a încercat să spună că "într-adevăr salariile sînt mici, dar totuşi şcoala te face să te simţi un om realizat", Marian a pufnit: "eu nu înţeleg cum vine chestia asta cu Ťsîntem realizaţi ca oameni», dacă dumneavoastră veniţi la şcoală, de cînd vă ştiu eu, tot cu Dacia aia amărîtă pe care v-o repară mereu Alexandru?!" Atît Marian, cît şi Alexandru au părăsit şcoala. Între Legea Statului şi Legea Străzii În Monitorul Oficial, Legea Învăţămîntului nr. 84/1995 prevede prin art. 180 amendarea părinţilor care îşi retrag copiii de la şcoală (de la 500.000 la 2.000.000 de lei vechi) înainte ca aceştia să împlinească vîrsta de 16 ani. Însă cine şi cum respectă legea? Teoretic, ar trebui ca un profesor, care observă lipsa îndelungată a unui elev de la cursuri, să ia, în primul rînd, legătura cu părinţii acestuia. Dacă nu rezolvă nimic (iar în cele mai multe cazuri nu rezolvă), trebuie să contacteze Primăria, de unde ar trebui să se facă şi să se trimită adrese pentru Fisc, pentru a se începe procedura de amendare etc., etc... Practic, aflu de ce nu se face nimic. În primul rînd, pentru că toată procedura de "denunţare" cere timp şi energie, de multe ori irosite undeva prin negurile birocraţiei, iar în al doilea rînd, cum orice faptă bună rămîne nepedepsită, totul poate să se întoarcă tocmai împotriva celui care a iniţiat toată tevatura. Profesorii au "destul de multe probleme" - după cum mi se răspunde anonim -, pentru a se mai teme şi că sînt aşteptaţi de "nu-ştiu-cine pe la colţ de stradă, să le dea în cap pentru că n-au avut altă treabă şi s-au băgat unde nu le fierbe oala, făcînd valuri cu Fiscul şi cu Protecţia Copilului". Nimeni nu se bagă. Aşa că, între Legea Statului - care prevede şi Legea Străzii - care impune, există un fel de înţelegere tacită. Profesorul nu vrea un "element turbulent" la oră, închide ochii şi ridică neputincios din umeri, cînd un părinte are nevoie de un "ajutor la treabă" sau de o "cheltuială în minus", şi îşi retrage copilul de la şcoală. Statistici Conform unor cifre ale Institutului Naţional de Statistică, în învăţămîntul primar şi gimnazial rata abandonului şcolar din anul şcolar 2003-2004 a fost cu 1,5% mai mare faţă de anul precedent, cu diferenţe pe medii de rezidenţă: 1,3% în urban şi 1,7% în rural. Cele mai mari valori s-au înregistrat în judeţele Tulcea (2,3%), Caraş-Severin (2,3%) şi Călăraşi (3,1%), iar cele mai mici în judeţele Bihor (0,6%), Prahova (0,9%) şi Vaslui (0,9%). Din rapoartele Ministerului Educaţiei şi Cercetării, reiese însă că abandonul şcolar a depăşit graniţele mediului rural, instaurîndu-se serios şi destul de insistent şi la oraş. În Capitală, de exemplu, în anul şcolar 2003-2004, 1.312 elevi din clasele I-IX au abandonat şcoala. Dintre aceştia, peste jumătate erau înscrişi în clasele V-VIII. Cei mai mulţi care au abandonat şcoala pe parcursul ciclului gimnazial erau înscrişi în clasa a VII-a, urmaţi, în ordine, de cei din clasa a VIII-a şi din clasa a V-a. În ceea ce priveşte situaţia abandonului şcolar în funcţie de sector, se observă că numărul cel mai mare de elevi, aflaţi în această situaţie, se înregistrează în cazul unităţilor de învăţămînt din sectorul 2, urmează sectorul 4 şi sectorul 1. Cel mai scăzut număr al elevilor care au abandonat şcoala se înregistrează în unităţile de învăţămînt din sectorul 6: 122 de cazuri, dintre care 49 în rîndul elevilor din primul an al Şcolii de arte şi meserii. Conform unor studii efectuate în cadrul Ministerului Educaţiei şi Cercetării, în cazul copiilor care renunţă la şcoală, încă din primul an de învăţămînt, este posibil ca abandonul să aibă drept consecinţă menţinerea lor la stadiul de analfabetism, cu efecte grave asupra dezvoltării lor pe termen lung. Ce face Guvernul... Extinderea programelor sociale din domeniu; acordarea suplimentului gratuit de hrană constînd în produse de panificaţie şi lapte atît la clasele I-IV, cît şi la copiii din grădiniţele cu program normal (din 2003); asigurarea manualelor şcolare gratuite pentru clasele I-IX din anul şcolar 2003-2004 şi inclusiv pentru clasa a X-a, începînd cu anul şcolar 2004-2005; coborîrea plafonului de venituri pentru acordarea de manuale şcolare gratuite pentru elevii învăţămîntului neobligatoriu; acordarea rechizitelor şcolare gratuite; acordarea burselor de ajutor social; programul guvernamental "Bani de liceu". Extinderea reţelei unităţilor de învăţămînt ce oferă servicii de internat şi semiinternat reprezintă un obiectiv prioritar pentru perioada următoare, cu atît mai mult cu cît scăderea populaţiei şcolare a Capitalei va permite, în scurt timp, o mai bună valorificare a spaţiilor de care dispun şcolile, odată cu trecerea, în cazul majorităţii acestora, la funcţionarea într-un singur schimb. ...şi societatea civilă "Cînd am ajuns la Bacău, am fost tulburată să văd copii cerşind pe stradă, ignoraţi evident de serviciile sociale şi sistemul şcolar. În încercarea mea naivă de a ajuta un copil, Alex, am făcut cunoştinţă cu forţele care îl menţineau în stradă - lipsa de educaţie a părinţilor, condiţiile de trai îngrozitoare, prejudecăţile adînc înrădăcinate." Acum cinci ani, la Bacău, Leslie Hawke a pus bazele unei organizaţii non-guvernamentale - "Ovidiu Rom" - pentru ajutarea familiilor marginalizate, în special a familiilor de rromi. În timp fundaţia s-a ramificat, iar în prezent derulează un proiect în Bucureşti - "Gata, dispus, capabil" - pentru reducerea numărului de copii care cerşesc şi creşterea gradului de şcolarizare. Despre programele proiectului am aflat de la Irina Becciu . Mi se spune că, pe de o parte, există "Clasa mozaic" pentru copiii de 14-16 ani care nu au terminat 4 clase primare, iar pe de alta, "Clasa şotron", program conceput iniţial pentru copiii din comunitate care nu au fost daţi la grădiniţă şi care sînt astfel pregătiţi pentru o viitoare şcolarizare. "Ne-am ocupat, în primul rînd, de înscrierea lor în sistem şi de procurarea rechizitelor necesare, iar peste un timp vom începe şi programul efectiv de teme, adică supravegherea şi ajutarea lor la lecţii." Aflu că primul an de şcoală este critic şi dacă, "mai ales acum, nu sînt supravegheaţi, copiii tind să abandoneze şcoala". "Visul meu e să devin puşcăriaş" Care sînt motivele părinţilor, care sînt visele copiilor? "Majoritatea celor cu care am avut de-a face şi care au abandonat şcoala sînt copiii părinţilor care au plecat la lucru în străinătate şi care nu au avut de ales" - îmi spune Marilena Rădoi , psiholog la Şcoala generală nr. 141 din Rahova. "Ca psiholog, eu pot vorbi atît cu copiii, cît şi cu familia, dar nu le pot oferi şi sprijinul material de care au nevoie. Misiunea mea, ca psiholog, este de a ghida, de a oferi sprijin moral, dar din păcate se opreşte aici. Motivele abandonului sînt exclusiv financiare, personal nu am întîlnit pe cineva care să abandoneze şcoala pentru că nu îi place." De la Irina Becciu aflu că, în general, motivele abandonului nu ţin numai de problemele financiare, dar şi de educaţie. "Părinţii, mai ales cei de etnie rromă, nu îşi aduc copiii la şcoală pentru că în comunitatea lor nu au aceste norme, nu au prioritatea de a merge la şcoală; pentru ei alte activităţi primează, activităţi care aduc un avantaj material imediat, de pildă, cerşitul. Aşa că, pentru copiii aceştia, dacă nu există un suport suplimentar, dacă nimeni nu îi ajută, cînd vin aici, în cazul în care o fac, se lovesc de un zid." Cum privesc lucrurile cei direct afectaţi? O societate fără prea mari şanse de reuşită şi un mediu care le refuză şcolarizarea (Irina Becciu îmi povesteşte că: "acum cîţiva ani, un copil a fost lăsat de trei ori repetent. Avea probleme de vedere, dar ai lui nu l-au crezut şi nu i-au cumpărat ochelari. De trei ori repetent înseamnă exmatricularea şi, cum a şi depăşit vîrsta - are 12 ani - l-am inclus în programul ŤClasa mozaic», i-am cumpărat ochelari şi s-a dovedit a fi un elev foarte bun.") le impun copiilor atît un drum, independent de voinţa lor, cît şi o anumită concepţie despre viaţă. Fiind nevoiţi să se adapteze mediului din care provin, strada, toţi sînt fascinaţi de imaginea puşcăriaşului, omul dur, care se descurcă în orice situaţie şi care devine astfel un supravieţuitor, adică un erou. Întrebaţi ce vise aveau... majoritatea copiilor care abandonaseră şcoala şi intraseră în programele ONG-ului, răspundeau invariabil "să devin puşcăriaş". Mihaela Îmi ţine punga să aleg cele mai frumoase nectarine. Mama ei e puţin mai încolo, la altă tarabă. Mihaela îmi pune nectarinele pe cîntar, tastează şi îmi spune preţul. Ar trebui să fie în clasa a VIII-a, dar nu mai merge la şcoală de trei ani. Povestea clasică. Probleme acasă, tata le-a părăsit, nu aveau bani, maică-sa era casnică... trebuia să se întreţină singure. Alocaţia de şcolar? Cornul şi laptele? Pufneşte... Păi, nu se compară cu cît scoate la tarabă... Mai ales dacă vînd şi ea, şi maică-sa... să mă gîndesc cam cît scot împreună. Nu regretă că nu merge la şcoală. Se mai uită, mai ales acum, de cînd a început noul an, pe la reportajele de la TV, cu părinţii care se îmbulzesc prin magazine să cumpere caiete şi uniforme. Mamă-sa rîde şi spune că ce bine că ei au scăpat de beleaua asta. Mihaela rîde şi ea. Cînd va fi mare, va fi cîntăreaţă. Sau fotomodel.