O traumă colectivă

Publicat în Dilema Veche nr. 619 din 24 decembrie 2015
O traumă colectivă jpeg

A  trecut o lună și jumătate de la noaptea aceea oribilă. E și mult, și puțin în același timp. N-o s-o uit niciodată. Am recapitulat-o în minte, de nenumărate ori: am stat, la Chișinău, într-un bar la subsol, plin de fum și, cîteva ore bune, n-am avut nici un fel de semnal. M-am întors senină la hotel și m-am culcat.

Dimineața, cînd m-am trezit și am deschis HotNews-ul, mi s-a întunecat mintea. Am intrat apoi pe site-ul Adevărul  și am citit relatarea lui Cristian Delcea. Pentru cîteva săptămîni, cred că a rămas singurul text de la fața locului la care m-am încumetat. Am simțit cum se termină aerul, așa că tot ce am putut să fac a fost să ies cît mai repede din hotel. Au urmat telefoane acasă și veștile proaste despre apropiați. Accesam cu groază orice site de știri. Declarațiile unei asistente m-au destabilizat complet. Încercam să mă gîndesc doar la ziua de mîine. Și nu la ce se întîmplase, de fapt. 

În acvariu

Am stat multe ore într-o cameră de așteptare de la Spitalul Elias, împreună cu niște părinți distruși, într-o enclavă de suferință atît de mare, că, pentru prima dată în viață, m-am gîndit că e mai bine, poate, că n-am copii. 

Începusem să-i știu pe cei care erau internați acolo din poveștile apropiaților. Nu erau mulți și nici cei mai grav răniți. Fiecare drum al pacienților din sau spre sala de operații era ovaționat din spatele unui geam de sticlă, de care ne lipeam toți. 

D e la o zi la alta, corpurile acelea pansate făceau progrese. Orice mic semn că-și revin declanșa un val enorm de speranță: fie că vedeai o față trează, o mișcare din mînă, o clipire din ochi. Întreb în continuare de ei și le folosesc prenumele sau numele de alint din familie, chiar dacă, de fapt, nu‑i cunosc. 

Unul dintre tați făcea naveta între Elias, unde îl avea pe băiat, și Floreasca, unde îi era internată fata. În mijlocul încăperii, în care ne prăbușeam pe niște scaune albastre, venea un preot să-i mai aline și se ruga pentru șansele de supraviețuire ale pacienților și pentru sufletele chinuite ale apropiaților. Mai multe organizații trimiteau apă, mîncare și fructe. Se făcuse un munte de caserole, de care abia dacă se atingea cineva. 

Pe pereții culoarului apăruseră a­nun­țuri în care rudelor victimelor, care veniseră din provincie, li ofereau garsoniere în care să locuiască. Se completau tot felul de liste și de tabele. Așteptarea aceea încordată ne apropiase. Ne strîngeam în brațe și ne încurajam unii pe alții.

Oamenii și sistemul

Oricît de important era să fii pozitiv, nu‑ți permiteai să te bucuri. Răsturnările de situație de la o zi la alta ne învățaseră asta: cei care păreau bine azi, mîine puteau să se trezească cu complicații. Respiratorii, în cele mai multe dintre cazuri. Zi de zi, un doctor îi evalua fiecăruia starea și îi informa, apoi, pe aparținători despre cum evoluaseră sau involuaseră. Comisii medicale veneau din străinătate și făceau sugestii.

În după-amiaza în care am intrat în secția de terapie intensivă și îmi tremurau atît de tare mîinile, că nu reușeam să-mi pun halatul, cipicii și masca, o doctoriță a venit și m-a ajutat. A stat apoi cu mine și mi-a explicat, pe înțelesul cuiva care făcuse Litere, care era starea pacientului, ca să fiu în stare să transmit mai departe.

În ziua în care am aflat că mai există o singură încercare, și aceea contra cronometru, am înlemnit. A urmat o mutare la Fundeni, unde exista un aparat pe care îl puteau folosi în acest caz. Camera în care am primit știrile părea din ce în ce mai albă. Și multe nopți în care, dimineața, răsuflam ușurată că nu sunase telefonul.

Curajul medicilor, pentru că nu mai încercaseră această manevră pe o durată atît de lungă de timp, a făcut diferența între viață și moarte. Dacă existau niște dumnezei pe pămînt, pentru familiile de acolo, aceia erau, cu siguranță, medicii care încercau să le salveze copiii. Cu eforturi care nu mai țineau de un sistem pe care nici unul dintre noi nu-l descoperise atunci ca fiind Albă ca Zăpada. Dar, cumva, nimeni nu se împiedica de el, pentru că nu era timp și pentru că dovezile de bunăvoință și disperarea de a nu pierde lupta asta corp la corp se dovedeau mai puternice. 

Din fericire, n-am stat mult prin spitale. Dar și pentru mine, ca pentru mulți dintre dumneavoastră, gîndul că ar fie nevoie să te internezi funcționează ca o sperietoare. Cu cîțiva ani în urmă, cînd am avut o problemă, a trebuit să aștept pînă mi s-au adus de acasă prefalgan și ser fiziologic, pentru că era week-end și depozitul era închis. Am aflat cu acea ocazie și ce salarii au asistentele și infirmierele și învățasem să strecor firesc, cu ochii umflați de nesomn și de disperare, cîte o bancnotă în buzunarul halatului doamnei pe care o chemam să mă ajute peste noapte. 

Bube sparte

Au urmat investigațiile serioase despre întîrzierile birocratice ale mutării în străinătate în cazul unora dintre victimele din Colectiv. Sau despre minciunile acoperitoare în cazul unor instituții care au încercat să scape de responsabilitate. Bacteriile spitalicești au ieșit și ele ca păduchii în frunte. 

Pe blog-ul lui Cătălin Tolontan, tolo.ro, găsiți mai multe anchete făcute după incendiu. Mai puteți citi și alte texte legate de acest subiect:

sau

S-a vorbit despre nereguli și bani deturnați, despre vinovați, rea-voință și minciună. 

Cu toate astea, încă mai cred că ce s-a putut face, uman și medical vorbind, în situația dată, s-a făcut. Afirmația mea se bazează pe această mică experiență. Și pe faptul că oamenii cu care am interacționat, în acea primă perioadă de după dezastru, nu s-au plîns niciodată nici de piedici, nici de neputință. N-o fac nici acum și le sînt extrem de recunoscători celor care le tratează copiii. Pentru că, din fericire, toți cei internați la Elias au supraviețuit. O să urmeze pentru ei etapa de recuperare, în țară sau în străinătate, care e lungă și presupune alte desfășurări de forțe. Și acolo sistemul s‑ar putea să se gripeze din nou. 

După Colectiv ne-am revoltat, pentru că am avut viziunea apocaliptică a nisipurilor mișcătoare. Și am conștientizat dramatic că regulile sînt doar pe hîrtie și nu ca să fie respectate. A picat Guvernul, s-a format un altul nou. Gîndul că nu se mai poate așa ne-a canalizat și furia, și speranța. Toată lumea pare să fi învățat ceva din povestea asta. E de văzut, însă, ce termen de valabilitate are memoria noastră colectivă.

Doar că iluziile ar fi mai bine să le lăsăm pentru altă dată. În spitale situația se va schimba, poate, dar în timp. Deci, pînă una-alta, tot de ele, în starea actuală, o să avem parte. Și dacă, într-o situație excepțională, reacțiile și eforturile au fost pe măsură, în cazuri individuale s-ar putea să nu mai funcționeze aceeași măsură. Și nu e drept nici pentru pacienți și nici pentru cei care îi tratează. 

M -am surprins de multe ori imaginîndu-mi cum ar fi arătat lumea noastră dacă acele multe milioane de euro n-ar fi fost furate așa, ca la drumul mare. Și dacă ar fi existat o dorință politică, reală, de a construi ceva cu bătaie lungă și pe baze sănătoase.

Cover story-ul din ultimul număr din Decît o revistă reconstituie noaptea teribilă din Colectiv:

M-am tot învîrtit mult prin casă pînă m-am hotărît să-l deschid. Mărturiile supraviețuitorilor sînt cutremurătoare. Și n-ai cum să nu te gîndești că oricare dintre noi ar fi putut să fie acolo. Iadul e, uneori, pe pămînt. Ridicol de aproape.

Foto: adevarul.ro

Zizi și neantul jpeg
Evadări în absolut
Intrînd în mare și înaintînd în ea, atît cît îți permiteau puterile, sfidai direct determinările.
956 08 Foto LNiculae jpg
Note şi fotografii (3)
Alte sunete vagi compun însăși tăcerea.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Capătul drumului – cum recuperăm anii ’90?
Tramvaiul 21 are o cu totul altă personalitate decît troleul 66 sau autobuzul 135.
p 19 WC jpg
Natura-n bucate
Sînt aceste panacee care promit viață lungă și sănătoasă reale sau doar o găselniță a industriei alimentare?
p 20 WC jpg
Apocalipsa la îndemînă
În orice religie, extremismul secretă o ideologie a „comunităţii aleşilor” eschatologici în luptă cu restul „decăzut” al umanităţii.
Theodor Pallady jpeg
Franciscanul de pe Bega
„Prologul” pelbartian e savuros ca un poem avangardist.
1226px Jesus walking on water  Daniel of Uranc, 1433 jpg
Aventura a doi frați ambițioși
A filozofa despre ambiție fără a ne reconsidera reperele riscă, pe lîngă prețiozitate sau cinism, să ne limiteze pur și simplu la gustul obsesiv de a parveni speculativ, intelectual, moral.
p 24 A  Vrana jpg
Cu ochii-n 3,14
Muștele femele au mai mulți neuroni decît masculii, acesta este rezultatul unui studiu recent care a observat creierul larvelor cu o tehnică inedită.
Zizi și neantul jpeg
La piscină
Pe vremuri, în anii ’70-’80, mersul la piscină era una dintre activitățile cele mai „fancy”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Corpul
Pe la 15 ani, deja îmi pierdusem toată încrederea în mine.
p 19 Johann Sebastian Bach WC jpg
Muzica lacrimilor. Bach
Muzica nu „reprezintă“ drama christică și nu îi caută o semnificație anume: ea se naște din cutremurarea care cuprinde lumea în momentul suferinței divine și o sădește adînc în sufletul ascultătorului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Două comentarii la Geneză
Nu puțini s-au întrebat, de-a lungul secolelor, de ce ultimele trei cărți ale „Confesiunilor” lui Augustin sînt, de fapt, o exegeză la primele versete ale „Genezei”.
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
„Cînd viața se întîmplă, puiul e tot pui.“
Window through a window in Röe gård café 2 jpg
Decît un termopan, șefu’
După două ore de spart la daltă de jur împrejur, o opinteală finală a extras tocul ferestrei din perete, cu pervaz cu tot.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
O să fie bine! – recensămînt 2022 –
O să ajung eu în Albania, iar ei or să fie tot la coadă, încremeniți în așteptare.
E cool să postești jpeg
Viața fără Facebook
Cura de dezintoxicare de Facebook i-a făcut pe subiecții studiului mai toleranți față de ideile politice ale taberei adverse.
p 20 jpg jpg
La ceasul fără umbre al amiezii
Pentru viaţa spirituală, pentru căutarea şi întîlnirea cu Cel nelocalizabil, locul mai are importanţă?
Theodor Pallady jpeg
Pe terasă, cu Epictet
Greu de spus dacă stoicismul e la modă pentru că se poartă textele aspiraționale sau pentru că timpul nostru face loc unui anume neo-păgînism.
Jilava Prison jpg
Răutatea și contextul de viață
Oamenii vinovați de ceva rău, cîți or fi ei, provin adeseori din rîndul celor buni.
p 24 1 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Labirintul din tufișuri de tuia și-a deschis porțile pentru 78 de nudiști.
Zizi și neantul jpeg
Mentalități din alt film
Avem, oarecum, un obraz mai gros, ne-am învățat, de nevoie, să fim mai puțin sensibili în momente în care, de fapt, ar trebui să fim.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
M-aș muta din București, dar unde?
Mereu am urît cumva Bucureștiul, deși m-am străduit să-l iubesc, iar în ultimii ani, de cînd nu se întrevede nici o schimbare, l-am urît mai mult decît oricînd.
p 19 WC jpg
Ordinea morală a lumii
Ne place sau nu, chiar există și femei care nu vor să aibă copii. Ce se întîmplă dacă le obligi să ducă sarcina la termen și să dea naștere unui copil pe care nu-l doresc?
p 20 jpg jpg
„Cîntarea Cîntărilor” și tandrețea interpretării
În mijlocul unei istorii a poporului lui Dumnezeu aspru judecată, cu căderi și ridicări neîncetate, cu plîngeri și strigăte de speranță, pocăință, credință neclintită și întunecate lepădări stă un cîntec de dragoste care lovește pe cititor chiar în creștetul sufletului și al cărnii.

Adevarul.ro

image
Bătaie generală la Untold, în faţa scenei la concertul lui David Guetta VIDEO
În cea de-a treia zi a Festivalului Untold, când au fost prezente peste 95.000 de persoane din peste 100 de ţări ale lumii, a izbucnit o bătaie între mai mulţi tineri, în timpul concertului lui David Guetta. Filmarea a devenit virală pe Internet.
image
Pericolul frumos „ambalat“ care îi transformă pe tineri în victime. „Inima lor ajunge ca la 80-90 de ani“
Vârsta pacienţilor la care medicii au ajuns să trateze accidentul vascular cerebral sau infarctul miocardic acut a scăzut dramatic în ultimii ani. Produsele foarte populare printre tineri, consumate de la vârste mici, duc la un astfel de deznodământ.
image
Luptă contracronometru pentru a salva balena beluga blocată în râul Sena. Mamiferul refuză hrana VIDEO
Oficialii francezi încearcă cu disperare să salveze o balenă beluga blocată în râul Sena, cu o injecţie cu vitamine pentru a-i stimula apetitul. Observatorii ştiinţifici spun că balena pare să fie vizibil subnutrită, iar salvatorii speră totuşi să o ajute să-şi recapete apetitul şi energia necesară pentru a se întoarce pe mare.

HIstoria.ro

image
„Răceala diplomatică” dintre Bulgaria și România
Per ansamblu, climatul diplomatic de la sfârșit de secol XIX poate fi definit ca fiind „destins”. O dovadă o constituie și vizita lui Carol I, însoțit de fruntașul liberal D. A. Sturdza (un adept al Triplei Alianțe), la Sankt Petersburg, în iulie 1898, unde s-a bucurat de o foarte bună primire.
image
Dacia romană, o provincie puternic militarizată
Distribuţia armatei în interiorul teritoriului provinciei Dacia a servit scopului strategic principal al acestei provincii, şi anume de a separa şi supraveghea neamuri „barbare” care erau potenţial periculoase, în special dacă se aliau între ele contra Romei, cum au fost în special sarmaţii iazigi.
image
Stalin îl întreabă pe Jukov dacă va putea apăra Moscova
Îngrijorat de înaintarea germanilor și de cucerirea Solnechnogorsk (23 noiembrie 1941), Stalin l-a întrebat pe Jukov dacă va putea menține Moscova. Jukov a răspuns afirmativ, cu condiția trimiterii a încă două armate și furnizării a 200 de tancuri, dar Stalin a replicat că nu mai existau tancuri.