Oamenii de la marginea bordurii

Dana FODOR MATEESCU
Publicat în Dilema Veche nr. 517 din 9-15 ianuarie 2014
Oamenii de la marginea bordurii jpeg

Trec pe lîngă noi pe stradă, pe mulţi îi vedem zilnic şi, de multe ori, întoarcem capul, de scîrbă, de milă şi de revoltă. Unii s-au mutat definitiv într-o lume paralelă cu a noastră, iar trupurile lor roiesc haotic prin oraş, goale în interior ca nişte ouă fără conţinut. În alţii mai licăreşte un dram de conştienţă şi poţi purta un dialog aproape normal cu ei. Dar nu pentru multă vreme...

PETman

De oarecare vreme, şi-au făcut apariţia prin Bucureşti nişte vehicule ciudate, care se tîrăsc la marginea carosabilului, ca nişte melci uriaşi. Plase de rafie, pîntecoase, umplute pînă la refuz cu sticle din plastic, sînt cocoţate pe nişte rable de cărucioare şi trase de oameni mărunţi, cocoşaţi, prost îmbrăcaţi, murdari şi bolnavi.

Colectarea deşeurilor din plastic e o nouă sursă de venit, care aduce pîinea pe masă celor mai nevoiaşi dintre români. Sînt „PETmen-ii“ Bucureştiului. I-am botezat astfel pentru că ei trăiesc datorită plasticului strîns de pe străzi. De la depărtare, seamănă şi cu nişte dirijabile sau cocoane de viermi de mătase. Noaptea, unele au cîte o lanternă chioară sau o lampă cu gaz, atîrnate în spate, pentru atenţionarea şoferilor.

Zilnic, PETmen-ii răscolesc tomberoanele, subsolurile blocurilor, merg în zonele cu restaurante şi terase, caută în pubelele din parcuri. Plasticul a devenit, pentru ei, un ideal. O şansă. Găsesc sticle pe stradă – au ce mînca. Nu găsesc – rabdă. Visează PET-uri multe, sticle de bere la trei litri, de apă plată, goale. Mediul înconjurător le este recunoscător, pentru că amărîţii curăţă străzile aşa cum peştii-sanitari strîng murdăriile de pe fundul apei. Între ei şi angajaţii salubrităţii e un război feroce. Dacă trec ăia înaintea lor e jale. Nu mai lasă nimic. Noroc că lumea aruncă, tot aruncă…

Un PETman adevărat simte de la distanţă mirosul plasticului şi, într-o fracţiune de secundă, printr-o mişcare acrobatică de adevărat atlet, reuşeşte să se arunce cu capul în jos într-un tomberon, lăsîndu-şi, pentru siguranţă, un singur picior afară. Apoi, el se extrage singur din tomberon, delicat, folosindu-şi acelaşi membru.

Ziua de lucru a unui PETman începe de cum se crapă zorile. Pînă la prînz, reuşeşte să scoată dopurile cîtorva sute de recipiente, pe care apoi le striveşte şi le balotează în plasa cît o cisternă. Urmează drumul către centrul de colectare. Pentru fiecare kilogram de material plastic, PETman-ul încasează 90 de bani. E mult? E puţin? „Mie-mi ajunge“, zice Gică, PETman de Militari. „Îmi iau o pîine, ceva de băut, o conservă d-aci dă la magazin. Mă dăscurc. Matale n-ai ceva dă plastic pîn maşină? Orice. Fă-ţi pomană!“

Gică e slab şi zice că are TBC. Scuipă mereu ceva roz şi tuşeşte lugubru. Un monstru nevăzut îi roade plămînii pe dinăuntru. Mîinile, prea mari în comparaţie cu trupul pirpiriu, ştiu să adulmece ca nişte cîini plasticul pitit bine printre gunoaie. PETman-Gică are în fiecare deget un nas de căţel, care miroase de la o poştă PET-urile: „Vedeţi deştile astea? E cele mai dăştepte dîn lume. Ele mă ajută să găsesc plasticu’. Are simţu’ PET-tului în ele“, explică Gică, în timp ce-şi pupă fiecare falangă în parte.

Lupta e aprigă. PETmen-ii sînt mulţi în Bucureşti. Îşi scot ochii şi se scuipă pentru un rest de plastic. Se pîndesc unii pe alţii. Aia e zona lui X, cealaltă e zona lui Z. Nu respecţi legea PETmen-ilor? Poţi plăti şi cu viaţa. Ăştia sînt în stare să-şi ia glicemia pe cuţit pentru o sticluţă goală de suc!

PETman-Gică e din Vaslui. Are 34 de ani, dar arată, săracul, de 50. I-au căzut şi dinţii, ochii-s vîrîţi în cap, mîinile îi tremură şi e plin de bube la gură, care sîngerează atunci cînd rîde. Herpes simplex! Pe frunte e plin de cicatrici. A trăit prin orfelinate, a făcut şi niţică şcoală, îi plăcea tare mult să citească poveşti. La 16 ani, a venit la Bucureşti. Cîte n-a îndurat el! În viaţa lui chinuită e şi o femeie. Fireşte, o PETwoman. O iubeşte de nu mai poate! Amîndoi au locuit numai în case din carton sau ghene de bloc. „Nina mai mătură pă la blocuri sau îi ajută p-ăia dîn piaţă“, zice PETman. „Iarna e greu. Vara mai merge. Cîteodată, cînd mi-e rău, se duce ea în locu’ meu la strîns dă plastic. Da’ ea nu ştie unde să caute, aşa ca mine. N-are simţu’ PET-ului!“

Gică e un adevărat talent la găsirea sticlelor din plastic. Cu ochii închişi le dibuieşte. „Totu’ vine dă la deşte“, zice expert. „Acolo e localizat talentu’ meu! Ştiu dă la depărtare dacă într-un tomberon găsesc PET-uri. Pun pariu pă 10 lei.“

Şi odată îl văd că se afundă, bîldîbîc, în gunoaiele dintr-o ladă pusă la marginea trotuarului. Intră în resturile menajere ca-n apă, dă din mîini, înoată, scotoceşte, rîcîie cu ghearele printre pamperşi, coji de cartofi, hîrtii şi tot felul de mizerii. Bagă capul. Dispare. Din Gică se mai vede doar un crac. Containerul cu împuţiciuni e gata să-l înghită. Cască o gură mare şi începe să-l mestece lacom pe bietul PETman. Dar nu! Meseriaşul e mai tare. Victorie! Iese viu şi nevătămat. Plin de jeg pe faţă şi pe piept, dar cu două sticle de Cola la jumătate. „Ţi-am zis?! Iete-le! Scoate banii! Am cîştigat pariu’!“

Îi dau 10 lei şi ne despărţim. PETman-Gică e fericit. Se îndepărtează încet, încet. Şi, de la depărtare, nu-mi dau seama bine dacă vine sau pleacă…

Matematica străzii

„Bă, boule, radical din 121 e unşpe, băăă, dă cîte ori să-ţi mai explic, că mă-nnebuneşti? Ia creionu’ şi scrie!“
Un bărbos plin de jeg, dar cu sclipiri de inteligenţă în priviri stă pe o grămadă de lemne şi dăscăleşte o mînă de aurolaci cu pungile lipite de gură. Boturile lor sînt argintii de parcă s-ar fi dat cu fard de pleoape. Nu e o lecţie obişnuită de matematică. „Profesorul“ se plimbă printre ei. Pare beat. Ţine în mîini culegerea de probleme a lui Grigore Gheba, ruptă, cu foile ferfeniţă. Cu ea îi mai păleşte, din cînd în cînd, pe „loaze“ în moalele capului. „Elevii“ lui, copii ai străzii între 6 şi 14 ani, ameţiţi de aurolac şi de foame, se chinuie să înţeleagă radicalii. La ce le-or folosi?

Bărbatul a fost cam recalcitrant la început şi puţin i-a lipsit să-mi cîrpească şi mie una cu Gheba peste ceafă. Dar după ce-a primit cadou ţigări şi o jumate de rachiu, s-a îmblînzit ca un miel. Povestea lui? Film, nu alta! Recunoaşte că băutura l-a adus în halul în care este. Are 60 de ani. Cel puţin aşa crede. Fără casă, fără buletin, fără nimic. De 12 ani e pe străzi.

„Io-s de fel din Brăila, de la Panait Istrati. Mi-a plăcut matematica de mic, dom’le. A fost prima mea iubire, prima mea amantă. Am intrat la facultate imediat după liceu. Noaptea, colegii mei de cameră, că stăteam la cămin, făceau prostii pe sub pătură, dar eu aveam la piept cartea de matematică. Apoi m-am îndrăgostit de Mara. Aaaaah, Mara, Mara! Era în anul II la Limbi Străine, făcea engleză şi italiană. Frumoasă ca o zînă! Din cauza ei mi-am distrus viaţa. Tot universul mi l-a întors pe dos. Şi ştii de ce? Am găsit-o într-o zi cu un coleg d-al meu de cameră, dom’le, în patu’ meu. În cearşafurile mele, trimise de mămica, spălate şi apretate de mîinile ei! Atunci, mi-au venit toţi dracii! Ce cauţi, fă, curvo, în aşternutu’ meu? În patu’ în care ai fost aseară cu mine? Şi jap, jap!, i-am tras două peste gură. Pe Gică l-am bătut măr, i-am spart şi arcada. A fost mare scandal, au vrut să mă exmatriculeze, făceam ca un nebun. Se prăbuşise lumea peste mine. Apoi m-am luat de băutură.“

În timp ce povesteşte, trage vîrtos din rachiu şi fumează lacom, muşcînd cu dinţii din ţigară. Scuipă elegant într-o parte, peste ţestele unor puşti sărmani, duşi cu mintea pe alte planete. Se aude o ambulanţă cum zbiară. Cineva e la necaz.

„Auzi, doamnă, stai să-ţi mai zic. Nu m-au exmatriculat, m-au iertat, da’ m-au mutat la alt cămin. Cînd mi-am dat lucrarea de licenţă, eram niţel beat. Nu ştiu cum am luat examenele, da’ le-am luat. Am devenit profesor de matematică.“

Mîinile care îi tremurau la început, ca lovite de Parkinson, încep să se calmeze uşor. Ochii i se îneacă în ape tulburi, în care plutesc ecuaţii de gradul 3 şi tangente de x.

Dom’ profesor mai zice că a fost şi însurat, la un moment dat, a avut şi-un copil, a predat şi la o şcoală generală din Braşov. Sătulă de scandal, de un pat gol, de matematică şi de alcool, soţia a divorţat. Casa i-a revenit ei şi copilului. N-au mai vrut să ştie de el. Era o ruşine. Şi bărbatul a ajuns pe drumuri. De atunci, dom’ profesor s-a prăbuşit definitiv. A plecat din oraşul de sub Tîmpa şi s-a aciuat în Bucureşti. Are o soră în cartierul Militari, căreia îi mai cere bani, dar rar, să nu-l prindă cumnatu-său, că-i rupe ţurloaiele. „Al dracu’ de mitocan, eu l-am făcut om şi acum mi-a interzis să calc în casa soră-mii. Cînd a venit în Bucureşti, taman din Rădăuţi, a stat trei zile cu gura căscată. Nu mai văzuse oameni încălţaţi cu pantofi, decît în filme, la Casa de Cultură.“

Beţia e o stare de spirit pentru el. Cînd i se înmoaie picioarele, adoarme pe unde nimereşte. Nu-l mai interesează nimic. Acum, după atîţia ani, rîde cînd îşi aduce aminte de trecut. Pare fericit, aşa, printre aurolaci. Nici nu vrea altceva. Perna lui e… culegerea de probleme a lui Gheba, la care ţine ca la o icoană.

Cică, într-o zi, au venit nişte reprezentanţi ai unui ONG şi i-au adus de mîncare şi haine. I-a fost ruşine să le spună că el a lucrat în învăţămînt. „Nu vreau mila nimănui. Că nu e nimeni vinovat din cauză că eu sînt aşa cum sînt. Mă descurc. Mănînc din cînd în cînd şi mă chinui să-i învăţ p-ăştia să facă socoteli, că nu merg la şcoală. Deh, obişnuinţa!“

Omul e bucuros că s-a împrietenit cu aurolacii. Ei îi mai ţin de urît. Unii habar n-aveau să scrie. Tot el i-a învăţat, între două sticle de otravă şi un chiştoc de ţigară găsit pe jos. Copiii sînt fericiţi că reuşesc să silabisească reclamele de pe bulevard şi că pot face socoteli. „Doamnă, io ştiu încă toate fomulele, după atîţia ani. Poţi să mă verifici. Ia zi, îţi aminteşti care e produsul sumei prin diferenţă? (a + b) ( a – b ) = a? – b?. Sau pătratul unui binom, adică (a + b)? = a? + 2ab + b?. Ce zici? Am memorie? Aaam!“ Şi gîl, gîl, gîl, mai trage o înghiţitură de alcool.

Binoame? Algebră? Întotdeauna mi-a fost groază de ele, dar acum îmi sînt simpatice. Datorită lui.
Plec. Şi tristă, şi buimacă. Îl privesc de la depărtare. Profesorul stă în mijlocul copiilor şi mîrîie ceva. Apoi, cu un glas teatral, zice:
– Ia să-mi spună mie acu’, cine ştie cît e radical din 625, că-i dau o ţigară bună.
Şi dintr-odată începe să plouă... 

Dana Fodor Mateescu este jurnalistă.

41580801101 373a7ea5c2 c jpg
Oamenii fac orașele
Paradigmei moderniste de producție a noilor cartiere, Jacobs îi opune observația directă și studiul la firul ierbii, sau la bordura trotuarului, a vieții urbane.
Zizi și neantul jpeg
Roți și vremuri
Trebuia să mănînci nu știu cîți ani numai iaurt și să economisești, să pui bani la CEC ca să-ți poți cumpăra o Dacie.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Aix-Les-Bains și tinerii francezi de 70 de ani (I)
În Aix zilele de vară se mișcă în ritm de melc, par nesfîrșite, exact ca acelea din vacanțele copilăriei.
E cool să postești jpeg
Tastatura sau creionul?
Este un avantaj real acest transfer al informațiilor direct pe dispozitivele elevilor?
p 20 WC jpg
Religiile manevrate de dictatori
Sîntem înconjuraţi de spaţii unde religia e folosită în beneficiul unor regimuri antiliberale: Rusia lui Putin, Turcia lui Erdogan, Ungaria lui Orbán.
Theodor Pallady jpeg
Discretul eroism al moderației
Nu prea cunoaștem opera românilor americani, iar numele care circulă simultan în cele două culturi provin cu precădere din zona umanistică.
p 23 Lea Rasovszky, Bubblegun of Sweet Surrender (Soft War) I  Codre jpg
„Războiul este doar «eu» și nici un pic «tu»” – artiștii și galeriile în timp de război
„Un fel de așteptare epuizantă la capătul căreia sperăm să fie pace.”
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
După ce, cu o săptămînă în urmă, doi lei au încercat zadarnic să evadeze din grădina zoologică din Rădăuți, un șarpe mai norocos a pătruns în Spitalul Orășenesc din Balș.
Zizi și neantul jpeg
Mare, pofte, necuprins
Tocmai ăsta era hazul vacanței: împletirea ciudată de pofte concrete și visări abstracte. Figurau, cu toatele, într-un meniu pestriț și cu pretenții.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Vacanțe de altădată
Nu pot vedea mai multe, însă sînt convinsă că au și bomboane străine sau ciocolată, poate că au și gume cu surprize.
E cool să postești jpeg
S-o fi supărat pe mine?
Ca să nu „supere” această societate, foarte multe femei ajung să fie prizoniere ale unor prejudecăți pe care și le autoinduc, perpetuîndu-le, uitînd de cele mai multe ori de ele însele.
p 20 Sf  Augustin WC jpg
De ce scandalizează creștinismul?
Scandalul creștinismului stă așadar în neverosimilul lui. Însuși Dumnezeu vorbește, dar nu o face ca un stăpîn.
setea de absolut convorbiri cu christian chabanis jpg
Setea de absolut
Atunci cînd am întrevăzut cîteva adevăruri esențiale este dureros să simțim că, în măsura în care vrem să le comunicăm oamenilor, ele capătă limitele noastre, impuritățile noastre, degradîndu-se în funcție de acest aliaj.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
O femeie din București a fost pusă sub control judiciar, fiind bănuită de săvîrșirea infracțiunii de înșelăciune prin vrăjitorie.
Edgar Allan Poe, circa 1849, restored, squared off jpg
Prăbușirea casei Usher
Una dintre cele mai emoționante descrieri de arhitectură din literatura universală este tabloul creionat de Edgar Allan Poe în debutul nuvelei „Prăbușirea casei Usher”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum e să pleci în vacanță bolnav și complet epuizat
N-am mai fost într-o vacanță parțial din cauza pandemiei, însă mai mult din cauza faptului că nu mi-am mai permis o vacanță.
p 20 Ierusalim, Muntele Templului WC jpg
Loc disputat
De curînd, la Ierusalim au izbucnit din nou – dar cînd au încetat? – tensiunile pe esplanada Cupolei Stîncii.
Theodor Pallady jpeg
Scurtă oprire în biblioteca perfectă
Cel mai adesea afli despre autorii de cărți din cărțile altor autori: circulația bibliografică prin notele de subsol asigură ventilația academică din care se compune tradiția intelectuală a oricărei societăți moderne.
Zizi și neantul jpeg
Mare, trenuri și geamantane
Senzația pe care o am călătorind cu trenul nu poate fi înlocuită cu nici o alta: poate și pentru că ești cu atîția oameni în preajmă, într-o lume mobilă, o lume care o reface, în mic, pe cea mare din exterior.
p 24 D  Stanciu jpg
Cu ochii-n 3,14
Numeroasele avertismente de furtună ale RO-Alert de săptămîna trecută, unul emis chiar în timpul spectacolului Rigoletto, de la Opera Națională din București, cînd pe scenă se auzea replica „Furtuna e aproape”, au provocat un val de glume și ironii.
Zizi și neantul jpeg
Veri și obiceiuri
Am mai fost parte a unor vizite ca din Enigma Otiliei în care erai „servit” fix cu așa ceva: dulceață într-un mic castron transparent, una-două lingurițe, cel mai des de cireșe amare, și apă într-un pahar trainic.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Un înger păzitor pentru fiecare – cum recuperăm anii ’90?
Pe vremea cînd lucram la o revistă cu pronunțate tente erotice care se vindea ca pîinea caldă, am cunoscut mai întîi un stripper, apoi un gigolo. Cu care m-am întîlnit pentru a scrie un reportaj.
p 19 WC jpg
Ce valoare mai au simbolurile naționale?
Există în România o serie de simboluri naționale care sînt mai mult sau mai puțin cunoscute, însă cu siguranță extrem de puțin vizibile.
p 20 WC jpg
Adevărul în oglindă
Ghicitura poate fi înțeleasă nu atît ca limită, cît ca o condiție de posibilitate a cunoașterii.

Adevarul.ro

image
Reacţii după şedinţa foto a lui Brad Pitt pentru GQ Magazine: „Arată ca un cadavru”
Desemnat în anii '90 cel mai sexy bărbat în viaţă de revista People, actorul Brad Pitt şi-a şocat fanii cu cea mai recentă şedinţă foto realizată pentru revista GQ, mai mulţi internauţi comentând că arată ca un cadavru.
image
Lacul căutat de zeci de mii de turişti pentru tratamente s-a colorat în roz. Explicaţiile cercetătorilor VIDEO
Pe lângă culoare, lacul emană şi un miros neplăcut. În fiecare an, aici vin zeci de mii de turişti la tratament. Specialiştii vin cu explicaţii.
image
CTP ne trezeşte la realitate: „Popovici? Dar de ce să mă simt mândru?“
Cristian Tudor Popescu a comentat, în stilul său caracteristic, performanţa lui David Popovici la Mondialele de nataţie, unde sportivul de 17 ani a cucerit două medalii de aur.

HIstoria.ro

image
100 de ani de show-uri culinare
În primăvara lui 1924 se auzea la radio primul show culinar, a cărui gazdă era Betty Crocker, devenită o emblemă a emisiunilor de acest gen și un idol al gospodinelor de peste Ocean. Puțină lume știa că Betty nu exista cu adevărat, ci era doar o plăsmuire a minților creatoare ale postului de radio.
image
„Uvertura” războiului austro-turc din 1715-1718
Războiul turco-venețiano-austriac dintre anii 1714-1718, cunoscut și drept Războiul Austro-Turc din 1715-1718, sau „Războiul lui Eugeniu de Savoia”, este primul din seria războaielor ruso-austro-turce din secolul XVIII.
image
Capitularea lui Osman Pașa
La 4/16 decembrie 1877, Carol îi scria Elisabetei că otomanii încercaseră pe data de 28 să iasă din Plevna luptând și construind un pod peste râul Vid, în zonă desfășurându-se bătălii cumplite. Carol s-a îndreptat imediat în acea direcție, în timp ce împăratul se dusese în centrul dispozitivului.