"Muzeele sînt locuri vii"

Publicat în Dilema Veche nr. 473 din 7-13 martie 2013
"Muzeele sînt locuri vii" jpeg

- interviu cu Virgil NIŢULESCU, directorul Muzeului Naţional al Ţăranului Român -

Homosexualitatea e încă un subiect „delicat“ în România, care deseori derapează spre „tabu“. De fiecare dată cînd se vorbeşte public despre „problema“ homosexualităţii, spiritele se agită, totul devine pătimaş şi se pierde din vedere o abordare firească. Astfel, în seara zilei de 20 februarie, în cadrul Festivalului „Luna istoriei LGBT“, în Sala „Horia Bernea“ a Muzeului Naţional al Ţăranului Român din Bucureşti, a avut loc un incident cu iz homofob, cînd proiecţia filmului The Kids Are All Right a fost întreruptă de un grup de protestari care au început să scandeze lozinci homofobe şi să intoneze imnuri bisericeşti. Despre acest incident am discutat atît cu directorul MŢR, Virgil Niţulescu, cît şi cu Ana Ciutu, coordonator de comunicare în cadrul Agenţiei de Monitorizare a Presei.

Avînd în vedere că acum o lună, MŢR – în urma parteneriatului cultural cu Asociaţia ACCEPT – a fost acuzat de „propagandă homosexuală“, iar azi de „discriminare“, cît este de greu de manageriat, la nivel cultural, subiectul homosexualităţii, care, iată, în 2013, într-o ţară cu un statut european, pare a fi încă tabu?

Adevărul este că nu e simplu deloc! Orice mare instituţie de cultură este dificil de condus. Muzeul Naţional al Ţăranului Român este, însă, o instituţie cu foarte multe personalităţi – oameni care înseamnă ceva pentru societatea românească, şi care – în afara slujbei pe care o au la muzeu – s-au afirmat şi în afara acestuia, şi care au suficient de multă experienţă pentru a şti ce au de făcut şi pentru a-şi apăra ideile. În plus, sînt oameni de profesii foarte diferite: literaţi, etnologi, sociologi, istorici, muzicieni, plasticieni, ingineri, economişti etc. Trebuie să găseşti un limbaj potrivit cu fiecare dintre ei. Aşadar, aş spune, la MŢR este, poate, mai greu de manageriat orice fel de subiect, în comparaţie cu alte muzee. Spun toate acestea pentru că şi în muzeu au existat – şi există – păreri pro şi contra atitudinii pe care instituţia ar fi trebuit să o aibă faţă de proiecţiile cinematografice în cauză (iniţial, erau programate trei): de la „să îi refuzăm pe faţă“ şi „să îi refuzăm voalat“ la „nici o problemă“. Este limpede că, din momentul în care a apărut această problemă, nici o decizie nu ar fi putut mulţumi pe toată lumea. Nu le poţi spune celor care au venit să vadă un film, să plece în Olanda, pentru că aici nu e loc pentru ei, şi nici nu poţi să le spui celor care au manifestat pătimaş împotriva filmului, să plece în Rusia, unde le-ar fi locul. Şi unii şi ceilalţi sînt cetăţeni români şi, deci, europeni. Am considerat, pînă recent, că nu e vina muzeului că aceste lucruri nu au fost lămurite pînă acum, că nu e vina muzeului că educaţia este deficitară faţă de problemele privind Drepturile Omului, că nu e vina muzeului dacă oamenii aleg în Parlament persoane cu vederi xenofobe şi homofobe, şi că nu e vina muzeului dacă presa etichetează minorităţile de orice fel, după prejudecăţi ale majoritarilor. Acum cred că şi muzeul nostru, alături de toate muzeele din România, poartă, oricum, o responsabilitate faţă de această situaţie. Şi că asemenea subiecte ar trebui, cu aproape orice preţ, să înceteze să mai fie tabu.

Acum o lună au existat voci şi reprezentanţi ai unor organizaţii creştine care v-au cerut demisia, în urma acestui parteneriat cu Asociaţia ACCEPT. De asemenea, după cum aţi declarat, au fost chiar oameni din interiorul MŢR care s-au opus proiecţiei filmului din 20 februarie. Aţi fi putut anticipa amploarea mediatică pe care a luat-o manifestarea din acea seară?

Nu. Sigur că îmi pare rău că în muzeul nostru a avut loc un eveniment pentru care a trebuit să chemăm poliţia. Dar, pe de altă parte, nu am nici un regret în ceea ce priveşte ecoul din presă. Atitudinea faţă de homosexuali trebuie să constituie un subiect de discuţie pentru societatea românească. Ceea ce a deranjat organizaţiile care au manifestat împotriva proiecţiei cinematografice (nu aş vrea să le strîng pe toate sub o singură umbrelă definitorie, deşi acest lucru ar fi posibil) a fost faptul că acestea au simţit că homosexualii ar fi trecut o linie de demarcaţie nevăzută, de parcă România ar fi o ţară cu sistem apartheid, în care heterosexualii şi homosexualii ar trebui să trăiască în lumi diferite. Aşa cum, plastic, s-a exprimat cineva din muzeu, „nu am nimic cu homosexualii, dar să stea la ei acasă.“ Or, acest lucru nu este normal. Nu putem să facem două muzee „ale ţăranului român“, unul pentru heterosexuali şi unul pentru homosexuali. Avem unul singur, care este o instituţie publică, nu un club privat, nu o biserică, nu o societate secretă rezervată unui cerc restrîns de iniţiaţi; în consecinţă, mi se pare normal ca acest muzeu să fie deschis pentru oricine doreşte să prezinte un proiect cultural la noi. Ştiu că nu toată lumea e de acord cu mine. Tocmai de aceea, cred că este necesară această dezbatere născută abrupt şi purtată, pînă acum, mai degrabă cu argumente baculinice decît logice.

Vă veţi mai implica în proiecte culturale care să vizeze diversitatea, avînd în vedere că acestea nasc încă asemenea controverse?

Da. Muzeul contemporan nu mai este, de foarte multă vreme, în alte părţi ale lumii, un loc în care se fac nişte expoziţii mai mult sau mai puţin plictisitoare şi în care bunicii vin să îşi plimbe nepoţeii, în lipsă de alte atracţii. Muzeele, în societatea actuală (deocamdată, doar de pe la vest de Ungaria) sînt locurile ideale pentru dezbaterea multor probleme ale societăţii. Uneori, acest lucru se întîmplă relaxat, în paşi de dans şi în spirit de sărbătoare. Alteori, sar scîntei între intervenienţi. Dar muzeele sînt locuri vii, care sînt făcute pentru oameni vii! Cine îşi imaginează că muzeele ar trebui să rămînă cantonate într-un trecut neguros – cu aer de păşune şi puternic miros de naftalină – trăieşte, probabil, în secolul trecut. Asta nu înseamnă că trebuie să ne propunem să îi epatăm pe burghezi cu orice preţ, dar nu trebuie nici să fugim de acest lucru, pentru a nu deranja pe nimeni. Sarcina noastră de căpătîi rămîne aceea de a ne pune în valoare patrimoniul (destul de puţin cunoscut, de altfel; multă lume îşi imaginează că muzeul nici nu mai are altceva, în afară de ce se află în expoziţia permanentă), dar nu putem să refuzăm proiectele culturale inteligente, care au în vedere arta contemporană sau pe cele axate pe o anumită atitudine civică (aşa cum a fost, de exemplu, cazul mai multor expoziţii dedicate educaţiei în domeniul ecologiei sau în cel al Drepturilor Omului). Aşadar, cred că orice controverse sînt, în ultimă instanţă, de folos societăţii, măcar pentru că oamenii au prilejul să discute despre lucruri la care, poate, nici nu se gîndeau. Chiar legat de evenimentul amintit de dvs., un mai tînăr coleg din muzeu îmi spunea că, pînă acum, nu îşi imagina că în România mai pot exista atitudini homofobe. I se părea că sînt nişte subiecte demne de publicaţiile umoristice, dar acum a ajuns la concluzia că are destul de multe lucruri de discutat, chiar şi cu unii dintre prietenii săi. Nu pot decît să fiu mulţumit dacă un muzeu se află în centrul unor dezbateri importante pentru societate, şi nu pot decît să fiu recunoscător celor care au creat Muzeul Ţăranului, pentru că au făcut din el una dintre cele mai importante instituţii culturale din România. Poate că tocmai de aceea – cred – este rolul nostru să nu ne aşezăm liniştiţi la locurile noastre, după cum ne cerea „Tovarăşa“. Cred că trebuie să îi ajutăm pe cei pentru care lucrăm – să îşi pună întrebări, acolo unde ei cred că ştiu, deja, toate răspunsurile.

a consemnat Stela GIURGEANU

Foto: R. Bratu

Cea mai bună parte din noi jpeg
Cînd v-ați simțit singuri ultima dată?
Te poți simți însingurat într-o mare de oameni, dacă relațiile cu ei nu sînt potrivite.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum se pleca în State în anii ’90?
Astfel, exemplele pot continua, căci românul, odată ajuns cetăţean american, face tot posibilul să-şi uite limba şi obiceiurile, dar năravurile şi le păstrează.
E cool să postești jpeg
Vînzătorul nostru, stăpînul nostru
Rămîne însă o întrebare: politețea, grija, respectul sînt oare condiționate de bani sau derivă din calitatea umană?
p 20 jpg
Incultură religioasă şi incultură universitară
Numeroasele miniaturi ilustrative preiau, alături de modele musulmane, imagistică de tip budist chinez şi creştin bizantin.
Theodor Pallady jpeg
Un iluminist evreu în Țara Românească
Cronica relațiilor dintre români și evrei a fost uneori armonioasă, alteori convulsivă și tragică, în funcție de contexte sociale, dinamici ideologice și evoluții geopolitice inevitabil fluctuante.
index jpeg 3 webp
Cîtă nefericire în urbea lui Bucur!
La noi, aici, în București și în anul de grație 2023, sub ce pictăm oamenii sfîșiați, absurd, de haite, pe cîmpurile năpădite de buruieni ale unui oraș care agonizează fără să o știe?
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cehoaica Vera Czernak n-a mai suportat infidelitățile soțului ei, așa că într-o zi a decis să se arunce de la balcon. A căzut exact peste soțul ei care tocmai se întorcea acasă. El a murit, ea a supraviețuit.
Cea mai bună parte din noi jpeg
„Ei fac din noapte ziuă ş-a zilei ochi închid”
După ce vorbeam, mă culcam la loc. Nu i-am zis niciodată, dar se pare că știa. Mai tare decît cronotipul (și decît majoritatea lucrurilor) rămîne iubirea, se pare.
Zizi și neantul jpeg
Dimineți de iarnă
Mă făcea să simt că pămîntul nu-mi fuge de sub picioare. Că lucrurile pot avea sens și pot fi la locurile lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
La munca de jos
Oare n-ar trebui, la vîrsta lor, să plece în niște excursii ca să vadă lumea, să-și cumpere autorulote cum fac pensionarii din Germania, să-și petreacă revelioanele prin insule cu o climă mai blîndă?
E cool să postești jpeg
Bătaia e ruptă de rai – chipuri ale răului
Grăitoare pentru acest comportament defensiv este, de altfel, și zicala românească „Bătaia e ruptă din rai”, în fapt, o legitimare a violenței.
p 20 WC jpg
Democrația și Biserica în secolul XXI
Așa cum participarea demos-ului la viața cetății e însăși democrația, participarea laicatului la viața Bisericii e însuși creștinismul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Benedict al XVI-lea
Aproape intactă mi-a rămas, după zece ani, amintirea ultimei slujbe pe care a prezidat-o la San Pietro, în Miercurea Cenușii.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La știrile TV, imagini dintr-un supermarket și apoi opinia unei fete de la carne, despre cum mai merge vînzarea acum, după ce s-a încheiat iureșul sărbătorilor: „E foarte scăzută un picuț“. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Comoara e pretutindeni
Încerc să împing frica mult în fundul rucsacului, undeva între sacul de dormit și polarul de rezervă, amintindu-mi că o să fie vocală, dar n-o s-o las să conducă.
Zizi și neantul jpeg
Tache și cenușiul
Interesant e că pînă și în amintitrile mele culoarea paltonului său a rămas incertă: uneori mi-l amintesc gri, alteori negru.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cabana Caraiman
Nicăieri nu am simțit un munte mai sălbatic decît la cabana Caraiman, simți hăul, abruptul, aproape de tine țopăie caprele negre.
E cool să postești jpeg
Seducția pesimismului
Seducția pesimismului e mare. Abandonul e mai facil decît lupta.
p 20 WC jpg
André Scrima şi „cerurile lumii”
A interoga şi alte tradiţii spirituale decît cea proprie, a percepe relaţia lor cu „cerul” să nu aibă oare nici o legătură cu credinţa, nici o legătură cu Dumnezeu? Să vedem.
Theodor Pallady jpeg
Nevoia unei revoluții a bunului-simț
Creștinii cu scaun la cap sînt primii care au datoria de a se delimita de această grotescă mistificare, chiar dacă au de ce să deteste fandoseala elucubrantă a taberei adverse.
index jpeg 3 webp
Dorință pentru 2023
Ar putea fi arhitecții convingători în a spune că putem salva natura începînd cu oamenii care suferă?
p 24 A  Damian IMG 4760 jpg
Cu ochii-n 3,14
● În a treia zi a acestui an, Greta Thunberg a împlinit 20 de ani. Și ce dacă? (S. V.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Zile din viața noastră
Spunea recent cineva din jurul meu că, în tinerețe, zilele trec repede, iar anii se duc greu.
Zizi și neantul jpeg
Timpul de dinainte
Ce ne-ar fi scos din sărite, probabil, altădată, atunci ne bucura. Sau măcar ne amuza. Nimeni nu voia să fie nici Scrooge, nici Grinch.

Adevarul.ro

image
Fost membru CNA, atac la adresa unui concurent de la Românii au talent. Ce răspunde mama băiețelului luat în vizor
Mama lui Rareș Prisacariu, băiețelul care a primit Golden Buzz-ul la emisiunea Românii au talent a răspuns la reacția dură pe care Radu Herjeu, fost membru CNA, a avut-o după emisiune.
image
Clujul depășește la PIB orașe similare din Estul Europei. „Percepția e una, realitatea e alta”
Zona Metropolitană Cluj a depășit, în ceea ce privește Produsul Intern Brut, zone metropolitane din jurul altor orașe similare din țări estice. Economistul Radu Nechita explică de ce clujenilor nu li se pare că ar trăi mai bine.
image
Marius Manole, în șoc hipotermic pe scenă!
„Ce avem noi aici?”, o piesă de teatru scrisă și regizată de Lia Bugnar, jucată de Carmen Tănase, Maria Obretin și Marius Manole, a fost un succes deplin la Birmingham, unde spectatorii nici măcar n-au observat că Marius Manole a intrat șoc hipotermic.

HIstoria.ro

image
Moștenirea fabuloasă a lui Heinrich Schliemann, descoperitorul Troiei
Când, în 1891, i s-a citit testamentul, s-a dovedit că Heinrich Schliemann lăsase în urmă o moștenire (apropo de lichidități, judecând după valoarea de azi) de aproximativ 100 de milioane de euro.
image
„Orașul de aur”, de sub nisipurile Egiptului
Pe lista descoperirilor recente și considerate fascinante se înscrie și dezvăluirea unui oraș de aur, din Luxor, Egipt.
image
Ce mai mare soprană a nostră, Hariclea Darclée, cea care a salvat opera La Tosca / VIDEO
E duminică, 14 ianuarie 1900, iar pe scena Teatrului Constanzi din Roma are loc o premieră memorabilă:„Tosca”, opera în trei acte a lui Giacomo Puccini. E prima reprezentaţie a poveştii dramatice care va cuceri lumea, iar soprana româncă Hariclea Darclée o interpretează pe Floria Tosca.