Oameni şi flori

Simona BRANIŞTE, Raluca GENOIU, Raluca IONESCU
Publicat în Dilema Veche nr. 155 din 26 Ian 2007
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

( S. G. ) Mapping Rahova - Piaţa de flori Dimineaţă gri de noiembrie în apropiere de Piaţa Chirigiu, vizavi de ceea ce a fost odată Bursa de Mărfuri. Piaţa de flori din Rahova pare îngheţată, dar "locuitorii" săi - "ferigarii", detailiştii şi angrosiştii - îşi văd de treabă, alert şi fără oboseală, ca în oricare altă dimineaţă. De fiecare dată cînd apare un trecător, din mai multe direcţii se aude: "hai să vă dau o floare?". Sînt detailiştii care vînd în faţa pieţei florile cumpărate din "spate", de la angrosişti. În piaţă este o animaţie permanentă: noaptea se descarcă şi se distribuie florile care vor fi comercializate pe tot parcursul zilei următoare. În imediată apropiere, viitorul centru comercial în culori fondante, de pe locul fostei fabrici de bere Rahova, contrastează violent cu vecinătăţile sale. Piaţa George Coşbuc e ca o nucă tăiată în două: de o parte, economatul primarului Vanghelie, de cealaltă, piaţa de flori, cu firma ei ştirbă, într-o alăturare eterogenă de termopane şi corturi, supraveghere video şi priviri suspicioase, Eugenii şi flori, aer condiţionat încălzit şi frig de toamnă. Lăsată în paragină, piaţa e "salvată" doar de frumuseţea florilor. Într-un context arhitectural ce urmează a fi transformat, te întrebi ce rol va avea spaţiul acesta şi mai cu seamă ce se va întîmpla cu piaţa, florile şi, cel mai important, cu cei care le vînd - majoritatea localnici din apropiere. Oniţa are 28 de ani şi locuieşte pe Calea Rahovei, are ochii verzi, piercing în nas şi se află în proces de divorţ. Vinde flori "zi-lumină" la taraba amplasată în faţa pieţei şi cîştigă cam cît să poată trăi de pe o zi pe alta. Îi plac trandafirii şi nu se dă în vînt după zambile - "miros prea tare" şi lalele - "se înmoaie prea repede". Rica Luca are 53 de ani şi face parte din numerosul clan al ferigarilor, toţi din zona localităţii Moroieni-Sinaia. Ferigarii se autointitulează "ţăranii" pieţei şi consideră că fac parte dintr-o categorie defavorizată. Ei adună din pădure ferigă, crengi de brad şi "statică" - o floare uscată vopsită alb, iarna, sau violet, vara (pentru că "movul nu prinde iarna"). Ferigarii sînt cei mai săraci; de fapt, sînt femei care au coborît de la munte, împreună cu rudele lor. Femei care luptă pentru subzistenţă, pentru copiii de acasă sau pentru cei care stau cu ele în Bucureşti. Sînt nostalgice după vremurile lui Ceauşescu şi deplîng faptul că "oamenii cumpără mai degrabă pîine decît flori". Viaţa lor nu are deloc strălucirea florăreselor celebre ale pieţei. Angrosiştii fac parte din neamul ţiganilor "boldeni" (numele vine de la localitatea Bold de lîngă Bucureşti şi desemnează în mod generic ţiganii florari) şi transmit tradiţia vînzării florilor din tată în fiu. Sînt cunoscuţi după porecle - Cici, Oaie, Versace sau Bambina. Doina VIP(era) are 56 de ani şi, împreună cu alţi cinci membri ai familiei sale, se ocupă în principal cu comerţul en-gros cu crizanteme şi garoafe. Porecla ei variază în funcţie de dispoziţia soţului, care vorbeşte mult şi frumos despre relaţia sa cu florile: "cu floarea se cere răbdare, floarea e ca o femeie, cu cît o răsfeţi mai mult, cu atît e mai frumoasă". Comerţul cu flori impune un program draconic - 24 din 24 trebuie să fii la tarabă - altfel florile rămîn nevîndute şi se ofilesc - bad for business. Astfel, florarii lucrează cu familia în schimburi, ziua femeile şi copiii, iar noaptea bărbaţii. În familie, copiii învaţă comerţul şi învaţă despre flori. Petre, de 19 ani, lucrează de la 13, chiar dacă acum nu-i mai plac florile. Acum lucrează la un butic unde se vînd accesorii pentru flori, stă noaptea cînd vin tir-urile din străinătate (Thailanda, Olanda, Turcia, Italia) şi zice că "în ziua de azi afacerile se fac la telefon" şi că în piaţa lor de flori vin şi din provincie florari să se aprovizioneze. Piaţă mare, piaţă en-gros, loc important pentru florarii de pe străzile Bucureştiului. Boldenii au făcut o Asociaţie a Florarilor din Bucureşti, aici în Rahova e un fel de centru de informaţii pentru toţi comercianţii de flori. Bambina este liderul recunoscut al pieţei şi preşedinta Asociaţiei Florarilor şi nu vine tot timpul pe la "serviciu", de aceea nu am cunoscut-o personal. Despre ea, am auzit că e cunoscută de toată presa, pînă şi Adrian Minune (celebru cîntăreţ de manele) i-a închinat o manea, e bogată şi are vilă în Drumul Taberei. Am putut totuşi s-o şi vedem, pe pagina de Internet a unui post de televiziune, dansînd la propria-i nuntă în compania primarului Onţanu - e blondă, frumoasă şi ca mireasă, purta o rochie roşie ce lăsa la vedere spatele gol decorat cu un dragon din paiete roşii şi argintii. Am mai auzit că primăria ar vrea să închidă piaţa, măcar temporar, pentru a o renova, dar cei din piaţă nu ştiu nimic despre asta, aşa cum nu au informaţii nici despre proiectata străpungere a cartierului prin noul bulevard Uranus. Ei consideră piaţa "monument istoric", cea mai veche piaţă de flori din Bucureşti şi singura unde acestea se comercializează en-gros şi în consecinţă nu cred într-o posibilă demolare. Totuşi, dacă îi întrebi despre strămutarea pieţei, îşi pun problema valorii terenului şi nu sînt foarte siguri că, odată transferaţi, primăria le-ar mai crea condiţii ca să vîndă flori ci, mai degrabă, ar vinde terenul unor "investitori". Mirosurile pieţei Sînt variate şi surprinzătoare. Florile puternic colorate (unele dintre ele cu cerneală) parcă n-ar avea miros, în schimb, apa din găleţile în care aşteaptă să fie cumpărate, are iz de tutun şi mirosul mîncării pe care cei de acasă le-o aduc caldă rudelor rămase să vîndă la tarabe. Dormitoarele amenajate în corturi, cu aşternuturi cu imprimeu floral, reşou, televizor şi icoană, miros a intimitate şi a provizorat. În percepţia vînzătoarelor de la florăriile "cu ştaif" de pe Calea 13 Septembrie, care se aprovizionează direct din import, piaţa miroase foarte urît, din cauză că "acolo stau toţi, claie peste grămadă şi aruncă gunoaiele pe jos". Oamenii speră că poate într-o viitoare campanie primarul îşi va aminti şi de faţa nevăzută a "lunii" şi va avea în vedere toate amănuntele acestea (aparent neînsemnate): pentru taxa achitată, oamenii trebuie să aibă chiar în piaţă o anexă cu dormitoare încălzite şi ventilate natural, duşuri, vestiare, toalete. Dacă piaţa va căpăta un aspect civilizat, nu ar mai deranja nici o vecinătate, atîta vreme cît va asigura facilităţile necesare traiului minim. "La urma urmei, avem nevoie şi de flori, nu numai de Eugenii." Frigul şi căldura În piaţă, am simţit frigul. Florile sînt reci şi în aparenţă inodore, bate vîntul şi e curent, iar oamenii sînt suspicioşi şi nu vorbesc de la bun început. Puţină căldură mai vine de la cărbunii cu care se încălzesc vînzătorii, sau atunci cînd se încinge conversaţia şi încep să povestească despre viaţa lor şi despre piaţă. Şi se mai încălzesc atunci cînd se uită la filme indiene în rulota uneia dintre angrosiste. De ani buni florarii au adus viaţa lor în acest spaţiu. Totul e viu şi în mişcare. Se face comerţ, se discută, se doarme, se priveşte la televizor, se rîde, se face dragoste. Piaţa e făcută din bucuriile oamenilor şi din necazurile lor. Dacă intri în piaţă şi reuşeşti să închegi o conversaţie cu ei, înţelegi şi simţi că ai intrat într-o comunitate formată din oameni, de fapt, foarte diferiţi, separaţi şi prin putere economică, dar şi prin apartenenţa la neam. Iar tradiţia de neam e privită cu mult respect aici. Ce reprezintă, aşadar, Piaţa de flori, ca spaţiu economic şi social, atît pentru oamenii care vînd şi trăiesc aici, cît şi pentru cartier? În primul rînd, ea face parte din imaginea locului. Fiind unică în Bucureşti, este recunoscută în tot oraşul. Am găsit aici o comunitate legată prin relaţii comerciale, etnie, rudenie, tradiţie din neam, prin încrîncenarea zilnică de a supravieţui. Aici găseşti florari pricepuţi, aici găseşti tradiţie. Piaţa are mirosurile ei, culori, multe poveşti şi e plină de viaţă. O piaţă care nu este ca oricare alta. O piaţă din Bucureşti, o piaţă veche, cu o identitate proprie, identitate pe care i-o dau oamenii, cei care vînd, cu meşteşug din neam de boldeni, flori dintre cele mai frumoase.

Zizi și neantul jpeg
Evadări în absolut
Intrînd în mare și înaintînd în ea, atît cît îți permiteau puterile, sfidai direct determinările.
956 08 Foto LNiculae jpg
Note şi fotografii (3)
Alte sunete vagi compun însăși tăcerea.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Capătul drumului – cum recuperăm anii ’90?
Tramvaiul 21 are o cu totul altă personalitate decît troleul 66 sau autobuzul 135.
p 19 WC jpg
Natura-n bucate
Sînt aceste panacee care promit viață lungă și sănătoasă reale sau doar o găselniță a industriei alimentare?
p 20 WC jpg
Apocalipsa la îndemînă
În orice religie, extremismul secretă o ideologie a „comunităţii aleşilor” eschatologici în luptă cu restul „decăzut” al umanităţii.
Theodor Pallady jpeg
Franciscanul de pe Bega
„Prologul” pelbartian e savuros ca un poem avangardist.
1226px Jesus walking on water  Daniel of Uranc, 1433 jpg
Aventura a doi frați ambițioși
A filozofa despre ambiție fără a ne reconsidera reperele riscă, pe lîngă prețiozitate sau cinism, să ne limiteze pur și simplu la gustul obsesiv de a parveni speculativ, intelectual, moral.
p 24 A  Vrana jpg
Cu ochii-n 3,14
Muștele femele au mai mulți neuroni decît masculii, acesta este rezultatul unui studiu recent care a observat creierul larvelor cu o tehnică inedită.
Zizi și neantul jpeg
La piscină
Pe vremuri, în anii ’70-’80, mersul la piscină era una dintre activitățile cele mai „fancy”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Corpul
Pe la 15 ani, deja îmi pierdusem toată încrederea în mine.
p 19 Johann Sebastian Bach WC jpg
Muzica lacrimilor. Bach
Muzica nu „reprezintă“ drama christică și nu îi caută o semnificație anume: ea se naște din cutremurarea care cuprinde lumea în momentul suferinței divine și o sădește adînc în sufletul ascultătorului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Două comentarii la Geneză
Nu puțini s-au întrebat, de-a lungul secolelor, de ce ultimele trei cărți ale „Confesiunilor” lui Augustin sînt, de fapt, o exegeză la primele versete ale „Genezei”.
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
„Cînd viața se întîmplă, puiul e tot pui.“
Window through a window in Röe gård café 2 jpg
Decît un termopan, șefu’
După două ore de spart la daltă de jur împrejur, o opinteală finală a extras tocul ferestrei din perete, cu pervaz cu tot.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
O să fie bine! – recensămînt 2022 –
O să ajung eu în Albania, iar ei or să fie tot la coadă, încremeniți în așteptare.
E cool să postești jpeg
Viața fără Facebook
Cura de dezintoxicare de Facebook i-a făcut pe subiecții studiului mai toleranți față de ideile politice ale taberei adverse.
p 20 jpg jpg
La ceasul fără umbre al amiezii
Pentru viaţa spirituală, pentru căutarea şi întîlnirea cu Cel nelocalizabil, locul mai are importanţă?
Theodor Pallady jpeg
Pe terasă, cu Epictet
Greu de spus dacă stoicismul e la modă pentru că se poartă textele aspiraționale sau pentru că timpul nostru face loc unui anume neo-păgînism.
Jilava Prison jpg
Răutatea și contextul de viață
Oamenii vinovați de ceva rău, cîți or fi ei, provin adeseori din rîndul celor buni.
p 24 1 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Labirintul din tufișuri de tuia și-a deschis porțile pentru 78 de nudiști.
Zizi și neantul jpeg
Mentalități din alt film
Avem, oarecum, un obraz mai gros, ne-am învățat, de nevoie, să fim mai puțin sensibili în momente în care, de fapt, ar trebui să fim.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
M-aș muta din București, dar unde?
Mereu am urît cumva Bucureștiul, deși m-am străduit să-l iubesc, iar în ultimii ani, de cînd nu se întrevede nici o schimbare, l-am urît mai mult decît oricînd.
p 19 WC jpg
Ordinea morală a lumii
Ne place sau nu, chiar există și femei care nu vor să aibă copii. Ce se întîmplă dacă le obligi să ducă sarcina la termen și să dea naștere unui copil pe care nu-l doresc?
p 20 jpg jpg
„Cîntarea Cîntărilor” și tandrețea interpretării
În mijlocul unei istorii a poporului lui Dumnezeu aspru judecată, cu căderi și ridicări neîncetate, cu plîngeri și strigăte de speranță, pocăință, credință neclintită și întunecate lepădări stă un cîntec de dragoste care lovește pe cititor chiar în creștetul sufletului și al cărnii.

HIstoria.ro

image
Războiul Troian, între mit și realitate. A existat cu adevărat?
Conform legendei, Troia a fost asediată timp de zece ani și apoi cucerită de grecii regelui Agamemnon. Motivul izbucnirii Războiului Troiei ar fi fost, conform „Iliadei”, răpirea Elenei, cunoscută drept frumoasa Elena, Elena din Argos sau Elena a Spartei, fata lui Zeus și a Ledei.
image
Şiretlicurile lui Vlad Țepeș: Începutul războiului cu otomanii
În 1460, câțiva dintre boierii nemulțumiți de Vlad Țepeș au sosit la Curtea lui Mahomed al II-lea și i-au prezentat situația din Valahia și probabil unele povești exagerate de-ale lor. Chemat imediat la Edirne/Adrianopol pentru a duce tributul și 500 de băieți, Vlad a trimis vorbă sultanului...
image
Dacia romană, o provincie puternic militarizată
Distribuţia armatei în interiorul teritoriului provinciei Dacia a servit scopului strategic principal al acestei provincii, şi anume de a separa şi supraveghea neamuri „barbare” care erau potenţial periculoase, în special dacă se aliau între ele contra Romei, cum au fost în special sarmaţii iazigi.